Clauza de mediere

 

https://plus.google.com/110371156225898714711/posts/T8Q74hYBJLZ

Independența clauzei de mediere

Art. 2 alin. (5) din legea medierii prevede că părțile pot introduce o clauză de mediere în orice contract ce are ca obiect drepturi de care acestea pot dispune, iar validitatea acestei clauze nu depinde de validitatea contractului. Desigur, este posibilă și încheierea unei convenții distincte, adițională celei inițiale, prin care părțile se obligă să recurgă la mediere înainte de a formula o cerere de chemare în judecată.

Care este utilitatea clauzei de mediere? Credem că ea prezintă importanță pentru situațiile în care parcurgerea ședinței de informare nu este obligatorie prin lege, pentru că efectul ei îl constituie introducerea obligativității acestei proceduri prin voința părților contractante. Așadar, deși legea nu obligă părțile să participe la o ședință de informare privind avantajele medierii, ele se obligă ca, în caz de divergențe derivând din contract, să parcurgă această procedură.

Despre ce fel de divergențe poate fi vorba? Nu este întâmplătoare prevederea referitoare la independența clauzei de mediere față de contract (sau a contractului adițional încheiat ulterior), pentru că efectul acestei prevederi este că chiar în cazul în care contractul este nul sau anulabil și există divergențe între părți privind desființarea acestuia și repunerea lor în situația anterioară, acestea vor fi obligate să parcurgă procedura prealabilă referitoare la ședința de informare [întrucât, potrivit dispozițiilor art. 1.246 alin. (3) NCC, nulitatea poate fi constatată sau declarată prin acordul părților, deci nu este necesar să recurgă la instanță, fiind vorba de drepturi de care acestea pot dispune, dacă legea nu prevede altfel)].

Deosebirea dintre medierea obligatorie prin lege și cea obligatorie prin convenția părților – consecințe

Deosebirea față de situația în care parcurgerea acestei proceduri este obligatorie potrivit legii este aceea că lipsa ei nu poate fi invocată din oficiu de către instanță, ci numai de partea interesată, în temeiul art. 193 alin. (2) NCPC.

Ce obligații naște în sarcina părților clauza de mediere?

S-ar mai putea pune problema dacă, în cazul în care părțile ab initio, încă de la încheierea contractului ce naște obligații în sarcina lor sau ulterior, însă înainte de declanșarea litigiului, se înțeleg să recurgă la mediere, o astfel de înțelegere se referă la participarea la o ședință de informare, ca în cazul medierii obligatorii sau înseamnă că părțile sunt avizate asupra avantajelor medierii încă de la data încheierii contractului (sau a celui adițional), așadar, în această situație, ele ar trebui să încheie un contract de mediere.

Credem că cele două situații nu diferă, întrucât avantajele concrete ale medierii depind cauza concretă a litigiului ivit între părți în legătură cu contractul (indiferent că este vorba de executarea acestuia sau de vreun motiv de ineficacitate și, eventual, repunerea în situația anterioară).

Pot desemna părțile un mediator la momentul încheierii contractului?

Dacă pot insera o clauză de mediere în contract, nimic nu împiedică părțile să desemneze un posibil mediator (ca în cazul clauzei compromisorii sau a convenției de arbitraj – art. 545 NCPC).