Cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate. Condiţia relevanţei excepţiei asupra soluţionării cauzei. Criterii de apreciere. – Jurisprudenta ICCJ 2014

Cuprins pe materii: Drept procesual civil

Indice alfabetic: excepţie de neconstituţionalitate

 

Potrivit dispoziţiilor art.29 alin.1 din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, „(1) Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

Condiţia relevanţei excepţiei, care impune ca normele criticate să aibă incidenţă în soluţionarea cauzei respective, nu trebuie analizată in abstracto şi dedusă din orice fel de tangenţă a prevederilor legale în discuţie cu litigiul aflat pe rolul instanţei, în aprecierea îndeplinirii acestei condiţii impunându-se realizarea unei analize riguroase a cauzei, în care să fie luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepţiei de neconstituţionalitate, prin prisma elementelor cadrului procesual şi a stadiului concret în care se află litigiul.

Decizia 3120 din 8 martie 2013

Prin cererea adresată Curţii de Apel Piteşti – Secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta GJ a chemat în judecată Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi BG – preşedintele A.N.R.P. pentru ca, în baza art.25 alin.1 din Legea nr.554/2004, să se dispună:

            – aplicarea pârâtului BG, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţii, unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie, pe zi de întârziere, de la data de 23.03.2012 şi până la data emiterii deciziei reprezentând titlu de despăgubire în dosarul nr.46090/CC.

            În cadrul acestui litigiu a fost invocată de către reclamantă excepţia de neconstituţionalitate a articolului unic din O.U.G. nr.62/2010 şi art.1 şi 2 din Legea nr.117/2012, solicitând sesizarea Curţii Constituţionale în vederea constatării neconstituţionalităţii textelor de lege menţionate, iar în vederea soluţionării excepţiei invocate, în temeiul art.29 alin.1 raportat la dispoziţiile art.31 alin.1 din Legea nr.47/1992, solicită constatarea neconstituţionalităţii textelor de lege mai sus amintite.

            În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, reclamanta a arătat că deşi se află în posesia unei hotărâri judecătoreşti irevocabile de obligare la emiterea unei decizii reprezentând titlu de despăgubire, din cauza unor acte emise în 2012, toate procedurile de stabilire şi acordarea despăgubirilor, sunt suspendate până în luna mai 2013 şi astfel este în imposibilitatea finalizării demersurilor prevăzute de Legea nr.247/2005.

            A fost invocată neconstituţionalitatea dispoziţiilor faţă de art.15 alin.2, art.16, art.21 şi art.44 din Constituţia României.

Prin Încheierea din 6.02.2013 a Curţii de Apel Piteşti – Secţia contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

Pentru a motiva această soluţie, instanţa de fond a reţinut că în raport de dispoziţiile art.29 alin.1, 2 şi 3 din Legea nr.47/1992, excepţia este admisibilă pentru că a fost invocată de una din părţi, pentru că se referă la dispoziţii din ordonanţe de urgenţă ale Guvernului şi că acestea nu au fost declarate neconstituţionale prin vreo decizie a Curţii Constituţionale.

Însă, s-a constatat că nu este îndeplinită condiţia ca prevederile din ordonanţele de urgenţă şi lege, apreciate de reclamantă ca fiind neconstituţionale, să aibă legătură cu cauza şi s-a considerat că declararea ca neconstituţionale a dispoziţiilor legale menţionate nu ar avea nicio înrâurire asupra cauzei în raport de obiectul acesteia.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs reclamanta GJ şi a solicitat admiterea recursului şi rejudecând cauza, să fie admisă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia invocată.

În motivele de recurs s-a arătat că aceste dispoziţii, a căror excepţii de neconstituţionalitate a fost invocată, au legătură cu cauza dedusă judecăţii, fiind vorba de un litigiu prin care se solicită aplicarea amenzii pentru nerespectarea unei sentinţe ce obligă la îndeplinirea unor condiţii legale din cadrul procedurii prevăzute de Legea nr.247/2005, text modificat tocmai prin actele normative a căror neconstituţionalitate este invocată.

Faptul că deja Curtea Constituţională s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii unor articole în sensul respingerii excepţiei de neconstituţionalitate nu impietează asupra admisibilităţii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.

