Căsătoria în Tunisia

Căsătoria în Tunisia

 

https://plus.google.com/110371156225898714711/posts/JmtvsNVp6JY

Căsătoria în Tunisia

Cetăţenii români care doresc să se casătoreasca la Ambasada Romaniei la Tunis trebuie sa fie aibă permis de şedere în Tunisia.

Cetăţenii români care nu au permis de şedere în Tunisia au posibilitatea de a încheia căsătoria în faţa autorităţilor tunisiene, la Oficiul de Stare Civilă.

Pentru incheierea casatoriei in fata autoritatilor tunisiene Ambasada Romaniei poate elibera o declaratie de celibat. Declaratia de celibat este eliberata in limba romana si franceza. La eliberarea documentului este necesara prezentarea unui document de identitate: pasaport sau carte de identitate. Documentul este eliberat pe loc. Taxele consulare se plătesc, în numerar, echivalentul în Dinari Tunisieni a 60 Euro.
Orice serviciu consular se efectueaza pe baza unei programari obtinute in prealabil.

După obţinerea certificatului de căsătorie eliberat de autorităţile tunisiene, pentru a produce efecte juridice în România, acesta poate fi înscris în registrele de stare civilă ale Ambasadei României în Tunisia sau în România, la biroul de stare civilă al primăriei în raza căreia se află domiciliul comun al cuplului. In urma inscrierii documentului tunisian este eliberat un certificat de casatorie romanesc.


Actele necesare pentru casatorie cu cetăţean străin

Actele necesare pentru casatorie cu cetăţean străin

 

https://plus.google.com/110371156225898714711/posts/hq8HCofSbAm

Actele necesare pentru casatorie cu cetăţean străin

Actele necesare pentru cetăţeanul străin :
– Paşaport în original şi în copie xerox
– Certificat de naştere în original, în copie xerox legalizată  şi  traducere în limba română , legalizată
– Actele în original din care să rezulte desfacerea căsătoriei anterioare (dacă este cazul), Aceste acte pot fi :
a) certificatul de deces al fostului soţ în original, copie xerox legalizată şi traducere în limba română legalizată;
b) sentinţa de divorţ rămasă definitivă şi irevocabilă în original,  copie xerox legalizată şi traducere în limba română legalizată;
c) certificatul de naştere sau de căsătorie cu menţiunea de desfacere a căsătoriei în original,  copie xerox legalizată şi traducere în limba română legalizată.

– Adeverinţă de domiciliu şi stare civilă de la primăria de domiciliu şi traducere în limba română legalizată;
– Dovadă eliberată ori autentificată de misiunile diplomatice sau oficiile consulare acreditate în România din care să rezulte că îndeplineşte condiţiile de fond cerute de legea sa naţională pentru încheierea căsătoriei în România. Cetăţenii statelor cu care România a încheiat tratate, convenţii sau acorduri de asistenţă juridică precum şi cetăţenii statelor care nu au misiune diplomatică acreditată în România, fac dovada îndeplinirii condiţiilor de fond cerute de legea lor naţională pentru încheierea căsătoriei, cu documente  justificative eliberate de autorităţile competente ale statului de cetăţenie;
– Declaraţia dată pe proprie răspundere, autentificată de un notar public, din care să rezulte că viitorul soţ, cetăţean străin sau apatrid nu este căsătorit şi îndeplineşte condiţiile de fond cerute de legea sa naţională pentru încheierea căsătoriei  în România, în cazul în care dovada prevăzută la aliniatul precedent nu poate fi obţinută întrucât statul respectiv nu are misiune diplomatică sau oficiu consular acreditat în România. Precizăm că, pentru apatrizi, legea naţională este legea statului în care îşi au domiciliu sau, în lipsă, reşedinţa.

– Certificatul medical privind starea sănătăţii(prenupţial). Acesta este valabil 14zile de la data emiterii(inclusiv data oficierii căsătoriei) şi trebuie să cuprindă menţiunea expresă că persoana „Se poate căsători”

Precizări :
  –   Dacă actele prezentate de cetăţeanul străin sunt emise de un stat menbru al Conventiei de la Haga din 05 octombrie 1961 acestea trebuie să aibă aplicată Apostilla Conventiei de la Haga din 05 octombrie 1961;
–   Dacă actele prezentate de cetăţeanul străin sunt emise de un stat care nu este membru al  Conventiei de la Haga din 05 octombrie 1961 acestea trebuie să fie supralegalizate
–   Dacă actele prezentate de cetăţeanul străin sunt emise de un stat cu care România are  încheiate tratate/convenţii/acorduri de asistenţă juridică acestea sunt scutite de apostilare sau supralegalizare;
–   Traducerile şi legalizările se fac la notar în România;
– Certificatul medical privind starea sănătăţii(prenupţial) se obţine de la organele sanitare competente din România;
– În  cazul în care cetăţeanul străin este născut în România şi au intervenit schimbări cu privire la numele de familie şi prenume precum şi în statutul său civil(căsătorie , divorţ, încetarea căsătoriei prin decesul soţului), are obligaţia legală să solicite mai întâi  reglementarea acestor modificari intervenite în satutul său civil şi  apoi să depună declaraţia de căsătorie.


