Adunarea Generala a ONU adopta la Paris, in urma cu 60 de ani, la 10 decembrie 1948, Declaratia universala a drepturilor omului, text care va sta la baza dreptului international dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, insa al carui ideal proclamat ramane indepartat si contestat, comenteaza AFP
Mai multe evenimente sunt organizate cu aceasta ocazie, majoritatea in Franta, unde va avea loc miercuri o ceremonie in prezenta oficialilor ONU, ai Comisiei Europene si ai unor ONG-uri, la Palatul Chaillot, unde a fost adoptat acest text.
Inspirata de Declaratia franceza a drepturilor omului si cetateanului din 1789 si de Declaratia de independenta a Statelor Unite din 1776, Declaratia universala a drepturilor omului apare dupa trauma provocata de cel de-al Doilea Razboi Mondial si dupa genocidul comis impotriva evreilor de catre nazisti.
„Toti fiintele umane se nasc libere si egale in demnitate si drepturi”, prevede primul articol a Declaratiei, care in 30 de puncte enumera drepturile omului, civile, economice, sociale si culturale, „inalienabile” si „indivizibile”.
Textul a fost adoptat de 58 de state care erau atunci membre ale Adunarii Generale a ONU, cu exceptia URSS-ului, tarilor din Europa de Est, Arabiei Saudite si Africii de Sud, care s-au abtinut.
Avand in vedere ca Declaratia este rezultatul unor dezbateri complexe si a fost elaborata in climatul inceperii Razboiului Rece, URSS-ul si tarile aflate sub dominatia sa au insistat pe „drepturile reale”, economice si sociale, fata de „drepturile burgheze”- civile si culturale, aparate de democratiile occidentale.
Pe de alta parte, aceste democratii occidentale rezistau la ideea de traducere a acestei declaratii intr-un instrument juridic cu caracter de constrangere, temandu-se sa nu fie folosit impotriva lor de tarile colonizate. De fapt, abia in 1966 au fost adoptate de ONU doua texte cu forta de constrangere, care formeaza, alaturi de Declaratia drepturilor omului, Carta ONU a Drepturilor omului.