Dictionar juridic

Regiune papilară

de

Regiune papilară

regiune papilară, sector dintr-o amprentă digitală, palmară sau plantară, care ajută la descrierea şi poziţionarea detaliilor caracteristice. Regiunile papilare digitale sînt: bazală, marginală şi centrală. Cele trei regiuni prezintă trei sisteme de creste papilare distincte, care prin direcţia de dirijare şi formă se deosebesc unele de altele: în regiunea bazală se întîlnesc creste relativ orizontale, paralele cu şanţul de flexiune ; în regiunea marginală creste papilare puternic curbate în sus, care merg paralel cu marginea vîrfului degetului, iar în regiunea centrală sînt creste care descriu laţuri, cercuri, spirale introduse unele în altele. Cele trei regiuni se întîlnesc într-un punct comun formînd delte.

Reguli privind identificarea criminalistică

de

Reguli privind identificarea criminalistică

reguli privind identificarea criminalistică, cerinţe care trebuie respectate în procesul efectuării expertizei sau constatării tehnico-ştiinţifice avînd ca obiect identificarea criminalistică.

Principalele r.p.i.e. consacrate de practica criminalistică sînt: identificarea criminalistică are ca obiect urmele create în procesul săvîrşirii unei infracţiuni şi se realizează numai în măsura, în care, există urme cu valoare de identificare ; identificarea criminalistică are ca scop stabilirea factorului creator al urmei şi nu a vinovăţiei penale; în procesul examinării comparative a caracteristicilor generale şi individuale ale urmei şi modelului de comparat, aceasta se va efectua pe modele cu acelaşi grad de provenienţă (urma formă cu impresiunea obiectului inclus în cercetarea de identificare) ; mulajul urmei formă cu mulajul impresiunii creată cu obiectul inclus în cercetarea de identificare ; imaginea fotografică a urmei formă cu imaginea fotografică a impresiunii creată cu obiectul inclus în cercetarea de identificare: urma materie cu obiectul inclus în cercetarea de identificare pentru reconstituirea întregului; substanţa urmei materie cu substanţa din masa căreia se presupune că provine aceasta; necesitatea evidenţierii şi explicării ştiinţifice a tuturor neconcordanţe-lor constatate în procesul examinării comparative; limitarea concluziilor identificării criminalistice strict la persoana, obiectul sau fenomenul supuse cercetării de identificare; concluziile identificării criminalistice să fie în strictă concordanţă cu performanţele ştiinţifice ale aparaturii, metodelor şi tehnicilor de cercetare utilizate.

Reguli tactice ale efectuării cercetării la faţa locului

de

Reguli tactice ale efectuării cercetării la faţa locului

reguli tactice ale efectuării cercetării la faţa locului, cerinţe tactice care îşi au aplicabilitate pe tot parcursul cercetării la faţa locului fiind de natură să asigure buna organizare şi desfăşurare a acestei activităţi în conformitate cu principiile generale ale tacticii criminalistice. Aceste reguli sînt, în principal, următoarele:

1) Reguli tactice generale : nelimitarea anticipată, în timp, a duratei cercetării la faţa locului; efectuarea cercetării complete la faţa locului, independent de orice ipoteză preconcepută sau de alte anticipări; asigurarea caracterului organizat al executării sarcinilor de către membrii echipei de cercetare; utilizarea aparaturii şi tehnicii criminalistice în raport cu natura şi particularităţile locului săvîrşirii infracţiunii; consemnarea în cursul efectuării cercetării la faţa locului a tuturor constatărilor făcute, a datelor şi a celorlalte elemente ce prezintă interes in cauză; asigurarea pentru martorii asistenţi a tuturor condiţiilor necesare să asiste la toate activităţile ce se întreprind la faţa locului în actul cercetării.

2) Reguli tactice specifice: reguli privind activităţile premergătoare cercetării la faţa locului; deplasarea cu maximă operativitate la faţa locului; acordarea primului ajutor pentru salvarea vieţii victimelor; luarea tuturor măsurilor necesare pentru înlăturarea pericolelor iminente; asigurarea pazei, protejarea obiectelor şi conservarea urmelor din locul săvîrşirii infracţiunii; identificarea martorilor oculari şi a altor persoane care se găsesc la faţa locului şi obţinerea primelor relatări de la acestea; reguli privind faza statică a cercetării la faţa locului; orientarea de ansamblu a locului săvîrşirii infracţiunii şi fixarea criminalistică a acestuia prin fotografie, film, schiţă; stabilirea şi marcarea drumului de acces în locul săvîrşirii infracţiunii; sectorizarea (zonarea) locului faptei ; examinarea cu prioritate a urmelor şi obiectelor care prezintă un pericol iminent de modificare sau dispariţie; descoperirea şi fixarea prin fotografie şi film a poziţiei obiectelor corp delict şi a urmelor; interpretarea urmelor; reguli privind faza dinamică a cercetării la faţa locului; examinarea amănunţită şi fixarea criminalistică a caracteristicilor şi detaliilor individuale proprii fiecărui obiect şi urmă; excluderea, prin comparare la faţa locului, a urmelor ce aparţin victimei sau altor persoane ce nu interesează; trimiterea urgentă a urmelor la cartotecile criminalistice pentru identificarea persoanei sau obiectului care le-a creat; ridicarea criminalistică şi ambalarea obiectelor corp delict şi a urmelor în vederea trimiterii lor la laboratoarele de expertiză; reguli privind fixarea rezultatelor cercetării la faţa locului; redactarea imediată a procesului-verb al de cercetare la faţa locului; întocmirea planşelor cu fotografiile judiciare cu aspecte şi urme de la faţa locului; întocmirea schiţelor şi desenelor.

Relevarea scrisului acoperit

de

Relevarea scrisului acoperit

relevarea scrisului acoperit, activitatea specialistului sau a expertului de punere în evidenţă a scrisului acoperit. Posibilitatea evidenţierii scrisului acoperit (cu cerneală, tuş, ori cu un alt material sau prin haşu-rare cu tocul, cu creionul etc.), este dependentă de următorii factori:

natura şi culoarea materialului cu care s-a acoperit scrisul (comparativ cu materialul folosit la executarea acestuia), mărirea intervalului de timp dintre scrierea textului şi acoperirea sa, gradul de presiune exercitat în momentul scrierii, calitatea şi culoarea hîrtiei, prezenţa altui text sau a altei pete pe verso-ul actului, volumul textului alterat şi a celui nealterat. În acest scop se utilizează : examinarea actului pe ambele părţi cu lumină dirijată sub un unghi mic de incidenţă şi prin transparenţă, fotografierea cu filtre de lumină care să atenueze culoarea petei şi să mărescă intensitatea trăsăturilor scrise, examinarea în radiaţii infraroşii (cu condiţia ca materialul de scriere să fie opac pentru ele, iar cel care-1 acoperă, penetrabil) şi Roentgen, metoda difuzocopiativă (cu condiţia ca materialul de scris să migreze în stratul gelatinos al hîrtiei fotografice, iar materialul cu care s-a acoperit scrisul să fie inert), metoda stingerii luminiscenţei. În cazul  în care, prin metodele enunţate nu se reuşeşte să se citească scrisul acoperit, se procedează la înlăturarea petei cu solvenţi chimici sau pe cale mecanică. Condiţia eficienţei procedeului chimic este aceea ca materialul care acoperă scrisul să se dizolve în solventul folosit, iar materialul de scriere să fie insolubil sau să se dizolve într-un grad mult mai redus. Relevarea unui scris executat cu colorant bazic şi acoperit cu colorant acid sau invers se poate obţine şi cu ajutorul electroforezei, care constă în deplasarea particulelor coloida-le sau în suspensie spre polul opus al încărcăturii lor, prin electroliză. Pentru înlăturarea pe cale mecanică a petei care acoperă scrisul se folosesc materiale cu proprietăţi uşor adezive : hîrtie fotografică nedevelopată şi nefixată dar îmbibată în prealabil în apă pentru ca stratul de gelatină să se înmoaie, albuş de ou fiert, plastilină albă, cauciuc brut. Scrisul acoperit (îndeosebi cu tuş negru) se mai poate pune în evidenţă şi prin efectul ultrasunetului în mediu lichid. în asemenea mediu, propagarea ultrasunetului (minimum 20.000 Hz, adică 20.000 vibraţii pe secundă) este însoţită şi de fenomenul cavitaţiei sonore, în sensul că in lichid se formează bule de aer care produc pulsaţii de presiune de ordinul sutelor de atmosfere, în stare să provoace distrugerea suprafeţei unui corp solid aflat în zona de spargere a bulelor, în cazul nostru, a stratului de tuş ce acoperă scrisul. Ca medii de propagare a ultrasunetului se folosesc boraxul, clorura de amoniu, clorhidrina, morfolina (die-tilenimiooxid), tetrametafosfatul de sodiu trisubstituit, alcoolul etilic, care au asupra tuşului nu numai o acţiune mecanică dar şi una chimică, de natură să grăbească procesul de curăţire a petei.

