Singura conditie necesara pentru realizarea unui divort in acest mod este exprimarea acordului in fata judecatorului. Nu exista conditii legate de durata casniciei sau de existenta copiilor minori si nici nu se pun in discutie motivele care i-au condus pe soti catre decizia de a divorta.
Cabinetul nostru isi sfatuieste mereu clientii sa incerce sa ajunga la un acord cu sotul/sotia in vederea realizarii divortului prin aceasta procedura intrucat costurile emotionale si materiale sunt mult diminuate. |
In acest sens, reprezentantii nostri pot demara fie negocieri directe cu celalalt sot, fie pot indruma partile catre procedura medierii. Atunci cand sotii ajung la un compromis, Cabinetul nostru redacteaza contractul de tranzactie si toate celelalte documente necesare in instanta pentru finalizarea cu succes si in termen cat mai scurt a divortului. Avantajul principal al acestei proceduri este posibilitatea de a separa divortul de celelalte cereri care se discuta, de regula, odata cu desfacerea casatoriei, precum este problema custodiei copiilor minori rezultati din casatorie sau problema realizarii partajului. Cu alte cuvinte, sotii pot divorta imediat si, ulterior, instanta va decide cu privire la problemele unde nu exista acord. Evident, sotii se pot intelege si cu privire la minori, la bunuri si la alte aspecte financiare concomitent cu divortul, Cabinetul nostru bucurandu-se de mare succes in realizarea unor tranzactii atotcuprinzatoare si reciproc avantajoase pentru soti. |