Art. 750 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Oprirea urmăririi Procedura urmăririi mobiliare Urmărirea mobiliară
Urmărirea mobiliară
SECŢIUNEA a 2-a
Procedura urmăririi mobiliare
Art. 750
Oprirea urmăririi
(1) Debitorul va putea împiedica aplicarea sechestrului sau, după caz, va putea obţine ridicarea lui numai dacă:
1. plăteşte creanţa, inclusiv accesoriile şi cheltuielile de executare, în mâinile creditorului sau reprezentantului său având procură specială. Dispoziţiile art. 702 sunt aplicabile;
2. face depunerea cu afectaţiunea specială prevăzută la art. 720 alin. (1) şi predă executorului recipisa de consemnare. În acest caz, executorul judecătoresc va elibera debitorului o dovadă de primire a recipisei, va încheia un proces-verbal în care va face această constatare şi, dacă debitorul nu a făcut şi contestaţie în condiţiile alin. (2), va opri urmărirea sau, după caz, va dispune ridicarea sechestrului. În caz contrar, dacă debitorul a făcut contestaţie, executorul va depune de îndată procesul-verbal constatator odată cu recipisa, la instanţa de executare, care se va pronunţa de urgenţă, potrivit dispoziţiilor art. 716. Până la soluţionarea contestaţiei, urmărirea este suspendată de drept.