Reluarea urmăririi

de

Reluarea urmăririi

reluarea urmăririi – act procesual constând în reluarea activităţii de urmărire penală, după suspendarea, încetarea sau terminarea acesteia. Realuarea urmăririi poate avea loc în caz de: încetare a cauzei de suspendare; restituire a cauzei de către instanţa de judecată în vederea refacerii sau completării urmăririi ori ca urmare a extinderii acţiunii penale sau a procesului penal; redeschiderea urmăririi penale (art. 270 C. proc. pen.). Nu poate avea loc dacă se constată că între timp a intervenit vreuna dintre cauzele care împiedică punerea în mişcare sau exercitarea acţiunii penale, v. şi întreruperea urmăririi penale, redeschiderea urmăririi penale, restituirea cauzei pentru completarea urmăririi, suspendarea urmăririi penale.

reluarea urmăririi penale, instituţie prin intermediul căreia se asigură desfăşurarea procesului penal prin reactivarea cursului urmăririi penale, în cazurile prevăzute de lege. R.u.p. se dispune prin ordonanţă, de către procuror, cînd desfăşurarea procesului penal a fost întreruptă înainte de ajungerea cauzei la instanţă, ori prin hotărîre a instanţei de judecată, după ce cauza a ajuns in faza judecăţii. R.u.p. nu poate avea loc dacă intre timp a intervenit unul din cazurile care împiedică punerea in mişcare sau exercitarea acţiunii penale. R. după suspendarea urmăririi are loc în cazul cînd a încetat cauza care a determinat suspendarea urmăririi penale (de ex. a încetat boala gravă a învinuitului sau inculpatului care îl împiedica să ia parte la procesul penal. În acest caz, organul de cercetare penală care, potrivit art. 241, C.p.p. are obligaţia să se intereseze periodic dacă mai subzistă cauza care a determinat suspendarea, constată că aceasta a încetat, înaintează dosarul procurorului pentru a se dispune cu privire la reluarea urmăririi). R. în caz de restituire are loc după ce instanţa de judecată a dispus restituirea cauzei la procuror pentru: refacerea urmăririi, completarea urmăririi penale, cercetarea faptelor sau persoanelor care au atras extinderea acţiunii penale sau a procesului penal. R. în caz de redeschidere a urmăririi are loc în situaţia în care, după ce s-a dispus scoaterea de sub urmărire sau încetarea urmăririi penale, se constată că nu a existat în fapt cazul care a determinat luarea acestei măsuri (de ex., s-a apreciat în mod greşit că inculpatul beneficiază de amnistie, în realitate acesta fiind recidivist). R. în c. de r.a u. are loc şi în situaţia în care, ca urmare a înlocuirii răspunderii penale, făptuitorul fusese încredinţat pe garanţie unei organizaţii obşteşti şi aceasta renunţă la garanţia luată. În cazurile de r.u.p. termenul de o lună privitor la măsura arestării inculpatului curge de la data luării acestei măsuri, iar în cazul cînd dosarul se restituie de instanţă şi inculpatul este arestat, termenul curge de la data primirii dosarului de procuror (art. 274, C.p.p.).

Remuneraţia injustă

de

Remuneraţia injustă

remuneraţia injustă – comportament care constă în primirea unor însărcinări sub orice formă, de către funcţionarul public care, în virtutea funcţiei, avea sub supraveghere sau control o persoană juridică de drept privat, de la o asemenea persoană, mai înainte de a se fi împlinit 3 ani de la data pensionării sau de la data demisiei, destituirii sau revocării; mai mult, conducătorii unor asemenea persoane juridice de drept privat se consideră complici la comiterea unei asemenea fapte. Se preconizează ca acest comportament să capete semnificaţie penală în viitoarea legislaţie penală.

Renunţarea în instanţă la martori

de

Renunţarea în instanţă la martori

renunţarea în instanţă la martori – facultate acordată procurorului şi părţilor de a renunţa la martorii pe care i-au propus. După punerea în discuţie a renunţării, instanţa poate dispune ca martorii să nu fie ascultaţi dacă audierea nu mai este necesară (art. 329 C. proc. pen.).

 

Repararea pagubei

de

Repararea pagubei

repararea pagubei – obiectiv al răspunderii civile a făptuitorului pentru prejudiciul cauzat prin fapta prevăzută de legea penală pe care a săvârşit-o. Repararea pagubei se face potrivit dispoziţiilor legii civile; în natură, prin restituirea lucrului, prin restabilirea lucrului, prin restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii faptei, prin desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris sau alt mijloc de reparare; prin plata unei despăgubiri băneşti; atunci când repararea în natură nu este cu putinţă. Repararea pagubei priveşte şi folosul de care a fost lipsită partea civilă, precum şi daunele morale pricinuite de comiterea infracţiunii (art. 14 C. proc. pen.). v. şi acţiunea civilă în procesul penal.

repararea pagubei în cazul condamnării sau al arestării pe nedrept – drept acordat oricărei persoanei care a fost condamnată definitiv de a obţine despăgubiri de la stat dacă, în urma rejudecării cauzei, s-a pronunţat o hotărâre definitivă de achitare (art. 504 şi urm. C. proc. pen.). Acelaşi drept îl are şi persoana care, în cursul procesului penal, a fost privată de libertate ori căreia i s-a restrâns libertatea în mod nelegal. Privarea ori restrângerea libertăţii trebuie stabilită, după caz, prin ordonanţă a procurorului de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin ordonanţă a procurorului de scoatere sau de încetare a urmăririi penale ori prin hotărârea instanţei de revocare a măsurii privative de libertate, prin hotărâre definitivă de achitare sau încetare a procesului penal. Mai are dreptul la repararea pagubei suferite şi persoana care a fost privată de libertate după ce a intervenit prescripţia, amnistia sau dezincriminarea faptei. La stabilirea întinderii reparaţiei se ţine seama de durata privării de libertate sau a restrângerii de libertate suferite, precum şi de consecinţele produse asupra persoanei sau familiei celui privat de libertate sau a cărui libertate a fost restrânsă. Reparaţia constă în plata unei sume de bani sau, ţi-nându-se seama de condiţiile celui îndreptăţit la repararea pagubei şi de natura daunei suferite, în constituirea unei rente viagere ori în obligaţia ca, pe cheltuiala statului, cel privat de libertate sau a cărui libertate a fost restrânsă să fie încredinţat unui institut de asistentă socială şi medicală. Persoanelor îndreptăţite la reparaţie care înainte de privarea de libertate erau încadrate în muncă, li se calculează, la vechimea în muncă stabilită potrivit legii, şi timpul cât au fost private de libertate. Reparaţia este suportată de stat prin Ministerul Finanţelor Publice. Acţiunea pentru reparare poate fi pornită de persoana care a fost privată de libertate sau a cărei libertate a fost restrânsă, iar după moartea acesteia poate fi continuată sau pornită de către persoanele care se aflau în întreţinerea sa. Acţiunea poate fi introdusă într-un termen legal stabilit calculat de la data rămânerii definitive, după caz, a hotărârilor de judecată sau a ordonanţei procurorului. Este o acţiune a cărei rezolvare este de competenţa tribunalului în a cărui circumscripţie domiciliază persoana îndreptăţită şi este scutită de taxă judiciară.

repararea pagubei, consecinţă a răspunderii civile a făptuitorului pentru prejudiciul cauzat prin săvirşirea unei fapte prevăzute de legea penală. Regulile privitoare la repararea pagubei sînt cele prevăzute de legea civilă şi asigură o justă reparare a prejudiciului suferit de partea civilă. R.p. se face: în natură (prin restituirea lucrului de care cel vătămat a fost lipsit pe nedrept, prin restabilirea situaţiei existente înainte de săvirşirea faptei penale şi care a fost modificată prin comiterea acesteia, prin desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris fals şi prin orice alt mijloc de reparare în natură), prin plata unei sume de bani (cînd repararea în natură nu este posibilă In totul sau In parte). Potrivit legii, se acordă despăgubiri băneşti şi pentru folosul de care partea civilă a fost lipsită. Cînd repararea se face prin echivalent bănesc, el se exprimă numai în monedă română. Există posibilitatea ca ambele modalităţi de r.p. să fie dispuse faţă de acelaşi inculpat, în raport cu situaţia de fapt (art. 14, C.p.p.). V. şi acţiunea civilă.

Acţiunea în repararea (compensarea) prejudiciului moral şi prescripţia extinctivă

Deşi prejudiciul este moral (adică nepatrimonial în sine), repararea acestuia poate fi atât nepatrimonială, cât şi patrimonială (în această din urmă ipoteză este vorba, în fapt, despre o compensare).
Acţiunea în repararea nepatrimonială a unui prejudiciu moral este imprescriptibilă extinctiv [art. 253 alin. (1) şi art. 2502 alin. (2) pct. (2) Noul Cod Civil].
în schimb, acţiunea în repararea (compensarea) patrimonială a unui prejudiciu moral este supusă prescripţiei extinctive [art. 253 alin. (4) noul Cod Civil], fiind o acţiune în justiţie prin care se valorifică un drept de creanţă, deci o acţiune patrimonială şi personală care atrage incidenţa dispoziţiilor legale care guvernează prescripţia extinctivă în categoria drepturilor de creanţă.