Intimaţii Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi BG au formulat întâmpinare şi au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Soluţia instanţei de recurs

După examinarea motivelor de recurs, a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va admite recursul declarat pentru următoarele considerente:

Instanţa de fond a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de nelegalitate invocată arătând că nu sunt îndeplinite condiţiile cerute de lege, respectiv, nu s-a dovedit legătura dintre cauză şi excepţia de neconstituţionalitate invocată.

Potrivit dispoziţiilor art.29 alin.1-3 din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, „(1) Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia. (2) Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi, sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă. (3) Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale”.

Din interpretarea logico-juridică a prevederilor art. 29 alin. (1), (2) şi (3) al Legii nr.47/1992 rezultă că pentru sesizarea Curţii constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate trebuie îndeplinite următoarele condiţii, în mod cumulativ:

– excepţia să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanţe judecătoreşti sau de arbitraj  comercial;

– excepţia să aibă ca obiect neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare;

– norma vizată de excepţie să aibă legătură cu soluţionarea cauzei şi să nu fi fost constatată ca fiind neconstituţională printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Aşa cum s-a arătat, chiar şi instanţa de fond a recunoscut admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale dar nu a considerat că aceasta are relevanţă în cauză, raportat la obiectul cauzei.

Condiţia relevanţei excepţiei, care impune ca normele criticate să aibă incidenţă în soluţionarea cauzei respective, nu trebuie analizată in abstracto şi dedusă din orice fel de tangenţă a prevederilor legale în discuţie cu litigiul aflat pe rolul instanţei.

Astfel, se impune o analiză riguroasă, în care să fie luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepţiei de neconstituţionalitate, prin prisma elementelor cadrului procesual şi a stadiului concret în care se află litigiul.

Cu privire la relevanţa pe care soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate invocată o are în prezenta cauză, din analiza textelor a căror neconstituţionalitate a fost invocată şi obiectul cauzei în faţa instanţei de fond se constată că sunt fondate criticile recurentei şi există legătură între soluţionarea ce se va da în cadrul litigiului şi soluţia ce va fi pronunţată de Curtea Constituţională.

În esenţă, textele legale a căror excepţie de nelegalitate a fost invocată (articolului unic din O.U.G. nr.4/2012, art.III din O.U.G. nr.62/2010 şi art.1 şi 2 din Legea nr.117/ 2012), prevăd că procedurile administrative prevăzute în Titlul VII al Legii nr.247/2005, se suspendă până la 15 mai 2013.

Cum obiect al cauzei aflate pe rolul instanţei de fond îl reprezintă cenzurarea atitudinii autorităţilor publice implicate în procedurile de acordare a despăgubirilor în baza Legii nr.247/2005, deoarece nu a fost pusă în executare o decizie irevocabilă prin care au fost obligate la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubiri, se constată că soluţia în această cauză depinde de soluţia ce va fi dată în cazul excepţiei de neconstituţionalitate invocată de reclamantă.

De aceea, în baza art.312 Cod procedura civilă raportat la art.20 din Legea nr.554/2004, va fi admis recursul, va fi casată încheierea atacată şi va fi admisă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a articolului unic din O.U.G. nr.4/2012, art.III din O.U.G. nr.62/2010 şi art.1 şi 2 din Legea nr.117/ 2012.

Opinia instanţei cu privire la excepţia de neconstituţionalitate invocată

În baza art.29 alin.4 din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, Înalta Curte apreciază că textele nu sunt neconstituţionale, aşa cum susţine recurenta-reclamantă şi excepţia este neîntemeiată.

Textele atacate pe calea de excepţie de neconstituţionalitate nu încalcă principiul neconstituţionalităţii legii, consacrat de art.15 alin.2 din Constituţie, nici principiul egalităţii în drepturi, aşa cum prevede art.16 din Constituţie, nici accesul liber la justiţie, astfel cum este reglementat în art.21 din legea fundamentală şi nici dreptul de proprietate privată, drept prevăzut de art.44 din Constituţie.

Prin actele normative a căror excepţie de neconstituţionalitate a fost invocată, legiuitorul a dorit suspendarea procedurilor administrative de acordare a despăgubirilor potrivit Legii nr.247/ 2005, pe de o parte, pentru a da posibilitatea implementării măsurilor dispuse în hotărârea pilot (cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României) pronunţată de CEDO şi, pe de altă parte, pentru a putea fi identificate posibilităţile de acordare a despăgubirilor.

Prin aceste prevederi nu se neagă dreptul celor cărora legea le-a recunoscut posibilitatea primirii de despăgubiri, ci este numai o măsură temporară.