Apartamente ieftine, vândute în procedura de executare silită.Va ajuta Casa de avocatura Coltuc!

Pentru a cumpăra un astfel de apartament trebuie să depuneţi 10% din preţul de pornire a licitaţiei în contul executorului. În cazul în care nu se câştigă licitaţia, banii sunt primiţi înapoi, cum este şi prevăzut în art. 514

Cod procedură civilă. Trebuie doar făcută o simplă cerere în acest sens. Principalul dezavantaj al acestor licitaţii este că potenţialul cumpărător trebuie să dispună de banii necesari în momentul achiziţiei, mai precis la 30 de zile după ce câştigă licitaţia. Mai poate apărea situaţia în care datornicul reuşeşte să facă rost de bani şi atunci vânzarea nu mai are loc. Suntem într-o perioadă după care mulţi pierd săptămâni întregi cu drumuri la bancă pentru “Prima Casă”. Comparativ cu acest timp pierdut, pentru cei care reuşesc să facă rost de bani pentru licitaţiile de mai jos, riscul de a pierde câteva ore prin simpla participare la o astfel de licitaţie poate fi nesemnificativ. Pe de altă parte, în această perioadă de iarnă, nu sunt mulţi cei care se grăbesc să cumpere apartamente nici măcar pe piaţa normală şi cu atât mai puţin apartamente executate silit. Cu alte cuvinte, şansa de a fi singurii participanţi la astfel de licitaţii ar putea fi mult mai mare acum. Oricum, principalul scop al acestei serii de materiale din care face parte şi cel de faţă este acela de a aduce un plus de transparenţă acestor anunţuri, măcar prin trecerea lor în revistă.

