Efectele-divortului-cu-privire-la-raporturile-dintre-parinti-si-copiii-lor-minori – RIL
Inalta Curte de Casatie si Justitie – Completul competent sa judece recursul in interesul legii a luat in examinare recursul in interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie privind aplicarea dispozitiilor noului Cod civil asupra cererilor referitoare la exercitarea autoritatii parintesti ca urmare a divortului, cereri formulate anterior datei de 1 octombrie 2011, data intrarii in vigoare a noului Cod civil si aflate, in prezent, pe rolul instantelor de judecata in caile de atac.
Reprezentantul procurorului general, doamna Antonia Constantin, procuror-sef adjunct al Sectiei judiciare din cadrul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, arata ca, in ceea ce priveste divortul, aplicarea legii noi in cauzele in curs de solutionare la data intrarii in vigoare a Codului civil este reglementata in art. 40 si 42 din Legea nr. 71/2011, iar efectele divortului se vor produce de la data pronuntarii hotararii de divort, deci ulterior intrarii in vigoare a Codului civil. Spre deosebire de vechea reglementare, noul Cod civil instituie principiul exercitarii comune a autoritatii parintesti, care corespunde interesului superior al copilului, fiind o reflectie a art. 8 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului.
In aceste conditii, aceasta dispozitie legala edictata tocmai in interesul superior al copilului trebuie sa fie de imediata aplicabilitate, inclusiv in caile de atac, apel sau recurs, instanta de divort fiind obligata sa se pronunte, indiferent daca a fost sau nu investita cu o astfel de solicitare de catre una dintre parti.
Pe cale de consecinta, este evident ca si in situatia in care partile nu solicita aplicarea dispozitiilor noului Cod civil in solutionarea cererilor referitoare la exercitarea autoritatii parintesti in caile de atac, instanta poate face aplicarea lor imediata, prioritar fiind interesul superior al copilului. Precizeaza ca s-au avut in vedere dispozitiile art. 397 din noul Cod civil, acest articol constituind regula, celelalte doua texte instituind exceptiile, respectiv situatiile in care autoritatea parinteasca poate fi exercitata de catre un singur parinte sau de catre alte persoane. In concluzie, solicita admiterea recursului in interesul legii si pronuntarea unei decizii prin care sa se asigure interpretarea si aplicarea unitara a legii.
Presedintele completului, doamna judecator Rodica Aida Popa, constatand ca nu sunt intrebari de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile inchise, iar completul de judecata a ramas in pronuntare asupra recursului in interesul legii.
ICCJ, deliberand asupra recursului in interesul legii, constata urmatoarele:
Problemele de drept ce au generat practica neunitara
Prin recursul in interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie s-a aratat ca, in practica instantelor de judecata, nu exista un punct de vedere unitar cu privire la aplicarea dispozitiilor noului Cod civil asupra cererilor referitoare la exercitarea autoritatii parintesti ca urmare a divortului, cereri formulate anterior datei de 1 octombrie 2011, data intrarii in vigoare a noului Cod civil, si aflate, in prezent, pe rolul instantelor de judecata in caile de atac.
Examenul jurisprudential
In urma verificarii jurisprudentei la nivelul intregii tari s-a constatat ca nu exista practica unitara in ceea ce priveste interpretarea si aplicarea dispozitiilor noului Cod civil asupra cererilor referitoare la exercitarea autoritatii parintesti ca urmare a divortului, cereri formulate anterior datei de 1 octombrie 2011, data intrarii in vigoare a noului Cod civil, si aflate, in prezent, pe rolul instantelor de judecata in caile de atac.
Solutiile pronuntate de instantele judecatoresti
Intr-o prima orientare jurisprudentiala, unele instante au retinut ca, fata de prevederile art. 223 din Legea nr. 71/2011, procesele si cererile aflate pe rol la data intrarii in vigoare a noului Cod civil se solutioneaza conform dispozitiilor legale, materiale si procedurale in vigoare la data la care au fost pornite procesele sau formulate cererile, cu exceptia cazului in care Legea nr. 71/2011 cuprinde dispozitii tranzitorii care prevad altfel.
Or, Legea nr. 71/2011 nu cuprinde dispozitii speciale derogatorii de la acest principiu, iar prevederile art. 6 alin. (6) din noul Cod civil trebuie coroborate cu dispozitiile tranzitorii din Legea nr. 71/2011, care prevad expres situatia in care legea noua este de imediata aplicare, respectiv consacra aplicabilitatea legii in vigoare la data sesizarii instantei pentru acele situatii care nu se incadreaza in normele de exceptie.