Ce riscă persoana care rupe logodna

Ce riscă persoana care rupe logodna

 

https://plus.google.com/110371156225898714711/posts/XAntWouLbvA

Ce riscă acela care rupe logodna

Logodna este promisiunea reciprocă de a încheia căsătoria. Este reglementată de Noul Cod civil în Titlul II, destinat căsătoriei.
Încheierea logodnei nu este supusă niciunei formalități și poate fi dovedită cu orice mijloc de probă. Încheierea căsătoriei nu este condiționată de încheierea logodnei. Logodna se poate încheia doar între un bărbat și o femeie (art. 266 NCC). Logodna nu este supusă vreunei formalități, însă logodnicii nu sunt împiedicați cu nimic să imprime actului juridic civil al logodnei anumite forme solemne: promisiunea de căsătorie în fața martorilor, oficierea religioasă a logodnei, punerea de verighete pe deget, schimbul de daruri de logodnă, ospăț etc. Logodnicii pot încheia actul de logodnă în formă autentică notarială, prevăzând clauze cu privire la ruperea logodnei, dar legea nu impune vreo condiție de formă. Simpla acceptare a logodnei dovedită cu orice mijloc de probă (ex: martori) produce efecte juridice.

Un aspect important îl reprezintă faptul că pentru valabilitatea logodnei nu se impune ca logodnicii să conviețuiască în fapt.
Valabilitatea logodnei presupune, exceptând avizul medical și autorizarea instanței de tutelă în situația în care una din părți este minoră, îndeplinireav următoarelor cerințe:
– consimțământul părților care trebuie să fie liber exprimat, neviciat prin eroare, dol, violență, să fie exprimat personal (reprezentarea nu este permisă) și simultan de logodnici;
– vârsta matrimonială – fiecare parte să aibă cel puțin 18 ani sau 16, dacă există motive temeinice cu avizul instanței de tutelă. Acordul instanței de tutelă se obține prin introducerea unei cereri la judecătoria din raza de domiciliu, prin care se precizează motivele de fapt pentru care un minor este necesar să se căsătorească.
– lipsa impedimentelor: existența unei căsătorii nedesfăcute, calitatea de rudă a părților în linie dreaptă sau până la gradul IV inclusiv, alienația sau debilitatea mintală, identitate de sex.
Logodnicii au drepturi și obligații egale, iar bunurile dobândite împreună pe perioada logodnei constituie bunuri proprietate pe cote-părți. Copii născuți dintr-o relație de logodnă au statutul de copii din afara căsătoriei.

Logodna poate fi oricând ruptă de oricare dintre logodnici fără a fi necesară vreo formalitate. În cazul ruperii logodnei, darurile pe care logodnicii le-au primit în considerarea logodnei sau pe durata acesteia, în vederea căsătoriei, cu excepția darurilor obișnuite, sunt supuse restituirii. Partea care rupe logodna în mod abuziv poate fi obligată la despăgubiri pentru cheltuielile făcute sau contractate în vederea încheierii căsătoriei, precum și pentru orice alte prejudicii cauzate. Partea care, în mod culpabil, l-a determinat pe celălalt să rupă logodna poate fi obligată la despăgubiri. Poate fi considerată abuzivă ruperea logodnei cu puțin timp înainte de data stabilită pentru celebrarea căsătoriei, după o conviețuire faptică a logodnicilor pe o perioadă îndelungată de timp, după ce au fost distribuite invitațiile de nuntă, după ce s-au efectuat cheltuielile necesare pregătirii nunții, după ce au fost depuse actele la ofițerul stării civile. Infidelitatea unuia dintre logodnici, ce constituie cauză a ruperii logodnei, nu poate fi apreciată ca având caracter abuziv dacă nu se dovedește că infidelitatea exista anterior logodnei și cu toate astea s-a încheiat logodna.