Licitaţii Bucureşti
1. Garsonieră, aproximativ 14.000 euro
Adresa – Str. Banul Udrea nr. 1, bloc 5, sc. 2, et. 3 din 4, apartament 84, sector 3.
Preţ de pornire licitaţie – 59.000 lei (aproximativ 14.000 euro).
Data licitaţiei – 15 ianuarie ora 12.00.
Locul licitaţiei – Sediul Birou de Executori Judecătoreşti Asociaţi Boambeş şi Badea, Str. Sf. Vineri nr. 23, bl. 105 B, scara 1, et. 1, ap. 4, sector 3.
Pentru participare la licitaţie trebuie să depuneţi 10% din preţul de pornire în contul executorului cu menţiunea cauţiune participare licitaţie. Mai multe amănunte găsiţi la executori, la adresele indicate.
2. Garsonieră, aproximativ 16.700 euro.
Adresa – Bucureşti, strada Soldat Tudor Ion nr. 1, bl. 8, ap. 96, et. 9, sector 3.
Preţ de pornire licitaţie – 70.405,50 lei (aproximativ 16.700 euro).
Data licitaţiei – 14 ianuarie, ora 13.30.
Locul licitaţiei – Sediu Birou Executor Judecătoresc Ulman Bogdan Vasile, Bd. Carol I, nr. 76, ap. 3, sector 2.
Pentru participare la licitaţie trebuie să depuneţi 10% din preţul de pornire. Mai multe amănunte găsiţi la executori la adresele indicate.
3. Garsonieră, 35-40 mp, aproximativ 26.000 euro
Adresa – Bucureşti, Strada Prisaca Dornei nr. 6, bl. D5, sc. 1, parter, apartament 9, sector 3.
Preţ de pornire licitaţie – 109.072 lei (aproximativ 26.000 euro), preţ redus cu 25% de la prima licitaţie.
Garsoniera este situata într-un bloc P+10.
Data licitaţiei – 21 decembrie, ora 13.00.
Locul licitaţiei – Sediul Birou de Executori Judecătoreşti Ulman Bogdan. Bd. Carol, nr. 76, ap. 3, sector 2.
Pentru participare la licitaţie trebuie să depuneţi 10% din preţul de pornire în contul executorului cu menţiunea cauţiune participare licitaţie. Mai multe amănunte găsiţi la executori, la adresele indicate.
4. Apartament 4 camere, 48.000 euro
Adresa – Strada Dezrobirii nr. 44, bl. O9, sc. D, et. 8, sector 6. Apartamentul este confort I, are două băi şi două balcoane.
Suprafaţa totală – 90 mp
Preţ de pornire – 201.750 lei (aproximativ 48.000 euro), preţ redus cu 25% de la prima licitaţie.
Data licitaţiei – 14 ianuarie, ora 11.00
Locul licitaţiei – Sediul Birou de Executor Judecătoresc Canea Cătălin. Str. Drumul Taberei nr. 20, bl. C2, scara 1, parter, ap. 2, sector 6.
Pentru participare la licitaţie trebuie să depuneţi 10% din preţul de pornire în contul executorului cu menţiunea cauţiune participare licitaţie. Mai multe amănunte găsiţi la executori, la adresele indicate.
5. Apartament două camere – 31.000 euro
Adresa – Aleea Barajul Dunării nr. 3, bl. M35, sc. 3, et. 5, ap. 110, sector 3.
Suprafaţa utilă – 45,82 mp
Preţ de pornire – 132.429 lei sau 31.000 euro
Data licitaţiei – 21 ianuarie, ora 12.00.
Locul licitaţiei – BEJ Monica Mutuliga, str. Ştirbei Vodă, nr. 117, ap. 2, sector 1.
Pentru participare la licitaţie trebuie să depuneţi 10% din preţul de pornire pe seama şi la dispoziţia executorului cu menţiunea cauţiune participare licitaţie. Mai multe amănunte găsiţi la executori, la adresele indicate.
6. Apartament cu două camere, 33.000 euro
Adresa – Bucureşti, Strada Luica nr. 43, Bl. 3 / 6, sc. 1, et. 10, ap. 50, sector 4. Imobilul e liber de sarcini.
Preţ de pornire licitaţie – 143.000 lei (aproximativ 33.000 euro).
Data licitaţiei – 17 decembrie ora 9.00
Locul licitaţiei – Sediul Biroului executorului judecătoresc Răileanu Ionuţ-Cătălin, str. Clucerul Udricani nr. 1 – 3, bl. 106 A, sc. 2, et. 1, ap. 22, sector 3.
Pentru participare la licitaţie trebuie să depuneţi 10% din preţul de pornire la CEC sau la orice instituţie bancară în contul executorului cu menţiunea cauţiune participare licitaţie. Mai multe amănunte găsiţi la executori, la adresele indicate.
7. Apartament cu două camere, aproximativ 36.000 euro
Adresa – Bucureşti, Strada Dristorului nr. 96, bl. 17, scara A, etaj 9, apartament 71, sector 3. Apartamentul este confort I.
Suprafaţa utilă – 61,40 metri pătraţi, balcon 8,56 metri pătraţi.
Preţ de pornire licitaţie – 152.088 lei (aproximativ 36.000 euro).