Repartizarea condamnaţilor

de

Repartizarea condamnaţilor

repartizarea condamnaţilor – operaţiune prin care se stabileşte locul în care se va executa în concret pedeapsa stabilită prin hotărârea judecătorească. Repartizarea condamnaţilor are loc ţinându-se seama de natura infracţiunii, durata pedepsei, starea de recidivă, de comportarea şi receptivitatea condamnatului la acţiunea de reeducare. Deţinerea femeilor se face separat de bărbaţi, iar a minorilor separat de majori, în locuri de deţinere speciale.

Reputaţie

de

Reputaţie

reputaţie – atribut al persoanei care constă în bunul renume câştigat şi reflectat în aprecierea pozitivă a celor din jur. Reputaţia, ca valoare socială, este apărată de legea penală împotriva oricărei atingeri care poate realiza conţinutul obiectiv al uneia dintre infracţiunile de insultă sau de calomnie, v. şi insultă, calomnie.

Res judicata pro veritate habetur

de

Res judicata pro veritate habetur

res judicata pro veritate habetur (expr. lat., „lucrul judecat este considerat că exprimă adevărul”) – expresie folosită spre a denumi prezumţia de adevăr a unei hotărâri definitive. Această prezumţie nu poate fi dezminţită decât prin desfiinţarea hotărârii pe o cale extraordinară de atac. v. şi autoritatea lucrului judecat.

Res nullius

de

Res nullius

res nullius (expr. lat., „lucruri ale nimănui”) – expresie folosită spre a denumi situaţia acelor lucruri care nu se află în sfera patrimonială a vreunei persoane. Asemenea lucruri pot fi însuşite de orice persoană, neputând constitui obiect material al unei infracţiuni contra patrimoniului.

Respectarea demnităţii umane

de

Respectarea demnităţii umane

respectarea demnităţii umane – principiu (regulă) de bază a procesului penal, potrivit căruia orice persoană care se află în curs de urmărire penală sau de judecată trebuie tratată cu respectarea demnităţii umane. Supunerea acesteia la tortură sau la tratamente cu cruzime, inumane sau degradante este pedepsită prin lege. El este reflectarea aderării României la Convenţia împotriva torturii şi altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante, adoptată la New York, la 10 decembrie 1980 şi este prevăzut şi în legislaţiile altor state. Acest principiu este consacrat în Constituţia României, unde se arată că nimeni nu poate fi supus torturii şi nici unui fel de pedeapsă sau de tratament inuman ori degradant.

Restabilirea situaţiei anterioare

de

Restabilirea situaţiei anterioare

restabilirea situaţiei anterioare – modalitate de reparare a pagubei cauzate prin infracţiune, care constă în restabilirea de către făptuitor a situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii [art. 14 alin. (3) lit. a) C. proc. pen.]. Decizia restabilirii situaţiei anterioare se poate lua de organul de cercetare penală cu aprobarea procurorului sau de către instanţa de judecată dacă schimbarea situaţiei a cărei restabilire se urmăreşte rezultă în mod vădit din săvârşirea unei infracţiuni (de ex. ocuparea locuinţei unei persoane) şi restabilirea este posibilă. Restabilirea are caracter provizoriu, ea devenind definitivă prin hotărârea judecătorească ce soluţionează cauza penală, v. şi acţiune civilă în procesul penal, repararea pagubei.

Restituirea lucrurilor

de

Restituirea lucrurilor

restituirea lucrurilor – modalitate de reparare în natură a prejudiciului pricinuit prin infracţiune [art. 14 alin. (3) C. proc. pen.]. Restituirea lucrurilor se poate dispune în cursul procesului penal de către organul de urmărire penală sau instanţa de judecată, dacă sunt întrunite cumulativ condiţiile prevăzute de lege, şi anume: lucrurile sunt proprietatea persoanei vătămate ori au fost luate pe nedrept din posesia sau detenţia sa; lucrurile au fost ridicate de la învinuit sau inculpat ori de la orice persoană care le-a primit spre a le păstra; restituirea lucrurilor nu stinghereşte aflarea adevărului şi justa soluţionare a cauzei; cel căruia îi sunt restituite are obligaţia să le păstreze până la rămânerea definitivă a hotărârii. Persoanele interesate pot face plângere împotriva măsurii de restituire a lucrurilor. Restituirea lucrurilor are caracter provizoriu până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti.

Restitutio in integrum

de

Restitutio in integrum

restitutio in integrum, (latină „repunerea integrală” sau „reparaţie integrală”), cale de atac cunoscută în dreptul roman, care poate deschide posibilitatea repunerii părţilor în situaţia anterioară hotărârii judecătoreşti pronunţate. Restituirea în integritatea sa; restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii faptei; reconstituirea dreptului de proprietate asupra bunurilor respective.

restitutio in integrum (expr lat. „repunerea integrală”) – expresie care denumeşte acea cale de atac care poate deschide posibilitatea repunerii părţilor în situaţia anterioară hotărârii judecătoreşti pronunţate. Această cale de atac era cunoscută în dreptul roman. în Codul penal în vigoare o asemenea cale de atac este revizuirea, v. şi revizuirea.

Restituire pentru completarea urmăririi

de

Restituire pentru completarea urmăririi

restituire pentru completarea urmăririi – act procesual prin care instanţa de judecată, în cursul judecăţii, se desesizează şi dispune restituirea dosarului procurorului, dacă din administrarea probelor ori din dezbateri rezultă că urmărirea penală nu este completă, iar completarea nu s-ar putea face în faţa instanţei decât cu mare întârziere. în hotărârea de restituire trebuie să se arate motivele care au determinat-o, faptele şi împrejurările ce urmează a fi constatate şi mijloacele de probă prin care se va realiza completarea urmăririi (art. 333 C. proc. pen.).

ROBOR (Romanian Interbank Offer Rate)

de

ROBOR (Romanian Interbank Offer Rate)

ROBOR (Romanian Interbank Offer Rate), rata medie a dobânzii pentru creditele în lei acordate pe piaţa interbancară şi este stabilită de către B.N.R. Potrivit „Regulilor privind stabilirea ratelor de referinţă ROBID şi ROBOR” emise de B.N.R., ratele dobânzilor de referinţă ale pieţei monetare interbancare ROBID/ROBOR sunt calculate zilnic, ca medie aritmetică a ratelor de dobândă afişate de un număr de 10 bănci comerciale, selectate potrivit unor criterii de performanţă.

Răspunderea

de

Răspunderea

răspunderea, este un fapt social şi se rezumă la reacţia organizată, instituţionalizată pe care o declanşează o faptă socotită condamnabilă; scopul urmărit este acela de reparare a ordinii încălcate, de reintegrare a unui patrimoniu lezat şi de apărare socială.
răspunderea civilă, se declanşează în temeiul condiţiilor fixate prin Codul Civil, putând fi contractuală sau delictuală.

răspunderea disciplinară, încălcarea de eătre funcţionarii publici a obligaţiilor de serviciu. Aceste fapte se numesc abateri şi se sancţionează cu: mustrare, avertisment, reduceri de salariu, retrogradări, transfer disciplinar etc.

răspunderea penală, este un raport juridic penal de constrângere, născut ca urmare a săvârşirii unei infracţiuni, raport ce se stabileşte între stat şi infractor, statul având dreptul de a trage la răspundere pe infractor, de a-i aplica sancţiunea prevăzută de legea penală şi de a-1 constrânge s-o execute, infractorul având obligaţia de a răspunde pentru fapta sa, de a se supune sancţiunii aplicate în vederea restabilirii ordinii de drept (ex. de sancţiuni: privarea de libertate, amendă penală, interzicerea unor drepturi, decăderea din drepturile părinteşti, confiscări etc.).

Raport juridic penal

de

Raport juridic penal

raport juridic penal – raport juridic de conflict (de contradicţie) izvorât din săvârşirea unei infracţiuni. Părţile acestui raport sunt subiectul (sau subiecţii) activ (persoana sau persoanele care au săvârşit în calitate de autori, instigatori sau complici, o infracţiune fapt consumat ori o tentativă), pe de o parte, şi subiectul pasiv general al infracţiunii, care este statul ca reprezentant al societăţii. Conţinutul raportului juridic penal îl constituie, pe de o parte dreptul şi îndatorirea statului de a populariza norma juridică în vederea conformării le prescripţiile ei, precum şi cel de a folosi acţiunea penală împotriva infractorului, de a-1 trage la răspundere penală, a-i aplica o pedeapsă, iar, pe de altă parte, obligaţia infractorului de a se supune prescripţiilor legii, şi în cadrul raportului de conformare, dar şi al celui de conflict.

