Potrivit articolul 4 din Legea 193/2000, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligatiile părţilor.
Sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care:
1) dau dreptul băncii de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv intemeiat care sa fie precizat in contract.
2) obligă consumatorul să se supună unor condiţii contractuale despre care nu a avut posibilitatea reală să ia cunoştinţă la data semnării contractului;
3) obligă consumatorul să îşi îndeplinească obligaţiile contractuale, chiar şi în situaţiile în care banca nu şi le-a îndeplinit pe ale sale;
4) dau dreptul băncii să prelungească automat un contract încheiat pentru o perioadă determinată prin acordul tacit al consumatorului, dacă perioada-limită la care acesta putea să îşi exprime opţiunea a fost insuficientă;
5) dau dreptul băncii să modifice unilateral, fără acordul consumatorului, clauzele privind caracteristicile produselor şi serviciilor care urmează să fie furnizate sau termenul de livrare a unui produs ori termenul de executare a unui serviciu;
6) dau dreptul băncii să constate unilateral conformitatea produselor şi serviciilor furnizate cu prevederile contractuale;
7) dau dreptul exclusiv băncii să interpreteze clauzele contractuale;
8) restrâng sau anulează dreptul consumatorului să pretindă despăgubiri în cazurile în care profesionistul nu îşi îndeplineşte obligaţiile contractuale;
9) obligă consumatorul la plata unor sume disproporţionat de mari în cazul neîndeplinirii obligaţiilor contractuale de către acesta, comparativ cu pagubele suferite de bancă;
10) restrăng sau anuleaza dreptul consumatorului de a denunţa sau de a rezilia unilateral contractul, în cazurile in care:
– banca modificat unilateral clauzele prevăzute la clauza 5);
– banca nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale;
– banca a impus consumatorului, prin contract, clauze referitoare la plata unei sume fixe în cazul denunţării unilaterale;
11) exclud sau limitează răspunderea legală a profesionistului în cazul vătămării sau decesului consumatorului, ca rezultat al unei acţiuni sau omisiuni a bănciii privind utilizarea produselor şi serviciilor;
12) exclud dreptul consumatorului de a întreprinde o acţiune legalăa sau de a exercita un alt remediu legal, solicitându-i în acelaşi timp rezolvarea disputelor în special prin arbitraj;
13) permit în mod nejustificat impunerea unor restricţii în administrarea probelor evidente de care dispune consumatorul sau solicitarea unor probe care, potrivit legii, fac obiectul unei alte părţi din contract;
14) dau dreptul profesionistului să transfere obligaţiile contractuale unei terţe persoane – agent, mandatar etc. -, fără acordul consumatorului, dacă acest transfer serveşte la reducerea garanţiilor sau a altor răspunderi faţă de consumator;
15) interzic consumatorului să compenseze o datorie către bancă cu o creanţă pe care el ar avea-o asupra băncii;
16) prevăd ca preţul produselor este determinat la momentul livrării sau permit vânzătorilor de produse ori furnizorilor de servicii dreptul de a creşte preturile, fără ca, în ambele cazuri, să acorde consumatorului dreptul de a anula contractul în cazul în care preţul final este prea mare în raport cu preţul convenit la momentul încheierii contractului.
17) permit băncii obţinerea unor sume de bani de la consumator, în cazul neexecutarii sau finalizarii contractului de către acesta din urma, fără a prevedea existenţa compensaţiilor în sumă echivalentă şi pentru consumator, in cazul neexecutării contractului de către bancă;
18) dau dreptul băncii să anuleze contractul în mod unilateral, fără să prevadă acelaşi drept şi pentru consumator;
19) dau dreptul băncii să înceteze contractul încheiat pentru o durată nedeterminată fără o notificare prealabilă rezonabilă, cu excepţia unor motive întemeiate.