deciziile

Act al Uniunii Avocaţilor din România. Primirea în profesia de avocat fără examen. Admisibilitatea acţiunii în anulare la instanţa de contencios administrativ

de

Reclamantul A.A. în contradictoriu cu Uniunea Avocaţilor din România, a solicitat recunoaşterea dreptului de a fi primit în profesia de avocat cu scutire de examen şi obligarea pârâtei la despăgubiri materiale şi morale.

În motivarea acţiunii a arătat că s-a adresat Baroului Covasna pentru a fi primit în profesia de avocat cu scutire de examen, îndeplinind condiţia de vechime, de peste 10 ani în specialitate juridică, avizul negativ fiind exprimat de Barou doar la 8.03.2002, iar prin decizia atacată, Comisia Permanentă a Uniunii Avocaţilor din România i-a respins cererea fără a  motiva refuzul.

Curtea de Apel Braşov, Secţia Comercială şi de Contencios Administrativ a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii, a admis cererea de intervenţie în interes propriu a Baroului de Avocaţi Covasna şi a respins acţiunea formulată de reclamant.

Instanţa de fond a reţinut că: Uniunea Avocaţilor din România este o uniune între fiecare avocat pe de o parte, şi barou sau uniune pe altă parte, între care nu există raporturi de subordonare. Puterile conferite ale acestor structuri se obţin prin delegarea reprezentanţilor, rezultat al eligibilităţii acestora prin votul majoritar al tuturor avocaţilor. În cazul autorităţilor administrative  puterile derivă din lege.

S-a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii, întrucât Uniunea Avocaţilor din România având caracter profesional, deciziile acesteia nu se impun prin atributele specifice puterii administrative.

Reclamantul a formulat recurs, susţinând că decizia atacată îndeplineşte toate condiţiile necesare unui act administrativ pentru a fi contestat pe calea contenciosului administrativ. În plus, Uniunea Avocaţilor din România a fost înfiinţată prin lege, şi este o autoritate publică administrativă – un serviciu public administrativ, care realizează sarcinile puterii executive de satisfacere a intereselor generale ale societăţii. Deciziile au atribute specifice puterii administrative al cărui element principal este noţiunea de autoritate publică şi nu de organ administrativ.

Recursul este fondat pentru următoarele considerente:

Pentru persoana aflată într-una din situaţiile prevăzute de art.14 alin.2 lit.a,b,c, din Legea nr.51/1995, se prevede posibilitatea de a fi primită în profesie fără examinare, urmând ca organele de conducere ale Uniunii Avocaţilor din România să decidă pentru fiecare caz în parte, dacă acordă sau nu solicitantului scutirea de examen, însă această apreciere trebuie să fie obiectivă.

Este indiscutabil faptul că decizia contestată are caracterul unui act administrativ de autoritate emanat de o autoritate publică.

Prin respingerea cererii de primire în avocatură cu scutire de examen, recurentului i s-a vătămat un drept recunoscut de lege în sensul art.1 din Legea nr.29/1990.

Respingerea ca inadmisibilă a acţiunii s-a făcut prin nerespectarea competenţei legale a instanţei de contencios administrativ.

Faţă de cele de mai sus, s-a admis recursul, s-a casat sentinţa şi  s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Competenţă materială. Plângere împotriva deciziei de sancţionare contravenţională emisă de C.N.A.

de

Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, reclamanta Societatea comercială „NTR” SRL Bucureşti a solicitat anularea deciziei nr.61 din 18.03.2003, prin care pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului a menţinut sancţiunea contravenţională aplicată prin decizia nr.39 din 18.02.2003, dar a redus cuantumul amenzii de la 250.000.000 lei la 150.000.000 lei.

Curtea de Apel Bucureşti, Secţia de contencios administrativ a invocat din oficiu excepţia de necompetenţă materială, excepţie care a fost admisă şi prin sentinţa civilă nr.531 din 16.04.2003, astfel că a fost declinată cauza spre soluţionare în favoarea Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti.

