Cerere având ca obiect pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină loc de act de vânzare-cumpărare. Acțiune personală. Competență teritorială alternativă. Instanța de la domiciliul pârâtului.Jurisprudenta ICCJ 2014
Cuprins pe materii : Drept procesual civil. Competență teritorială.
Index alfabetic : hotărâre judecătorească care să ţină loc de act de vânzare – cumpărare
– acțiune personală
– imobil
– domiciliu
– competență teritorială alternativă.
C.proc.civ., art. 5, art. 10 pct. 1, art. 13
Notă : Ulterior pronunțării acestei hotărâri, prin decizia nr. 8/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie, referitor la calificarea acțiunii, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare a unui imobil, ca fiind o acţiune personală imobiliară.
Nu au caracter real, ci personal acţiunile care au ca obiect pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract, sau rezoluțiunea unui antecontract privitor la un bun imobil, restituirea contravalorii achitate sau/şi plata sumelor datorate urmarea neexecutării obligaţiilor asumate.
Pentru acțiunile personale, Codul de procedură civilă stabileşte o competenţă teritorială relativă fără a face vreo deosebire după cum cererea personală ar avea ca obiect un bun mobil sau imobil. În astfel de cauze, determinarea competenţei teritoriale a instanţei, se face în raport de dispoziţiile art.10 pct. 1 C.proc.civ. (care prevăd o competenţă teritorială alternativă pentru cererile personale imobiliare care izvorăsc dintr-un contract) sau art.5 C.proc.civ., respectiv în raport de domiciliul pârâtului şi de natura litigiului.
Secția I civilă, decizia nr.47 din 16 ianuarie 2013
Prin cererea din 8 iulie 2011, reclamanţii G.L. şi G.I.A., au chemat în judecată pe pârâţii B.M. şi B.S.M.G., pentru a se pronunţa o hotărâre judecătorească care să ţină loc de act de vânzare – cumpărare a imobilului, compus din teren şi construcţie, situat în comuna Ştefaneştii de Jos, judeţul Ilfov.
În motivare, au arătat că prin antecontractul de vânzare – cumpărare autentificat de BNP N., au convenit cu pârâta, prin mandatar B.S.M.G., cumpărarea imobilului, cu preţul de 40.000 euro, din care au şi achitat un avans de 35000 euro, urmând ca restul de 5000 euro să fie plătiţi la data perfectării contractului de vânzare – cumpărare. Deşi la data de 19 decembrie 2010 au achitat reclamanţilor şi restul de preţ, pârâţii au refuzat încheierea contractului în formă autentică.
Prin sentinţa civilă nr. 1337 de la 8 martie 2012, Judecătoria Buftea, investită cu soluţionarea cauzei, şi-a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei Roşiorii de Vede.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că acţiunea este una personală şi nu reală, astfel încât competenţa nu este dată de locul situării imobilului, ci de domiciliul părţilor în conformitate cu prevederile art. 5 din C.proc.civ.
Judecătoria Roşiorii de Vede, prin sentinţa civilă nr. 1750 din 27 iulie 2012, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Turnu Măgurele, reţinând că domiciliul pârâtei B.M. este în comuna Salcia, judeţul Teleorman, astfel încât potrivit art. 5 şi 9 C.proc.civ., competentă să soluţioneze cauza este Judecătoria Turnu Măgurele.
Prin sentinţa civilă nr. 1562 din 5 octombrie 2012, Judecătoria Turnu Măgurele a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea, a constatat intervenit conflictul negativ de competenţă şi a trimis dosarul Curţii de Apel Bucureşti, pentru soluţionarea acestuia.
În considerente, instanţa a reţinut că prin acţiune se solicită pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care să ţină loc de act de vânzare – cumpărare autentic, iar scopul urmărit de reclamanţi este acela de a dobândi dreptul de proprietate asupra imobilului. Cum acesta este situat în comuna Ştefaneştii de Jos, judeţul Ilfov, în baza art. 13 C.proc.civ., competenţa de soluţionare revine Judecătoriei Buftea.
