Potrivit proiectului, Avocatul Copilului ar fi fost desemnat dintre adjunctii Avocatului Poporului, avand mandat stabilit de Avocatul Poporului, relateaza Agerpres.
Senatorii au votat, intr-o prima faza, impotriva adoptarii raportului de respingere a propunerii de lege, formulat de membrii Comisiei juridice. Raportul a fost respins cu 64 de voturi pentru, trei voturi impotriva si noua abtineri.
Ulterior, senatorii au votat si impotriva proiectului de lege, acesta intrunind doar 11 voturi pentru, 60 de voturi impotriva si patru abtineri.
Initiatorul propunerii de lege stabilea ca Avocatul Copilului urma sa actioneze in vederea dezvoltarii depline si armonioase a copilului, „inteles ca orice fiinta umana, de la conceptie, pana la 18 ani, cu respectarea demnitatii si a opiniei acestuia, in vederea asigurarii unui regim special de protectie si asistenta in realizarea drepturilor sale”.
Prin activitea sa, Avocatul Copilului ar fi urmat sa lupte impotriva violentei, cruzimii, exploatarii, coruperii, neglijarii si a oricaror alte rele tratamente la care copiii pot fi supusi.