Evaziune fiscală prevăzută în art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005. Subiect activ – Jurisprudenta ICCJ 2014

Cuprins pe materii: Drept penal. Partea specială. Infracţiuni prevăzute în legi speciale. Evaziunea fiscală

Indice alfabetic: Drept penal

– evaziune fiscală

                                                                                                                                               

Legea nr. 241/2005, art. 9 alin. (1) lit. c)

 

Infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută în art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, constând în evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, săvârşită în cadrul unei societăţi, poate avea ca subiect activ administratorul de fapt al societăţii, iar nu numai administratorul de drept al societăţii, întrucât legea nu prevede calitatea subiectului activ şi nu condiţionează existenţa infracţiunii de săvârşirea faptei de către o persoană care are o anumită calitate, cum este cea de administrator de drept al societăţii.

I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 272 din 28 ianuarie 2013

Prin sentinţa penală nr. 269 din 7 mai 2012 pronunţată de Tribunalul Galaţi s-a dispus, în baza art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., condamnarea inculpatului O.M.

A fost obligat inculpatul O.M. în solidar cu partea responsabilă civilmente societatea comercială L. să plătească părţii vătămate/parte civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vaslui suma de 1.373.352 lei cu dobânzi şi penalităţi aferente până la achitarea integrală a debitului, cu titlu de despăgubiri civile.

S-au menţinut măsurile asigurătorii constând în sechestru asigurător instituit asupra unor bunuri imobile şi mobile, prin ordonanţa din 31 octombrie 2011 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi: suprafaţa de 1.676 m² teren intravilan situat în comuna G.; autoturism marca W.L. şi autoturism marca W.P.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:

La data de 10 septembrie 2009, organele judiciare au fost sesizate de către Garda Financiară în legătură cu săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală de către inculpatul O.M., asociat unic şi administrator al societăţii comerciale L.

Prin expertiza contabilă efectuată în cursul judecăţii – urmare a verificării documentaţiei evidenţiată în contabilitatea societăţii administrate de inculpat – s-a stabilit că prin înregistrarea unor operaţiuni nereale prejudiciul cauzat bugetului statului, pentru perioada februarie 2008 – februarie 2009, a fost de 1.373.352 lei.

În drept, fapta inculpatului a fost încadrată în dispoziţiile art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Prin decizia nr. 212/A din 15 octombrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, Secţia penală şi pentru cauze cu minori, s-a dispus respingerea, ca nefondat, a apelului declarat de inculpatul O.M.

Împotriva ambelor hotărâri a declarat recurs inculpatul O.M., invocând, între altele, cazul de casare prevăzut în art. 385⁹ alin. (1) pct. 18 C. proc. pen.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând hotărârile prin prisma motivului de recurs invocat şi din oficiu, conform art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., constată următoarele:

Inculpatul O.M. a fost trimis în judecată şi condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută în art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005, constând în aceea că, în calitate de asociat unic şi administrator al societăţii comerciale L., în baza unei rezoluţii infracţionale unice, în perioada februarie 2008 – martie 2009, a înregistrat în evidenţa contabilă a societăţii operaţiuni comerciale nereale, prejudiciind bugetul de stat cu suma de 1.373.352 lei.

Materialul probator administrat în cauză confirmă acuzaţiile reţinute în sarcina inculpatului, instanţele stabilind o stare de fapt corectă, atribuind faptei săvârşite o încadrare juridică legală.

Potrivit dispoziţiilor art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, constituie infracţiunea de evaziune fiscală evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale.

Elementul material al laturii obiective constă în evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a unor operaţiuni fictive.

În art. 2 lit. f) din aceeaşi lege este dată şi definiţia operaţiunii fictive, ca fiind disimularea realităţii prin crearea aparenţei existenţei unei operaţiuni care în fapt nu există.

Operaţiunea fictivă poate să constea, printre altele, şi în cheltuieli care nu au existat în realitate sau care sunt mai mari decât cele reale ori cheltuieli pentru care nu există documente justificative, dar care sunt înregistrate în documentele legale.