Despăgubirile constau în plata de către partea aflată în culpă a cheltuielilor făcute sau contractate în vederea încheierii căsătoriei.
Se pot acorda despăgubiri și pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a atingerii aduse demnității, onoarei unui logodnic, sănătății fizice sau psihice a acestuia. La baza acordării despăgubirilor stă răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, prevăzută de art. 1357 alin.1 NCC. Răspunderea poate fi antrenată și în sarcina persoanei care, în mod culpabil, determină pe unul dintre logodnici să pună capăt logodnei (de exemplu soacrele..).
Terții care au achitat sau contractat anumite cheltuieli în vederea căsătoriei logodnicilor pot cere logodnicului culpabil repararea prejudiciului. Acțiunea în răspundere civilă pentru prejudiciul patrimonial suferit poate fi antrenată și la cererea părinților unuia dintre logodnici, care dovedesc ajutorul material oferit ca urmare a încheierii logodnei.
Termenul de prescripție în care poate fi introdusă această acțiune este de un an de la ruperea logodnei. Prescripția poate fi invocată, potrivit art. 2513 NCC, numai în primă instanță, prin întâmpinare sau cel târziu la primul termen de judecată cu părțile legal citate. Competența revine judecătoriei dacă valoarea prejudiciului este sub sau egală cu 500.000 lei, sau tribunalului dacă valoarea este mai mare.


Cum programati casatoria civila

Cum programati casatoria civila

 

https://plus.google.com/110371156225898714711/posts/N3hoxB8VfGw

Cum programati casatoria civila
Conform reglementarilor in vigoare, singurii in masura sa va oficializeze relatia sunt reprezentantii Oficiului Starii Civile din zona de domiciliu a unuia dintre membrii cuplului.

Iata de ce documente aveti nevoie pentru programarea casatoriei:

– actele de identitate ale ambilor parteneri;
-certificatele de nastere original si copie, iar pentru cetatenii straini, si traducere legalizata;

Certificatele medicale sunt valabile doar 14 zile

-certificatele medicale prenuptiale, care sunt valabile doar 14 zile de la data emiterii lor. Astfel, casatoria se poate incheia intre a 10-a si a 14-a zi de la depunerea actelor, deoarece actele raman la starea civila pentru publicitate timp de 10 zile;
-certificatul de deces al fostului sot/ sotie (original si copie);
-sentinta de divort in original si copie plus o copie tradusa si legalizata – in cazul cetatenilor straini;
-in cazul divorturilor pronuntate intre 8 octombrie 1966 si 31 iulie 1974, sentinta trebuie sa poarte mentiunea ca a fost inscrisa pe actul de casatorie in termen de 60 de zile de la pronuntare;
-actul de divort (original si copie);

-certificatul de nastere sau casatorie cu mentiunea de divort (original si copie);
-dovada eliberata sau autentificata de misiunile diplomatice sau oficiile consulare acreditate in Romania, in cazul casatoriei cetateanului strain, din care sa rezulte ca sunt indeplinite conditiile cerute de legea nationala;
-declaratie notariala pe propria raspundere din care sa rezulte ca cetateanul strain nu e casatorit si indeplineste conditiile prevazute de legea sa nationala si de legea romana daca statul respectiv nu are misiune diplomatica in Romania;

-declaratie notariala pe propria raspundere a cetateanului strain cu datele de stare civila;
-aprobarea primarului in cazul incheierii casatoriei in afara sediului primariei, daca din motive temeinice unul dintre soti se afla in imposibilitatea de a se prezenta;
-incuviintarea primarului pentru incheierea casatoriei inainte de termenul de 10 zile;
-aprobarea presedintelui consiliului judetean sau a primarului municipiului Bucuresti in cazul unor impedimente de casatorie (conditii de varsta, rudenie sau adoptie);
-taxa de 1 leu platita la casieriile primariilor.


Căsătorie în penitenciar între un deţinut şi iubita lui

Căsătorie în penitenciar între un deţinut şi iubita lui

 

https://plus.google.com/110371156225898714711/posts/MfT5mBL91iP

Căsătorie în penitenciar între un deţinut şi iubita lui

Un hunedorean în vârstă de 34 de ani s-a căsătorit miercuri, într-o sală a Penitenciarului Bârcea Mare, cu iubita sa în vârstă de 35 de ani.

Proaspătul mire execută o condamnare pentru furt calificat şi mai are aproximativ un an de detenţie, până când va putea fi propus pentru eliberare condiţionată.

„La cununie au participat trei persoane private de libertate, prieteni ai mirelui,şi trei martori din afara închisorii”, a precizat Florin Berar, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Bârcea Mare.

Familia miresei a adus prăjituri şi suc pentru a sărbători evenimentul, însă ceremonia nu a durat mai mult de o jumătate de oră. Cuplul va putea petrece 48 de ore în intimitate, într-o încăpere a penitenciarului.