Raport juridic procesual penal

de

Raport juridic procesual penal

raport juridic procesual penal – raport juridic derivat din raportul juridic penal de conflict şi ai cărui subiecţi sunt aceiaşi cu a raportului penal, dar aflaţi pe poziţii inversate. Subiecţii activi ai raportului juridic de drept penal (făptuitorul sau făptuitorii) devin subiecţi pasivi ai raportului juridic procesual penal, iar subiecţii pasivi ai celui dintâi devin subiecţi activi. Statul este subiect activ general şi principal al raportului juridic procesual penal. Fiind persoană juridică, statul îşi exercită drepturile procesuale prin reprezentanţii săi care sunt, de regulă, subiecţi calificaţi (procurorii), iar uneori prin anumiţi substituiţi procesuali cu împuterniciri limitate (persoanele vătămate în cazul infracţiunilor pentru care este necesară o plângere prealabilă, organele competente să facă sesizări în vederea punerii în mişcare a acţiunii penale). Subiect pasiv al raportului juridic procesual penal este învinuitul sau, după ce s-a pus în mişcare acţiunea penală împotriva lui, inculpatul, care este parte în proces. Raportul juridic procesual penal principal (dintre părţi) durează atât cât durează şi procesul penal. Drepturile, facultăţile şi obligaţiile subiecţilor procesuali sunt diferite şi sunt prevăzute de lege, unii putând efectua atât acte procesuale, cât şi acte procedurale, alţii numai acte procedurale. Pe lângă raportul juridic procesual penal principal există şi alte raporturi procesuale între diferiţi participanţi la procesul penal: secundare (între organele judiciare şi persoanele care participă la aflarea adevărului), acce-

sorii (născute din luarea măsurilor procesuale cu caracter preventiv şi asigurător), de executare (născute cu prilejul executării hotărârilor penale etc.). Soluţionarea raportului juridic procesual penal este o condiţie sine qua non pentru soluţionarea raportului juridic penal. Dacă aceasta din urmă constituie cadrul juridic pentru reacţiunea represivă, raportul juridic procesual penal constituie rezultatul reglementării juridice a relaţiilor dintre persoanele care contribuie, prin activitatea lor, la soluţionarea raportului juridic de conflict.

Raport sexual

de

Raport sexual

raport sexual – act biologic pe baza căruia are loc procreaţia. Legea penală incriminează faptele care aduc atingere relaţiilor sexuale normale. Raportul sexual poate constitui element material al infracţiunilor de viol (art. 197 C. pen.), act sexual cu un minor (art. 198 C. pen.), seducţie (art. 199 C. pen.), incest (art. 203 C. pen.).

Răspundere penală

de

Răspundere penală

răspundere penală – cea mai aspră formă a răspunderii juridice. Răspunderea penală implică obligaţia unei persoane de a răspunde în faţa organelor de urmărire penală şi apoi în faţa instanţei de judecată pentru fapta prevăzută de legea penală pe care a săvârşit-o, obligaţia de a suporta măsurile de constrângere penală prevăzute de lege pentru săvârşirea infracţiunii şi obligaţia de a executa pedeapsa aplicată.

Executarea obligaţiilor ce decurg din răspunderea penală este impusă prin forţa de coerciţie a statului. Săvârşirea infracţiunii este singurul temei al răspunderii penale. Aceasta implică, din punct de vedere obiectiv, săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, iar din punct de vedere subiectiv vinovăţia persoanei în săvârşirea faptei. ~ atenuată – răspunderea penală pentru o faptă săvârşită în circumstanţe atenuante sau în condiţiile unor cauze generale de diferenţiere a pedepsei, v. şi cauze de reducere a pedepsei, circumstanţe atenuante. ~ obiectivă – răspunderea penală pentru care nu există decât un temei obiectiv, adică numai săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, nu şi temeiul subiectiv, adică vinovăţia persoanei pentru săvârşirea acelei fapte.

Reabilitare

de

Reabilitare

reabilitare – cauză generală de încetare a consecinţelor juridice (decăderi, interdicţii, incapacităţi) ce decurg dintr-o condamnare, dând posibilitate foştilor condamnaţi să se integreze şi pe plan juridic în societate. ~ de drept – reabilitare care operează automat, ope legis, în cazul condamnărilor la amendă sau la pedepse cu închisoarea de durată redusă indicate expres prin normele juridice, dacă în interiorul unei anumit termen condamnatul nu a săvârşit nici o altă infracţiune. ~ judecătorească – reabilitare pronunţată de instanţa de judecată la cererea celui interesat, în cazurile în care nu operează reabilitarea de drept.

Reabilitarea judecătorească poate fi pronunţată numai după trecerea anumitor termene, la care se adaugă o fracţiune din durata pedepsei pronunţate. Ca şi în cazul reabilitării de drept, termenele pentru reabilitarea judecătorească se socotesc de la data când a luat sfârşit executarea pedepsei principale sau de la data când aceasta s-a prescris, ori de la data actului de graţiere totală sau a restului de pedeapsă. Pentru admiterea cererii de reabilitare judecătorească se cere ca cel condamnat: să nu fi suferit o nouă condamnare; să aibă asigurată existenţa prin muncă sau prin alte mijloace oneste, ori să aibă vârsta de a fi pensionat sau să fie incapabil de muncă; să fi avut o bună conduită; să fi achitat în întregime cheltuielile de judecată şi despăgubirile civile la plata cărora a fost obligat, afară de cazul când partea vătămată a renunţat la despăgubiri sau când instanţa constată că cel condamnat şi-a îndeplinit în mod regulat obligaţiile privitoare la dispoziţiile civile din hotărârea de condamnare. Reabilitarea judecătorească nu are ca urmare obligaţia de reintegrare în funcţia din care infractorul a fost scos în urma condamnării, nici rechemarea în cadrele permanente ale forţelor armate sau redarea gradului militar pierdut. De asemenea, reabilitarea judecătorească nu are efect asupra măsurilor de siguranţă, cu excepţia interzicerii de a se afla în anumite localităţi şi a interdicţiei de a reveni în locuinţa familiei pe o perioadă determinată. în caz de respingere a cererii de reabilitare judecătorească nu se poate face o nouă cerere decât după un termen legal stabilit. Reabilitarea judecătorească se anulează dacă după acordarea ei se descoperă că cel reabilitat mai suferise o altă condamnare, care dacă ar fi fost cunoscută, ar fi condus la respingerea cererii de reabilitare.

REABILITAREA, este o cauză care înlătură consecinţele condamnării şi care dă dreptul persoanei condamnate de a fi repusă în folosinţa drepturilor de care a fost lipsită. Reabilitarea face să înceteze decăderile şi interdicţiile precum şi incapacităţile care rezultă din condamnare. Reabilitarea poate fi de drept şi judecătorească.

Rea-credinţă

de

Rea-credinţă

rea-credinţă – expresie care desemnează vinovăţia sub forma intenţiei în săvârşirea unor infracţiuni omisive (de ex., neîndeplinirea cu rea-credinţă a obligaţiei legale de întreţinere sau neplata cu rea-credinţă a pensiei de întreţinere stabilită pe cale judecătorească). Infracţiunile din omisiune cu privire la care se face această precizare se sancţionează numai când sunt comise cu intenţie, nu şi din culpă (art. 19 alin. final C. pen.).

REA-CREDINŢĂ, incorectitudine, atitudine a unei persoane care săvârşeşte un fapt sau un act contrar legii sau celorlalte norme de convieţuire socială, pe deplin conştientă de caracterul ilicit al conduitei sale. Dispoziţii legale, din diferite ramuri, sancţionează reaua-credinţă. Astfel, cel care a făcut cu rea-credinţă o cerere de recuzare sau de strămutare a judecăţii poate fi obligat la plata unor amenzi, precum şi la despăgubire către partea vătămată. în general, folosirea abuzivă cu rea-credinţă a unor drepturi atrage răspunderea pentru pagubele pricinuite. Persoana care cu rea-credinţă a determinat aplicarea măsurii desfacerii contractului de muncă răspunde material, disciplinar şi, după caz, penal. în dreptul civil, posesorul de rea-credinţă este obligat să înapoieze fructele, odată cu lucrul, proprietarului care îl revendică. în dreptul penal reaua-credinţă desemnează intenţia, ca formă a vinovăţiei, pentru săvârşirea unor infracţiuni.

Realitatea legii penale

de

Realitatea legii penale

realitatea legii penale – principiu de aplicare a legii penale în spaţiu (art. 55 C. pen.), potrivit căruia legea penală se aplică infracţiunilor (săvârşite în întregime în afara teritoriului ţării) contra securităţii statului român sau contra vieţii unui cetăţean român sau prin care s-a adus o vătămare gravă integrităţii corporale ori sănătăţii unui cetăţean român, dacă sunt săvârşite de un cetăţean străin sau de o persoană fară cetăţenie care nu domiciliază pe teritoriul ţării. Acţiunea penală, în aceste cazuri, se pune în mişcare numai cu autorizarea prealabilă a procurorului general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Realizarea legii penale

de

Realizarea legii penale

realizarea legii penale – aplicarea în concret a legii penale. Această realizare poate avea loc fie prin executarea de bună voie, de către cei cărora legea li se adresează, a obligaţiilor impuse prin dispoziţiile ei (conformare), fie prin aplicarea sancţiunilor penale faţă de cei care nu au respectat aceste obligaţii (constrângere).

Rea-voinţă

de

Rea-voinţă

rea-voinţă – lipsa voinţei (dorinţei) de a îndeplini o anumită obligaţie în condiţiile în care persoana avea posibilitatea îndeplinirii acesteia. Uneori legea penală atribuie anumite consecinţe speciale faptelor comise cu rea-voinţă. Aşa, de pildă, neîndeplinirea cu rea-voinţă a obligaţiei condamnatului de a achita în întregime cheltuielile de judecată şi despăgubirile civile stabilite constituie un impediment în acordarea reabilitării.

