administrarea probelor

Administrarea probelor

de

Administrarea probelor

administrarea probelor, activitate procesuală desfăşurată de către instanţă în strânsă colaborare cu părţile, constând în îndeplinirea drepturilor şi obligaţiilor prevăzute de lege cu privire la procurarea, verificarea şi preluarea, ca piese ale dosarului pricinii, a dovezilor prin prisma cărora urmează să fie elucidate faptele şi, totodată, să fie soluţionat litigiul. Instanţa are dreptul şi obligaţia să ordone orice probă necesară aflării adevărului, chiar dacă părţile se împotrivesc; totodată, părţile, care cunosc faptele procesului şi mijloacele prin care pot fi dovedite, au drepturi şi obligaţii procedurale precise în legătură cu procurarea probelor. Legea consacră regula că a.p. se face în faţa instanţei de judecată, întreg completul de judecată trebuind să participe nemijlocit la această operaţiune (care poate consta în audiere de martori, cercetare la faţa locului, luare de interogatoriu oricăreia dintre părţi etc.). A.p. se va face în ordinea statornicită de instanţă, înainte de începerea dezbaterilor asupra fondului pretenţiilor deduse judecăţii. Dacă administrarea unei probe urmează a se face în altă localitate, ea va fi înfăptuită prin comisie rogatorie de o altă instanţă având acelaşi grad cu aceea care a fost învestită cu soluţionarea litigiului, sau chiar mai mică în grad, dacă în acea localitate nu există o instanţă de acelaşi grad. în împrejurări excepţionale, care legitimează punerea în mişcare a procedurii asigurării dovezilor, a.p. poate fi făcută înainte chiar ca procesul să fi fost declanşat şi de către o altă instanţă decât aceea care, potrivit legii, este competentă să soluţioneze un atare proces. Probele administrate de o instanţă necompetentă sau de o instanţă de la care pricina a fost strămutată ori într-o cerere perimată pot rămâne câştigate cauzei.

administrarea probelor de către avocaţi, procedură derogatorie de la dreptul comun în materie de probaţiune şi care le conferă avocaţilor, respectiv consilierilor juridici care reprezintă părţile posibilitatea ca, în anumite condiţii, să administreze ei înşişi dovezile necesare pentru soluţionarea cauzei civile. Folosirea acestei proceduri este posibilă numai în cazul litigiilor patrimoniale, cu excepţia celor care privesc drepturi asupra cărora legea nu permite a se face tranzacţie. Procedura a.p.a. este facultativă, de dată relativ recentă şi are ca scop soluţionarea cu celeritate a cauzelor civile. Ea poate avea loc numai în cazul în care toate părţile implicate în procedura judiciară convin în acest scop. Consimţământul poate fi dat numai de către părţi, personal sau prin mandatar cu procură specială; odată acordat, consimţământul nu mai poate fi revocat de către părţi. După constatarea consimţământului, instanţa de judecată poate: a) realiza unele activităţi destinate a pregăti judecata; b) rezolva excepţiilor invocate din oficiu sau de către părţi; c) hotărî asupra cererilor de intervenţie; d) examina fiecare pretenţie în parte, pe baza cererii de chemare în judecată, a întâmpinării şi a explicaţiilor părţilor; e) constata care dintre pretenţii sunt recunoscute şi care sunt contestate; 0 dispune, la cerere, măsuri asigurătorii, măsuri pentru asigurarea dovezilor; măsuri pentru constatarea unei stări de fapt; g) lua act de actele de dispoziţie ale părţilor; h) încuviinţa probele solicitate de părţi sau dispune din oficiu administrarea unor dovezi etc. A.p.a. trebuie să se facă într-un termen de cel mult 6 luni; termenul statornicit de instanţă poate fi prelungit numai în cazurile expres determinate lege; avocaţii părţilor au obligaţia de a prezenta instanţei programul de administrare a probelor în cel mult 15 zile de la data încuviinţării lor; programul trebuie să cuprindă precizări cu privire la locul şi data administrării fiecărei probe; el se încuviinţează de instanţă, în camera de consiliu şi este obligatoriu pentru părţi şi avocaţii lor; în cazul în care procurorul pune concluzii în procesul civil, programul încuviinţat va fi comunicat de îndată procurorului. Nerespectarea nejustificată a programului atrage decăderea părţii din dreptul de a mai administra proba respectivă. Probele se administrează în cabinetul unuia dintre avocaţi sau în orice alt loc convenit, dacă natura probei impune aceasta. Mai menţionăm şi obligaţia părţilor de a-şi comunica, prin avocaţi, înscrisurile şi orice alte acte, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire sau în mod direct, sub luare de semnătură. Dacă în cursul administrării probelor una dintre părţi formulează o cerere, invocă o excepţie, inadmi-sibilitatea vreunei probe sau orice alt incident privind administrarea probelor, ea va sesiza instanţa; odată sesizată, instanţa este obligată să se pronunţe de îndată, prin încheiere dată în camera de consiliu, sau cel mai târziu în 30 de zile de la data la care a fost învestită. Legea determină şi modul în care trebuie să procedeze avocaţii pentru administrarea probelor. După administrarea tuturor probelor urmează pregătirea judecăţii în faţa instanţei de judecată. Legea determină obligaţiile pe care le au părţile în această etapă procesuală; reclamantul are obligaţia de a redacta concluziile scrise privind susţinerea pretenţiilor sale, pe care le va trimite, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire sau le va înmâna în mod direct, sub luare de semnătură, celorlalte părţi din proces şi, când este cazul, Ministerului Public; în mod similar trebuie să procedeze şi avocatul părţii adverse. O obligaţie importantă a părţilor este aceea de întocmire, prin avocaţi, a unui dosar pentru fiecare parte şi unul pentru instanţă, în care vor depune câte un exemplar al tuturor înscrisurilor prin care, potrivit legii, se constată administrarea fiecărei probe. Dosarele vor fi numerotate, şnuruite şi vor purta semnătura avocaţilor părţilor pe fiecare pagină. La expirarea termenului prevăzut pentru administrarea probelor, avocaţii părţilor vor prezenta împreună instanţei dosarul cauzei. După primirea dosarului, instanţa va fixa termenul de judecată, pe care-l va da în cunoştinţă părţilor. Legea dispune că acest termen nu va fi mai lung de o lună de la data primirii dosarului; la termenul astfel stabilit, instanţa poate proceda la judecarea în fond a procesului, acordând părţilor cuvântul pentru a pune concluzii prin avocat. Legea consacră şi posibilitatea readministrării tuturor probelor sau numai a unora dintre ele direct în fata instanţei de judecată; într-o asemenea împrejurare martorii vor fi citaţi în termen scurt, cauzele fiind considerate urgente. Procedura a.p.a. este reglementată de art. 241-241 ind. 22 C. proc. civ.