ACTE NECESARE ÎNCHEIERII CĂSĂTORIEI

ACTE NECESARE ÎNCHEIERII CĂSĂTORIEI

 

https://plus.google.com/110371156225898714711/posts/EoQgR1yjQon

ACTE NECESARE ÎNCHEIERII CĂSĂTORIEI

Căsătoria se încheie la sediul serviciului public comunitar local de evidenţă a persoanelor, sau, după caz, al primăriei în a cărei rază de competenţă teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa unul dintre viitorii soţi, în baza următoarelor documente:

I.    Între cetăţeni români:

1.    Declaraţia de căsătorie, conform anexei nr. 23 din Metodologia cu privire la aplicarea unitară a dispoziţiilor în materie de stare civilă, aprobată prin H.G.R. nr. 64/2011;
2.    Actul de identitate în original şi fotocopie;
3.    Certificatul de naştere, în original şi fotocopie;
4.    Certificatul medical privind starea sănătăţii (valabil 14 zile de la data emiterii şi cu menţiunea expresă că persoana se poate căsători precum şi aprobarea preşedintelui consiliului judeţean sau a primarului general al municipiului Bucureşti, după caz, pentru încheierea căsătoriei, în cazul existenţei unor impedimente rezultate din condiţiile de rudenie firească sau adopţie, în condiţiile prevăzute de lege; avizul medical, dovada încuviinţării părinţilor ori, după caz, a tutorelui şi autorizarea direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului pentru încheierea căsătoriei, în cazul existenţei unor impedimente rezultate din condiţiile de vârstă, cu respectarea Codului familiei;

5.    Declaraţie (notarială) pe proprie răspundere că nu cunosc niciun motiv de natură legală care să împiedice încheierea căsătoriei;
6.    Acte, în original şi în copie, traduse şi legalizate din care să rezulte desfacerea căsătoriei anterioare:
–    certificatul de deces al fostului soţ;
–    certificatul de despărţenie sau de divot;
–    certificatul de naştere sau de căsătorie, cu menţiunea de desfacere a căsătoriei;
–    sentinţa de divorţ rămasă definitivă şi irevocabilă.

Căsătoria se încheie în termen de 10 zile, în care se cuprind atât ziua când a fost făcută declaraţia de căsătorie, cât şi ziua în care se oficiază căsătoria.

II.    Între un cetăţean român şi un cetăţean străin:

Actele enumerate la punctul I, la care se adaugă:

1.    Dovada eliberată ori autentificată de Misiunile Diplomatice ori Oficiile Consulare acreditate în România;
2.    Cetăţenii statelor cu care România a încheiat tratate/convenţii/acorduri de asistenţă juridică în materie civilă sau de drept al familiei, precum şi cetăţenii statelor care nu au misiune diplomatică acreditată în România fac dovada îndeplinirii condiţiilor de fond cerute de legea lor naţională pentru încheierea căsătoriei, cu documente justificative eliberate de autorităţile competente ale statului de cetăţenie;
3.    Declaraţie dată pe proprie răspundere, autentificată de un notar public, din care să rezulte că viitorul soţ nu este căsătorit şi îndeplineşte condiţiile de fond cerute de legea sa naţională pentru încheierea căsătoriei în România;
4.    Procesul-verbal încheiat împreună cu interpretul autorizat, în cazul încheierii căsătoriei între persoane care nu cunosc limba română sau între surdo-muţi;
5.    Aprobarea Ministerului Apărării Naţionale, a Ministerului de Interne, a Ministerului de Justiţie ori a conducătorilor serviciilor de stat specializate în domeniul apărării şi siguranţei naţionale, în cazul cadrelor militare active care se căsătoresc cu o persoană apatridă sau care nu are exclusiv cetăţenia română.

III.    Între cetăţeni străini:

Actele enumerate la pct. I şi II (1, 2, 3, 4).
Căsătoria se încheie la serviciul public comunitar local de evidenţă a persoanelor din localitatea în care aceştia se află temporar.


Casatorie cu cetatean arab

Casatorie cu cetatean arab

 

https://plus.google.com/110371156225898714711/posts/iJrey33eUrY

Casatorie cu cetatean arab

Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat arată că forma încheierii căsătoriei este supusă legii statului pe teritoriul căruia se celebrează. Căsătoria unui cetăţean român aflat în străinătate poate fi încheiată în faţa autorităţii locale de stat competente ori în faţa agentului diplomatic sau funcţionarului consular al României, fie al statului celuilalt viitor soţ. Căsătoria care se încheie în faţa agentului diplomatic sau funcţionarului consular al României este supusă condiţiilor de formă a legii române.

Legea naţională comună sau legea domiciliului comun al soţilor continuă să reglementeze efectele căsătoriei în cazul în care unul dintre ei îşi schimbă, după caz, cetăţenia sau domiciliul. În lipsa de cetăţenie comună sau de domiciliu comun, relaţiile personale sau patrimoniale dintre soţi sunt supuse legii statului pe teritoriul căruia au ori au avut reşedinţa comună sau cu care întreţin în comun cele mai strânse legături. Divorţul este cârmuit, de asemenea, de legea domiciliului comun al soţilor. Daca legea străină, astfel determinată, nu permite divorţul ori îl admite în condiţii deosebit de restrictive, se aplică legea română, în cazul în care unul dintre soţi este, la data cererii de divorţ, cetăţean român.