Rebeliune

de

Rebeliune

rebeliune (în Codul penal Carol al II-lea, art. 258) – acte de violenţă sau ameninţare îndreptate împotriva organelor puterii sau administraţiei de stat sau a reprezentanţilor acestora, în scopul de a împiedica, în orice mod, exerciţiul liber al mandatului sau funcţiei lor, ori de a le constrânge să ia sau să nu ia o hotărâre sau dispoziţie. In prezent faptele de natura celor descrise pot constitui, după caz, fie infracţiunea de subminare a puterii de stat (art. 162 C. pen.), fie aceea de ultraj (art. 239 C. pen.).

Rechizitoriu

de

Rechizitoriu

rechizitoriu – act procesual prin care procurorul dispune trimiterea în judecată a inculpatului şi pune în mişcare acţiunea penală în cazul în care aceasta nu fusese pusă în mişcare. Dacă acţiunea penală fusese pusă în mişcare prin ordonanţă, rechizitoriul cuprinde numai dispoziţia de trimitere în judecată. Rechizitoriul constituie actul de sesizare a instanţei, v. şi trimitere în judecată, ordonanţă.

rechizitoriu, act procedural prin care procurorul dispune trimiterea în judecată a inculpatului şi sesizează instanţa de judecată (art. 264, alin. 1, C.p.p.). Dacă acţiunea penală nu fusese pusă în mişcare în cursul urmăririi penale, aceasta se pune în mişcare prin r. (art. 262, pct. 1, lit. a, C.p.p.). R. se emite cînd din materialul de urmărire penală rezultă că fapta există, a fost săvîrşită de învinuit sau inculpat şi că acesta răspunde penal. R. se mărgineşte la fapta şi persoana privitor la care s-a efectuat urmărirea penală. R. trebuie să cuprindă data şi locul întocmirii, numele, prenumele şi calitatea celui care l-a întocmit, datele privitoare la persoana inculpatului, fapta reţinută în sarcina sa, Încadrarea juridică, probele pe care se întemeiază învinuirea, măsura preventivă luată şi durata acesteia, precum şi dispoziţia de trimitere în judecată, indicarea persoanelor ce urmează a fi citate, măsurile asigurătorii, cheltuielile judiciare şi semnătura procurorului. Se întocmeşte un singur r. chiar dacă lucrările urmăririi penale privesc mai multe fapte ori mai mulţi învinuiţi sau inculpaţi şi chiar dacă se dau rezolvări diferite cu privire la aceştia (art. 263, C.p.p.). În cazul în care r. a fost dat de un procuror de la o unitate de procuratură ierarhic inferioară celei corespunzătoare instanţei competente să judece cauza în fond, el trebuie să fie confirmat de procurorul de la unitatea de procuratură corespunzătoare acestei instanţe (art. 264, alin. 2 şi 3, C.p.p.). Cînd urmărirea penală a fost efectuată de un procuror de la unitatea de procuratură corespunzătoare instanţei competente să judece cauza în fond, confirmarea r. şi sesizarea instanţei se face de procurorul şef al unităţii, iar dacă urmărirea se face de procurorul şef, confirmarea şi sesizarea instanţei revin procurorului ierarhic superior (art. 209, alin. 5, C.p.p.). R. se înaintează instanţei competente în termen de 24 de ore de la darea sau confirmarea sa, împreună cu numărul necesar de copii pentru a fi comunicat inculpaţilor aflaţi in stare de arest.

Rechiziţie

de

Rechiziţie

rechiziţie – măsură excepţională prin care organele autorităţii publice împuternicite prin lege obligăagenţii economici, instituţiile publice, precum şi alte persoane juridice şi fizice la cedarea temporară a unor bunuri mobile sau imobile, care nu se află în nici una dintre situaţiile de excepţie, în condiţiile legislaţiei care activează în acest domeniu. Bunurile rechiziţionate vor fi puse la dispoziţia forţelor destinate apărării naţionale sau a autorităţilor publice, la declararea mobilizării generale sau parţiale ori a stării de război, la instituirea stării de asediu sau de urgenţă, precum şi în caz de concentrări, exerciţii şi antrenamente de mobilizare ori pentru prevenirea, localizarea, înlăturarea urmărilor unor dezastre, cât şi pe timpul acestor situaţii. Bunurile consumptibile şi cele perisabile pot fi rechiziţionate definitiv, cu plata despăgubirilor prevăzute de lege. Refuzul de a îndeplini aceste obligaţii constituie infracţiune.

recensământul bunurilor supuse rechiziţiei – inventarierea bunurilor susceptibile de a fi rechiziţionate. Nedeclararea la recensământ a acestor bunuri constituie o modalitate de săvârşire a infracţiunii de sustragere de la rechiziţii militare, v. şi sustragerea de la rechiziţii militare.

Recidivă

de

Recidivă

recidivă – formă a pluralităţii de infracţiuni (art. 37 şi urm. C. pen.), care există atunci când o persoană, după ce a fost condamnată definitiv la pedeapsa închisorii de o durată mai mare decât limita stabilită legal pentru o infracţiune intenţionată, săvârşeşte din nou, cu intenţie, o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa cu închisoare mai mare decât un anumit cuantum. La stabilirea stării de recidivă nu se ţine seama de hotărârile de condamnare privitoare la infracţiuni săvârşite în timpul cât infractorul era minor, la infracţiuni amnistiate sau la fapte dezincri-minate. De asemenea, nu se ţine seama de condamnările pentru care a intervenit reabilitarea sau în privinţa cărora s-a împlinit termenul de reabilitare. Recidiva reflectă o periculozitate sporită a infractorului, care perseverează pe calea infracţiunii şi atrage o pedeapsă mai grea pentru infracţiunea săvârşită în această stare. Codul penal în vigoare prevede următoarele modalităţi de recidivă: ~ după condamnare (post-condamnatorie, fictivă), care există atunci când condamnatul a săvârşit din nou o infracţiune înainte de începerea executării pedepsei, în timpul executării sau în stare de evadare din executarea pedepsei anterioare; ~ după executare (postexecutorie, reală), care se realizează atunci când noua infracţiune este săvârşită după executarea pedepsei anterioare, după graţierea totală sau a restului de pedeapsă ori după prescripţia executării pedepsei anterioare; ~ mare – care se realizează atunci când primul termen este o singură pedeapsă cu închisoarea mai mare de un anumit cuantum; ~ mică – care se realizează atunci când noua infracţiune a fost săvârşită după condamnarea la cel puţin trei pedepse cu închisoarea până la un anumit cuantum sau după executare, după graţierea totală sau a restului de pedeapsă ori după prescrierea executării a cel puţin trei asemenea pedepse. Sancţiunea diferă după cum este vorba de recidivă după condamnare sau de recidivă după executare. în primul caz, pedeapsa stabilită pentru infracţiunea săvârşită ulterior şi pedeapsa aplicată pentru infracţiunea anterioară se contopesc după sistemul cumulului juridic, ca în cazul concursului de infracţiuni, cu deosebirea că sporul ce poate fi adăugat la pedeapsa cea mai aspră este mai mare ca în ipoteza concursului. în cazul recidivei după executare pentru ultima infracţiune se poate aplica o pedeapsă până la maximul special, iar dacă acesta este neîndestulător se poate adăuga un spor de pedeapsă în limitele prevăzute de lege. Dispoziţiile privitoare la aplicarea pedepsei pentru recidivă se aplică şi în cazul descoperirii stării de recidivă, după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, dacă pedeapsa nu a fost încă executată sau considerată ca executată.

RECIDIVA ÎN CAZUL PERSOANEI FIZICE, există recidivă pentru persoana fizică în următoarele cazuri: a) când după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni, condamnatul săvârşeşte din nou o infracţiune cu intenţie, înainte de începerea executării pedepsei, în timpul executării acesteia sau în stare de evadare, iar pedeapsa prevăzută de lege pentru a doua infracţiune este închisoarea mai mare de un an; b) când după executarea unei pedepse cu închisoarea mai mare de 6 luni, după graţierea totală sau a restului de pedeapsă, ori după împlinirea termenului de prescripţie a executării unei asemenea pedepse, cel condamnat săvârşeşte din nou o infracţiune cu intenţie pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de un an; c) când după condamnarea la cel puţin trei pedepse cu închisoarea până la 6 luni sau după executare, după graţierea totală sau a restului de pedeapsă ori după prescrierea executării a cel puţin trei asemenea pedepse, cel condamnat săvârşeşte din nou o infracţiune cu intenţie pentru care lgea prevede pedeapsa închisorii mai mare de un an.

Recluziune

de

Recluziune

recluziune – pedeapsă privativă de libertate pentru crime, cunoscută şi de Codul penal român de la 1864, după modelul Codului penal francez. Recluziunea se executa în penitenciare, unde condamnaţii erau puşi să muncească. Codul penal în vigoare nu mai cunoaşte această noţiune, ci aceea de închisoare.

