Recurs. Dezlegare în drept în primul ciclu procesual. Incidenţa art. 315 din Codul de procedură civilă – Jurisprudenta ICCJ 2014
Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Recursul
Index alfabetic: acţiune în pretenţii
– recurs
C. proc. civ., art. 129 alin. (6), art. 295, art. 304 pct. 8, art. 315
C. civ., art. 969
Faptul că deciziile pronunţate în primul ciclu procesual soluţionând excepţia prescripţiei au stabilit irevocabil că prin recunoaşterile pârâtei-recurente s-a întrerupt cursul prescripţiei, statuând astfel asupra realităţii obligaţiei de plată şi izvorului acesteia, reprezintă dezlegări în drept de care instanţele, în cel de-al doilea ciclu procesual, sunt ţinute în baza art. 315 C. proc. civ.
Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 729 din 26 februarie 2013
Notă: În prezenta decizie au fost avute în vedere dispoziţiile din vechiul Cod civil şi din vechiul Cod de procedură civilă
În al doilea ciclu procesual, după desfiinţarea primei sentinţe nr. 11071 din 8 octombrie 2007 prin decizia Curţii de Apel Bucureşti nr. 23 din 11 ianuarie 2008, irevocabilă prin decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 116 din 22 ianuarie 2009, recursul pârâtei fiind respins, Tribunalul Bucureşti a pronunţat sentinţa nr. 13261 din 21 decembrie 2010 prin care a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC FFEE Electrica Furnizare Muntenia Nord SA şi a obligat-o pe pârâta SC M. SA la plata sumei de 18.925.193,15 lei, cu titlu de preţ al energiei electrice furnizată şi neachitată, subsecvent respingerii excepţiilor lipsei calităţii procesuale active şi calităţii procesual pasive ca neîntemeiate. rezultând raporturi juridice directe între reclamantă şi pârâtă
Instanţa de fond a făcut aplicarea art. 315 C. proc. civ. cu privire la constatările deciziei din apel, irevocabilă din primul ciclu procesual, în sensul recunoaşterii debitului de către pârâtă, ceea ce prezumă executarea prestaţiilor de către S., din conţinutul protocolului, al minutei şi al procesului-verbal de conciliere rezultând raporturi juridice directe între reclamantă şi pârâtă, excepţiile lipsei calităţii procesuale active şi pasive nefiind întemeiate.
S-au apreciat ca neîntemeiate şi susţinerile pârâtei cu privire la lipsa de obiect, din conţinutul aceloraşi înscrisuri, a contractului de credit şi a contractului escrow rezultând că preţul energiei de 8 mil. USD nu a fost plătit, beneficiarul neîncasându-l, precum şi susţinerile cu privire la lipsa de interes, obligaţia de transfer a preţului în contul energiei electrice fiind asumată faţă de reclamantă, nu faţă de T.
Apelul declarat de pârâta SC M. SA împotriva acestei sentinţe a fost respins de Curtea de Apel Bucureşti prin decizia nr. 581 din 21 decembrie 2011 ca nefondat.
Criticile apelantei prin care aceasta invocă neconcordanţa dintre temeiul contractual al acţiunii şi obligarea sa la plata către reclamantă cu care nu a avut încheiat un contract, în contractul evocat de sentinţă nefiind parte, greşita stabilire a situaţiei de fapt prin sentinţă, deoarece S. SA nu a făcut către pârâtă livrările de produse siderurgice la care se obligase viciind astfel lanţul livrărilor pe care la rândul său pârâta urma să le efectueze şi critica interpretării greşite prin sentinţă a minutei semnate la 7 iunie 2001 ca reprezentând o recunoaştere a datoriei, precum şi criticile relativ la prescripţia dreptului la acţiune şi recunoaşterea sa de datorie au fost înlăturate de instanţa de apel care şi-a întemeiat soluţia pe considerentele care urmează:
Prima instanţă s-a pronunţat în limita obiectului cu care a fost învestită, reclamanta prin acţiunea sa nesusţinând că energia al cărui preţ îl solicită ar fi fost livrată pârâtei.
Acţiunea reclamantei îşi susţine pretenţia pe recunoaşterea debitului de către pârâtă şi are în vedere plăţile parţiale efectuate de pârâtă până la data formulării cererii de chemare în judecată, nefiind încălcat art. 129 alin. (6) C. proc. civ.
