avocat-Ministrul Administraţiei şi Internelor: Dacă Diaconescu avea de transportat sacii cu euro, solicita maşini de la MAI

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Mircea Duşa, a declarat luni că nu face parte din „telenovela Dan Diaconescu”, glumind că, dacă acesta ar fi avut de transportat saci cu euro la Oltchim, ar fi solicitat de la MAI maşini pentru un astfel de transport.

Întrebat dacă Diaconescu a solicitat serviciile Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI) pentru luni, ministrul a spus că el nu face parte din „telenovela Dan Diaconescu”, care, „probabil, astăzi (luni – n.r.) o să se încheie”.

„Ca să fac o glumă (…) dacă avea de transportat saci cu euro astăzi, solicita maşini care pot să execute un astfel de transport”, a spus Duşa.

Ministrul a mai spus că va face comentarii despre Oltchim după încheierea acestui „episod”. „Când o să se termine acest episod, probabil o să fac şi eu comentarii, dar care să vizeze strategia Oltchim, nu ce face Dan Diaconescu”, a spus Duşa.

Negocierile dintre Dan Diaconescu şi Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI) pe tema privatizării combinatului Oltchim Râmnicu-Vălcea (OLT) sunt din nou suspendate, întrucât patronul OTV nu a prezentat dovada că dispune de banii pentru cumpărarea acţiunilor.

Lasă un comentariu