Referendumul reprezintă procesul de consultare directă a cetățenilor unei țări în legătură cu un text de lege de o importanță cu totul deosebită sau asupra unei situații de importanță națională. Referendumul este o formă de democrație directă, în contrast cu democrația reprezentativă
DA sau NU
● Votul „DA” înseamnă acordul pentru ca în România să se poată căsători doar un bărbat cu o femeie. Dacă referendumul va fi validat, în Constituție se va produce următoarea modificare: „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie, pe egalitatea acestora și pe dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor”.
● Votul „NU” înseamnă dezacordul în privința modificării legii fundamentale, iar în Constituție va rămâne neschimbat articolul: „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor”.