ADMINISTRAREA PROBELOR, activitate procesuală desfăşurată de către instanţă în strânsă legătură cu părţile, constând în îndeplinirea drepturilor şi obligaţiilor prevăzute de lege cu privire la procurarea, verificarea şi prelucrarea ca piese ale dosarului pricinii, a probelor prin prisma cărora urmează să fie elucidate faptele şi totodată să fie soluţionat litigiul. Instanţa are dreptul şi obligaţia să ordone orice probă necesară aflării adevărului; totodată, părţile care cunosc faptele procesului şi mijloacele prin care pot fi dovedite, au drepturi şi obligaţii procedurale precise în legătură cu procurarea dovezilor. Legea consacră regula că administrarea probelor se face în faţa instanţei, întreg completul de judecată trebuind să participe la această operaţiune care poate consta în: dovedirea cu înscrisuri, audierea martorilor, luarea interogatoriului, expertiza, cercetarea la faţa locului etc.. Partea care lipseşte neîntemeiat la termenul de încuviinţare a dovezilor va fi decăzută din dreptul de a mai propune şi administra orice dovadă, cu excepţia celei cu înscrisuri, dar va avea posibilitatea de a participa la administrarea dovezilor de către cealaltă parte şi va putea combate aceste dovezi.

administrarea probelor, activitate constînd dintr-un complex de acte procedurale prin care se strîng şi se deduc în faţa organului judiciar probele necesare aflării adevărului şi pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele, în vederea justei soluţionări a acesteia (de ex., se efectuează, cînd este cazul, percheziţii, se ridică obiecte, se efectuează cercetări la laţa locului şi se procedează la reconstituiri, sint chemaţi şi ascultaţi martori, se dispune efectuarea de constatări tehnico-ştiinţifice şi expertize, se examinează mijloacele materiale de probă). Obligaţia de a.p. revine organelor de urmărire penală. Instanţele de judecată verifică probele administrate de organele de urmărire penală şi pot administra probe noi. A. p. noi poate avea loc şi cu ocazia rejudecării cauzei penale.

Divort culpa sotilor

de

Dupa administrarea probelor dispuse ca urmare a unei cereri prin care se solicita divortul din culpa, solutiile pe care le poate pronunta instanta de judecata sunt urmatoarele:

divortul din culpa sotului parat atunci cand, din cauza unor motive temeinice, imputabile acestuia, raporturile dintre soti sunt grav vatamate si continuarea casatoriei nu mai este posibila;
divortul din culpa ambilor soti, chiar atunci cand numai unul dintre ei a facut cerere, daca din dovezile administrate reiese ca amandoi sunt vinovati de destramarea casatoriei;
daca paratul nu a facut cerere reconventionala, iar din dovezile administrate rezulta ca numai reclamantul este culpabil de destramarea casatoriei, cererea acestuia va fi respinsa ca neintemeiata, cu exceptia cazului in care sunt indeplinite conditiile privind pronuntarea divortului din culpa exclusiva a reclamantului pentru separarea in fapt indelungata.

O alta varianta a divortului din culpa este divortul pentru separarea in fapt indelungata. Astfel, cand sotii sunt separati in fapt de cel putin 2 ani, oricare dintre ei va putea cere divortul, asumandu-si responsabilitatea pentru esecul casatoriei.

Consideram ca nu este justificata asumarea responsabilitatii esecului casatoriei de niciuna dintre parti, mai ales dupa o perioada de despartire de 2 ani, care denota intentia partilor de a se separa.

Cu toate ca cererea poate fi formulata de oricare dintre parti, dupa ce instanta va verifica existenta si durata despartirii in fapt, va pronunta divortul din culpa exclusiva a reclamantului. Aceasta solutie este derogatorie de la regula ca daca numai reclamantul este culpabil nu se poate pronunta divortul din culpa acestuia.

Daca insa sotul parat se declara de acord cu divortul, se vor aplica dispozitiile de la desfacerea casatoriei pe baza acordului lor, fara a se face mentiune despre culpa sotilor.