Reconstituire

de

Reconstituire

reconstituire – procedeu auxiliar de probaţiune care constă în reproducerea la faţa locului, în întregime sau în parte, a modului şi a condiţiilor în care a fost săvârşită fapta, cu scopul de a verifica şi preciza anumite date. Reconstituirea poate fi dispusă de organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată şi se face în prezenţa învinuitului sau inculpatului. Nu trebuie să reprezinte o repetare a infracţiunii (art. 130 C. proc. pen.).

RECONSTITUIRE, procedeu folosit de organele juridice în scopul aflării adevărului într-o cauză şi constă în reproducerea totală sau parţială a modului şi a condiţiilor în care a fost săvârşită infracţiunea. Legea prevede că organele de urmărire penală sau instanţa de judecată pot proceda la reconstituirea la faţa locului, în întregime sau în parte, a modului şi a condiţiilor în care a fost săvârşită fapta. Ea se face în prezenţa învinuitului sau inculpatului arestat, iar, dacă acesta nu poate fi adus, se asigură la cerere reprezentarea. Despre efectuarea reconstituirii, se încheie proces-verbal, la care se anexează schiţe, desene, fotografii sau alte asemenea lucrări executate.

reconstituirea, activitate procedurală care constă în reproducerea artificială, în totalitate sau în parte, a modului şi a condiţiilor în care s-a săvîrşit infracţiunea ori alt fapt care are importanţă pentru cauza penală, cu scopul de a verifica dacă puteau să aibă loc, ori să fie auzite, văzute în condiţiile respective şi pentru a preciza anumite date.

Redeschiderea urmăririi penale

de

Redeschiderea urmăririi penale

redeschiderea urmăririi penale – caz de reluare a urmăririi penale după încetare sau scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului sau inculpatului, atunci când se constată că nu a existat în fapt împrejurarea care a servit drept temei pentru luarea acestor măsuri, ori că a dispărut împrejurarea care constituie un astfel de temei (art. 273 C. proc. pen.). v. şi reluarea urmăririi penale.

Reducerea pedepsei pentru militari

de

Reducerea pedepsei pentru militari

reducerea pedepsei pentru militari – măsură aplicabilă militarului condamnat, aflat în executarea pedepsei închisorii într-o unitate militară disciplinară, care constă în reducerea cu 1/3 a părţii din durata pedepsei ce a mai rămas de

executat, dacă cel în cauză a executat o fracţiune din pedeapsă şi a dat dovezi temeinice de îndreptare. Reducerea poate depăşi 1/3, putând cuprinde chiar tot restul pedepsei, dacă cel condamnat s-a evidenţiat în mod deosebit.

Referatul organului de cercetare penală

de

Referatul organului de cercetare penală

referatul organului de cercetare penală – act procedural ce se întocmeşte în cazul în care acţiunea penală a fost pusă în mişcare şi se consideră că cercetarea penală este completă, iar inculpatul urmează să fie trimis în judecată. Referatul este o sinteză asupra cauzei, cuprinzând în rezumat şi într-o formă concisă principalele aspecte ale dosarului. El trebuie să se limiteze la fapta care a format obiectul punerii în mişcare a acţiunii penale, la persoana inculpatului şi la încadrarea juridică dată faptei săvârşite de inculpat. De asemenea, referatul cuprinde datele suplimentare prevăzute de lege cu privire la mijloacele materiale de probă, măsurile luate şi locul unde acestea se află; măsurile asigurătorii privind reparaţiile civile, cheltuielile judiciare ocazionate de desfăşurarea urmăririi penale etc.

Refuzul de a se supune recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei

de

Refuzul de a se supune recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei

refuzul de a se supune recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei – infracţiune la regimul circulaţiei pe drumurile publice care constă în fapta personalului de bord ce asigură direct siguranţa navigaţiei pe apă a unei nave civile de a refuza să se supună recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei (O.U.G.nr. 195/2002).

Regim de muncă

de

Regim de muncă

regim de muncă – totalitatea normelor prin care este reglementată munca condamnaţilor în timpul executării pedepsei închisorii. Potrivit legii penale române, de regulă, condamnaţii sunt folosiţi la muncă în raport cu pregătirea lor profesională, iar munca prestată de aceştia se desfăşoară cu respectarea normelor referitoare la protecţia muncii, este remunerată, cu excepţia muncilor cu caracter gospodăresc necesare locului de deţinere care nu sunt remunerate decât în anumite cazuri. Femeile gravide nu sunt folosite la muncă în perioada stabilită de lege pentru concediul ce se acordă angajatelor înainte şi după naştere şi nu sunt folosite la muncă în mediu toxic sau vătămător; la fel cele care au născut, precum şi minorii. Durata zilei de muncă nu poate depăşi 12 ore, iar pentru femei gravide sau cu copil până la 1 an, pentru minori şi cei ce lucrează în mediu toxic sau vătămător nu poate depăşi 8 ore. Remunerarea muncii se face potrivit normelor şi tarifelor de retribuire din ramura în care sunt folosiţi condamnaţii. Din remuneraţia muncii o cotă revine condamnatului, iar cealaltă parte se face venit la stat. Din sumele încasate pentru invenţii, inovaţii şi raţionalizări create de condamnaţi, li se acordă acestora 50%. Din sumele ce revin condamnatului şi care se consemnează la o instituţie de specialitate, o parte se pune la dispoziţia acestuia pentru a o folosi pe timpul executării pedepsei, iar o altă parte i se înmânează la punerea în libertate.

REGIMUL DE MUNCĂ (cod penal), munca prestată de condamnaţi în condiţiile stabilite prin legea privind executarea pedepselor; munca prestată de condamnaţi este remunerată cu excepţia muncii cu caracter gospodăresc, necesare locului de deţinere şi a celei prestate în caz de calamitate.

Reguli de bază ale procesului penal

de

Reguli de bază ale procesului penal

reguli de bază ale procesului penal – principii fundamentale ale procesului penal care guvernează desfăşurarea activităţii judiciare în cadrul acestuia. Regulile de bază ale procesului penal sunt: oficialitatea procesului penal, care implică obligaţia organelor judiciare de a îndeplini din oficiu actele necesare desfăşurării procesului, cu excepţia cazurilor în care prin lege se dispune altfel;

legalitatea procesului penal, potrivit căreia activitatea procesuală, în toate fazele procesului, trebuie să se desfăşoare cu respectarea strictă a legii de procedură penală; aflarea adevărului, care implică obligaţia organelor judiciare de a asigura aflarea adevărului cu privire la cauza penală, căutând şi cercetând toate probele privitoare la fapta care face obiectul procesului penal, la existenţa sau inexistenţa acesteia, la vinovăţia sau nevinovăţia învinuitului sau inculpatului, precum şi la împrejurările faptei şi la persoana făptuitorului; rolul activ al organelor judiciare, care presupune obligaţia acestora de a arăta părţilor drepturile procesuale pe care le au, potrivit legii, şi condiţiile în care acestea pot fi exercitate, precum şi obligaţia organelor judiciare de a dispune, din oficiu, administrarea probelor şi efectuarea actelor procesuale sau procedurale pe care le consideră necesare pentru soluţionarea cauzei; garantarea libertăţii, potrivit căreia în cursul procesului penal trebuie respectate cu stricteţe dispoziţiile legale privitoare la măsurile preventive privative de libertate, reţinerea şi arestarea preventivă, la cazurile şi condiţiile în care acestea pot fi dispuse; garantarea dreptului de apărare, potrivit căreia în tot cursul procesului penal, tuturor părţilor le este asigurată realizarea prerogativelor, facultăţilor şi posibilităţilor acordate prin lege de a se apăra, de a susţine şi de a proba temeinicia sau netemeinicia unei învinuiri sau unei pretenţii, precum şi dreptul la asistenţă juridică (v. şi drept de apărare); folosirea limbii române ca limbă oficială a procesului penal, principiu constituţional [art. 128 alin. (1) din Constituţia României], Cetăţenii români aparţinând minorităţilor naţionale au dreptul să se exprime în limba maternă în faţa instanţelor de judecată; folosirea limbii materne şi a interpretului în justiţie, principiu constituţional [art. 128 din Constituţie], potrivit căruia părţilor care nu vorbesc limba română li se asigură posibilitatea de a lua cunoştinţă de piesele dosarului, de a vorbi în instanţă şi de a pune concluzii prin traducător.

Reguli de convieţuire socială

de

Reguli de convieţuire socială

reguli de convieţuire socială – norme de conduită în relaţiile dintre oameni menite să asigure un climat de normalitate şi de legalitate în care să se constate respectarea reciprocă a drepturilor şi libertăţilor fundamentale. Unele fapte care aduc atingere unor reguli privind convieţuirea socială constituie infracţiuni.

Reînnoirea cererii de reabilitare

de

Reînnoirea cererii de reabilitare

reînnoirea cererii de reabilitare – formularea unei noi cereri de reabilitare după respingerea celei dintâi. Nu este posibilă decât după curgerea unui anumit termen legal stabilit, calculat de la data respingerii cererii. Dacă prima cerere fusese respinsă pentru lipsă de formă reînnoirea ei se poate face oricând (art. 138 C. pen., art. 497 C. proc. pen.). v. şi reabilitare.

