Programul Casa Verde pentru persoane fizice

Programul “Casa Verde” pentru persoane fizice va debuta pâna la 30 iunie si va avea un buget de 110 milioane de lei, proveniti din Fondul de Mediu, a anuntat marti, 1 iunie,  într-o conferinta de presa, ministrul Mediului si

Padurilor, Laszlo Borbely.

“La ora actuala, am finalizat Ghidul de finantare pentru programul ‘Casa Verde’ destinat persoanelor fizice, ce va fi trimis spre publicare în Monitorul Oficial pâna la 15 iunie. Efectiv, programul va deveni functional pâna cel târziu la 30 iunie si va avea un buget de 110 milioane de lei. Procentul gândit initial de acordare a unei subventii de 80 la suta din costul total al unui proiect s-a modificat, astfel încât persoanele fizice pot intra în posesia a cel mult 50 % din valoarea totala a unui proiect”, a subliniat Borbely.

Astfel, valoarea subventiilor este cuprinsa între 3.000 de lei, în cazul centralelor de perete, si 8.000 de lei pentru pompele de caldura. De asemenea, un cuantum de 6.000 de lei va putea reveni unei persoane fizice care solicita si detine un proiect eligibil pentru panouri solare.

Potrivit ministrului Mediului, fondurile vor ajunge la solicitant la finalul lucrarii, pe baza unor acte justificative din partea acestuia.

“Fondurile vor fi deblocate la finalul lucrarilor pe baza facturii, notei de receptie si a unei garantii prezentate de cel care face lucrarea. Lucrarile vor fi verificate timp de doi ani’, a explicat Laszlo Borbely.

În cadrul noului program ”Casa Verde”, persoanele fizice vor trebui sa depuna la agentiile teritoriale de mediu un dosar care sa contina: copie dupa actul de identitate, copie a actului de proprietate si pentru autorizatia de constructie (daca este cazul), precum si o adeverinta care sa ateste faptul ca nu are datorii catre bugetul local.

“Solicitantii trebuie sa fie proprietari ai imobilului pentru care solicita implementarea proiectului ‘Casa Verde’”, a precizat ministrul Mediului.

Întrebat daca persoanele fizice au posibilitatea sa depuna cereri de finantare pentru centrale eoliene, Laszlo Borbely a punctat faptul ca, momentan, acest tip de solicitari ramân valabile numai în cazul persoanelor juridice.

“‘Casa Verde’ pentru persoane fizice nu include acordarea de finantare pentru generatoare eoliene. Este mai dificil sa pui eolian lânga o casa. Centralele eoliene ramân la persoanele juridice‘, a spus Borbely.

Acesta a adaugat, totodata, ca persoana care solicita investitia îsi va asuma întreaga responsabilitate în alegerea firmei care urmeaza sa efectueze lucrarea.

“Cel care face investitia si îsi alege firma are responsabilitate totala asupra proiectului. Vreau sa mentionez faptul ca cele 110 milioane de lei pentru ‘Casa Verde’ vor fi repartizate pe judete, în functie de numarul de locuitori”, a precizat ministrul Mediului.

Sursa: Financiarul

Un comentariu la „Programul Casa Verde pentru persoane fizice”

Lasă un comentariu