Contestatia impotriva procesului-verbal suspenda executarea amenzii si permite recuperarea permisului! art. 118 din OG 195/2002

Permis de conducere retinut
Nu uita: permisul e doar al tau! Timpul cat sta la politie trebuie sa fie cat mai scurt!

Ce trebuie sa faci pentru recuperarea permisului?

Redactarea contestatiei

… care presupune descrierea contextului in care ti-a fost aplicata sanctiunea si contra-argumentarea legala (deci cunoasterea in detaliu a legislatiei rutiere) si logica (cele doua trebuie musai sa se intrepatrunda) la sanctiunea legala aplicata. Nu uita ca ai 15 zile de la data la care ti s-a aplicat sanctiunea pentru a depune contestatia. Daca o depui prin posta se tine cont de data postei din ziua depunerii.

Model de contestatie a procesului-verbal redactata de profesionisti!

Depunerea contestatiei

… la judecatoria indicata in procesul verbal, adica la cea in a carei circumscriptie s-a petrecut evenimentul. Se poate depune personal sau de catre avocat, direct la sediul judecatoriei sau prin posta. Cererea este scutita de taxa de timbru.
Documentatia pe care o veti depune va contine urmatoarele:
1. cererea (contestatia) in doua exemplare semnată şi datată;
2. copia procesului-verbal de constatare;
3. xerox de pe actul de identitate ;
4. xerox de pe dovada de reţinere a permisului de conducere, certificatului de înmatriculare;
5. xerox de pe orice alte acte sau documente în susţinerea plângerii.

FOARTE IMPORTANT! Ca sa nu faceti mai multe drumuri, odata cu depunerea contestatiei trebuie sa depuneti si cererea pentru eliberarea unui certificat de grefa, insotita de o taxa de timbru de 1 leu care se plateste in contul administratiei financiare de la domiciliul reclamantului si un timbru judiciar de 0,15 lei.

Recuperarea permisului

…se face de la Politia in a carei raza s-a petrecut evenimentul, pe baza certificatului de grefa eliberat de serviciul de grefa al instantei unde ati depus cererea (nu se elibereaza neaparat in aceeasi zi cu depunerea cererii)

Desfasurarea procesului

… deja ai permisul inapoi in buzunar si poti conduce. Pe parcursul procesului in fata instantei te poti reprezenta singur sau poti apela, bineinteles, la un avocat. In principiu trebuie sa-ti sustii cauza asa cum vezi tu lucrurile. Daca ai avea si cateva notiuni legale corecte de care sa te folosesti ar fi foarte bine. Trebuie sa fii hotarat si concis, iar discursul tau trebuie sa fie convingator.
Nu uita ca in instanta majoritatea celor prezenti sunt familiarizati cu cele ce se intampla in mod obisnuit in fata instantei, ca toata lumea se grabeste si ca sedintele au multe dosare si ca trebuie sa se termine la ore rezonabile. Deci, cand iti vine randul spune ce ai de spus, asculta ce-ti spune judecatorul, raspunde-i sincer la intrebari, multumeste-i si … asta a fost!

Notele pentru instanta

… daca nu ai avut o prestatie tocmai multumitoare in instanta poti cere judecatorului sa amane pronuntarea si sa depui concluzii scrise. Note de sedinta poti depune si la termenele anterioare celui in care te vei judeca.