Acte necesare suspendare activitate firma

Documente necesare pentru înregistrarea în registrul comerţului a menţiunilor privind suspendarea temporară a activităţii/reluarea activităţii societăţilor comerciale:
1. Cerere de înregistrare (original);
2. Hotărârea adunării generale a asociaţilor/acţionarilor/decizia asociatului unic privind suspendarea temporară a activităţii sau
reluarea activităţii societăţilor comerciale (original);
3. Certificatele constatatoare emise în baza declaraţiilor-tip pe propria răspundere pentru autorizarea activităţii
4. Declaraţia-tip pe propria răspundere din care să rezulte că persoana juridică nu desfăşoară la sediul social sau la sediile
secundare ori în afara acestora activităţile declarate o perioadă de maxim 3 ani;
5. La reluarea activităţii:
– declaraţia-tip pe propria răspundere privind autorizarea funcţionării;
– certificatul constatator emis în baza declaraţiei-tip depusă la suspendarea activităţii.
6. Dacă este cazul, împuternicire specială (în formă autentică), avocaţială sau delegaţie pentru persoanele desemnate să
îndeplinească formalităţile legale (original);
7. Dovezile privind plata taxelor/tarifelor legale:
– taxa judiciară de timbru, în original;
– timbre judiciare;
– taxe de registru;
– tariful de publicare în Monitorul Oficial, Partea a IV-a.

 

NOTĂ:
– Copiile de pe actele doveditoare vor fi certificate pentru conformitate cu originalele sub semnătură, cu menţionarea în clar a
numelui, de către persoanele care, potrivit legii, pot întocmi şi semna cererea.
– În cazul persoanelor fizice sau juridice nerezidente, actele se depun în original sau copii certificate şi traducerea realizată de un
traducător autorizat a cărui semnătură să fie legalizată de un notar public.
– Soluţionarea cererii revine în competenţa judecătorului delegat care poate dispune administrarea şi a altor acte
doveditoare decât cele enumerate.
– Redactarea actelor, obţinerea autentificării sau, după caz, darea de dată certă, acordarea de îndrumări pentru
completarea corectă a cererii de înregistrare pot fi efectuate, contra cost, prin serviciile de asistenţă din cadrul oficiului
registrului comerţului de pe lângă tribunal.
Formularele se distribuie la sediul ORC sau se pot prelua de pe Internet (www.registrulcomertului.ro/www.onrc.ro).

-Cererea de înregistrare, înscrisurile prevăzute de lege şi dovezile privind plata taxelor şi tarifelor legale, precum şi timbrele
judiciare corespunzătoare, îndosariate şi numerotate, se depun de către solicitant la ORCT direct, prin poştă, cu scrisoare cu
valoare declarată şi confirmare de primire, sau prin mijloace electronice. Cererea transmisă în formă electronică va avea
încorporată, ataşată sau logic asociată semnătura electronică extinsă, în acest caz urmând a se depune dovada achitării timbrului
judiciar.
–  Înscrisurile a căror înregistrare, menţionare sau publicare se solicită la ORCT vor fi tehnoredactate de către solicitant în limba
română, vor fi lizibile, fără ştersături sau adăugări, sub sancţiunea respingerii acestora.