De asemenea, art. 6 alin. (6) din noul Cod civil nu trebuie interpretat automat in sensul ca ar reglementa aplicarea imediata a legii noi, ci doar ca instituie principiul aplicarii legii noi efectelor viitoare (consecintelor) ale unor situatii nascute anterior intrarii in vigoare a acesteia, expres si limitativ enuntate (derivate din starea si capacitatea persoanelor, din casatorie, filiatie, adoptie si obligatia legala de intretinere, din raporturile de proprietate, inclusiv regimul general al bunurilor, si din raporturile de vecinatate), daca situatiile exista si dupa intrarea in vigoare a legii noi.
Pe cale de consecinta, s-a apreciat ca, in sensul art. 6 alin. (6) din noul Cod civil, legea noua se aplica, in lipsa unor dispozitii legale care sa prevada expres aplicarea legii noi, asa cum sunt normele din art. 40 si 42 din Legea nr. 71/2011, numai cererilor formulate dupa intrarea in vigoare, chiar daca privesc efecte viitoare ale unor situatii nascute anterior datei de 1 octombrie 2011.
Intr-o a doua orientare jurisprudentiala s-a considerat ca, in aceasta materie, in cauzele aflate in curs de solutionare se aplica dispozitiile noului Cod civil, iar efectele divortului se produc de la data pronuntarii hotararii de divort.
Astfel, se arata ca, in ceea ce priveste divortul, aplicarea legii noi in cauzele in curs de solutionare la data intrarii in vigoare a noului Cod civil este reglementata in art. 40 si 42 din Legea nr. 71/2011, iar efectele divortului se vor produce de la data pronuntarii hotararii de divort, deci ulterior intrarii in vigoare a noului Cod civil.
In argumentarea acestei opinii au fost invocate si prevederile art. 46 din Legea nr. 71/2011.
Prin urmare, se apreciaza ca, in situatia cauzelor aflate pe rolul instantelor judecatoresti la data intrarii in vigoare a noului Cod civil, efectele divortului cu privire la raporturile dintre parinti si copiii lor minori vor fi supuse dispozitiilor noului Cod civil, cu atat mai mult cu cat instanta de tutela are obligatia de a se pronunta cu privire la exercitiul autoritatii parintesti, stabilirea locuintei copiilor si contributia parintilor la cheltuielile de crestere, educare, invatatura si pregatire profesionala a copiilor, chiar din oficiu, daca nu au fost formulate cereri in acest sens.
De asemenea, se arata ca interesul superior al copilului va fi cel care va calauzi instanta in pronuntarea unei solutii in toate cauzele care privesc situatia acestuia.
Or, este evident faptul ca interesul copilului este acela de a fi crescut de ambii parinti si dupa divortul acestora, noua reglementare prevazand regula exercitarii in comun a autoritatii parintesti.
Aceasta este, de altfel, ratiunea modificarii legii in sensul inlocuirii incredintarii copilului minor spre crestere si educare unuia dintre parinti, cu exercitarea in comun a autoritatii parintesti.
Inalta Curte de Casatie si Justitie
Examinand sesizarea cu recurs in interesul legii, rapoartele intocmite de judecatorii-raportori si dispozitiile legale ce se solicita a fi interpretate in mod unitar, retine urmatoarele:
Inalta Curte de Casatie si Justitie a fost legal sesizata, iar recursul in interesul legii este admisibil, fiind indeplinite cumulativ cerintele impuse de dispozitiile art. 329 din Codul de procedura civila, cu referire la autorul sesizarii si existenta unei jurisprudente neunitare relativ la problema de drept ce se cere a fi interpretata.
Practica neunitara ce face obiectul prezentului recurs in interesul legii a fost generata de aplicarea dispozitiilor noului Cod civil asupra cererilor referitoare la exercitarea autoritatii parintesti ca urmare a divortului, cereri formulate anterior datei de 1 octombrie 2011, data intrarii in vigoare a noului Cod civil, si aflate, in prezent, pe rolul instantelor de judecata in caile de atac.
Prevederea care a stat, in principal, la baza practicii neunitare mentionate anterior este cea continuta de art. 397 din noul Cod civil (Exercitarea autoritatii parintesti de catre ambii parinti), potrivit careia, „dupa divort, autoritatea parinteasca revine in comun ambilor parinti, in afara de cazul in care instanta decide altfel“, care instituie regula exercitarii in comun a autoritatii parintesti.