Fiecare ţară are particularităţile ei legislative în ceea ce priveşte instituţia căsătoriei, funcţie de religie, tradiţii, influenţe. Conform legislaţiei musulmane căsătoria este un contract de drept civil încheiat, în principiu, între viitorul soţ şi tutorele legal al viitoarei soţii. Prin acest contract soţul se angajează să plătească o sumă de bani, o „dotă” soţiei. Pentru ca respectivul contract să fie valabil este necesar să nu existe piedici în calea căsătoriei, să existe consimţământul persoanelor determinate, să se constituie dota şi să fie îndeplinite formalităţile legale. Un musulman poate avea două, trei sau patru soţii, dar nu mai mult de patru în acelaşi timp, însă un musulman nu se poate căsători cu o femeie căsătorită cu un altul pentru că o musulmană nu poate avea decât un singur soţ.
Constituirea dotei (mahr, sadaq) este o condiţie obligatorie pentru căsătorie: este interzis orice acord între părţi în vederea renunţării la aceasta. Dota trebuie să fie serioasă, nu simbolică, să aparţină în întregime femeii şi să nu presupună, în schimb, nici un fel de zestre din partea acesteia. Soţul nu are dreptul să pretindă consumarea căsătoriei înainte de vărsarea dotei în întregime, sau  a părţii stabilite anterior prin contract. În cazul în care căsătoria a fost consumată sau dacă soţul moare înainte chiar de consumare, soţia are dreptul la dota întreagă. În cazul în care căsătoria se desface înainte de consumare, are dreptul la jumătate din dotă. În condiţiile anulării căsătoriei, soţia un are dreptul la dotă.

Prin căsătorie ambii soţi dobândesc noi drepturi dar şi noi îndatoriri. Este vorba de obligaţii care angajează în aceeaşi măsură părţile, cum ar fi coabitarea, respectul şi afecţiunea reciprocă, drepturi de succesiune, drepturi asupra copiilor rezultaţi din căsătorie etc. Soţia are dreptul la întreţinere (hrană, îmbrăcăminte, locuinţă, îngrijire medicală), dreptul la tratament egal cu al celorlalte soţii în caz de poligamie, dreptul de a face vizite părinţilor şi de a-i primi pe aceştia, libertatea de a-şi administra bunurile, fără control din partea soţului. Soţul are dreptul să-i ceară soţiei fidelitate, supunere, alăptarea la sân a copiilor, grija pentru bunul mers al căminului, respect faţă de tatăl său, de mama sa şi faţă de rudele apropiate.

Este de remarcat faptul că, în dreptul canonic musulman, soţii trăiesc în regim de completă separaţie a bunurilor.
Desfacerea căsătoriei se produce fie prin decesul uneia dintre părţi, fie prin divorţ. În ceea ce priveşte desfacerea căsătoriei prin divorţ, pot fi întâlnite două situaţii: repudierea, care poate avea loc la iniţiativa soţului (talaq) şi divorţul propriu zis (tatliq sau tafriqa), pronunţat de cadiu (judecător), la cererea oricăruia din soţi.


Căsătoria cu un cetăţean străin

Căsătoria cu un cetăţean străin

 

https://plus.google.com/110371156225898714711/posts/9YPVSzBPqaR

Căsătoria cu un cetăţean străin

Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat arată că forma încheierii căsătoriei este supusă legii statului pe teritoriul căruia se celebrează. Căsătoria unui cetăţean român aflat în străinătate poate fi încheiată în faţa autorităţii locale de stat competente ori în faţa agentului diplomatic sau funcţionarului consular al României, fie al statului celuilalt viitor soţ. Căsătoria care se încheie în faţa agentului diplomatic sau funcţionarului consular al României este supusă condiţiilor de formă a legii române.
În condiţiile în care căsătoria se încheie în faţa unei autorităţi ce aparţine unui alt stat, ambasadele şi consulatele României pot efectua înscrierea certificatului de căsătorie emis de autorităţile statului în care îşi desfăşoară activitatea. Această înscriere este necesară pentru recunoaşterea căsătoriei de către autorităţile române, în vederea producerii de efecte juridice.