Relatio ad hominem

de

Relatio ad hominem

relatio ad hominem (expr. lat., “relaţie umană”) – expresie care denumeşte obiectul reglementării prin normele de drept; evidenţiază faptul că dreptul reglementează relaţii sociale, care formează substanţa raporturilor juridice. Caracterizarea priveşte şi dreptul penal, ale cărui precepte (reguli de comportare) se adresează conduitei oamenilor în cadrul relaţiilor sociale.

Relaţii sexuale între persoane de acelaşi sex (homosexualitate)

de

Relaţii sexuale între persoane de acelaşi sex (homosexualitate)

relaţii sexuale între persoane de acelaşi sex (homosexualitate) -infracţiune abrogată în prezent care consta în fapta de a avea relaţii sexuale cu persoane de acelaşi sex. Fapta putea avea loc între doi bărbaţi (pederastie) sau între două femei (lesbianism, tribadism, safism, amor grec). Datorită modificării concepţiei în legătură cu infracţiunile contra libertăţii sexuale, actele sexuale între persoane de acelaşi sex comise asupra unui minor, asupra unei persoane în imposibilitate de a-şi exprima voinţa sau de a se apăra ori prin constrângere, ori dacă a avut ca urmare o vătămare corporală gravă, moartea sau sinuciderea victimei, constituie modalităţi normative ale infracţiunii de viol.

Rele tratamente aplicate minorului

de

Rele tratamente aplicate minorului

rele tratamente aplicate minorului – infracţiune prevăzută de art. 306 C. pen., constând în fapta părintelui sau a oricărei persoane căreia i-a fost încredinţat spre creştere şi educare un minor, de a pune în primejdie gravă dezvoltarea fizică, intelectuală sau morală a acestuia.

Reluarea cercetării judecătoreşti sau a dezbaterilor

de

Reluarea cercetării judecătoreşti sau a dezbaterilor

reluarea cercetării judecătoreşti sau a dezbaterilor – act procesual care constă fie în repunerea pe rol a cauzei după închiderea dezbaterilor, dacă în timpul deliberării instanţa constată că o anumită împrejurare trebuie lămurită, iar pentru aceasta este necesară reluarea cercetării judecătoreşti, fie în punerea în discuţie a acelei împrejurări nelămurite în aceeaşi şedinţă, dacă este posibil, sau în altă şedinţă în continuare, dacă pentru lămurirea ei este suficientă numai reluarea dezbaterilor (art. 344 C. proc. pen.). v. şi cercetare judecătorească, dezbateri.

Reluare de bunăvoie a îndatoririlor

de

Reluare de bunăvoie a îndatoririlor

reluare de bunăvoie a îndatoririlor – cauză specială de impunitate prevăzută de lege în favoarea persoanei care, după părăsirea, alungarea sau lăsarea fară ajutor a unei persoane în neputinţă de a se îngriji pe care o are în pază sau sub îngrijire punându-i în pericol iminent viaţa, sănătatea sau integritatea corporală, îşi reia de bunăvoie îndatoririle [art. 314 alin. (2) C. pen.]. v. şi punerea în primejdie a unei persoane în neputinţă de a se îngriji.

Rezoluţia directorului O.R.C/persoanei desemnate

de

Rezoluţia directorului O.R.C/persoanei desemnate

rezoluţia directorului O.R.C/persoanei desemnate, 1. Act procedural prin care d. O.R.C./persoana desemnată soluţionează cererea de înregistrare în registrul comerţului aflată în competenţa sa de soluţionare, ia act de renunţarea solicitantului la soluţionarea cererii sau dispune amânarea soluţionării pentru depunerea de către solicitant a unor înscrisuri doveditoare suplimentare.

în soluţionarea cererilor de înregistrare în registrul comerţului şi, după caz, alte cereri aflate în competenţa de soluţionare a judecătorului delegat la O.R.C. de pe lângă tribunal, d. O.R.C. de pe lângă tribunal şi/sau persoana ori persoanele desemnată/desemnate autorizează, prin rezoluţie, constituirea societăţilor comerciale, efectuarea tuturor înregistrărilor în registrul comerţului, a publicităţii, precum şi înregistrarea în registrul comerţului a declara-ţiilor-tip pe propria răspundere şi a datelor cuprinse în acestea, după caz, conform prevederilor legale în vigoare. Rezoluţiile astfel pronunţate sunt executorii de drept. în cazul în care solicitantul renunţă la soluţionarea cererii, prin rezoluţie, d. O.R.C. de pe lângă tribunal şi/sau persoana ori persoanele desemnată/desemnate va/vor lua act de renunţare. Soluţionarea cererilor indicate se realizează pe bază de înscrisuri. La solicitarea expresă a părţii sau a reprezentantului acesteia, se organizează audienţă publică pentru susţinerea şi soluţionarea cererii. Când pentru lămurirea unor împrejurări de fapt, d. O.R.C. de pe lângă tribunal şi/sau persoana sau persoanele desemnată/desemnate consideră necesar să cunoască părerea unor specialişti, poate/pot să dispună efectuarea unei expertize, în contul părţilor, precum şi prezentarea oricăror alte dovezi. în acelaşi scop, părţile pot fi invitate să se prezinte la O.R.C. orice înscrisuri noi în susţinerea cererilor de înregistrare se depun la O.R.C. de pe lângă tribunal, prin registratura generală, cu cel puţin o zi înainte de data soluţionării. Ori de câte ori este necesară modificarea înscrisurilor depuse în susţinerea cererii de înregistrare, solicitantul depune la O.R.C. înscrisurile modificate, cele depuse iniţial urmând a fi anulate de d. O.R.C. de pe lângă tribunal şi/sau de persoana ori persoanele desemnată/desemnate. în condiţiile în care cererile de înregistrare şi documentele depuse în susţinerea acestora nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege, se acordă, prin rezoluţie, un termen de amânare de cel mult 15 zile, care poate fi prelungit o singură dată, cu maximum 15 zile, la cererea motivată a solicitantului. Termenul de 15 zile se calculează fără a se lua în considerare ziua când a început şi ziua în care s-a împlinit termenul. Comunicarea rezoluţiilor de amânare se realizează prin afişare la sediul O.R.C. de pe lângă tribunal şi pe site-ul O.N.R.C. Dacă în termenul acordat solicitantul nu îşi îndeplineşte obligaţiile dispuse prin rezoluţia de amânare a d. O.R.C. de pe lângă tribunal şi/sau a persoanei sau persoanelor desemnate, cererile de înregistrare urmează a fi respinse (art. 7 din O.U.G. nr. 116/2009). împotriva rezoluţiei d. şi/sau persoanei sau persoanelor desemnate se poate formula plângere. Dacă la cererile de înregistrare sunt depuse cereri de intervenţie, d. O.R.C. de pe lângă tribunal şi/sau persoana ori persoanele desemnată/desemnate transmite/transmit instanţei întregul dosar, care cuprinde cererea de înregistrare în registrul comerţului şi cererea de intervenţie, precum şi înscrisurile depuse în susţinerea acestora (art. 7 din O.U.G. nr. 116/2009). 2. Act procedural prin care d. O.R.C. soluţionează cererea de înregistrare în registrul comerţului a persoanei fizice autorizate, a întreprinderii individuale şi a întreprinderii familiale sau amânarea soluţionării pentru depunerea de către solicitant a unor înscrisuri doveditoare suplimentare. înregistrarea în registrul comerţului a persoanei fizice autorizate, a întreprinderii individuale şi a întreprinderii familiale se face în baza rezoluţiei motivate a d. O.R.C. de pe lângă tribunal. Dacă socoteşte îndeplinite condiţiile prevăzute de lege, d. O.R.C. de pe lângă tribunal dispune înregistrarea în registrul comerţului şi autorizarea funcţionării persoanei fizice autorizate, a întreprinderii individuale şi a întreprinderii familiale. Prin aceeaşi rezoluţie d. dispune şi înregistrarea în registrul comerţului a declaraţiei-tip pe propria răspundere date conform prevederilor Legii nr. 359/2004. Dacă documentele depuse în susţinerea cererii sunt incomplete, d. O.R.C. de pe lângă tribunal dispune prin rezoluţie motivată acordarea unui termen de maximum 15 zile pentru completarea acestora. Termenul va fi comunicat solicitantului fie pe loc, dacă este prezent, fie prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire. în toate cazurile se vor indica documentele care urmează să fie depuse până la termenul acordat. La cererea motivată a solicitantului, termenul de 15 zile poate fi prelungit. în cazul în care nu sunt îndeplinite condiţiile legale, d. O.R.C. de pe lângă tribunal dispune prin rezoluţie motivată respingerea cererii de înregistrare în registrul comerţului şi de autorizare a funcţionării pentru persoana fizică autorizată, întreprinderea individuală sau întreprinderea familială solicitantă, precum şi a înregistrării declara-ţiei-tip pe propria răspundere date conform Legii nr. 359/2004. Rezoluţiile d. O.R.C. de pe lângă tribunal cu privire la înmatriculare şi orice alte înregistrări în registrul comerţului se execută de îndată, în baza lor efectuându-se înregistrările dispuse prin acestea, fără nicio altă formalitate (art. 11 din O.U.G. nr. 44/2008). împotriva rezoluţiei d. O.R.C. de pe lângă tribunal se poate formula plângere. V. director O.R.C., societate comercială, oficiul registrului comerţului, PFA, întreprindere individuală, întreprindere familială, plângere, intervenţie la cererea de înregistrare în registrul comerţului.

