BNR trimite Protectia Consumatorilor in control la banci

Autoritatea Nationala de Protectie a Consumatorului ar trebui sa se sesizeze în privinta bancilor care platesc dobânzi de 10% la depozite, dar au urcat ratele la creditele în derulare pâna la 35%, a declarat, ieri, Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului Bancii Nationale a României

Ma întreb ce conditii ale pietei s-au schimbat, ca sa ai o marja de trei si jumatate. BNR nu mai merge pe aceeasi mâna cu ANPC, care trebuie sa îsi ia rolul în primire si sa ia masuri. Va fi foarte complicat, pentru ca ne trebuie structuri specializate”, a spus Vasilescu. El a aratat ca si la nivelul Uniunii Europene sunt separate aceste roluri, respectiv cel de supraveghere bancara si politica monetara, pe de-o parte, si protectia clientului, pe de alta parte.

Faptul ca Banca Nationala primeste înca foarte multe plângeri de la clientii nemultumiti, în principal, persoane fizice, l-a facut pe directorul Directiei de Supraveghere, Nicolae Cinteza, “sa cheme, la ordin, pot spune, bancile care au sarit calul”, a aratat consilierul guvernatorului.

“Pâna la urma, ajungem la vorba guvernatorului: Nicio banca nu are dreptul sa îsi treaca propriile greseli în dreptul consumatorului”, a mai spus Vasilescu. În ultimele luni, bancile românesti au majorat dobânzile acordate la depozitele la termen atrase de la clienti pâna la niveluri maxime de peste 14% pe an, pe fondul problemelor de finantare de pe pietele financiare internationale si ca urmare a majorarii dobânzii-cheie de catre BNR.

Sursa: Curentul

Lasă un comentariu