Chiar si pentru un credit de nevoi personale, banca poate ajunge sa execute locuinta unui imprumutat care nu si-a platit ratele.

Un barbat din Alba Iulia – care probabil nu stia asta – si-a pierdut casa din cauza unei datorii de 7.915 lei.Aceste cazuri, candva exceptii, tind sa devina regula. 10-15% din executarile silite de locuinte pornesc de la credite

negarantate, estimeaza executorii bancari.

Nu doar restantele la creditele cu ipoteca te pot aduce in situatia de a locui pe strada. Acelasi lucru se poate intampla, in conditii absolut legale, si daca ai uitat sa platesti ratele la un banal imprumut de nevoi personale de cateva mii de euro. Desi o fac mai degraba ca o exceptie, bancile scot la licitatie locuinte ale unor clienti rau-platnici ale caror datorii sunt, in unele situatii, si de sub 5.000 de euro.  Banca nu are nevoie sa se judece cu datornicul, ci doar sa obtina un aviz de la judecator. Daca locuinta este libera de ipoteci, ea poate fi scoasa la licitatie.

“Aproximativ 10% din cazurile in care ajungem la executarea silita a unor bunuri imobiliare sunt generate de credite care nu au fost garantate cu locuinta (credite de nevoi personale). Acest procent este de peste cinci ori mai mare decat in urma cu un an-doi, cand ponderea licitatiilor generate de datorii la credite mici nu depasea doua procente”, explica seful corpului de executori bancari al unei banci de top.  Sursa citata ne da si exemplul unui domn din Alexandria care, dupa ce si-a pierdut locul de munca
, nu a mai platit ratele la un credit de 5.000 de euro, si astfel a ramas, in final, fara locuinta. “Pentru ca nu mai avea nici un venit, nu am avut posibilitatea de a ne recupera banii prin poprirea conturilor. Cum alte bunuri nu mai avea in proprietate, ne-am indreptat spre apartamentul sau. Datoria totala la care ajunsese, cu tot cu dobanzile penalizatoare, era de 10.000 de euro. Apartamentul l-am vandut cu 12.000 de euro”, spune executorul.

Sursa: Romania Libera

Creditul de nevoi personale fără garanţii, produsul-vedetă de până anul trecut al băncilor din România, este pus astăzi „în vitrină”

Preţul creditelor negarantate a urcat la niveluri semnificative, din cauza marjelor de risc ridicate, pe care băncile le aplică acestor produse şi care anulează, practic, reducerile de dobânzi anunţate.

Mai mult chiar, în unele cazuri, marjele depăşesc semnificativ tăierile de dobânzi operate la împrumuturi. “Marja de risc se calculează pe probabilitatea că împrumutul nu poate fi plătit. Dobânzile din piaţă la creditele de nevoi personale fără garanţii arată probabilitatea insolvenţei beneficiarului. Există o întreagă modelare prin care băncile stabilesc aceste marje de risc”, explică preşedintele ING Bank, Mişu Negriţoiu.

Unele bănci aproape că au scos din ofertă împrumuturile fără garanţii. Sau le acordă doar clienţilor care au o relaţie de lungă durată cu banca respectivă şi au dovedit de‑a lungul timpului că sunt solvabili. Pentru clienţii noi însă, acest produs a dispărut.

Reprezentanţii băncilor comerciale spun că “nu au putut transfera întregul cost al crizei asupra clienţilor din portofoliu”, dar pentru clienţii noi acestea sunt preţurile corecte, în condiţiile în care riscul de credit continuă să urce în fiecare lună. Cu alte cuvinte, nivelul creditelor neperformante – ale clienţilor “care au un istoric cu banca” – influenţează preţul pe care trebuie să îl plătească potenţialii noi clienţi.

 

realitatea