Sinucideri din disperare, familii destrămate și copii ajunși pe drumuri, oameni aruncați afară din case după ce au plătit ani de zile ratele către bănci pentru niște locuințe care mai valorează doar jumătate din prețul la care au fost cumpărate, și care mai și datorează zeci de mii de franci sau de euro băncilor – este tabloul unei Românii în suferință după exuberanța creditelor și frenezia imobiliară din 2006-2008.
Între timp, reprezentanții Băncii Naționale se ceartă cu inițiatorii legii „Dai casa băncii și scapi de datorii”, iar proiectele care i-ar fi putut ajuta pe oamenii împovărați de datorii zac prin sertare de ministere sau la Parlament. Așteptata lege a falimentului personal este, porivit specialiștilor și clienților, extrem de birocratizată și de puțin ajutor pentru datornici.
„Cazul meu este special, în sensul că am atunci când am luat acest credit eram doi (soțul și eu), acum, adică de 8 luni, am rămas singură să mă lupt cu acest sistem, pentru că soțul meu și-a pus capăt zilelor în acel imobil, nemaisuportând ideea că muncind zi de zi să nu ajungi să ții ritmul cu ratele, nemaiavând bani să-i cumpere o jucărie fetiței noastre
„Toate astea l-au măcinat din ce în ce mai mult, spunându-mi adesea că nu mai poate să lupte, să lupt eu că sunt mai puternică. În amintirea lui și pentru fetița noastră îmi doresc să se realizeze acest proiect pentru că astfel aș scăpa și eu și copilul meu de această povară grea de suportat….Doamne-ajută!!!”
sursa mediafax
Sunt din Constanta, am un credit in CHF de la CREDITE EUROPE BANK., ma intereseaza cat este onorariul in cazul reprezentarii intr-un process ptr.inghetare curs la data acordarii creditului, eliminare clauze abuzive .
Sunt inscrisa la process colectiv dar au trecut 3 ani si nu s-a intamplat nimic,vreau un proces individual,vazand ca ati castigat procese la Constanta.
Multumesc!
Vasilica Chiru