Statul nu are interes sa listeze Fondul Proprietatea la Bursă

Statul nu are nici un interes să aducă Fondul Proprieteatea prea curând la cota Bursei, deoarece fondul ar trebui să fie înregistrat la Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, ceea ce ar duce la blocarea procesului de despăgubire, a

spus marţi Dan Paul, preşedintele Asociaţiei Brokerilor.

Potrivit legii, în momentul înregistrării Fondului la CNVM se blochează procesul de conversie în acţiuni a titlurilor de despăgubire. Ulterior, după listarea pe o bursă, mai există un termen legal de 45 de zile, în care se calculează un preţ mediu al unei acţiuni FP, la care statul va continua procesul de conversie.

Totodată, Dan Paul a explicat că dacă statul ar aduce Fondul Proprieteatea la Bursă în momentul de faţă, iar valoarea din piaţa a acţiunilor FP ar fi sub cea nominală, ar însemna că statul ar trebui să acorde despăgubiţilor mai multe acţiuni pentru aceleaşi sume de bani.”Preţul de pe Bursă ar supune statul la un efort financiar mult mai mare şi ar trebui să dea până la de patru ori mai multe acţiuni, pentru că titlurile de despăgubire nu vor mai putea fi convertite la valoarea nominală a acţiunilor”, a subliniat Dan Paul.

Pe de altă parte, reprezentanţii Depozitarului Central au menţionat că în contractul pe care l-au încheiat cu Fondul Proprietatea este prevăzută doar înregistrarea transferului de acţiuni, fără a fi cunoscut preţul la care se efectuează aceea tranzacţie, ceea ce înseamnă că statul nu poate percepe impozit.

„Trebuie făcut un act adiţional la contractul Fondului Proprietatea cu Depozitarul Central pentru tranzacţionarea acţiunilor FP pe un mecanism de tip OTC”, a explicat Adriana Tănăsoiu, directorul general al Depozitarului Central.

În acelaşi timp, Dan Paul a precizat că actul constitutiv al FP nu trebuie modificat pentru ca acţiunile să fie tranzacţionate pe ROTC, deoarece el prevede ca tranzacţiile cu acţiuni ale Fondului să fie realizate conform legii, iar mecanismul ROTC îndeplineşte condiţiile legale.

În luna septembrie, casele de brokeraj membre ale Asociaţiei Brokerilor au aprobat implementarea unui mecanism de tranzacţionare de tip OTC (over the counter), care ar putea aduce la tranzacţionare acţiunile a 200 de societăţi nelistate, printre care, cele mai importante ar putea fi cele ale Fondului Proprietea.

Fondul Proprietatea a fost creat în 2005, ca soluţie pentru despăgubirea foştilor proprietari deposedaţi de regimul comunist, cărora nu li se mai pot restitui în natură averile confiscate. Fondul are participaţii la 88 de companii, cele mai multe din domeniul energetic.

Statul a promis, la crearea Fondului, că va lista FP în cel mai scurt timp la bursa din Bucureşti şi pe o piaţă internaţională, ceea ce ar fi permis acţionarilor să îşi poată valorifica uşor titlurile cu care au fost despăgubiţi. Însă termenul de listare a fost mereu amânat, ultimele declaraţii indicând că intrarea la cota bursei se va face, probabil, în 2010.

Lasă un comentariu