Prin sentinţa civilă nr.5061 din 13 decembrie 2010 Curtea de Apel Bucureşti – Secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia tardivităţii formulării cererii şi, în consecinţă, pe acest temei a respins cererea formulată
de către reclamanta SC TV X SA, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului, având ca obiect anularea Deciziei nr. 355/2010 emisă de Consiliul Naţional al Audiovizualului .
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut, în esenţă că prin Decizia Consiliului Naţional al Audiovizualului nr. 355/18.03.2010, reclamanta a fost sancţionată cu amendă în cuantum de 10.000 de lei pentru încălcarea dispoziţiilor art. 32 alin. (1), art. 36 alin. (1) şi (2) şi art. 42 alin. (1) din Decizia nr. 187/2006 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 39 alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la prevederile art. 16 din Decizia 187/2006. S-a reţinut în sarcina acesteia că în data de 18 ianuarie 2010, postul de televiziune X, a difuzat, în direct, în intervalul orar 17.00-19.00, o ediţie a emisiunii „AA”, cu încălcarea prevederilor privind protecţia copiilor, în cadrul serviciilor de programe, precum şi a dreptului la propria imagine şi a vieţii private a persoanei.
Decizia a fost comunicată reclamantei prin fax la data de 19.03.2010, potrivit XMT REPORT aflat la dosar, iar prin postă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, la data de 24.03.2010, potrivit recipisei de confirmare de primire depuse de către pârâtă.
La data de 09.04.2010 a fost depusă la poştă (Oficiul Poştal 73 Bucureşti) cu scrisoare recomandată adresată Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, prezenta acţiune în contencios administrativ, înregistrată pe rolul instanţei la data de 09.04.2010, sub nr. 3170/2/2010, potrivit plicului aflat la fila 11.
În conformitate cu dispoziţiile art. 93 alin. 3 din Legea nr. 504/2002 a audiovizualului, cu modificările şi completările ulterioare, în forma în vigoare la data emiterii actului contestat, „actele emise în condiţiile prevăzute la alin. (1) pot fi atacate direct la secţia de contencios administrativ a curţii de apel, fără a fi necesară formularea unei plângeri prealabile, în termen de 15 zile de la comunicare; termenul de 15 zile nu suspendă de drept efectele acestora.”
Astfel, faţă de data comunicării deciziei, 19.03.2010, ultima zi pentru depunerea acţiunii în contencios administrativ, calculată potrivit dispoziţiilor art. 101 alin. 1 din Codul de procedură civilă, era 05.04.2010, prin prorogarea acestuia, potrivit dispoziţiilor alin. 5 al art. 101.
Instanţa de fond nu a reţinut susţinerile reclamantei referitoare la curgerea termenului de contestare de la data de 24.03.2010, data comunicării Deciziei Consiliului Naţional al Audiovizualului nr. 663 din 11 iunie 2009 de către autoritatea pârâtă reclamantei, prin poştă, întrucât a apreciat că prima comunicare a deciziei a avut loc la data de 19.03.2010, prin fax, în condiţiile dispoziţiilor art. 86 alin. 3 teza a II-a din Codul de procedură civilă şi este evidentă primirea acestei comunicări în condiţiile în care reclamanta a difuzat textul sancţiunii în aceeaşi zi de 19 martie 2010, la orele 18.12, 18.46 şi 19.42, potrivit raportului de monitorizare depus.
Instanţa de fond nu a reţinut nici susţinerile reprezentantului reclamantei referitoare la nevalabilitatea comunicării deciziei prin fax, în condiţiile în care aceasta este o modalitate legală de comunicare a actelor de procedură, alternativă celei prin poştă, cu scrisoare recomandată cu dovadă de primire, de esenţa mijlocului de comunicare fiind asigurarea transmiterii textului actului şi confirmarea primirii acestuia, cerinţe dovedite prin XMT REPORT aflat la dosar.
Împotriva hotărârii instanţei de fond reclamanta S.C. X S.A. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurenta-reclamantă, invocând ca temei al cererii de recurs promovate, prevederile art. 304 pct.9 Cod procedură civilă, cu referire la art. 312 alin.5 şi art. 86 Cod procedură civilă a solicitat casarea hotărârii primei instanţe şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Recurenta a susţinut că prima instanţă a pronunţat o hotărâre cu greşita aplicare a legii, considerând în mod eronat că data comunicării Deciziei nr. 355/18 martie 2010 a intimatului Consiliul Naţional al Audiovizualului, în raport de care se calculează şi termenul de contestare (15 zile), a fost 19 martie 2010, potrivit raportului de fax ataşat.
