Imi pun intrebarea:exista vreun contract de credit care sa nu aibe clauze abuzive?
Un client al BRD a castigat primul proces din Romania privind clauzele abuzive intr-un contract Prima Casa. Banca este obligata sa returneze toate sumele incasate cu titlu de comision de gestionare/administrare, plus dobanda legala, dar potrivit declaratiilor facute pentru wall-street.ro institutia de credit va face apel, intrucat „a respectat reglementarile legale incidente in cazul creditelor acordate in cadrul Programului”.
„In primul rand, subliniem ca decizia este una recent pronuntata, iar pana in prezent motivarea instantei nu a fost facuta publica, deci nu putem cunoaste argumentele legale avute in vedere de instanta. Remarcam insa ca in cererea de chemare in judecata niciunul din argumentele invocate nu s-a intemeiat pe prevederile legislatiei specifice Programului Prima Casa, aplicabile in speta si care trebuie luate in considerare la analiza unei asemenea cereri”, se arata in punctul de vedere al BRD.
In cazul acestui credit, textul legal incident este art. 2 alin. b) din Anexa nr. 2 a HG nr. 717/2009 privind aprobarea normelor de implementare a programului „Prima casa”, forma in vigoare in 2009, din care se poate observa ca, pe de o parte acesta reglementeaza in mod expres valoarea costurilor pe care finantatorii le pot percepe in cazul creditelor Prima Casa, iar pe de alta parte remarcam ca, spre deosebire de alte acte normative in materia protectiei consumatorilor, acesta nu enumera limitativ tipul de comisioane pe care creditorii au dreptul sa le perceapa:
Art. 2 “Criteriile de eligibilitate pentru finantatorii care acorda credite garantate pentru achizitionarea unei locuinte finalizate in cadrul programului sunt urmatoarele: […]
b) costul total al finantarilor acordate in cadrul programului se compune din:
– rata dobanzii EURIBOR la 3 luni plus o marja de maximum 4,00 % pe an pentru creditele in euro si ROBOR la 3 luni plus o marja de maximum 2,50 % pe an pentru creditele in lei; marja include si nivelul total al comisioanelor percepute de catre finantator”, potrivit reactiei emise de BRD pentru WALL-STREET.RO.
Oficialii BRD precizeaza ca in dosarul analizat de instanta, banca a respectat cerintele legale specifice, costul total al creditului, compus din marja de dobanda si comisioane, incadrandu-se in limita stabilita in textul mentionat mai sus. Totodata, BRD a respectat si obligatia de a mentiona in mod distinct in contractul de credit nivelul dobanzii, valoarea si tipul comisioanelor aferente, in scopul unei corecte si transparente informari a beneficiarilor Programului.
„Mai mult, cu toate ca, potrivit art. 2 lit. i) din OUG nr. 50/2010, creditelor Prima Casa nu le sunt aplicabile prevederile Ordonantei, precizam ca perceperea comisionului de administrare credit este permisa in mod expres chiar si de OUG nr. 50/2010, iar in art. 36 alin. 3 insusi legiuitorul detaliaza activitatile care justifica acest comision”, mai precizeaza banca.
Art. 36 « (1) Pentru creditul acordat, creditorul poate percepe numai: comision de analiza dosar, comision de administrare credit sau comision de administrare cont curent, compensatie in cazul rambursarii anticipate, costuri aferente asigurarilor si, dupa caz, dobanda penalizatoare, alte costuri percepute de terti, precum si un comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor.
(3) Comisionul de administrare se percepe pentru monitorizarea/inregistrarea/efectuarea de operatiuni de catre creditor in scopul utilizarii/rambursarii creditului acordat consumatorului. In cazul in care acest comision se calculeaza ca procent, acesta va fi aplicat la soldul curent al creditului.