asigur

Reclamantul PI a chemat în judecată la data de 17.04.2006 pe pârâta Casa Judeţeană de Pensii Constanţa, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa în contradictoriu cu aceasta, să se dispună reanalizarea deciziei sale de pensionare nr.117584/2006.

Prin sentinţa civilă nr.4605/15.05.2006 Judecătoria Constanţa a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanţa, în aplicarea art.137 din C.proc.civ. şi art.155 lit.f) din Legea nr.19/2000, dispoziţii legale raportate la obiectul cererii de chemare în judecată.

Tribunalul Constanţa – Secţia Civilă şi Asigurări Sociale prin sentinţa civilă nr.310/2006, a declinat şi el, competenţa materială de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Constanţa – Secţia contencios administrativ, reţinut că la termenul din 11.09.2006 reclamantul a renunţat la capătul de cerere privind recalcularea pensiei pentru limita de vârstă, menţinându-şi al doilea capăt de cerere din acţiune privind modificarea cuantumului de la 237 lei la 236 lei – pensie primită în temeiul Legii nr.189/2000, reţinând, că instanţa a rămas investită cu soluţionarea capătului de cerere privind drepturile de pensie ale reclamantului conform Legii nr.189/2000, deci, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art.7 pct.4 din Legea nr.189/2000, potrivit cărora, împotriva hotărârii persoana interesată poate face contestaţie la Curtea de Apel în termen de 30 de zile de la data comunicării hotărârii, potrivit Legii contenciosului administrativ.

Prin sentinţa civilă nr.258/CA din 5 aprilie 2007, Curtea de Apel Constanţa – Secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanţa – Secţia Civilă şi Asigurări Sociale şi a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, înaintând dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea acestuia.

În motivarea soluţiei, Curtea de Apel Constanţa a reţinut că potrivit art.7 alin. (1) din Legea nr.189/2000 „Stabilirea şi plata drepturilor prevăzute în prezenta ordonanţă se fac de direcţia generală de muncă şi protecţie socială teritorială. Pentru stabilirea situaţiilor prevăzute la art.1 se înfiinţează, în cadrul fiecărei direcţii generale de muncă şi protecţie socială teritoriale, o comisie alcătuită din preşedinte şi cel mult 3 membri”.

Potrivit art.7 alin. 3 „Comisia este obligată să se pronunţe asupra cererii în termen de cel mult 30 de zile de la sesizare, printr-o hotărâre motivată”, iar alin. (4) prevede că „împotriva hotărârii persoana interesată poate face contestaţie la curtea de apel în termen de 30 de zile de la data comunicării hotărârii, potrivit legii contenciosului administrativ nr.29/1990”.

A constatat instanţa că din aceste dispoziţii legale rezultă că pe calea contenciosului administrativ pot fi judecate doar contestaţiile formulate împotriva hotărârilor pronunţate de comisia alcătuită conform Legii nr.189/2000 şi care stabileşte dacă persoana, cetăţean român, a avut de suferit în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6.09.1940 până la 6.03.1945, pentru una din situaţiile prevăzute la lit.„a-f” din art.1 din lege, cuantumul indemnizaţiei fiind cel prevăzut de legiuitor, cu modificările în timp, datorate indexărilor potrivit art.4 din lege.

A mai reţinut Curtea de Apel Constanţa că potrivit art.155 lit.f) din Legea nr.19/2000, „Tribunalele soluţionează în primă instanţă litigiile privind:(…) modul de stabilire şi de plată a pensiilor, a indemnizaţiilor şi a altor drepturi de asigurări sociale”.

A concluzionat instanţa că din aceste dispoziţii legale speciale rezultă că, potrivit Legii nr.189/2000, Curtea de apel judecă numai contestaţiile formulate împotriva hotărârilor emise pentru stabilirea situaţiilor prevăzute la art.1 din lege, respectiv, dacă persoana are sau nu dreptul de a fi încadrată în categoria persoanelor care beneficiază de indemnizaţiile prevăzute de art.2 din lege, precum şi eventual, data de la care acestea se acordă.