În opinia recurentului, prevederile art. 96 alin.3 Cod procedură civilă au fost încălcate, întrucât confirmarea primirii textului actului nu poate fi făcută în această modalitate, numai scrisoarea recomandată cu confirmare de primite putând echivala cu o astfel de dovadă, mai cu seamă că instanţa de fond nu a verificat şi nici nu a stabilit că nr. de telefon menţionat pe dovada de fax aparţine societăţii recurente.
În fine, recurenta a arătat că data ce se impune a fi luată în considerare în calculul termenului legal de depunere al contestaţiei împotriva Deciziei nr. 355/18 martie 2010 a Consiliului Naţional al Audiovizualului este data comunicării prin poştă, respectiv 24 martie 2010.
Recursul este fondat.
Examinând sentinţa atacată şi actele dosarului prin prisma criticilor formulate şi raportat la prevederile legale incidente, Înalta Curte reţine că potrivit art. 312 alin.3 cu referire la art. 304 pct.9 Cod procedură civilă se impune casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, pentru cercetarea fondului, în considerarea celor în continuare arătate.
Prima instanţă, prin hotărârea recurată, a respins ca tardiv formulată acţiunea recurentei-reclamante, având ca obiect solicitarea de anulare a Deciziei Consiliului Naţional al Audiovizualului nr. 355/18 martie 2010, apreciind că termenul de 15 zile de contestare începe să curgă de la data comunicării realizată prin fax, la 19 martie 2010, în conformitate cuc prevederile art. 86 alin.3 teza a II-a din Codul de procedură civilă.
Este adevărat că potrivit acestui text de lege, comunicarea cererilor şi actelor de procedură, prin excepţie de la regula instituită în alin.1, în sensul comunicării prin agenţi procedurali ai instanţei, se face prin poştă cu scrisoare recomandată cu dovadă de primire sau prin alte mijloace ce asigură transmiterea textului actului şi confirmarea primirii acestuia, printre care se numără şi transmiterea prin fax, astfel cum a reţinut şi judecătorul fondului.
Raportat însă la dovezile administrate în cauză, respectiv simpla şi unica depunere la dosar a XMT Report din data de 19 martie 2010 pe care figurează înscris un număr de telefon, în lipsa unei pagini de însoţire pe care să fie înscrise numele şi eventual calitatea persoanei din cadrul societăţii reclamante în atenţia căreia s-a efectuat o astfel de transmitere, nu reprezintă în opinia Înaltei Curţi o modalitate efectivă de comunicare, cu confirmarea primirii actului, chiar în modalitatea efectuată, în sensul textului de lege indicat.
Şi aceasta cu atât mai mult cu cât recurenta-reclamantă a contestat primirea pretinsului fax ca şi numărul de telefon (fax) la care s-a transmis, iar faţă de enunţul art. 86 alin.3 Cod procedură civilă, coroborarea cu alte elemente de fapt pentru confirmarea primirii actului nu este prevăzută şi nici admisibilă.
Prevederile art. 86 Cod procedură civilă consacră posibilitatea comunicării actelor de procedură în mai multe variante, dar în acelaşi scop, respectiv al încunoştinţării efective şi al eliminării, pe cât posibil a situaţiilor ca actele comunicate să nu parvină destinatarului.
Din această perspectivă, Înalta Curte apreciază aşadar că formalitatea impusă de textul legal incident referitoare la comunicarea şi respectiv confirmarea primirii actului atacat de recurentă s-a realizat cu respectarea normei arătate numai prin transmiterea deciziei contestate prin poştă, cu confirmare de primire la data de 24 martie2010.
Totodată Înalta Curte reţine că sunt întemeiate susţinerile recurentei în sensul că acţiunea formulată şi depusă la oficiul poştal la 9 aprilie 2010 a respectat termenul de 15 zile prevăzut de art. 93 alin.3 din Legea nr. 504/2001, astfel că în mod nelegal s-a reţinut de către prima instanţă tardivitatea depunerii cererii.
Faţă de cele arătate, pe temeiul legal sus menţionat, recursul a fost admis, hotărârea primei instanţe a fost casată şi întrucât fondul cauzei nu a fost cercetat, cauza a fost trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe.