Art. 6 Codul audiovizualului 2014 Respectarea drepturilor minorului în programele audiovizuale
Respectarea drepturilor minorului în programele audiovizuale
Art. 6
(1) Minorul cu vârsta cuprinsă între 14 şi 16 ani acuzat de comiterea unei infracţiuni sau victimă a unei infracţiuni ori abuzat fizic, psihic sau sexual poate fi prezentat în programele de ştiri, în emisiuni de dezbateri sau reportaje audiovizuale, cu îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii:
a) existenţa consimţământului scris al acestuia;
b) existenţa prealabilă a consimţământului părinţilor sau al reprezentantului legal, în formă scrisă;
c) asistarea pe parcursul transmisiei sau al înregistrării de către un părinte ori de către reprezentantul legal, respectiv de către avocat în cazul cercetării penale sau arestării. Minorul nu poate fi asistat de către părintele presupus autor al abuzului.
(2) În cazul minorului cu vârsta cuprinsă între 16 şi 18 ani acuzat de comiterea unei infracţiuni, sunt necesare acordul explicit al acestuia şi asistarea sa de către avocat în situaţia în care este cercetat penal, reţinut sau arestat.
(3) În cazul minorului cu vârsta cuprinsă între 16 şi 18 ani care este victimă sau martor la comiterea unor infracţiuni ori care a fost abuzat fizic, psihic sau sexual, sunt necesare:
a) acordul explicit al acestuia;
b) eliminarea oricăror elemente care pot duce la identificarea minorului, la solicitarea acestuia, a părinţilor sau a reprezentantului legal.