Potrivit legislatiei anterioare, si anume art. 42 si 43 din Codul familiei, regula era cea a exercitarii drepturilor parintesti de catre un singur parinte caruia i se incredinta copilul.
In ceea ce priveste aplicarea in timp a prevederilor noului Cod civil, asa cum se retine in doctrina recenta, la care s-a facut trimitere in raport, art. 6 din noul Cod civil contine anumite dispozitii privind aplicarea in timp a legii civile, insa textul stabileste reguli generale in materie, deci reguli care au vocatia sa se aplice si in cazul unor acte normative viitoare, in masura in care acestea nu vor contine dispozitii exprese privind succesiunea legilor in timp.
Astfel, in ceea ce priveste aplicarea in timp a Codului civil din 2009 in raport cu reglementarile anterioare, trebuie avute in vedere si dispozitiile corespunzatoare din Legea nr. 71/2011.
Potrivit art. 223 aflat in cadrul cap. X intitulat „Dispozitii finale“ al Legii nr. 71/2011 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, „daca prin prezenta lege nu se prevede altfel, procesele si cererile in materie civila sau comerciala in curs de solutionare la data intrarii in vigoare a Codului civil se solutioneaza de catre instantele legal investite, in conformitate cu dispozitiile legale, materiale si procedurale in vigoare la data cand acestea au fost pornite“.
Ca atare, prevederile art. 223 se aplica doar daca Legea nr. 71/2011 nu contine norme derogatorii.
Or, potrivit art. 39 alin. (2) din Legea nr. 71/2011 (articol aflat in sectiunea 1 „Dispozitii tranzitorii si de punere in aplicare a cartii a II-a «Despre familie» a Codului civil“ din cap. IV intitulat „Dispozitii cu privire la cartea a II-a «Despre familie» a Codului civil si cu privire la unele legi“), „divortul pronuntat anterior intrarii in vigoare a Codului civil produce efectele stabilite de legea in vigoare la data cand s-a pronuntat hotararea ramasa irevocabila“.
Astfel, legiuitorul leaga, ca regula, momentul in functie de care trebuie determinata legea aplicabila efectelor divortului nu de data formularii cererii de divort, ci de cea a ramanerii irevocabile a hotararii.
Aceste dispozitii legale sunt consecvente legislatiei aplicabile in materia divortului. Astfel, atat potrivit vechilor norme, art. 39 alin. 1 din Codul familiei, cat si normelor noului Cod civil,art. 382 alin. (1) (interpretat in sensul prevazut de art. 222 din Legea nr. 71/2011), casatoria este desfacuta din ziua cand hotararea prin care s-a pronuntat divortul a ramas irevocabila.
Referirea la cerinta ca „hotararea prin care s-a pronuntat divortul sa fi ramas irevocabila“ ramane valabila inclusiv in contextul intrarii in vigoare a noului Cod de procedura civila, atata timp cat prezentul recurs in interesul legii vizeaza cereri de chemare in judecata formulate chiar inainte de intrarea in vigoare a noului Cod civil, iar potrivit art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedura civila, dispozitiile Codului de procedura civila se aplica numai proceselor si executarilor silite incepute dupa intrarea acestuia in vigoare.
Efectele divortului sunt reglementate de prevederile art. 382 si urm. din noul Cod civil, cele cu privire la raporturile dintre parinti si copiii lor minori regasindu-se la art. 396 si urm.
In aceeasi sectiune mentionata anterior (Dispozitii tranzitorii si de punere in aplicare a cartii a II-a „Despre familie“ a Codului civil) se regasesc prevederi derogatorii de la regula mentionata in art. 39 alin. (2) din Legea nr. 71/2011, pentru anumite situatii, de exemplu, art. 44 (referitor la aplicarea in timp a dispozitiilor art. 386 din noul Cod civil, ce reglementeaza regimul juridic al actelor incheiate in frauda celuilalt sot) si art. 45 (privitor la aplicarea in timp a dispozitiilor art. 388 din noul Cod civil privind acordarea despagubirilor si cele ale art. 390 din noul Cod civil privind acordarea prestatiei compensatorii).
Printre acestea nu se afla dispozitiile ce reglementeaza efectele divortului cu privire la raporturile dintre parinti si copiii lor minori.