Susţinerile pârâtei cu privire la lipsa de obiect a acţiunii şi lipsa interesului au fost analizate de instanţa de fond ca apărări de fond, acţiunea nefiind respinsă pe lipsa de interes sau de obiect, apreciindu-se că ele există. În ce priveşte excepţia prescripţiei susţinută în faţa instanţei de fond la 22 noiembrie 2010 şi în faţa instanţei de apel, instanţa de apel a reţinut că asupra acestui aspect s-au pronunţat instanţele în primul ciclu procesual.
Făcând un istoric al succesiunii înscrisurilor în timp, instanţa de apel a reţinut că la data de 9 noiembrie 2000 a fost întocmit Protocolul prin care pârâta s-a angajat asupra transferului contravalorii produselor laminate direct în contul reclamantei E. SA pentru plata energiei livrată de aceasta cocontractantei S. SA.
Pe baza protocolului, pârâta a semnat minuta din 7 iunie 2000, prin care şi-a asumat angajamentul de plată către SC E. SA în termen de 10 zile a contravalorii facturilor de energie electrică aferente consumului S. SA în perioada decembrie 2000 – martie 2001 şi bonificaţia de 20%. La 31 octombrie 2001, părţile au încheiat procesul-verbal de conciliere prin care s-a operat o desocotire a preţului, iar la 31 octombrie 2002 a fost emis extrasul de cont pentru 200 mld. lei, în baza Protocolului din 9 noiembrie 2000 şi a procesului-verbal de conciliere din 31 octombrie 2001.
Cum înscrisurile referă la aceeaşi datorie, iar prin hotărâre irevocabilă s-a reţinut recunoaşterea acesteia de către pârâtă, în speţă nu se mai pune problema calculării unui alt termen de prescripţie în raport de minuta de la 7 iunie 2001.
Cu privire la susţinerile pârâtei-apelante relative la nerespectarea de către S. SA a angajamentelor contractuale, instanţa de apel a reţinut irelevanţa lor faţă de cadrul procesului fixat de reclamantă.
În contra acestei decizii a declarat recurs pârâta SC M. SA pentru motivele de nelegalitate întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., art. 304 pct. 9, art. 304 pct. 7 şi art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
Recurenta-pârâtă face un amplu istoric al raporturilor obligaţionale şi a probelor administrate în cauză, în concret criticile fiind astfel structurate:
1. Motivul întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
A. Greşit instanţa de apel rupe raporturile obligaţionale sub motiv că SC S. nu a fost parte în proces, deşi reclamanta şi-a întemeiat pretenţiile pe Protocolul din 9 noiembrie 2000 şi minuta din 7 iunie 2001, coroborat cu art. 969 C. civ.
B. Instanţa de apel a substituit raportul obligaţional tripartit cu un raport obligaţional bilateral în condiţiile în care între reclamantă şi pârâtă nu s-a stabilit nicio obligaţie directă. Dacă minuta din 7 iunie 2001 ar fi stabilit un raport obligaţional direct între reclamantă şi pârâtă, SC S. nu ar fi semnat acea minută.
2.Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
Instanţa de apel a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., deoarece a intervenit asupra motivării primei instanţe aducând alte argumente pentru menţinerea acesteia. Conform art. 295 C. proc. civ., instanţa de apel era limitată în soluţionarea apelului la motivarea hotărârii primei instanţe în fapt şi în drept, în caz de respingere a apelului.
3.Motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
A susţinut reclamanta că hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii în măsura în care a dat relevanţă obligaţională exclusiv minutei din 7 iunie 2001, iar în soluţionarea excepţiei prescripţiei a avut în vedere minuta din 7 iunie 2001.
Totodată, instanţa de apel a soluţionat greşit motivul de apel întemeiat pe dispoziţiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ. în condiţiile în care pârâta a fost obligată la plata energiei electrice livrată de reclamantă către SC S. fără a fi existat vreo modificare de acţiune în baza art. 132 C. proc. civ., având în vedere răspunsul la interogatoriu al reclamantei.
Instanţa de apel a soluţionat greşit motivul de apel relativ la nepronunţarea instanţei de fond asupra excepţiilor lipsei de interes şi de obiect a acţiunii având în vedere prevederile art. 137 C. proc. civ. şi dezlegarea în drept a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin decizia nr. 116 din 22 ianuarie 2009, faţă de dispoziţiile art. 315 C. proc. civ.