În schimb, arată Curtea de apel, „modul de plată a indemnizaţiilor” se soluţionează în primă instanţă de către tribunal, conform art.155 lit.f) iar‚ cum litigiul din cauză este cu referire la cuantumul indemnizaţiei stabilite deja în baza Legii nr.189/2000, în favoarea reclamantului prin hotărârea Casei Judeţene de Pensii Constanţa nr.1869/21.01.2003, hotărâre necontestată de către reclamant, competenţa de soluţionare a acesteia aparţine Tribunalului Constanţa – Secţia Civilă şi Asigurări Sociale.

Analizând conflictul negativ de competenţă ivit potrivit art.20 pct.2 C. proc.civ. Înalta Curte constată că instanţa căreia îi revine competenţa materială de soluţionare a cauzei de faţă este tribunalul.

Actul pe care reclamantul l-a contestat prin cererea de chemare în judecată, aşa cum a fost modificată şi precizată, este decizia nr.117584/2006, privind recalcularea pensiei din sistemul public emis de Casa Judeţeană de Pensii Constanţa.

Jurisdicţia asigurărilor sociale este reglementată de Capitolul 8 din Legea nr.19/2000 şi se realizează prin tribunale şi curţi în apel, conform art.154 din actul normativ menţionat.

În temeiul art.155 din Legea 19/2000, tribunalele soluţionează în primă instanţă litigiile privind:

a)modul de calcul şi de depunere a contribuţiei de asigurări sociale;

b)modul de stabilire a majorărilor de întârziere;

c)înregistrarea, evidenţa şi certificarea contribuţiei de asigurări sociale;

d)deciziile de pensionare;

e)refuzul nejustificat de rezolvare a unei cereri privind drepturile de asigurări sociale;

f)modul de stabilire şi de plată a pensiilor, a indemnizaţiilor şi a altor drepturi de asigurări sociale;

g)plângerile împotriva proceselor – verbale de contravenţii încheiate conform prezentei legi;

h)contestaţiile împotriva măsurilor de executare silită, dispuse în baza prezentei legi.

Împrejurarea că decizia de recalculare a pensiei a fost contestată numai parţial, în ceea ce priveşte indemnizaţia care i se cuvine reclamantului ca beneficiar al O.G. nr.105/1999, aprobată cu modificări prin Legea nr.189/2000, nu atrage incidenţa art.7 alin.4 din acest act normativ.

Potrivit art.7 alin.1 din O.G. nr.105/1999, aprobată prin Legea nr.189/2000, cu modificările ulterioare, stabilirea şi plata drepturilor prevăzute în prezenta ordonanţă se fac de casa judeţeană de pensii sau, după caz, de Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti. Pentru stabilirea situaţiilor prevăzute la art.1 se înfiinţează, în cadrul fiecărei direcţii, case judeţene de pensii sau, după caz, în cadrul Casei de Pensii a Municipiului Bucureşti, o comisie alcătuită din preşedinte şi cel mult 3 membri.

Comisia este obligată să se pronunţe asupra cererii printr-o hotărâre motivată, împotriva căreia persoana interesată poate face contestaţie la curtea de apel, în termen de 30 de zile de la data comunicării hotărârii, potrivit legii contenciosului administrativ (art.7 alin.3 şi 4).

Din interpretarea acestor prevederi legale rezultă că în competenţa curţii de apel intră numai soluţionarea contestaţiilor împotriva hotărârilor prin care se stabileşte dacă persoana în cauză se încadrează în categoriile de persoane persecutate din motive etnice prevăzute în art.1 din O.G. nr.105/1999, pentru a beneficia de drepturile prevăzute de acest act normativ, iar nu şi cererile privind modul de calcul şi de plată al indemnizaţiilor, acestea din urmă încadrându-se în prevederile art.155 lit.f) din Legea nr.19/2000.

În consecinţă, având în vedere dispoziţiile art.22 alin. (5) C.proc.civ, Înalta Curte a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanţa – Secţia Civilă şi de Asigurări Sociale.

Reclamanta B.A. a chemat în judecată Uniunea Avocaţilor din România, solicitând anularea deciziilor nr.8581 din 15 decembrie 2001 şi 1096 din 13 iunie 2001 şi obligarea pârâtei de a o primi în profesia de avocat cu scutire de examen.

În motivarea cererii, reclamanta a învederat că actele administrative contestate sunt nelegale, argumentele invocate de pârâtă în justificarea refuzului fiind neîntemeiate.

Astfel, avizul negativ al Baroului de Avocaţi Constanţa nu constituie un impediment pentru primirea în profesia de avocat, acest aviz având doar un caracter consultativ.