A evidenţia operaţiuni fictive înseamnă a înregistra anumite operaţiuni care nu au existat în documentele legale, cum ar fi, spre exemplu, cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale. Înregistrarea operaţiunilor fictive se poate realiza fie prin întocmirea de documente justificative privind o operaţiune fictivă, urmată de înscrierea în documentele legale a documentului justificativ întocmit care cuprinde o operaţiune fictivă, fie prin înscrierea în documentele legale a unei operaţiuni fictive pentru care nu există document justificativ.

Documentul justificativ reprezintă înscrisul în care se consemnează orice operaţiune patrimonială în momentul efectuării ei şi care stă la baza înregistrărilor în contabilitate.

În ceea ce priveşte subiectul activ al infracţiunii analizate în prezentul recurs, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că, spre deosebire de infracţiunile prevăzute în art. 3 şi art. 8 din Legea nr. 241/2005 unde legiuitorul vorbeşte despre fapta contribuabilului – prin urmare, pentru aceste infracţiuni subiectul activ este contribuabilul – la celelalte infracţiuni, inclusiv cea prevăzută în art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (2), legiuitorul nu mai arată cine ar trebui să fie autorul faptei.

În aceste condiţii, subiect activ al infracţiunii poate fi orice persoană fizică sau juridică care acţionează în numele sau în interesul contribuabilului ori în realizarea obiectului de activitate al acestuia. Prin urmare, subiect activ poate fi administratorul de drept al societăţii, precum şi administratorul de fapt sau orice altă persoană din cadrul societăţii – director, contabil, vânzător – în măsura în care prin acţiunile şi/sau inacţiunile lor urmăresc ca societatea să se sustragă de la plata taxelor şi impozitelor datorate.

Legea nu condiţionează această infracţiune de existenţa unei împuterniciri exprese a unei persoane cu atribuţii de organizare şi ţinere a evidenţei contabile care să aibă calitatea de administrator sau o obligaţie legală ori contractuală de gestionare a activităţii societăţii, dacă din probele administrate rezultă că, în fapt, făptuitorul exercită conducerea activităţii contabile a societăţii.

În cauza dedusă judecăţii, inculpatul recunoaşte – astfel cum rezultă din declaraţia dată în faţa instanţei de recurs – săvârşirea faptei, cu menţiunea că poate răspunde penal pentru infracţiunea de evaziune fiscală săvârşită în perioada în care a dobândit calitatea de administrator al societăţii, respectiv 21 octombrie 2008 – martie 2009.

Or, aşa cum s-a arătat anterior, şi administratorul de fapt poate fi subiect activ al infracţiunii, calitate pe care inculpatul a avut-o în perioada februarie 2008 – martie 2009.

Pe întreaga perioadă, inculpatul, în baza unei rezoluţii infracţionale unice, a înregistrat în evidenţa contabilă a societăţii operaţiuni comerciale nereale, în sensul că achiziţiona, de la diverse persoane fizice, animale la preţuri mici, fără TVA, iar în contabilitatea societăţii comerciale L. erau evidenţiate intrări la preţuri mai mari şi cu plata TVA.

Declaraţia de recunoaştere a inculpatului se coroborează cu nota de constatare întocmită de Garda Financiară, cu declaraţiile martorilor, dar şi cu raportul de expertiză contabilă care a constatat că prejudiciul cauzat statului, prin activitatea ilicită a inculpatului, este de 1.373.352 lei.

Reţinerea alin. (2) al art. 9 din Legea nr. 241/2005 este determinată de prejudiciul cauzat, care, aşa cum se reţine în raportul de expertiză, depăşeşte 100.000 euro.

Ca atare, critica inculpatului sub aspectul existenţei unei erori grave de fapt nu a putut fi însuşită, recursul fiind admis numai în ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepsei.

 Notă: Potrivit Legii nr. 2/2013, publicată în M. Of. nr. 89 din 12 februarie 2013, dispoziţiile art. 385⁹ alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. se abrogă.