A mai invocat recurenta că instanţa de apel nu a intrat în cercetarea motivelor de apel 3-10 asupra cărora nu s-a pronunţat şi pe care le reproduce în extenso cu p. 16 -20 în recurs.
Concluzionând, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate în baza art. 312 alin. (5) C. proc. civ. şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel pentru a se pronunţa asupra tuturor motivelor de apel şi în considerarea temeiurilor de drept şi de fapt reţinute de instanţă.
Recursul nu este fondat.
1. Prealabil examinării recursului declarat se impune precizarea că instanţa de recurs exercită, potrivit art. 304 C. proc. civ., controlul de legalitate a hotărârii atacate pentru motivele limitativ prevăzute de acest text de lege în temeiul cărora se poate cere modificarea sau casarea hotărârii atacate cu recurs.
2. Prezentul recurs, deşi a debutat cu o enumerare a motivelor de nelegalitate în drept, şi anume, situaţiile reglementate de art. 304 pct. 5, 7, 8 şi 9 C. proc. civ., dezvoltarea recursului nu păstrează o sistematizare a lor care să permită o examinare, de asemenea, sistematică ci, de o manieră chiar confuză, dezvoltarea criticilor nu cuprinde o raportare la toate motivele de drept enunţate, ca de pildă art. 304 pct. 9, dar se solicită casarea pentru nepronunţarea instanţei de apel asupra tuturor motivelor de apel deşi enunţarea în drept a motivelor nu cuprinde şi art. 304 pct. 6 C. proc. civ.
3. Dezvoltarea recursului astfel prezentat referă sub toate motivele la aceleaşi critici privind temeiul contractual al pretenţiilor în baza căruia a fost obligată recurenta-pârâtă, cu ignorarea de către aceasta a stadiului procesual, al doilea ciclu procesual, cât şi a faptului că după parcurgerea în rejudecare a două grade de jurisdicţie instanţa de recurs are de soluţionat o cale extraordinară de atac în care, potrivit legii, nu are a examina decât motivele de nelegalitate ale hotărârii atacate în ipotezele prevăzute de situaţiile enumerate la art. 304 pct. 1 -9 C. proc. civ.
4. Cu privire la motivul de nelegalitate întemeiat pe art. 304 pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte nu poate primi critica privind încălcarea de către instanţa de apel a prevederilor art. 295 C. proc. civ., sub motivul că motivarea deciziei de apel aduce alte argumente decât sentinţa, deoarece, pe de o parte, limitele prevăzute de art. 295 se referă la motivele de apel prin prisma cărora instanţa de apel va verifica stabilirea situaţiei de fapt şi de drept de către prima instanţă, iar, pe de altă parte, prin motivarea sa decizia atacată a confirmat şi consolidat motivarea primei instanţe, oferind, ca şi aceasta, un istoric al înscrisurilor şi documentelor în recunoaşterea de către pârâtă a debitului de plată, cu reţinerea art. 315 C. proc. civ.
5. Sub acest motiv de nelegalitate se încadrează şi critica rezolvării motivului de apel relativ la soluţionarea excepţiilor lipsei de obiect şi interes de către prima instanţă raportat, susţine recurenta, la art. 315 C. proc. civ.
6. Susţinerile recurentei nu pot fi primite, în primul rând, acestea nu corespund realităţii, instanţa de apel rezolvând corect această critică, ca de altfel şi prima instanţă, în raport de cererile cu care a fost sesizată.
7. În primul ciclu procesual, pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţiile de necompetenţă teritorială, excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei şi pasive a pârâtei şi excepţia prescripţiei dreptului la acţiune.
Recurenta-pârâtă şi-a completat această întâmpinare şi, în raport de situaţia de fapt relevată, arată în cuprinsul ei că acţiunea reclamantei este lipsită de obiect, deoarece preţul a fost plătit prin ordin de plată şi contul escrow şi că este lipsită de interes, deoarece beneficiarul final, T., nu a reclamant vreo pagubă şi anume neplata preţului.
Ca atare, în mod corect instanţa de apel a reţinut că pârâta nu a invocat decât ca apărări lipsa de obiect şi de interes, iar nu ca excepţii.