 Documentele  necesare înscrierii certificatului de căsătorie sunt: extrasul actului de căsătorie străin, apostilat  sau legalizat de autorităţile locale, în original şi copie; declaraţia pe proprie răspundere privind inexistenţa altei transcrieri în România; declaraţia pe proprie răspundere privind inexistenţa altor căsătorii anterioare ale cetăţeanului român; copia paşapoartelor soţilor; copia certificatelor de naştere ale soţilor; copia buletinului sau a cărţii de identitate din România; taxa consulară. Oricare din soţi poate depune cererea, însă la eliberarea documentului este obligatorie prezenţa ambilor soţi, care vor semna în registrul de stare civilă. Naşterile, căsătoriile, schimbările de nume şi decesele petrecute în străinătate nu figurează în evidenţele autorităţilor române decât dacă sunt declarate şi înregistrate. Dacă nu sunt înregistrate, autorităţile române nu le pot recunoaşte din oficiu.

În situaţia în care doi cetăţeni români cu domiciliul în România doresc să se căsătorească în străinătate, acest lucru este posibil doar în condiţiile în care ei sunt înregistraţi rezidenţi temporari de autorităţile din ţara în care doresc să încheie căsătoria, locuind în statul respectiv mai mult de 90 de zile. Ambasadele sau consulatele române din ţara respectivă pot încheia căsătoria în măsura în care sunt îndeplinite toate celelalte condiţii pentru încheierea căsătoriei. Aceleaşi reguli se aplică şi în cazul în care un cetăţean român doreşte să se căsătorească cu un cetăţean străin. Nu vor fi ignorate însă şi prevederile legislaţiei din ţara respectivă. În unele state este interzisă oficierea căsătoriilor la ambasadele sau consulatele străine. În aceste state căsătoriile oficiate la ambasade sau consulate nu sunt recunoscute. Este recomandat ca înainte de a lua o hotărâre cu privire la oficierea unei căsătorii în străinătate să se ia legătura cu ambasada ori consulatul român din ţara respectivă pentru a afla dacă oficierea căsătoriei este posibilă şi dacă căsătoria va fi recunoscută.

Căsătoria nu produce efecte asupa cetăţeniei nici unuia dintre soţi. Nici cetăţenii români căsătoriţi cu cetăţeni străini nu dobândesc automat cetăţenia soţului, nici cetăţenii străini nu dobândesc automat cetăţenia română. Cetăţenii străini căsătoriţi cu cetăţeni români beneficiază totuşi de termene mai scurte de acordare a cetăţeniei, cu condiţia să îndeplinească toate celelalte cerinţe ale legii cetăţeniei române.
Relaţiile personale şi patrimoniale dintre soţi sunt supuse legii naţionale comune, iar în cazul în care au cetăţenii deosebite, sunt supuse legii domiciliului lor comun.


Divortul si partajul

Divortul si partajul

 

https://plus.google.com/110371156225898714711/posts/4K7kEZQjKpe

Division of property at divorce

Divortul este reglementat de legislatia noastra in Codul familiei (capitolul IV – art. 37-44), iar regulile procedurale speciale cu privire la desfacerea casatoriei se regasesc in Codul de procedura civila (art. 607-619).

Potrivit legislatiei romane, casatoria se poate desface prin divort, care poate fi de doua feluri: „standard” si o procedura simplificata de divort, care se aplica numai in anumite cazuri.

Divortul standard
Pentru a declansa actiunea de divort se depune o actiune la judecatoria in raza careia sotii au avut ultimul domiciliu comun sau, daca nici unul dintre soti nu mai locuieste acolo, la judecatoria aferenta domiciliului sotului impotriva caruia se porneste actiunea. Sotul care doreste divortul, adica reclamantul, depune o cerere la judecatorul delegat prin care arata motivele care afecteaza grav relatiile dintre soti, astfel incat o continuare a casatoriei nu mai este posibila.

Desfacerea casatoriei poate fi ceruta din culpa unuia dintre soti sau din culpa comuna, iar, daca ambele parti cer divortul, nu mai este necesar sa se motiveze cererea de incetare a casatoriei.

Aceste motive vor fi dovedite sau combatute in cadrul procesului de catre martorii fiecarui sot, care pot fi chiar si rude cu sotii. In cererea de divort se vor specifica numele copiilor minori rezultati din casatorie – daca exista -, anexandu-se si o copie dupa certificatul de nastere a acestora in scopul stabilirii pensiei de intretinere a minorilor, aspect asupra caruia instanta se pronunta obligatoriu. Tot pentru solutionarea acestei laturi a procesului sotii va trebui sa aduca dovada veniturilor. Exista si instante care nu mai cer aceste dovezi atunci cand partile cad de acord asupra cuantumului pensiei.

La desfacerea casatoriei sotii vor hotara daca acela dintre ei care in timpul mariajului a purtat numele de familie al celuilalt va mai purta numele si dupa divort, sau va reveni la numele avut anterior. Totusi, pentru motive intemeiate (de exemplu, daca sotul respectiv este cunoscut intr-un anumit domeniu sub numele dobandit in urma casatoriei), instanta poate incuviinta acest drept chiar in lipsa unei acord intre soti.