Data licitaţiei – 18 decembrie, ora 12.00
Locul licitaţiei – Sediul Birou de Executori Judecătoreşti Popescu Sofica şi Popescu Florin, Bd. Tineretului nr. 3, bl. Z1, Ap. 5 (la parter), sector 4.
Pentru participare la licitaţie trebuie să depuneţi 10% din preţul de pornire în contul executorului cu menţiunea cauţiune participare licitaţie. Mai multe amănunte găsiţi la executori, la adresele indicate.
8. Apartament două camere – 47.000 euro
Adresa – Str. Basmului, nr. 3-5, bl. 108 A, sc. 1, ap.31, sector 6
Suprafaţa utilă – 50,23 mp.
Preţ pornire – 47.000 euro
Data licitaţiei – 5 ianuarie, ora 11.00.
Locul licitaţiei – Raiffeisen Bank S.A. – Centrul Operaţional Pipera, Bd. Dimitrie Pompeiu, nr. 9-9A, executor bancar Verdeş Adriana-Mihaela. Pentru participare la licitaţie trebuie să depuneţi 10% din preţul de pornire la Raiffeisen pe seama şi la dispoziţia executorului bancar cu menţiunea cauţiune participare licitaţie. Mai multe amănunte găsiţi la executori, la adresele indicate.
9. Apartament cu trei camere, aproximativ 42.000 euro
Adresa – Bucureşti, Strada Almaşu Mare nr. 11, bl. 56, Sc. 4, parter, apartament 46, sector 4.
Suprafaţa utilă – 59,94 mp.
Preţ de pornire licitaţie – 175.500 lei (aproximativ 41.785 euro), preţ redus cu 25% de la prima licitaţie
Data licitaţiei – 7 ianuarie, ora 9.00.
Locul licitaţiei – Sediul Birou de Executori Judecătoreşti Asociaţi Drăgănescu, Ionescu, Crafcenco. Bd. Constantin Brâncoveanu, nr. 9, bl. B 14, scara 4, ap. 91, sector 4.
Pentru participare la licitaţie trebuie să depuneţi 10% din preţul de pornire în contul executorului cu menţiunea cauţiune participare licitaţie. Mai multe amănunte găsiţi la executori, la adresele indicate.
10. Apartament de trei camere pe Bd. Unirii, 120.000 euro
Adresa – Bd. Unirii, nr. 14, bl. 6, sc. 2, et. 6, sector 4.
Suprafaţa utilă – 83,18 mp.
Preţ de pornire licitaţie – 120.060 euro, redus cu 25% de la prima licitaţie.
Data licitaţiei – 21 decembrie ora 10.00.
Locul licitaţiei – Raiffeisen Bank S.A. – Centrul Operaţional Pipera, Bd. Dimitrie Pompeiu, nr. 9-9A, executori bancar Lupulescu Cătălin Gigel. Pentru participare la licitaţie trebuie să depuneţi 10% din preţul de pornire la Raiffeisen până în data de 18 decembrie pe seama şi la dispoziţia executorului bancar cu menţiunea cauţiune participare licitaţie. Mai multe amănunte găsiţi la executori, la adresele indicate.
11. Apartament patru camere, aproximativ 51.000 euro
Adresa – Bucureşti, Str. Moineşti nr. 12, bloc 204, sc. 1, et. 8, ap. 52, sect. 6
Suprafaţa totală – 88,72 mp (suprafaţă utilă 80,64 mp, balcon 8,08 mp)
Preţ de pornire licitaţie – 218.752,5 lei (aproximativ 51.000 euro)
Data licitaţiei – 11 ianuarie, ora 11.00.
Locul licitaţiei – Raiffeisen Bank S.A. – Centrul Operaţional Pipera, Bd. Dimitrie Pompeiu, nr. 9-9A, executori bancar Lupulescu Cătălin Gigel.
Pentru participare la licitaţie trebuie să depuneţi 10% din preţul de pornire la Raiffeisen pe seama şi la dispoziţia executorului bancar cu menţiunea cauţiune participare licitaţie. Mai multe amănunte găsiţi la executori, la adresele indicate.
12. Teren şi construcţie, 390.957 euro
Adresa – Str. Drumeţului nr. 55, sector 3.
Terenul are suprafaţa de 251 mp, iar construcţia este S+P+2E, cu amprenta la sol de 11,27 mp şi are drept de ipotecă la Banca Transilvania, sucursala Pantelimon.
Preţ de pornire – 1.661.567 lei (aproximativ 390.957 euro).
Data licitaţiei – 22 ianuarie, ora 10.00.
Locul licitaţiei – Sediu Birou Executor Judecătoresc Casagranda-Stana Anton, Splaiul Unirii nr. 10, bl. B5, sc. 1, ap. 1, sect. 4.
Pentru participare la licitaţie trebuie să depuneţi 10% din preţul de pornire. Mai multe amănunte găsiţi la executori, la adresele indicate.
13. Apartament cu trei camere, aproximativ 48.000 euro
Adresa – Bucureşti, Strada Huedin nr. 6, bl. M1/2, scara 2, etaj 10 (ultimul etaj), apartament 86, sector 4. Blocul este construit în anul 1975.
Suprafaţa utilă – 61,40 metri pătraţi, balcon 8,56 metri pătraţi.