Mai mult, prin art. 46 din Legea nr. 71/2011 se prevede expres posibilitatea modificarii inclusiv a dispozitiilor hotararilor judecatoresti privitoare la relatiile personale si patrimoniale dintre copii si parintii lor divortati inainte de intrarea in vigoare a Codului civil, potrivit dispozitiilor art. 403 din noul Cod civil, in cazul schimbarii imprejurarilor avute in vedere la momentul pronuntarii divortului.
Sintagma „divortati inainte de intrarea in vigoare a Codului civil“ nu poate insemna decat divortati prin hotarare irevocabila, intrucat, asa cum s-a mentionat anterior, doar de la aceasta data se produc efectele divortului, cererile accesorii, asa cum sunt cele privind numele purtat dupa divort sau custodia copilului, neputand in mod logic deveni irevocabile separat sau mai devreme.
Interpretand a fortiori acest text de lege se ajunge la concluzia ca prevederile legii noi se aplica relatiilor dintre parinti si copii cu atat mai mult daca divortul se afla pe rol intr-o cale de atac.
In cazul in care partile solicita in apel sau recurs aplicarea normelor noului Cod civil in ceea ce priveste custodia comuna, conform art. 397 din noul Cod civil, nu se poate aprecia ca aceasta cerere ar fi inadmisibila conform art. 294 alin. (1) din Codul de procedura civila, asa cum s-a retinut in unele hotarari in care s-a imbratisat prima opinie prezentata in cadrul pct. 3.1.
Astfel, pe de-o parte, nu s-ar putea retine schimbarea cauzei sau a obiectului litigiului, prin solicitarea aplicarii art. 397 din noul Cod civil, avand in vedere ca in acest caz este vorba despre aplicarea legii in timp, iar nu de modificarea unor elemente ale actiunii civile.
Pe de alta parte, nu se poate retine nici ca ar fi vorba despre o cerere noua formulata direct in apel sau recurs, luand in considerare ca incredintarea spre crestere si educare unuia dintre parinti/exercitarea autoritatii parintesti de catre ambii parinti reprezinta modalitati de exercitare a unei singure masuri de ocrotire care se dispune, potrivit legii, in interesul superior al copilului minor, chiar fara a exista o cerere expresa a sotilor in acest sens, tocmai pentru a se evita lasarea minorilor fara intretinere si ingrijire in perioada de timp pana la formularea in mod expres a unei astfel de cereri de catre parinti sau alte persoane prevazute de lege.
In ceea ce priveste normele de drept a caror aplicare in timp este supusa interpretarii Inaltei Curti in cadrul prezentului recurs in interesul legii, asa cum s-a retinut mai sus, practica neunitara a fost generata de aplicarea dispozitiilor noului Cod civil asupra cererilor referitoare la exercitarea autoritatii parintesti ca urmare a divortului, cereri formulate anterior datei de 1 octombrie 2011, data intrarii in vigoare a noului Cod civil, si aflate, in prezent, pe rolul instantelor de judecata in caile de atac.
Continutul institutiei autoritatii parintesti este prevazut la art. 483 si urm. din noul Cod civil.
Analizand aceste prevederi, concluzia este in sensul ca „exercitarea autoritatii parintesti ca urmare a divortului“ implica nu numai luarea unei decizii cu privire la custodia comuna, reglementata de art. 397 din noul Cod civil care instituie regula in materie, ci si posibila statuare asupra celorlalte aspecte incluse in institutia complexa a autoritatii parintesti, care privesc, de exemplu, situatia existentei exceptiilor de la regula mentionata anterior, locuinta copilului dupa divort, drepturile parintelui separat de copil, stabilirea contributiei parintilor, dispozitiile procedurale specifice.
In concluzie, prevederile art. 396–404 din noul Cod civil, referitoare la efectele divortului cu privire la raporturile dintre parinti si copiii lor minori, sunt aplicabile si cererilor de divort formulate inainte de intrarea in vigoare a noului Cod civil si aflate pe rolul instantelor de judecata in caile de atac, art. 39 alin. (2) din Legea nr. 71/2011 reprezentand o norma derogatorie de la prevederile art. 223 din aceeasi lege.
Astfel, ICCJ a decis admiterea recursului in interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie si, in consecinta:
In interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 223 raportat la art. 39 alin. (2) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, stabileste ca prevederile art. 396–404 din noul Cod civil, referitoare la efectele divortului cu privire la raporturile dintre parinti si copiii lor minori, sunt aplicabile si cererilor de divort formulate inainte de intrarea in vigoare a noului Cod civil si aflate pe rolul instantelor de judecata in caile de atac.