Procedura simplificata de divort, prin care acesta se poate obtine foarte usor, se poate aplica in conditiile in care:

Ambii soti sunt de acord cu divortul;

Pana la data cererii de divort a trecut cel putin 1 an de la incheierea casatoriei;

Nu exista copii minori rezultati din casatorie.

Cererea de divort va fi semnata de ambii soti. In timpul sedintei, presedintele instantei va verifica existenta consimtamantului sotilor si va fixa un termen de 2 luni pana la judecarea divortului in sedinta publica. La termenul de judecata instanta va verifica daca sotii staruie in desfacerea casatoriei pe baza acordului lor si, in caz afirmativ, va trece la judecarea cererii fara a mai administra probe cu privire la motivele de divort.

In acesta procedura, judecatorul hotareste desfacerea casatoriei fara a pronunta, insa, divortul din vina unuia sau a ambilor soti. Casatoria este desfacuta din ziua in care hotararea prin care s-a pronuntat divortul a ramas irevocabila.

Partajul
Art. 36 din Codul familiei arata ca, la desfacerea casatoriei, bunurile comune se impart intre soti potrivit invoielii acestora. Daca sotii nu se invoiesc asupra impartirii bunurilor comune, va hotari instanta judecatoreasca. O solutie fericita ar fi ca sotii sa se puna de acord asupra modului de partajare a bunurilor dobandite in timpul casatoriei. Acest lucru se poate face fie in fata instantei, fie prin intocmirea unui act notarial.

Codul familiei introduce prezumtia ca orice bun dobandit in timpul casatoriei de oricare dintre soti devine comun; exista, insa, si bunuri proprii, aflate in proprietatea unuia din soti, dar acestea sunt stabilite de lege:

a) bunurile dobandite inainte de incheierea casatoriei;

b) bunurile dobandite in timpul casatoriei prin mostenire, legat sau donatie, in afara cazului in care dispunatorul a prevazut ca ele vor fi comune;

c) bunurile de uz personal si cele destinate exercitarii profesiunii unuia din soti;

d) bunurile dobandite cu titlu de premiu sau recompensa, manuscrisele stiintifice sau literare, schitele si proiectele artistice, proiectele de inventii si inovatii, precum si alte asemenea bunuri;

e) indemnizatia de asigurare sau despagubirea pentru pagube pricinuite persoanei;

f) valoarea care reprezinta si inlocuieste un bun propriu sau bunul in care a trecut aceasta valoare.

De pilda, daca unul din viitorii soti este proprietarul locuintei in care sotii vor locui impreuna iar, pe parcursul casniciei, sotul neproprietar face anumite investitii in cladirea respectiva (zugraveli, gresie, faianta, etc), sotul proprietar nu trebuie sa-si inchipuie ca in urma partajului risca sa „piarda” propria locuinta in favoarea celuilat. Locuinta respectiva este bun propriu, deoarece a fost dobandit inaintea casatoriei, sotul celalalt putand avea, cel mult, un drept asupra cheltuielilor facute cu imbunatatirile.

O alta problema la partaj este reprezentata de darurile de nunta. In general, s-a considerat ca darurile de nunta devin comune pentru ca sunt dobandite in timpul casatoriei. Insa, daca aceste daruri au valoare deosebita, constand in autoturisme, sume mari de bani, fara precizarea expresa ca darurile se fac ambilor soti, atunci bunurile vor fi proprii copilului parintilor donatori.

Partea cea mai disputata atunci cand se face partajul bunurilor comune este criteriul dupa care se realizeaza stabilirea bunurilor comune si impartirea acestora. In practica judiciara, cota-parte ce se cuvine fiecaruia dintre soti se stabileste in raport cu contributia sa la dobandirea si conservarea bunurilor comune. Este vorba despre dobandirea tuturor bunurilor comune, deoarece acestea se afla in proprietate devalmasa, adica nu se poate stabili o cota-parte asupra bunurilor si, cu atat mai putin, asupra unui anumit bun. In stabilirea aportului fiecarui sot se va lua in considerare si munca pe care femeia o depune in gospodarie si pentru cresterea copiilor.

Actiunea de partaj poate fi introdusa odata cu cererea de divort, dar si mai tarziu, deoarece este o actiune imprescriptibila, prin urmare nu are importanta cat timp a trecut de la divort pana la introducerea cererii de partaj.

Instanta competenta pentru stabilirea partajului este cea de divort, daca impartirea se face in cadrul procesului de divort; in caz contrar, partajul este guvernat de dreptul comun.