Preţ de pornire licitaţie – 200.052,75 lei (aproximativ 48.000 euro).
Data licitaţiei – 5 februarie, ora 10.00.
Locul licitaţiei – Sediul Birou de Executori Judecătoreşti Mihai Dima. Strada Mircea Vodă nr. 41, bl. M31, scara 1, parter, ap. 2, sector 3.
Pentru participare la licitaţie trebuie să depuneţi 10% din preţul de pornire la CEC în contul executorului cu menţiunea cauţiune participare licitaţie. Mai multe amănunte găsiţi la executori, la adresele indicate.
14.Imobil plus teren, aproximativ 56.000 euro
Construcţie cu amprenta la sol aproximativ 60 metri pătraţi plus teren cu suprafaţă de 250 mp
Adresa – Strada Sergent Petre Petre nr. 60, sector 3
Data licitaţiei: 21 decembrie, ora 12.00.
Imobilul dispune de racorduri la reţeaua urbană de energie electrică, gaze, canalizare şi apă curentă.
Preţul de pornire a licitaţiei este 236.250 lei (aproximativ 56.000 euro).
Locul licitaţiei – Sediul Sediul Birou de Executorului Judecătoresc Iordache Radu, str. Nerva Traian nr. 16, bl. M35, sc. 2, et. 1, ap. 31, sector 3.
Pentru participare la licitaţie trebuie să depuneţi 10% din preţul de pornire la CEC în contul executorului cu menţiunea cauţiune participare licitaţie. Mai multe amănunte găsiţi la executori, la adresele indicate.
15. Apartament de patru camere, 58.000 euro
Adresa – Str. Tatuleşti nr. 1, Bl. 103, sc. D, et. 1, ap. 34, sector 4.
Apartamentul este la etajul I într-un bloc P + 4.
Suprafaţa utilă – 76 mp, balcon 3,4 mp.
Preţ de pornire licitaţie – 245.250 lei (aproximativ 58.000 euro), preţ redus cu 25% de la prima licitaţie.
Data licitaţiei – 18 ianuarie ora 11.00.
Locul licitaţiei – Raiffeisen Bank S.A. – Centrul Operaţional Pipera, Bd. Dimitrie Pompeiu, nr. 9-9A, executor bancar Verdeş Adriana-Mihaela. Pentru participare la licitaţie trebuie să depuneţi 10% din preţul de pornire la Raiffeisen pe seama şi la dispoziţia executorului bancar cu menţiunea cauţiune participare licitaţie. Mai multe amănunte găsiţi la executori, la adresele indicate.
16. Teren intravilan arabil, 2.250 mp, 43.000 euro
Adresa – Str. Dealu Frumos, nr. 26 – 34, sector 4.
Terenul este compus din cinci loturi la care se adaugă suprafeţe indivize din drumul de acces.
Valoarea totală a imobilului este de 180.750 lei (aproximativ 43.000 euro), preţ redus cu 25% de la prima licitaţie.
Imobilul este grevat cu drept de ipotecă de rangul I pentru suma de 70.000 euro în favoarea lui Manu Ionel.
Data licitaţiei – 21 ianuarie ora 11.00.
Locul licitaţiei – Sediul Birou de Executor Judecătoresc Canea Cătălin. Str. Drumul Taberei nr. 20, bl. C2, scara 1, parter, ap. 2, sector 6.
Pentru participare la licitaţie trebuie să depuneţi 10% din preţul de pornire în contul executorului cu menţiunea cauţiune participare licitaţie. Mai multe amănunte găsiţi la executori, la adresele indicate.
17. Teren, 1,3 hectare, 240.000 euro
Adresa – Bucureşti, Bd. Preciziei nr. 15A, sector 6.
Terenul este grevat de sarcini, pentru detalii apelaţi la executor.
Preţ de pornire – 1.031.472 lei fără TVA (aproximativ 240.000 euro fără TVA).
Data licitaţiei – 18 decembrie, ora 14.00.
Licitaţia are loc la BEJ „Culea şi Dumitrache”, Bd. Burebista, nr. 4, bl. D13, sc. 4, et. 4, ap. 124, sector 3.
Pentru participare la licitaţie trebuie să depuneţi 10% din preţul de pornire. Mai multe amănunte găsiţi la executori, la adresele indicate.
18. Teren şi două construcţii, 111.000 euro
Adresa – Str. Slt Ionescu Gheorghe nr. 22, sector 4.
Preţul de pornire – 464.600 lei (aproximativ 111.000 euro).
Data – 14 ianuarie, ora 10.00.
Locul licitaţiei – Sediul Birou de Executori Judecătoreşti Asociaţi Boambeş şi Badea, Str. Sf. Vineri, nr. 23, bl. 105 B, scara 1, et. 1, ap. 4, sector 3.
Pentru participare la licitaţie trebuie să depuneţi 10% din preţul de pornire în contul executorului cu menţiunea cauţiune participare licitaţie. Mai multe amănunte găsiţi la executori, la adresele indicate.
Pentru alte oferte va rog sa ne scrieti pe avocat@coltuc.ro

