De ce?Procesele ANPC cu bancile sunt pasate de la un judecator la altul

La mai bine de un an după ce Protecţia Consumatorilor a chemat mai multe bănci în judecată pentru clauzele din contractele de credit, magistraţii de la Tribunal şi Curtea de Apel Bucureşti nu se hotărăsc cine e exact competent să judece şi pasează dosarele de la o secţie la alt

În octombrie 2013 au intrat în vigoare mai multe modificări la legea 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori, după mai multe amânări solicitate de Banca Naţională a României, via Fondul Monetar Internaţional. Noile prevederi au provocat frisoane bancherilor, pentru că un singur proces pierdut le poate forţa să elimine clauze referitoare la dobânzi şi comisioane din toate contractele încheiate cu clienţii, nu doar din cele supuse judecăţii în procese individuale sau de grup.

La câteva luni, ANPC a chemat în judecată opt bănci, în mai multe dosare, după ce a întocmit procese verbale de constatare. Litigiile au fost înregistrate la Tribunalul Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, situaţie neobişnuită pentru astfel de litigii pe clauze abuzive.

Lunile s-au scurs şi, în loc să primească termene de judecată, aceste dosare au primit declinări de competenţă de la judecătorii de la contencios, care le-au trimis mai departe la secţiile de civil din aceeaşi instanţă.

Apoi, consumatorii care aşteptau ca Tribunalul să le facă dreptate au mai primit o veste neplăcută: judecătorii de la secţiile civile au întors dosarele la contencios, astfel că s-a iscat un conflict negativ de competenţă, care a fost sau urmează să fie judecat în fiecare dosar în parte de Curtea de Apel Bucureşti.

La Curtea de Apel, altă surpriză judiciară: judecătorii de la secţia civilă unde au ajuns aceste conflicte au trimis dosarele înapoi la secţiile de contencios pentru a fi judecate, în timp ce cei de la secţiile de contencios ale Curţii le-au trimis la secţiile civile, acolo unde s-a luat o decizie. Astfel, judecătorii de la Curte au evitat ca dosarele să se întoarcă la ei în faza de apel, ultima, după ce vor trece de Tribunal.

A trecut mai bine de un an în care aceste dosare cu băncile sunt în instanţă şi încă nu au termene de judecată.