Comisia de proceduri fiscale, din cadrul ANAF, a stabilit ca in cazul contribuabililor pentru care s-a deschis procedura reorganizarii judiciare si a insolventei, dupa caz, nu se datoreaza obligatii fiscale accesorii pentru creantele inscrise la masa credala si pentru cele rezultate din activitatea curenta, indiferent de data deschiderii acestei proceduri.
Prin Ordinul presedintelui Agentiei Nationale de Administrare Fiscala (ANAF) nr. 1537/2008, a fost aprobata Decizia Comisiei de proceduri fiscale nr. 1/2008. OANAF nr. 1537/2008 a fost publicat in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 770, din 17 noiembrie 2008.
Comisia de proceduri fiscale a stabilit, printre altele, ca „in sensul art. 1221 din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, al art. 45 din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizarii judiciare si a falimentului, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, (nota redactiei Avocatnet.ro: Legea nr. 64/1995 a fost abrogata prin Legea nr. 85/2006) si al art. 41 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei, cu modificarile ulterioare:
– incepand cu data intrarii in vigoare a Legii nr. 85/2006 privind procedura insolventei, in cazul contribuabililor pentru care s-a deschis procedura reorganizarii judiciare si a insolventei, dupa caz, nu se mai datoreaza si nu se mai calculeaza obligatii fiscale accesorii pentru creantele inscrise la masa credala si pentru cele rezultate din activitatea curenta, indiferent de data deschiderii acestei proceduri.”
Prin obligatii accesorii se intelege dobanzi, majorari sau penalitati de orice fel.
Conform legii nr. 85/2006, insolventa „este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizeaza prin insuficienta fondurilor banesti disponibile pentru plata datoriilor exigibile”.
In schimb, potrivit aceleiasi legi, reorganizarea judiciara„este procedura ce se aplica debitorului, persoana juridica, in vederea achitarii datoriilor acestuia, conform programului de plata a creantelor. Procedura de reorganizare presupune intocmirea, aprobarea, implementarea si respectarea unui plan, numit plan de reorganizare, care poate sa prevada, impreuna sau separat:
a) restructurarea operationala si/sau financiara a debitorului;
b) restructurarea corporativa prin modificarea structurii de capital social;
c) restrangerea activitatii prin lichidarea unor bunuri din averea debitorului.”