majorare cifra afaceri- tva-modificare cod fiscal

Plata TVA: un avantaj sau un dezavantaj?

Dreptul de achitare a taxei pe valoarea adaugata de catre firme este vazut de catre avocatii specializati atat ca avantaj cat si ca un dezavantaj.

„Faptul ca pretul facturat de intreprinderile mici (situate sub plafonul de scutire) catre consumatorii finali nu include TVA reprezinta in mod clar un avantaj competitiv, chiar in conditiile in care aceste companii nu vor beneficia de dreptul de deducere pentru TVA aferenta achizitiilor de materie prima, stocurilor si costurilor fixe. Principial, acest avantaj se poate traduce fie prin practicarea unor preturi finale mai mici decat competitorii – platitori de TVA, fie prin marje comerciale mai mari la vanzarea unor produse similare. In primul caz, de castigat vor avea si consumatorii finali, prin achizitia unor produse mai ieftine, nepurtatoare de TVA. Totusi, cred ca accesul mai larg la regimul de scutire TVA pentru companiile aflate sub plafonul de 220.000 de lei anual nu va avea amploarea necesara pentru a conduce la scaderea vizibila a preturilor (prin jocul liber al cererii si ofertei) in industriile unde categoria IMM este bine reprezentata (cum ar fi productia si serviciile agricole, anumite sectoare productive si de servicii). De aceea, mai degraba, scutirea de TVA va reprezenta doar un mic ajutor in cresterea profitabilitatii pentru intreprinderile mici si asigurarea sustenabilitatii acestora in lupta cu companiile mai mari, potentiale beneficiare ale unor economii de scala si acces la resurse mai mari”, considera Alexandru Cristea.

In schimb, Dinu Petre, partener la Cunescu, Balaciu & Asociatii apreciaza ca scutirea de la plata TVA doar pare a fi avantajoasa. „Ridicarea plafonului aparent reprezinta un beneficiu pentru contribuabil, dar trebuie privita si cealalta fata a TVA: taxa si plata taxei e un beneficiu acordat companiilor pentru ca plata TVA vine intotdeauna cu posibilitatea de a deduce TVA la achizitii si atunci, automat, contribuabilul se muta din sfera persoanelor fizice in sfera IMM, care devin beneficiari finali si devin platitori integrali ai TVA la achizitiile pe care le fac. Aparent, a plati TVA e o sarcina dar, in acelasi timp este si un beneficiu”, a afirmat Petre, recent, in cadrul unei intalniri cu jurnalisti.

Lasă un comentariu