Nici cel de-al doilea motiv nu poate justifica poziţia pârâtei, limitarea dreptului de a cere primirea în profesia de avocat în raport de vârsta de pensionare, prevăzută de art.28 pct.9 din Statutul profesiei de avocat contravenind dispoziţiilor Legii nr.51/1995, legislaţiei în materie de pensie de asigurări sociale şi de asemenea, prevederilor constituţionale referitoare la dreptul la muncă.

Ulterior reclamanta şi-a completat acţiunea solicitând şi anularea deciziei nr.8774 din 23 martie 2002 prin care pârâta a respins cererea de reexaminare a hotărârii anterioare nr.8581 din 15 decembrie 2001.

Prin sentinţa civilă nr.69 din 23 mai 2002, Curtea de Apel Constanţa – Secţia contencios administrativ a respins acţiunea ca nefondată.

Împotriva sentinţei reclamanta a declarat recurs, care este fondat.

Curtea reţine că au fost greşit interpretate prevederile art.16 alin.2 lit.b din Legea nr.51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, potrivit cărora, la cerere, poate fi primit în profesie cu scutire de examen, cel care, anterior sau la data primirii, a îndeplinit funcţia de judecător, procuror, notar, consilier juridic sau jurisconsult timp de cel puţin 10 ani.

Instanţa de fond şi-a însuşit punctul de vedere al pârâtei în sensul că textul susmenţionat, fiind o excepţie de la regula primirii în profesia de avocat pe bază de examen, consacrată de art.16 alin.1 din lege, lasă organelor de conducere ale Uniunii Avocaţilor dreptul de a aprecia în ce măsură este posibilă primirea cu scutire de examen, chiar dacă sunt îndeplinite cerinţele legii.

Această interpretare contravine prevederilor legale care garantează dreptul la muncă şi posibilitatea legală a cumulării pensiei cu venitul realizat dintr-o activitate profesională.

Organele de conducere ale pârâtei, comisia permanentă şi consiliul uniunii, constatând că sunt întrunite toate condiţiile prevăzute de Legea nr.51/1995, nu pot refuza cererile pe motive de oportunitate, pe baza unor criterii arbitrare şi discreţionare, acordând scutirea de examen doar unor persoane agreate, fiindcă s-ar încălca principiul constituţional al egalităţii în faţa legii.

Reclamanta întruneşte atât cerinţele generale pentru a profesa avocatura, cât şi condiţiile speciale impuse de art.16 alin.2 lit.b din Legea nr.51/1995, pentru a putea fi primită în profesie cu scutire de examen: a absolvit Facultatea de Drept în anul 1960, a lucrat în calitate de consilier juridic o perioadă mai mare de 10 ani, pensionându-se în anul 1990, după care a fost reîncadrată ca jurisconsult până în anul 2000, nu posedă antecedente penale şi este aptă din punct de vedere medical să exercite profesia dorită.

Nu are suport legal susţinerea pârâtei în sensul că legislaţia pensiilor avocaţiale şi Statutul profesiei de avocat exclud de la beneficiul exercitării profesiei de avocat persoanele pensionate din alte sisteme de asigurări sociale, şi deci reclamanta, pensionară din sistemul asigurărilor sociale de stat, nu poate fi primită în profesie. Dispoziţiile art.28 alin.9 din Statutul profesiei de avocat, prevăd că persoana poate solicita primirea în profesia de avocat cu cel puţin 5 ani anterior împlinirii vârstei de pensionare în sistemul de pensii şi asigurări sociale din care face parte.

Aceste dispoziţii, adoptate de altfel, după depunerea de către reclamantă a cererii de primire în profesia de avocat, instituie criterii suplimentare, adăugând condiţii care nu sunt prevăzute de Legea nr.51/1995, astfel încât nu pot justifica respingerea solicitării de primire în profesie cu scutire de examen.

În consecinţă, constatând că reclamanta întruneşte condiţiile şi criteriile cuprinse în Legea privind organizarea şi exercitarea avocaturii, s-a admis recursul,

s-a casat sentinţa şi, pe fond s-a admis acţiunea.

Indemnizaţie acordată în temeiul Legii nr. 189/2000. Contestarea modalităţii de calcul. Instanţă competentă.

Act al Uniunii Avocaţilor din România referitor la refuzul primirii în profesia de avocat a pensionarului