Art. 213 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Desfăşurarea procesului fără prezenţa publicului Dispoziţii generale Judecata

Art. 213 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Desfăşurarea procesului fără prezenţa publicului Dispoziţii generale Judecata

Judecata

SECŢIUNEA 1
Dispoziţii generale

Art. 213

Desfăşurarea procesului fără prezenţa publicului

(1) În faţa primei instanţe cercetarea procesului se desfăşoară în camera de consiliu, dacă legea nu prevede altfel.

(2) De asemenea, în cazurile în care dezbaterea fondului în şedinţă publică ar aduce atingere moralităţii, ordinii publice, intereselor minorilor, vieţii private a părţilor ori intereselor justiţiei, după caz, instanţa, la cerere sau din oficiu, poate dispune ca aceasta să se desfăşoare în întregime sau în parte fără prezenţa publicului.

(3) În cazurile prevăzute la alin. (1) şi (2), au acces în camera de consiliu ori în sala de şedinţă părţile, reprezentanţii lor, cei care îi asistă pe minori, apărătorii părţilor, martorii, experţii, traducătorii, interpreţii, precum şi alte persoane cărora instanţa, pentru motive temeinice, le admite să asiste la proces.