In situatia in care din casatoria ce se desface au rezultat copii minori, hotararea de divort trebuie sa arate, chiar in lipsa unei cereri exprese a sotilor, cui se vor incredinta copiii spre crestere si educare si care este contributia fiecarui parinte la cheltuielile de crestere si educare a minorilor.
Daca sotii au copii minori, instanta va dispune citarea si ascultarea autoritatii tutelare, iar daca minorii au implinit varsta de 10 ani, instanta ii va asculta si pe acestia. De asemenea instanta de judecata va dispune efectuarea unei anchete sociale de catre Autoritatea Tutelara de la domiciliul minorului.
Pentru a stabili carui parinte ii va fi incredintat spre crestere si educare copilul minor, instanta de judecata va avea in vedere interesul superior al copilului, respectiv care dintre parinti ii poate oferi cele mai bune conditii de crestere si educare.
Copilul minor poate fi incredintat si sotului din a carui vina s-a desfacut casatoria, daca interesele acestuia sunt in acest sens, deoarece „un sot rau nu este neaparat si un parinte rau”.
Vointa exprimata de minorul care a implinit varsta de 10 ani cu privire la incredintarea lui in caz de divort trebuie analizata cu multa grija de catre instante, tinand seama de influentarea psihica a copiilor, in special la varste fragede.
Desi sotii au dreptul de a se invoi cu privire la incredintarea copiilor minori in caz de divort legea dispune ca „invoiala parintilor cu privire incredintarea copiilor …. va produce efecte numai daca a fost incuviintata de instanta judecatoreasca, care va trebui sa verifice daca invoiala corespunde intereselor minorilor”. Invoiala parintilor cu privire la incredintarea copiilor minori poate sa intervina in orice faza a procesului, chiar in recurs.
Totusi parintele caruia NU i s-a incredintat minorul spre crestere si educare pastreaza dreptul de avea legaturi personale cu copilul, instanta de judecata putand stabili un program de vizitare al copilului.
Este de preferat ca parintii sa ajunga la un acord cu privire la acest program de vizitare fiind in interesul copilului ca acesta sa pastreze legaturi armonioase cu ambii parinti.
De obicei, programul de vizitare al minorului va include doua weekend –uri pe luna si jumatate din durata vacantelor scolare.
Copiii trebuie sa fie incredintati spre crestere si educare unuia dintre parinti, deoarece este in interesul copiilor sa continue a se bucura de ingrijirea parintilor, chiar si in aceasta situatie in care parintii nu mai locuiesc impreuna.
In cazuri justificate, copilul minor poate fi incredintat cu ocazia divortului unei terte persoane sau unei institutii de ocrotire, fapt care acorda acestor persoane si institutii numai drepturile si indatoririle ce revin parintilor privitor la persoana copilului, adica numai exercitarea ocrotirii parintesti privind persoana copilului.
Pensia de intretinere a minorului
Instanta de tutela, prin hotararea de divort, stabileste contributia fiecarui parinte la cheltuielile de crestere, educare, invatatura si pregatire profesionala a copiilor.
Conform Art. 530 obligatia de intretinere se executa in natura, prin asigurarea celor necesare traiului si, dupa caz, a cheltuielilor pentru educare, invatatura si pregatire profesionala si doar daca aceasta obligatie nu se executa de bunavoie, in natura, instanta de tutela dispune executarea ei prin plata unei pensii de intretinere, stabilita in bani:
* Prin urmare plata pensiei de intretinere pentru minor este prima optiune la care instantele trebuie sa apeleze. Aceasta si pentru ca altfel autoritatea parinteasca comuna da o preferinta platii pensiei alimentare in natura prin faptul ca implica faptul ca deciziile privitoare la copil se iau de comun acord intre parinti. De exemplu relativ la decizia alegerii gradinitei la care sa fie inscris minorul: Aceasta decizie este genul de decizie ce trebuie luata de catre amandoi parintii. Cum ea implica si un cost, este normal ca amandoi parintii sa fie perceputi de catre directorul gradinitei ca si contribuitori banesti si deci decidenti. Altfel, daca parintele nerezident ar fi obligat la o pensie in bani catre celalalt parinte, parintele rezident ar putea ignora (si deci incalca foarte usor) dreptul parintelui nerezident de a isi exprima opinia relativ la decizia alegerii gradinitei.
* Plata pensiei de intretinere pentru minor in bani este a doua optiune in cazurile in care autoritatea parinteasca nu poate fi exercitata in comun sau daca unul dintre parinti dovedeste cu rea credinta ca nu sprijina financiar copilul, etc. Pana la aceasta situatie ar trebui sa functioneze prezumtia de bunacredinta cu privire la parintele cu care copilul nu locuieste in mod statornic (parintele nerezident)
Pensia de intretinere platita in raport cu nevoile reale copiilor
Conform dispozitiilor referitoare la autoritatea parinteasca comuna, in nici un caz nu s-ar pune problema ca unul dintre parinti sa fie „mai egal decat celalalt” si sa aiba (asa cum era cazul in aranjamentele de tip custodie unica) autoritatea de a se ocupa singur de eventualele economii (diferente dintre sumele decise de instanta ca pensie alimentara si costurile reale ale intretinerii copilului). De aceea trebuie sa inceteze practica instantelor de a acorda cu titlul de cheltuieli de intretinere a minorului, pensii alimentare foarte mari in sensul la exact 1/4 din veniturile nete ale parintelui in cauza (pentru un copil) sau exact 1/3 din veniturile nete ale parintelui in cauza (pentru doi copii), etc.
