Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au apreciat (în cuprinsul Deciziei nr. 535 din 26 ianuarie 2011 pronunţată în recurs de Secţia civilă şi de proprietate intelectuală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie având ca obiect
exproprierea pentru utilitate publică cu plata de despăgubiri) că, în conformitate cu dispozitiile Legii nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, la calculul despăgubirilor cuvenite proprietarului imobilului supus exproprierii trebuie să se ţină seama de două criterii legale: preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele şi, respectiv, daunele aduse proprietarului, scop în care vor fi aduse şi alte dovezi. În raport cu aceste dispoziţii legale, Înalta Curte precizează că sintagma „preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele” are semnificaţia de preţ plătit efectiv şi consemnat ca atare în contractele de vânzare-cumpărare privind terenurile de acelaşi fel din zonele locale situate în aceeaşi unitate administrativ teritorială. În speţă, din constatările raportului de expertiză rezultă că experţii au avut în vedere faptul că poziţionarea terenului, amplasat la liziera pădurii, de-a lungul unui drum de pământ ce asigură accesul în linie dreaptă din drumul naţional, conduce la concluzia că cea mai bună utilizare a terenului poate fi aceea de zonă de servicii ca bază de agrement, stabilind astfel un preţ excesiv, în baza unor elemente dincolo de criteriile legale evocate. În aceste condiţii, Înalta Curte a apreciat că nu a existat o justă şi echitabilă despăgubire în accepţiunea normelor dreptului intern şi convenţional şi de natură a păstra justul echilibru între interesul privat şi cel general al colectivităţii, astfel că a admis recursul reclamantei, înlăturând dispoziţia privind majorarea cuantumului despăgubirii.