Avocati Drept Penal – Calificative Avocati

Magistraţii Tribunalului Argeş au constatat joi legalitatea măsurii de arestare a poliţistului Cristian Cioacă, trimis în judecată pentru omor calificat şi profanare de morminte.Hotărârea privind menţinerea măsurii arestării preventive poate fi atacată în termen de 24 de ore. Astfel, Cioacă va rămâne în arest pentru următoarele 60 de zile. De altfel, avocata sa, Măria Văsii, a formulat recurs imediat după aflarea deciziei instanţei.

 

Avocat lui Cristian Cioacă, Maria Vasii, a spus că „rechizitoriul este înfiorător, dar este doar un scenariu bun, bazat pe prezumţii, şi nu pe dovezi”.

Magistraţii au decis miercuri trimiterea în judecată a poliţistului Cristian Cioacă în judecată pentru uciderea soţiei sale, avocata Elodia Ghinescu. Procurorii cred că Cioacă a omorât-o din bătaie pe Elodia şi după aceea ar fi tranşat-o.

Apreciez că pentru noi este o victorie, nu doar a familiei, ci şi a justiţiei din ţara noastră, a declarat avocata familiei Ghinescu, pentru Antena 3.

Procurorii au strîns probe împotriva lui Cristian Cioacă.

Procurorii au găsit urme de sânge aparţinându-i Elodiei Ghinescu pe tocul pistolului lui Cioacă, pe o mochetă din portbagajul maşinii poliţistului şi în mai multe locuri din apartamentul lor, iar una dintre aceste pete are dimensiunea de 50 cm.

Potrivit acestora, în noaptea de 29-30 august 2007, Cioacă a ajuns la domiciliu în jurul orei 3.00, după ce îi făcuse o vizită unei femei, iar la scurt timp, ”în cadrul unui conflict grefat pe starea de tensiune dintre cei doi soţi, inculpatul i-a aplicat victimei mai multe lovituri”.

Potrivit anchetatorilor, după şi-a omorât soţia, Cioacă a ascuns şi distrus mijloacele de probă, aruncând într-o râpă situată la 4,6 km de Poiana Braşov mai multe obiecte care purtau urmele de sânge ale avocatei, a spălat urmele de sânge de pe pereţii din apartamentul în care locuiau, aplicând un strat suplimentar de glet şi de vopsea lavabilă.

Avocata Elodia Ghinescu, soţia poliţistului Cristian Cioacă, a dispărut de la domiciliul din Braşov la sfârşitul lunii august 2007.

Link:calificative.licitatiijuridice.ro | calificative avocati | calificativ

Link:calificative.licitatiijuridice.ro Calificative date profesorilor de către elevi şi părinţi. Pune la dispoziţie informaţii utile, moduri de recreere şi evenimente din domeniul invăţământului.Cautare calificative profesori, avocati, medici, notari,arhitecti,traducatori; afla si acorda calificative profesionistilor in functie de localitate si de domeniul de expertiza

Calificative avocati domenii avocati drept civil avocati drept comercial avocati drept penal avocati dreptul familiei avocati dreptul muncii Vezi tot Calificative avocati avocat drept civil Bucuresti avocat drept comerical Bucuresti avocat drept penal Buicuresti avocat dreptul muncii avocati drept famile Bucurest

Site:calificative.licitatiijuridice.ro acorda calificative avocatilor din Romania

Link:www.licitatiijuridice.ro  Cautare calificative profesori, avocati, medici, notari,arhitecti,traducatori; afla si acorda calificative profesionistilor in functie de localitate si de domeniul de activitate.

Cauta opinii sau acorda calificative Profesori Medici Arhitecti Contabili Traducatori Juridic Evaluatori Institutii Produse bancare Calificative medici Orase medici Brasov medici Bucuresti medici Cluj medici Constanta medici Craiova medici Galati medici Iasi medici Ploiesti medici Timisoara Vezi tot Calificative medici specialitati cardiologie dermatologie diabet endocrinologie kinetoterapie medicina de familie neurologie stomatologie urologie Vezi tot Calificative medici alergologie Bucuresti endocrinologie Bucuresti ginecologie Bucuresti ginecologie Constanta ginecologie Iasi ortopedie Bucuresti pediatrie Bucuresti stomatologie Bucuresti stomatologie Constanta Vezi tot Calificative avocati orase avocat Bucuresti avocat Constanta avocat Iasi avocat Timisoara avocati Brasov Vezi tot Calificative avocati domenii avocati drept civil avocati drept comercial avocati drept penal avocati dreptul familiei avocati dreptul muncii Vezi tot Calificative avocati avocat drept civil Bucuresti avocat drept comerical Bucuresti avocat drept penal Buicuresti avocat dreptul muncii avocati drept famile Bucuresti Vezi tot Calificative Profesori Orase profesori Bacau profesori Brasov profesori Bucuresti profesori Cluj profesori Galati profesori Iasi profesori Timisoara vezi tot Calificative Profesori Materie profesor engleza profesor fizica profesor franceza profesor germana profesor informatica profesor matematica profesor romana Vezi tot Calificative Profesori profesor engleza Bucuresti profesor engleza Cluj profesor engleza Ias