Art. 908 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Efectuarea înscrierilor în cartea funciară Dispoziţii comune

Art. 908 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Efectuarea înscrierilor în cartea funciară Dispoziţii comune

Executarea silită a altor obligaţii de a face sau a obligaţiilor de a nu face

SECŢIUNEA 1
Dispoziţii comune

Art. 908

Efectuarea înscrierilor în cartea funciară

(1) Dacă printr-un titlu executoriu s-a dispus efectuarea unei înscrieri în cartea funciară împotriva celui înscris ca titular al dreptului, creditorul va putea solicita, direct sau prin intermediul executorului judecătoresc, biroului de cadastru şi publicitate imobiliară să dispună înscrierea în baza acestui titlu.

(2) Dacă cel împotriva căruia s-a dispus efectuarea înscrierii a fost totodată obligat, prin acelaşi titlu executoriu sau prin altul, să evacueze ori, după caz, să predea imobilul în mâinile creditorului, se va proceda potrivit dispoziţiilor art. 895 şi următoarele.

(3) Dispoziţiile prezentului articol sunt aplicabile, în mod corespunzător, şi în cazurile în care obligaţia cuprinsă în titlul executoriu priveşte efectuarea înscrieri lor în alte registre publice decât cartea funciară.