Legea se aplică raporturilor dintre consumatori şi instituţiile de credit, instituţiile financiare nebancare sau cesionarii creanţelor deţinute asupra consumatorilor și stabilește că, prin derogare de la dispoziţiile Codului Civil, consumatorul are dreptul de a i se stinge datoriile izvorâte din contractele de credit cu tot cu accesorii, fără costuri suplimentare, prin darea în plată a imobilului ipotecat în favoarea creditorului, dacă în termenul prevăzut de lege, părţile contractului de credit nu ajung la un alt acord.
Consumatori sunt persoanele fizice definite de OG nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, republicată şi Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori.
Dispoziţiile legii se aplică şi în cazul în care creanţa creditorului izvorând dintr-un contract de credit este garantată cu fideiusiunea şi/sau solidaritatea unuia sau mai multor codebitori sau coplătitori.
Prevederile legii nu se aplică creditelor acordate prin programul „Prima casă”.
Pentru stingerea creanţei izvorând dintr-un contract de credit şi a accesoriilor sale prin dare în plată trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele condiţii:
– creditorul şi consumatorul fac parte din categoriile prevăzute mai sus;
– cuantumul sumei împrumutate, la momentul acordării, nu depăşea echivalentul în lei al 250.000 euro, sumă calculată la cursul de schimb publicat de către Banca Naţională a României în ziua încheierii contractului de credit;
– creditul a fost contractat de consumator cu scopul de a achiziţiona, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinaţie de locuinţă sau, indiferent de scopul pentru care a fost contractat, este garantat cu cel puţin un imobil având destinaţia de locuinţă;
– consumatorul să nu fi fost condamnat printr-o hotărâre definitivă pentru infracţiuni în legătură cu creditul pentru care se solicită darea în plată.
În vederea stingerii creditului, consumatorul trebuie să transmită creditorului, prin intermediul unui executor judecătoresc, al unui avocat sau al unui notar public, o notificare prin care îl informează că a decis să îi transmită dreptul de proprietate asupra imobilului în vederea stingerii datoriei izvorând din contractul de credit ipotecar, detaliind şi condiţiile de admisibilitate a cererii.
Notificarea trebuie să cuprindă şi stabilirea unui interval orar, în două zile diferite, în care reprezentantul legal sau convenţional al instituţiei de credit să se prezinte la un notar public propus de debitor în vederea încheierii actului translativ de proprietate, prin care se stinge orice datorie a debitorului, principal, dobânzi, penalităţi, izvorând din contractul de credit ipotecar.
Notificarea creditorului va putea fi făcută şi de către codebitori, precum şi de către garanţii personali sau ipotecari ai consumatorului principal, însă numai cu acordul acestuia din urmă sau al succesorilor săi.
Prima zi de convocare la notarul public nu poate fi stabilită la un termen mai scurt de 30 de zile libere, perioadă în care se suspendă orice plată către creditor, precum şi orice procedură judiciară sau extrajudiciară demarată de creditor sau de persoane care se subrogă în drepturile acestuia îndreptată împotriva consumatorului sau a bunurilor acestuia.
Toate costurile notariale şi, după caz, ale executorului judecătoresc sau ale avocatului se suportă de către debitor.
De la data primirii notificării se suspendă dreptul creditorului de a se îndrepta împotriva codebitorilor, precum şi împotriva garanţilor personali sau ipotecari.
În termen de 10 zile de la data comunicării notificării, creditorul poate contesta îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a procedurii reglementate de noua lege. Cererea se judecă în procedură de urgenţă, cu citarea părţilor, de judecătoria în circumscripţia căreia domiciliază consumatorul. Hotărârea instanţei va putea fi atacată cu apel, în maximum 15 zile lucrătoare de la comunicare şi se judecă cu celeritate.
În situaţia în care se admite contestaţia formulată de creditor, părţile vor fi puse în situaţia anterioară.
În situaţia în care creditorul nu se conformează dispoziţiilor legii dării în plată, debitorul poate cere instanţei să pronunţe o hotărâre prin care să se constate stingerea obligaţiilor născute din contractul de credit ipotecar şi să se transmită dreptul de proprietate către creditor.
Cererea se judecă cu celeritate, cu citarea părţilor, de către judecătoria în circumscripţia căreia domiciliază debitorul, acțiunea fiind scutită de plata taxei judiciare de timbru. Hotărârea pronunţată poate fi atacată cu apel, în termen de 7 zile de la comunicare.
Dreptul de a cere instanţei să constate stingerea datoriilor izvorâte din contractele de credit aparţine şi consumatorului care a fost supus unei executări silite a imobilului ipotecat, indiferent de titularul creanţei, de stadiul în care se află ori de forma executării silite care se continuă contra debitorului.
La momentul încheierii contractului translativ de proprietate, respectiv de la data pronunţării hotărârii judecătoreşti definitive, va fi stinsă orice datorie a debitorului faţă de creditor, acesta din urmă neputând solicita sume de bani suplimentare.
Noua lege se aplică atât contractelor de credit aflate în derulare la momentul intrării sale în vigoare, cât şi contractelor încheiate după această dată.
Legea intră în vigoare la 15 zile de la data publicării în Monitorul Oficial.