Art. 82. – (1) Mărfurile destinate plasării sub un regim vamal trebuie să facă obiectul unei declaraţii pentru acel regim vamal.
(2) Mărfurile româneşti declarate pentru regimul de export, perfecţionare pasivă, tranzit sau antrepozitare vamală sunt supuse supravegherii vamale din momentul acceptării declaraţiei vamale până la momentul în care acestea părăsesc teritoriul vamal al României ori sunt distruse sau declaraţia vamală este invalidată.
Art. 83. – (1) În funcţie de felul mărfurilor şi de regimul vamal care poate fi utilizat, Autoritatea Naţională a Vămilor poate stabili, prin decizie, ca numai unele birouri vamale să fie competente să procedeze la efectuarea controlului vamal şi la aplicarea reglementărilor vamale.
(2) Decizia Autorităţii Naţionale a Vămilor se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Art. 84. – Declaraţia vamală se face:
a) fie în scris;
b) fie utilizându-se un procedeu informatic aprobat de autoritatea vamală;
c) fie printr-o declaraţie verbală sau orice altă acţiune prin care deţinătorul mărfurilor îşi manifestă voinţa de a le plasa sub un regim vamal, în cazurile şi condiţiile prevăzute în regulamentul vamal.