Despagubire pentru ruperea logodnei – Model Cerere

Despagubire pentru ruperea logodnei – Model Cerere

 

Despagubire pentru ruperea logodnei - Model Cerere

Cerere privind obligatia de despagubire pentru ruperea logodnei

DOMNULE PRESEDINTE,

Subsemnata …………………………. , cu domiciliul in ……………….. str. ………………………….., nr. …., ap. …, sector …, in contradictoriu cu paratul ………………………………………. cu domiciliul in …………………………………….. str. ………. nr. …., ap. …, sector …,  formulez prezenta:

CERERE DE CHEMARE IN JUDECATA

pentru ca prin hotararea ce o veti pronunta sa dispuneti:
obligarea paratului la plata despagubirilor in cuantum de….lei, reprezentand cheltuielile facute in scopul casatoriei.
cu cheltuieli de judecata.

IN FAPT, noi partile ne-am logodit in data de ……………………, ocazie cu care am organizat intr-un cadru restrans si o petrecere cu prietenii. De comun acord am stabilit data casatoriei, ce urma sa aiba loc peste ………………….. luni, in luna ………………………… a anului trecut.
In vederea organizarii acestui eveniment important din viata oricui, am rezervat pentru data de ………………. restaurantul ……………….. situat pe str. …………………din …………………. , pentru care am achitat cu chitanta nr. ….. suma de …………………., reprezentand 50% din contravaloarea chiriei si meniurilor, urmand ca restul de 50% sa fie achitat dupa incheierea petrecerii organizate pentru sarbatorirea casatoriei. De asemenea am platit suma de ………………. pentru formatia ce urma sa asigure muzica in seara petrecerii.
La toate acestea s-au adaugat cheltuieli pentru cumpararea rochiei de mireasa si a celorlalte accesorii necesare, inclusiv verighetele.
Cu aproximativ ……. zile inaintea nuntii, paratul m-a anuntat telefonic despre faptul ca nu mai doreste o casatorie cu mine, cel putin pentru data stabilita si ca ar trebui sa mai asteptam o vreme, sa nu ne grabim. Nu cred ca dupa o relatie care a durat ………… ani, este vorba despre graba.
Dupa vestea primita, am incercat sa recuperez de la restaurant suma achitata ca avans, dar nu am reusit, intrucat ei achizitionasera deja mancarea si bautura necesare, iar banii nu mai puteau fi returnati.
Ca urmare, fata de situatia mai sus aratata, va rog sa-l obligati pe parat la plata despagubirilor in cuantum de …….. lei, reprezentand cheltuielile facute in scopul casatoriei ce nu a mai avut loc din culpa exclusiva a paratului.

IN DREPT, prev. art. 269 Cod civil.

Inteleg sa ma folosesc de proba cu acte si martori.

DOMNULUI PRESEDINTE AL …………………………………………………………………


Nulitatea casatoriei – Valabilitate

Nulitatea casatoriei – Valabilitate

 

Nulitatea casatoriei - Valabilitate

Casatoria este lovita de nulitate absoluta in urmatoarele cazuri:

– lipsa consimtamantului personal si liber (art. 293 raportat la art. 271),

– casatoria intre persoane de acelasi sex (art. 293 raportat la art. 271),

– casatoria unei persoane care este casatorita (art. 293 raportat la art. 273),

– casatoria intre rude, fara autorizarea prevazuta de lege (art. 293 raportat la art. 274),

– casatoria alienatului mintal sau debilului mintal (art. 293 raportat la art. 276),

– casatoria care nu s-a incheiat in fata ofiterului de stare civila (art. 293 raportat la art. 287 alin. (1)),

– casatoria care nu s-a incheiat in prezenta a 2 martori (art. 293 raportat la art. 287 alin. (1)),

– sotii nu si-au dat consimtamantul in mod public, impreuna (art. 293 raportat la art. 287 alin. (1)),

– casatoria minorului care nu a implinit 16 ani (art. 294),

– casatoria incheiata in alte scopuri decat acela de a intemeia o familie (art. 295) – casatoria fictiva.

Nulitatea absoluta se acopera in cazul minorului care nu a implinit 16 ani daca pana la ramanerea definitiva a hotararii judecatoresti ambii soti au implinit 18 ani sau sotia a nascut ori a ramas insarcinata.

Nulitatea absoluta a casatoriei fictive se acopera daca pana la ramanerea definitiva a hotararii judecatoresti a intervenit convietuirea sotilor, sotia a nascut ori a ramas insarcinata sau au trecut 2 ani de la incheierea casatoriei.

Orice persoana interesata, inclusiv procurorul din oficiu, poate introduce actiunea in constatarea nulitatii absolute a casatoriei.

Procurorul nu poate introduce actiunea dupa incetarea sau desfacerea casatoriei decat cand actioneaza pentru apararea drepturilor minorilor sau interzisilor.