Prin sentinţa civilă nr. 89F din 19 octombrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a IV-a civilă a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Buftea, reținând următoarele:
Astfel, se constată că, în baza art. 13 alin. (1) C.proc.civ., cererile privitoare la bunurile imobile se fac numai la instanţa în circumscripţia căruia se află imobilele.
Cererea precizată cu care a fost investită instanţa, are drept obiect pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care să ţină loc de act autentic de vindere – cumpărare, cu consecinţa transferului dreptului de proprietate de la vânzător către cumpărător.
Evident, raportul juridic dedus judecăţii este privitor la imobilul situat în comuna Ştefaneştii de Jos, judeţul Ilfov, aflat în raza de activitate a Judecătoriei Buftea, iar reclamanţii urmăresc dobândirea unui drept real de proprietate asupra acestuia.
Prin intermediul ei, îndeplinirea unei obligaţii personale de a face, se obiectivează într-o obligaţie de a da, respectiv de a transmite un drept real de proprietate, astfel încât, competenţa de soluţionare a cauzei revine instanţei în raza căreia este situat imobilul.
Dispoziţia procedurală din art. 13 C.proc.civ., are un caracter imperativ şi instituie o normă de competenţă exclusivă, excepţională, astfel încât prevederile art. 5 C.proc.civ., ce instituie o competenţă generală în favoarea instanţei domiciliului pârâtului, sunt înlăturate.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâţii.
În dezvoltarea motivelor de recurs, s-a invocat că cererea reclamanţilor este o acţiune în pretenţii întemeiată pe un antecontract de vânzare-cumpărare care atrage competenta instanţei la domiciliul debitorului.
Antecontractul nu reprezintă un contract real astfel că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 13 C.proc.civ.
Reclamanta, prin cererea iniţială formulată, a solicitat: rezoluţiunea antecontractului de vânzare cumpărare din 29.07.2010 cu valoarea de 40.000 euro și obligarea pârâtelor la plata sumei de 70.000 euro reprezentând dublul arvunei plătite. Cererea completatoare formulată la termenul din 08.03.2012 are tot aceleaşi 2 capete de cerere, în subsidiar, având însă în principal cererea privind pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act de vânzare-cumpărare.
Recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Pentru unele categorii de pricini, legea stabileşte competenţa teritorială în favoarea unei anumite instanţe, fără a mai exista posibilitatea pentru părţi de a conveni ca litigiul să fie soluţionat de o altă instanţă, ceea ce înseamnă că instanţa determinată de lege are o competenţă teritorială exclusivă aşa cum este prevăzută de dispoziţiile art. 13 alin.(1) C.proc.civ.
Această reglementare are în vedere numai acţiunile (cererile) reale imobiliare, deoarece pentru cererile personale, Codul de procedură civilă stabileşte o competenţă teritorială relativă fără a face vreo deosebire după cum cererea personală ar avea ca obiect un bun mobil sau imobil, iar art. 10 pct. 1 C.proc.civ. prevede o competenţă teritorială alternativă pentru cererile personale imobiliare care izvorăsc dintr-un contract.
Întrucât din promisiunea de vânzare-cumpărare a unui imobil se naşte numai obligaţia de a face, competenţa teritorială de soluţionare a acţiunii în constatare nu se stabileşte potrivit art. 13, ci potrivit art. 10 pct.1 sau art.5 C.proc.civ.
Nu au caracter real, ci personal acţiunile care au ca obiect pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract, sau rezoluțiunea unui antecontract privitor la un bun imobil, restituirea contravalorii achitate sau/şi plata sumelor datorate urmarea neexecutării obligaţiilor asumate.
În astfel de cauze, determinarea competenţei teritoriale a instanţei se face în raport de dispoziţiile art.10 pct. 1 sau art.5 C.proc.civ.
În raport de domiciliul pârâtei şi de natura litigiului în cauză, competenţa aparţine Judecătoriei Turnu-Măgurele.
Având în vedere aceste considerente, în baza dispoziţiilor art.312 C.proc.civ., a fost admis recursul, a fost casată sentinţa şi a fost stabilită competenţa în favoarea Judecătoriei Turnu-Măgurele.