Instanţa de fond a reţinut că fapta contravenţională pentru care a fost sancţionată reclamanta este prevăzută într-un act cu caracter normativ emis de Consiliul Naţional al Audiovizualului, respectiv în Decizia nr.78/2002, situaţie în care plângerea împotriva actului de constatare şi de sancţionare a contravenţiei se soluţionează de către judecătoria în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia, conform art.31-32 din O.G. nr.2/2001. Instanţa de fond a considerat că dispoziţiile art.93 din Legea nr.504/2002, care prevăd competenţa instanţei de contencios administrativ, nu sunt aplicabile decât în cazul contestării deciziilor luate de Consiliul Naţional al Audiovizualului sau de Autoritatea Naţională de Reglementare în Comunicaţii pentru sancţionarea încălcării prevederilor acestei legi, iar nu în cazul încălcării reglementărilor emise de pârât.

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamanta şi pârâtul, solicitând casarea hotărârii şi trimiterea cauzei la aceeaşi instanţă pentru a fi judecat fondul pricinii.

Recurenta-reclamantă a solicitat casarea hotărârii în baza art.304 pct.9 C. proc. civ., susţinând că O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor nu se aplică şi contravenţiilor din materia audiovizualului, decât în măsura în care Legea nr.504/2002, ca lege specială, nu cuprinde dispoziţii derogatorii. Sub acest aspect, recurenta-reclamantă a arătat că Legea nr.504/2002 are dispoziţii speciale în privinţa competenţei materiale a instanţei care soluţionează plângerea împotriva actelor de constatare şi de sancţionare a contravenţiilor, deoarece prevede expres în art.93 alin.2 că, deciziile de sancţionare luate de Consiliul Naţional al Audiovizualului pot fi atacate la instanţa de contencios administrativ.

În recursul declarat de Consiliul Naţional al Audiovizualului s-a invocat, în temeiul art.306 alin.2 C. proc. civ., acelaşi motiv de casare şi   s-a precizat că, după pronunţarea hotărârii atacate, Legea nr. 504/2002 a fost modificată şi completată prin Legea nr.402/2003 şi în modificările aduse dispoziţiilor art.93 şi 94 din lege, s-a făcut distincţia clară, în sensul că actele de sancţionare emise de Consiliul Naţional al Audiovizualului, sunt supuse controlului instanţei de contencios administrativ, iar contravenţiilor aplicate de Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiilor le sunt aplicabile dispoziţiile O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor.

Recursurile sunt admisibile.

Legea audiovizualului nr.504/2002 a fost modificată şi completată prin Legea nr.402/2003, publicată în Monitorul Oficial nr. 709 din 10.10.2003.

Conform dispoziţiilor art.91 alin.1, art.93 alin.1 şi 3 şi art.94 din noua reglementare, constituie contravenţie nerespectarea prevederilor legii audiovizualului şi a deciziilor cu caracter normativ emise de Consiliul Naţional al Audiovizualului, iar deciziile de sancţionare adoptate de Consiliu pot fi atacate la instanţa de contencios administrativ, spre deosebire de contravenţiile constatate de Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei, cărora le sunt aplicabile prevederile O.G. nr.2/2001, aprobată prin Legea nr. 180/2002.

În consecinţă, deciziile emise de Consiliul Naţional al Audiovizualului pentru constatarea şi sancţionarea contravenţiilor, indiferent dacă faptele care constituie contravenţii au fost prevăzute în Legea nr.504/2002 sau într-un act normativ propriu, adoptat de Consiliu în exercitarea competenţei sale legale de reglementare, pot fi atacate la instanţa de contencios administrativ.

Faţă de normele speciale de competenţă materială cuprinse în dispoziţiile legale menţionate anterior, se constată că în cauză nu sunt aplicabile prevederile din dreptul comun privind regimul juridic al contravenţiilor, reglementat prin O.G. nr.2/2001, aprobată prin Legea nr.180/2002.

Curtea a admis ambele recursuri, a casat hotărârea atacată şi conform art.313 C. proc. civ., a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.