Este deci recomandat ca pensia alimentara decisa in instanta sa aiba un plafon minim sub care sa nu poata cobori chiar si daca parintele in cauza nu are venituri oficiale (calculat prin aplicarea procentelor enuntate de Art. 529 litera (2) raportat la salariul minim net pe economie) si, de asemenea, sa aiba un plafon maxim calculat pentru fiecare copil, la 50% din salariul mediu net pe economie[2] (asa cum il publica regulat Institutul National de Statistica).
Suspendarea si compensarea platii pensiei de intretinere pentru perioada vacantei de vara
In cazul in care minorul petrece o perioada semnificativa de timp in compania parintelui nerezident iar parintele nerezident a optat (sau a fost obligat de catre instanta) la plata in bani a pensiei de intretinere, se compenseaza datoria acestuia catre parintele rezident pentru o perioada de timp egala cu dublul perioadei in care minorul locuieste la parintele nerezident. Suportul legal pentru aceasta reglementare este reprezentat Art. 534 coroborat cu faptul ca parintele care are copilul in ingrijire efectueaza, de facto, o prestatie in natura. Or pe perioada vacantei de vara parintele care ingrijeste copilul este chiar parintele nerezident. Prin urmare ar fi o povara mult prea mare pentru acesta sa plateasca sume de bani catre parintele rezident si, suplimentar, sa mai poata sa sustina si cheltuielile legate de ingrijirea minorului in acea perioada (care, in general, implica oricum cheltuieli semnificative, fiind dedicata petrecerii timpului liber impreuna cu minorul). De aceea este normal ca pentru respectiva perioada parintele sa se suspende a plata pensie de intretinere minor in bani. Suplimentar, de vreme ce conform Art. 402 ambii parinti au obligatie de intretinere a minorului este normal ca si parintele rezident sa contribuie la cheltuielile legate de ingrijirea minorului in perioada in care minorul este gazduit vremelnic de catre parintele nerezident. Pentru simplificare si pentru a evita fluxuri nenecesare de bani intre cei doi parinti este normal sa se compenseze datoria parintelui rezident cu o datorie viitoare a parintelui nerezident.
Locuinta copilului dupa divort
Instanţa de tutelă se pronunţă în mod explicit cu privire la locuinţa copilului după divorţ, care va fi în general la unul dintre părinţi (părinte rezident). Părinţii se pot înţelege asupra locuinţei copilului după divorţ;
În situaţia în care există neînţelegeri între părinţi cu privire la locuinţa minorului şi aceştia decid fără a lua în considerare interesul superior al copilului, instanţa de tutelă stabileşte ca locuinţa copilului minor să fie la părintele cu care acesta locuieşte în mod statornic .
Dacă până la divorţ copilul a locuit cu ambii părinţi, instanţa stabileşte locuinţa la unul dintre ei, luând în considerare interesul superior al copilului.
Pot exista şi situaţii excepţionale în care este în interesul superior al copilului ca instanţa să stabilească locuinţa acestuia la alte persoane (de exemplu la bunici, altă rudă sau persoană), cu consimţământul acestora, sau într-o instituţie de ocrotire. În această situaţie ambii părinţi sunt părinţi nerezidenţi. Persoanele respective sau instituţia de ocrotire supraveghează copilul şi fac tot ce este necesar pentru asigurarea sănătăţii, educaţiei şi învăţăturii sale (art. 400 Noul Cod Civil).
Locuinţa minorului nu poate fi schimbată fără acordul ambilor părinţi dacă acest fapt ar afecta exerciţiul autorităţii sau a altor drepturi părinteşti.
În cazul în care părinţii nu se înţeleg cu privire la aceste aspecte, instanţa va decide dacă o schimbare a locuinţei este oportună sau nu, luând în considerare concluziile raportului de anchetă psihosocială şi ascultându-i pe părinţi (art. 496 alin. 4 şi art. 497 alin. 1 şi 2 din noul Cod Civil).
De asemenea, ascultarea copilului este obligatorie. De regulă este ascultat copilul care a împlinit vârsta de 10 ani, dar dacă instanţa consideră că este necesar pentru soluţionarea cauzei, poate fi ascultat şi copilul sub 10 ani (art. 264 Cod Civil).
Drepturile părintelui separat de copil. Relaţiile personale ale copilului cu părinţii şi cu alte persoane semnificative din viaţa sa.
Părintele sau, după caz, părinţii separaţi de copilul lor au dreptul să aibă legături personale cu acesta iar în caz de neînţelegere între părinţi, instanţa de tutelă va decide cu privire la modalităţile de exercitare a acestui drept (art. 401 din noul Cod Civil). Ascultarea copilului care a împlinit vârsta de 10 ani este obligatorie şi în această situaţie (art. 264 Cod Civil).
Precizări
Copilul are dreptul de a menţine relaţii personale şi contacte directe cu părinţii, rudele, precum şi cu alte persoane faţă de care copilul a dezvoltat legături de ataşament.
Copilul are dreptul de a-şi cunoaşte rudele şi de a întreţine relaţii personale cu acestea, precum şi cu alte persoane alături de care copilul s-a bucurat de viaţa de familie.
Părinţii sau un alt reprezentant legal al copilului nu pot împiedica relaţiile personale ale acestuia cu bunicii, fraţii şi surorile ori cu alte persoane alături de care copilul s-a bucurat de viaţa de familie, decât în cazurile în care instanţa decide în acest sens, apreciind că există motive temeinice de natură a primejdui dezvoltarea fizică, psihică, intelectuală sau morală a copilului. (art. 14, Legea 272/2004).
Conform art. 15, Legea 272/2004, relaţiile personale se pot realiza prin:
– întâlniri ale copilului cu părintele ori cu o altă persoană care are dreptul la relaţii personale cu copilul;
– vizitarea copilului la domiciliul acestuia
– găzduirea copilului pe perioadă determinată de către părintele sau de către altă persoană la care copilul nu locuieşte în mod obişnuit