11 comentarii la „Apartamente ieftine, vândute în procedura de executare silită.Va ajuta Casa de avocatura Coltuc!”

  1. ma intereseaza un apartament cu trei camere in Bucuresti. Doresc sa fiu informata cu licitatiile organizate de dumneavoastra

    multumesc

  2. ma intereseaza un apartament de 2-3 camere intr-o zona centrala semicentrala.As vrea sa fiu informata in legatura cu licitatiile organizate de dvs.

    multumesc

  3. Buna ziua,
    Sunt interesat in achizitionarea unui apartament cu 2 camere decomandate. As dori sa-mi spuneti cum pot participa la licitatii colaborand cu casa d-voastra de avocatura.
    va multumesc,
    Maricel Pintilie

  4. Buna ziua,
    Sunt interesata in achizitionarea unui apartament cu 2 camere in zona Colentina-Tei-Obor. Detin o suma de bani cash si as dori sa-mi spuneti cum pot participa la licitatii colaborand cu casa d-voastra de avocatura.
    va multumesc,
    Silvia Ionescu

  5. Buna ziua,

    Ma intereseaza achizitionarea unei garsoniere / apartament 2 camere in sectoarele 2,3 sau 4, va rog sa-mi spuneti cum as putea afla detalii asupra licitatiilor in curs si a celor din viitorul apropiat , respectiv ce formalitati ar trebui sa fac in vederea participarii la licitatii.

    Va multumesc !

  6. Sunt intereseaza sa cumpar un apartament de 3 sau 4 camere in sectorul 4 astept un mail din partea dvs cu oferete noi.
    Va multumesc

  7. Sunt interesat de un ap cu 3 cam in sectorul 6. Ma puteti ajuta si pe mine cu astfel de informatii car sunt foarte utile.

    Va multumesc!

  8. m[a intereseaza sa cumpar un apartament de 3 sau 4 camere in sectorul 4 astept un mail din partea dvs cu oferete noi va multumesc

  9. Buna ziua,

    As vrea sa cumpar un ap. 2-3 camere in sectorul 2 sau 3. Cum se procedeaza? De unde as putea obtine mai multe informatii?

    Multumesc!

  10. Buna seara,

    Ma intereseaza achizitionarea unui astfel de apartament, de 2-4 camere, as dori sa fiu informata asupra licitatiilor care urmeaza a se desfasura.
    Zona de interes este in sectoarele 2,3 si 6.

    Multumesc.

  11. Buna seara,

    dintr-o cautare pe google am gasit blog-ul dvs. Ma intereseaza sa fiu informata despre modalitatile de achizitionare a unui apartament sau casa curte intr-o zona centrala/semicentrala/nord bucuresti. Am vazut ca a fost licitatia unui apartament din Bd Unirii nr 14, cum aflu daca s-a vandut? In cazul in care achizitionez un astfel de apartament se poate face credit sau tb cash? Proprietarii de pana in momentul licitatiei trebuiesc evacuati cu executor?

    Va multunesc,

    Roxana Valcu
    0722 515 631

Lasă un comentariu