Adoptiile internationale ar putea fi reluate anunta Casa de avocatura Coltuc

La sase saptamâni dupa respingerea de catre Guvern a memorandumului propus de Oficiul Român pentru Adoptii (ORA) pentru reluarea adoptiilor internationale, acelasi Oficiu revine cu un proiect legislativ de modificare a

legislatiei adoptiilor, în care un capitol este dedicat… adoptiilor internationale.

Proiectul a fost prezentat, în cadrul unei conferinte de presa, de seful ORA, secretarul de stat Bogdan Panait. Amintim ca premierul interimar Emil Boc a declarat ca nu sustine memorandumul propus de subordonatul sau Panait, chiar a doua zi dupa ce initiativa a fost criticata, prin intermediul ziarului Gândul, de baroana Emma Nicholson, parlamentar britanic, fost europarlamentar – raportor pentru România în perioada negocierilor de aderare.

Adoptia internationala – posibila doar daca nu se realizeaza adoptia nationala

Conform proiectului ORA, adoptia internationala va putea fi realizata si de unchii sau matusile copilului adoptat sau chiar de orice cetateni români (chiar daca nu sunt rude ale copilului), cu resedinta în strainatate. În prezent, adoptiile internationale se pot face doar de rudele de gradul II ale copilului, respectiv bunici.

Sursa: Gandul

Lasă un comentariu

Ne puteti scrie gratuit pe whatsapp 0745150894!