Clienții Volksbank cu credite în franci elvețieni care vor beneficia de noile condiții oferite de Banca Transilvania trebuie să fie foarte atenți la ceea ce vor semna în urma negocierilor cu reprezentanții instituției de credit

Oferta Băncii Transilvania (BT) pentru clienții cu credite în franci elvețieni (CHF) ai băncii recent preluate, Volksbank, rămasă deocamdată singulară în piață, a stârnit reacții dintre cele mai diverse. Datornicii și specialiștii au analizat-o din diferite puncte de vedere pentru a vedea în ce măsură va reduce povara ratelor, mai ales că pare mult mai bună decât propunerea guvernului în acest domeniu.

Există însă multe lucruri la care clienții preluați de Banca Transilvania trebuie să fie atenți atunci când vor fi chemați să semneze noile contracte sau acte adiționale la cele vechi, întrucât în ciuda conversiei cu discount de 22,5% și a eliminării comisionului de risc, ratele rezultate din noua înțelegere ar putea să ajungă la nivelul celor vechi.

O altă sursă de creștere ulterioară o pot reprezenta comisioanele. Banca Transilvania a anunțat că va elimina comisionul de risc, rebotezat comision de administrare după ce a fost declarat ilegal în urma unui proces încheiat în ianuarie 2014. Însă, așa cum sugerează bancherul.ro, o privire asupra previziunilor publicate de BT arată că banca ce a preluat operațiunile Volksbank și-a bugetat venituri din comisioane în creștere.

Comisionul respectiv, după cum spun clienții cu credite în franci elvețieni, reprezenta circa 30% din valoarea ratei. Eliminarea acestuia va ușura povara ratei pentru datornic, dar va diminua și câștigurile băncii din comisioane.

Cifrele publicate de Banca Transilvania prevăd un nivel al veniturilor din comisioane de 489 de milioane de lei după fuziune, din care 441 de milioane de lei reprezintă câștigurile din comisioane ale băncii cumpărătoare luate separat. Rezultă o sumă de circa 48 de milioane de lei reprezentând venituri din comisioane aferente operațiunilor preluate de la Volksbank.

Numai că, dacă ne uităm pe datele financiare ale Volksbank, găsim că instituția cu capital austriac a câștigat anul trecut, din comisioane, circa 27 de milioane de lei. Așa că suma de 48 de milioane venituri din comisioane pentru acest an ar corespunde unei creșteri de 177 la sută a performanței din 2014 pe acest segment sau, în cifre, de 21 de milioane de lei.

Având în vedere că împrumuturile denominate în franci elvețieni (CHF) al Volksbank reprezintă aproape o treime din totalul creditelor acordate, iar raportul dintre credite și depozite este debalansat puternic în favoarea împrumuturilor acordate, putem bănui că va exista o presiune foarte mare asupra comisioanelor la creditele aflate în derulare. Mai simplu spus, e de așteptat ca Banca Transilvania să mărească anumite comisioane, inclusiv la aceste credite în franci elevețieni, pentru a reuși să ajungă la creșterea cu 21 de milioane de lei a veniturilor pe acest capitol.