8. Sub acest aspect nu poate fi primită ca întemeiată nici critica încălcării art. 315 relativ la decizia nr. 116 din 22 ianuarie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie deoarece prin sentinţă, în rejudecare, instanţa de fond s-a pronunţat asupra excepţiilor lipsei calităţii procesuale active şi pasive, iar prin încheierea din 10 aprilie 2006, în primul ciclu procesual, s-a respins excepţia necompetenţei teritoriale, numai aceste cereri întrunind o atare calificare, de excepţii, din perspectiva art. 137 C. proc. civ.
9. Subsumată acestui motiv de nelegalitate, dar şi art. 304 pct. 9 C. proc. civ., este şi critica cu privire la depăşirea obiectului cererii de chemare în judecată prin care se invocă un temei contractual, art. 129 alin. (6) C. proc. civ., dar si că între reclamantă şi pârâtă nu există o convenţie, în temeiul art.969 Cod civil.
Şi această critică este neîntemeiată, atât instanţa de fond cât şi instanţa de apel, relativ la motivul de apel având ca obiect o atare critică, au soluţionat cererile cu respectarea art. 129 alin. (6) C. proc. civ., acţiunea făcând referire la aceleaşi înscrisuri obligaţionale pe care şi recurenta le invocă şi care se află sub incidenţa art. 969 C. civ., convenţiile tripartite având caracter contractual ca şi o convenţie bipartită, temeiul de drept invocat în hotărâre fiind în acord cu situaţia de fapt reţinută prin acţiune.
10. Cu privire la motivarea deciziei, art. 304 pct. 7 C. proc. civ., critica astfel cum a fost invocată, deşi referă la motive contradictorii, se constată că, în realitate, ceea ce recurenta califică astfel sunt argumente concordante în susţinerea soluţiei, cu observaţia că în ce priveşte excepţia prescripţiei, aceasta a format obiectul primului ciclu procesual şi asupra acesteia instanţa nu poate reveni întrucât ar încălca prevederile art. 315 C. proc. civ.
11. Cu privire la motivul de nelegalitate întemeiat pe art. 304 pct. 8 C. proc. civ. se impune mai întâi observaţia că dezvoltarea criticii pe acest temei nu întruneşte ipoteza avută în vedere de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., prin interpretarea sa instanţa să fi schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al actului juridic dedus judecăţii.
12. În al doilea rând, ambele instanţe au avut în vedere o convenţie tripartită, nu una bipartită, dar prin care pârâta şi-a asumat obligaţia faţă de reclamantă de a plăti o sumă determinată de bani şi această convenţie a fost temeiul chemării în judecată, iar recunoaşterile pârâtei concretizate în documentele la care toate părţile au făcut referire se raportează la angajamentul de plată al pârâtei asumat prin respectiva convenţie tripartită.
13. Faptul că instanţa de apel a făcut afirmaţia că SC S. SA nu a fost chemată în judecată şi pe care o completăm: nici măcar în garanţie de către pârâtă, nu constituie un temei pentru critica recurentei în baza textului de lege enunţat.
14. Ceea ce este important este faptul că prin deciziile pronunţate în primul ciclu procesual, prin decizia din apel confirmată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin respingerea recursului pârâtei, hotărâri mai sus enunţate, s-a stabilit irevocabil, odată cu soluţionarea excepţiei prescripţiei, că prin recunoaşterile pârâtei-recurente, exprimate şi concretizate în înscrisurile pe care şi decizia atacată le menţionează şi le enumeră, s-a întrerupt cursul prescripţiei, statuându-se astfel asupra realităţii obligaţiei de plată şi izvorului acesteia, instanţele fiind ţinute în cel de-al doilea ciclu procesual de respectarea dezlegărilor în drept în baza art. 315 C. proc. civ.
15. În ce priveşte „nepronunţarea” asupra unora din motivele de apel, la care s-a făcut deja referire, se constată că instanţa de apel prin decizia sa a luat în examinare toate criticile relevante ale apelantei cu privire la sentinţa atacată, modalitatea de exprimare repetitivă şi distorsionată neconstituind, în sine, motive de apel.
Aşa fiind, faţă de cele ce preced, Înalta Curte a respins recursul ca nefondat, menţinând ca legală decizia atacată.