Răspunzând întrebărilor preliminare, primite de la tribunalul specializat din Cluj, CJUE s-a pronunţat în sensul că instanţele naţionale pot, în principiu, să aprecieze clauzele abuzive din contractele de credit, precum şi referitor laactualizarea ratei dobânzii şi la „comisionul de risc”.
Soluţia CJUE a fost pronunţată ca răspuns la întrebările preliminare adresate Curţii de instanţa specializată din Cluj, în vederea soluţionării cauzei soţilor Matei împotriva Bancii Volksbank România.
Comunicatul de presă al CJUE din 26 februarie relevă, mai întâi, chestiuni de principiu, potrivit cărora Directiva 93/13/CEE asupra clauzelor contractuale abuzive prevede că un consumator nu poate fi obligat să respecte clauze abuzive care figurează într-un contract încheiat cu un profesionist.
În acelaşi timp, fiind vorba despre clauze care definesc obiectul principal al contractului şi punerea de acord, pe de o parte, între preţ şi remunerare şi, pe de altă parte, serviciile sau bunurile de furnizat în contrapartidă, Directiva permite statelor membre să prevadă în legislaţia internă de transpunere faptul că aceste clauze nu fac obiectul unei aprecieri privitor la caracterul lor abuziv, cu condiţia să fie redactate în mod clar şi inteligibil.
În hotărârea pronunţată, se constată că, în transpunerea directivei, a prevăzut o asemenea excludere*.
În cauza în speţă soţii Matei au încheiat cu Volksbank România două contracte de credit în valută: unul pentru suma de 8.000 euro, iar al doilea pentru 103.709, 18 franci elveţieni. Prin contract s-a prevăzut dreptul băncii:
- să modifice unilateral rata dobânzii dacă intervin modificări importante pe piaţa monetară
- să perceapă un „comision de risc”.
Apreciind că aceste clauze, referitoare la actualizarea ratei dobânzii şi la „comisionul de risc”, au caracter abuziv, soţii Matei s-au adresat instanţei pentru ca aceasta să constate nulitatea respectivelor clauze.
Tribunalul Specializat Cluj a adresat Curţii de Justiţie a UE întrebări preliminare pentru a se clarifica dacă aceste clauze privesc obiectul principal al contractului sau privesc raportul calitate/preţ al prestării, fiind exceptate de la controlul privitor la caracterul lor abuziv.
Prin Hotărârea în cauza C-143/13, pronunţată în 26 februarie a.c., Curtea reaminteşte că cele două excepţii prevăzute de Directivă, la mecanismul de control al clauzelor abuzive trebuie să fie interpretat în mod strict.
În această privinţă, Curtea subliniază că noţiunea de „obiect principal” se limitează la prestaţiile esenţiale ale contractului,prestaţiile accesorii nefiind în discuţie. Chiar dacă revine instanţelor române să aprecieze caracterul esenţial sau accesoriu al clauzelor avute în vedere în prezenta cauză, Curtea constată, în primul rând, că mai mulţi factori tind să indice faptul că acea clauză ce permite împrumutătorului să modifice unilateral rata dobânzii constituie un element accesoriu al contractului. Rolul clauzei se limitează la actualizarea ratei dobânzii care, la rândul ei, face parte din obiectul principal al contractului.
În al doilea rând, Curtea consideră că simplul fapt că acel „comision de risc” reprezintă un element relativ important al dobânzii anuale efective este lipsit de relevanţă pentru scopurile privind aprecierea dacă clauza ce prevede acest comision defineşte „obiectul principal” al contractului.
În al treilea rând, Curtea arată că cele două clauze examinate nu par să se refere adecvarea între, pe de o parte, preţ şi remunerare şi, pe de altă parte, serviciile sau bunurile furnizate în contrapartidă.
În al patrulea rând, Curtea constată că, chiar dacă instanţa română ar considera că respectivele clauze în discuţie fac parte din obiectul principal şi că acestea sunt contestate cu privire la adecvarea preţului sau a remunerării, clauzele nu ar putea să scape unei evaluări privind caracterul lor eventual abuziv, dacă nu ar fi redactate clar şi inteligibil.
În condiţiile în care revine instanţei naţionale obligaţia de a examina claritatea şi inteligibilitatea acestor clauze, Curtea se întreabă totuşi cu privire la previzibilitatea, pentru consumator, a creşterilor la rata dobânzii ce pot fi efectuate de împrumutător în funcţie de criteriul referitor la „apariţia unor modificări importante pe piaţa monetară”.
De asemenea, Curtea crede că este necesar de a şti dacă contractele de împrumut în cauză prezintă în mod transparent motivele care justifică remunerarea corespunzătoare „comisionului de risc”.
În aceste condiţii, Curtea răspunde că termenii „obiect principal al contractului” şi „adecvarea între, pe de o parte, preţ şi remunerare şi, pe de altă parte, serviciile sau bunurile de furnizat în contrapartidă” nu acoperă, sub rezerva verificării de către instanţa române, clauzele referitoare la actualizarea ratei dobânzii şi la „comisionul de risc”.
Pe de altă parte, în ipoteza în care instanţa ar constata caracterul abuziv al acestor clauze, instanţa ar avea şi obligaţia de a efectua această apreciere.
_______________________
*) În hotărârea pronunţată, Curtea a avut în vedere:
– Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori, în versiunea republicată (publicată în Monitorul Oficial nr. 305/2008)
– O.U.G. nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori (publicată în Monitorul oficial nr. 389/2010)
– Legea nr. 288/2010 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori (publicată în Monitorul Oficial nr. 888/2010)