În acest dosar, Ioana Maria Vlas a fost condamnată, anul trecut în iunie, la 10 ani de închisoare de către Curtea de Apel Bucureşti pentru fals, înşelăciune şi abuz în serviciu.

Instanţa a constatat, între timp, că infracţiunea de fals s-a prescris. Ioana Maria Vlas a petrecut deja cinci ani în arest preventiv şi a fost eliberată în aprilie anul trecut.

În instanţă, şi-a recunoscut vinovăţia, dar a declarat că a acţionat la comanda altora. În cazul în care va fi găsită vinovată, anii petrecuţi în închisoare se vor scădea din pedeapsa finală. Până acum, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a amânat de patru ori pronunţarea în acest dosar.