Masinile second-hand inunda piata auto din Romania

Dupa introducerea Taxei de mediu, vanzarile masinilor noi au scazut iar numarul achizitiilor second-hand a explodat.

Conform unui studiu recent efectuat de Automotive News, evolutia pietei auto din Romania s-a schimbat dramatic de la introducerea Taxei de mediu. Inca de la introducerea Taxei de prima inmatriculare in anul 2007, Romania a fost sesizata de comisia europeana sa renunte la aceasta sau sa o schimbe radical. Ulterior aceasta a fost schimbata, trecand prin mai multe forme, pana cand s-a ajuns la Taxa de mediu in luna iulie 2008.

CONTROVERSE

Discutiile aparute intre timp si evolutia contra curentului a pietei auto din Romania au creat neliniste in Guvernul Romaniei si specula in ceea ce priveste preturile masinilor second hand.
Prin introducerea Taxei de prima inmatriculare in anul 2007, Guvernul a incetinit simtitor vanzarile autoturismelor vechi, care si-au mentinut pretul, avand in vedere faptul ca un vehicul similar nu putea fi adus din Uniunea Europeana si imatriculat la un cost final comparabil cu vehiculul deja inmatriculat in Romania. Sanctiunile impuse de Uniunea Europeana au dus la schimbarea algoritmului de calcul al taxei de inmatriculare.
Vanzarile de masini noi au scazut dramatic, pe cand automobilele second hand au explodat ca numar, creand cozi impresionante la RAR, organism complet depasit de situatie.

Birocratia de la Administratia Financiara si cea de la Registrul Auto Roman au creat diverse probleme cetatenilor care s-au hotarat sa inmatriculeze o masina second-hand. Functionarii Administratiei Financiare nu aveau un mijloc de calcul al taxei pe care trebuiau sa o plateasca soferii, iar RAR a stabilit un etalon propriu prin care se catalogheaza norma de poluare a automobilelor.

Modificarile ulterioare, desi sunt aprobate de institutii importante si recunoscute in domeniu, nu sunt recunoscute de RAR, iar soferii afla la inmatriculare sau printr-o cerere de expertiza ce norma de poluare indeplineste masina lor.

SECOND-HAND-UL BATE NOUL

Din momentul intrarii in vigoare a legii, la 1 iulie 2008, importurile de masini second-hand au depasit importurile de masini noi. De atunci, situatia nu s-a schimbat, numarul importurilor de masini second hand crescand in continuare fata de numarul de importuri de masini noi, aflat in continua scadere.
Taxa de mediu este calculata in functia de norma de poluare, anul primei inmatriculari si capacitatea cilindrica. Acestor factori li se aplica un coeficient de depreciere, bazat pe premisa ca un vehicul vechi nu va avea o durata de viata prea mare, deci nu va polua la fel de mult ca un autoturism mai nou cu o norma de emisii superioara.

In primele opt luni ale anului, vanzarile de masini noi au scazut cu 2.9% , atingand pragul de 198.934 unitati.
Producatorul cel mai lovit de acest fenomen este Dacia, care a vandut numai 61.024 unitati ale modelului Logan, vanzarile scazand cu 11% fata de anul trecut.

In anul 2007, in Romania au fost inmatriculate, conform APIA, 124.000 masini second hand.

DACIA ARATA CU DEGETUL POLONIA

Purtatorul de cuvant Dacia, Silviu Sepciu, sustine ca “acesta ar putea fi inceputul procesului care a avut loc in Polonia in anul 2004”.
Dupa ce Polonia a aderat la Uniunea Europeana in 2004, Guvernul a inaturat taxele de import pentru vehiculele secon hand. In urmatoarele 30 luni, Polonia a importat peste 2.5 milioane de masini second-hand, in timp ce vanzarile de masini noi au scazut dramatic. La un an de la schimbare, vanzarile de masini noi in Polonia erau cu 32.8% mai mici fata de aceeasi perioada a anului trecut.

In conditiile actuale, este mai putin costisitoare inmatricularea unui automobil second hand cu vechimea de peste 15 ani, fata de inmatricularea unui vehicul nou. Spre exemplu, imatricularea unui Volkswagen Golf din anul 1993 echipat cu un motor de 1.4 litri (Euro 2) costa 2.602 euro in anul 2007, pe cand in anul 2008 aceasta costa 119 euro. In schimb, pentru inmatricularea unui Volkswagen Golf din anul 2007 cu un motor Euro 4 de 1.4 litri, se plateau 284 euro in 2007, pe cand in anul 2008 taxa ajunge la 191 euro.

SE SCHIMBA TAXA DE MEDIU?

Formularea gresita a Taxei de prima inmatriculare si apoi a Taxei de mediu a dus la numeroase controverse. Taxa de mediu ar putea fi eliminata sau schimbata dramatic, aceasta decizie fiind disputata atat in Parlament, cat si in Senatul Romaniei.
Producatorii si importatorii ar dori taxa marita pentru unele modele si scazuta pentru altele.

Presedintele APIA, Ernest-Virgil Popovici a concis: “ Prezenta taxei este benefica in comparatie cu lipsa acesteia”.
Observatorii pietei auto au declarat, in plus, ca numerosi indivizi au inceput sa aduca si sa inmatriculeze masini din Europa de Vest, pentru ca acestea sa fie vandute apoi clientilor din Romania.

Romania are cea mai mare piata de desfacere pentru automobile noi din Europa Centrala si de Est. Anul trecut au fost vandute in Romania 312.532 masini noi, Polonia venind pe locul doi in acest clasament, cu 293.319 unitati vandute.

Lasă un comentariu