Ridicarea dreptului de administrare al debitorului aflat în insolvenţă

de

Ridicarea dreptului de administrare al debitorului aflat în insolvenţă

ridicarea dreptului de administrare al debitorului aflat în insolvenţă, măsura dispusă de judecătorul sindic ca efect al deschiderii procedurii, constând în ridicarea dreptului debitorului de a-şi conduce activitatea, de a-şi administra bunurile din avere şi de a dispune de acestea -, dacă acesta nu şi-a declarat intenţia de reorganizare.

Cu excepţia cazurilor prevăzute expres de lege, aceste prevederi sunt aplicabile şi bunurilor pe care debitorul le-ar dobândi ulterior deschiderii procedurii. Judecă-torul-sindic va putea ordona ridicarea, în tot sau în parte, a d. de a. al debitorului odată cu desemnarea unui administrator judiciar, indicând totodată şi condiţia de exercitare a conducerii debitorului de către acesta. D. de a. al debitorului încetează de drept la data la care se dispune începerea falimentului. Creditorii, comitetul creditorilor ori administratorul judiciar pot oricând adresa judecătorului-sindic o cerere de a se ridica debitorului d. de a., având ca justificare pierderile continue din averea debitorului sau lipsa probabilităţii de realizare a unui plan raţional de activitate. Judecătorul-sindic va examina, în termen de 15 zile, cererea, într-o şedinţă la care vor fi citaţi administratorul judiciar, comitetul creditorilor şi administratorul special. De la data intrării în faliment, debitorul va putea desfăşura doar activităţile ce sunt necesare derulării operaţiunilor lichidării (art. 47 din Legea nr. 85/2006). Prin sentinţa sau, după caz, încheierea având drept efect ridicarea d. de a., judecătorul-sindic va da dispoziţii tuturor băncilor la care debitorul are disponibil în conturi să nu dispună de acestea fără un ordin al administratorului judiciar/lichidatorului, încălcarea dispoziţiilor judecătorului-sindic atrage răspunderea băncilor pentru prejudiciul creat, precum şi amendă judiciară (art. 48 din Legea nr. 85/2006). V. reorganizare, judecător-sindic, administrator judiciar, faliment, comitetul creditorilor, administrator special, bancă, lichidator.

Risc reasigurat

de

Risc reasigurat

risc reasigurat, riscul care face obiectul contractului de reasigurare. Reasigurarea este operaţiunea de asigurare a unui asigurător de către alt asigurător, primul fiind reasigurat, iar al doilea, reasigurător. Prin reasigurare: i) asigurătorul, în calitate de reasigurător, primeşte prime de reasigurare, în schimbul cărora contribuie, potrivit obligaţiilor preluate, la suportarea indemnizaţiilor pe care reasiguratul le plăteşte la producerea riscului care a făcut obiectul reasigurării; ii) asigurătorul, în calitate de reasigurat, cedează prime de reasigurare, în schimbul cărora reasigurătorul contribuie, potrivit obligaţiilor preluate, la suportarea indemnizaţiilor pe care reasiguratul le plăteşte la producerea riscului care a făcut obiectul reasigurării; iii) prin operaţiunea de retrocesiune reasigurătorul poate ceda, la rândul său, o parte din riscul acceptat (art. 46 din Legea nr. 136/1995) (art. 47 din Legea nr. 136/1995). V. asigurător, reasigurare, retrocesiune.

Reprezentarea cambială

de

Reprezentarea cambială

reprezentarea cambială, posibilitate a unei persoane de a acţiona ca mandatar în raporturile cambiale. Semnatarul unei cambii, ca reprezentant al unei persoane pentru care nu avea împuternicirea de a lucra, e ţinut personal în temeiul cambiei şi, dacă a plătit, are aceleaşi drepturi pe care le-ar fi avut pretinsul reprezentat. Aceeaşi regulă se aplică reprezentantului care a depăşit împuternicirea sa. Orice persoană se poate obliga în raportul cambial prin mandatar, chiar dacă mandatul este conceput în termeni generali în ce priveşte dreptul mandatarului de a emite sau semna cambii (art. 9 şi art. 10 din Legea nr. 58/1934). V. cambie.

Rezervă legală

de

Rezervă legală

rezervă legală, suma de bani pe care societatea este obligată să o depună într-un fond în valoare minimă de o cincime din capitalul social. Rezervele pot fi constituite în temeiul legii (rezerve legale) sau al actului constitutiv (rezerve statutare); de asemenea, rezervele pot fi obligatorii sau facultative.

1. în materia societăţilor comerciale. Din profitul societăţii se va prelua, în fiecare an, cel puţin 5% pentru formarea fondului de rezervă, până ce acesta va atinge minimum a cincea parte din capitalul social. Dacă fondul de rezervă, după constituire, s-a micşorat din orice cauză, va fi completat, cu respectarea celor arătate. De asemenea, se include în fondul de rezervă, chiar dacă acesta a atins sumă minimă cerută de lege, excedentul obţinut prin vânzarea acţiunilor la un curs mai mare decât valoarea lor nominală, dacă acest excedent nu este întrebuinţat la plata cheltuielilor de emisiune sau destinat amortizărilor (art. 183 din Legea nr. 31/1990). Dispoziţiile prevăzute pentru fondurile de rezervă la societatea pe acţiuni, ca şi acelea privitoare la reducerea capitalului social, se aplică şi societăţilor cu răspundere limitată (art. 201 din Legea nr. 31/1990).

2. în materia societăţilor cooperative. Din profitul brut al societăţilor cooperative se preia în fiecare an cel puţin 5% pentru constituirea rezervei legale, până ce aceasta va atinge minimum a cincea parte din capitalul social. Dacă r.l., după constituire, s-a micşorat din orice cauză, va fi completată în mod corespunzător (art. 66 din Legea nr. 1/2005). Prin actul constitutiv se pot stabili modalităţi de constituire şi utilizare a rezervelor statutare sau contractuale, precum şi a altor rezerve (art. 67 din Legea nr. 1/2005). V. capital social, act constitutiv, fond de rezervă, societate comercială, societate cooperativă.

Reprezentarea în adunarea creditorilor în procedura insolvenţei

de

Reprezentarea în adunarea creditorilor în procedura insolvenţei

reprezentarea în adunarea creditorilor în procedura insolvenţei, posibilitatea conferită de lege creditorilor debitorului aflat în insolvenţă de a participa şi vota în adunarea creditorilor nu în mod personal, ci prin intermediul altei persoane. Creditorii pot fi reprezentaţi în adunare prin imputerniciţi cu procură specială autentică sau, în cazul creditorilor bugetari şi al celorlalte persoane juridice, cu delegaţie semnată de conducătorul unităţii. La şedinţele adunărilor creditorilor, salariaţii debitorului vor putea fi reprezentaţi de un delegat din rândul acestora, care va vota pentru întreaga valoare a creanţelor reprezentând salariile şi alte drepturi băneşti (art. 14 din Legea nr. 85/2006). V. adunarea creditorilor în procedura insolvenţei.

Reprezentarea societăţii comerciale

de

Reprezentarea societăţii comerciale

reprezentarea societăţii comerciale, operaţiune prin care o persoană încheie acte juridice cu terţii în numele şi pentru societatea comercială sau o angajează în justiţie. Ca orice persoană juridică, societatea comercială îşi exercită drepturile şi îşi îndeplineşte obligaţiile prin organele sale. Actele juridice făcute de organele societăţii comerciale, în limitele puterilor ce le-au fost conferite, sunt actele societăţii comerciale înseşi. Faptele ilicite săvârşite de organele sale obligă însăşi societatea comercială, dacă au fost îndeplinite cu prilejul exercitării funcţiei lor (art. 35 din Decretul nr. 31/1954). Dreptul de a reprezenta societatea aparţine fiecărui administrator, afară de stipulaţie contrară în actul constitutiv (art. 75 Legea nr. 31/1990 a societăţilor comerciale). Administratorii care au dreptul de a reprezenta societatea nu îl pot transmite decât dacă această facultate li s-a acordat în mod expres. în cazul încălcării acestor restricţii, societatea poate pretinde de la cel substituit beneficiile rezultate din operaţiune. Administratorul care, fară drept, îşi substituie altă persoană răspunde solidar cu aceasta pentru eventualele pagube produse societăţii (art. 71 Legea nr. 31/1990 a societăţilor comerciale). Actele de dispoziţie asupra bunurilor unei societăţi comerciale pot fi încheiate în temeiul puterilor conferite reprezentanţilor legali ai societăţii, după caz, prin lege, actul constitutiv sau hotărârile organelor statutare ale societăţii adoptate în conformitate cu prevederile legii şi ale actului constitutiv al societăţii, nefiind necesară o procură specială şi în formă autentică în acest scop, chiar dacă actele de dispoziţie trebuie încheiate în formă autentică (art. 701 Legea nr. 31/1990 a societăţilor comerciale).

1. în materia societăţii în nume colectiv. Dreptul de a reprezenta societatea aparţine fiecărui administrator, afară de stipulaţie contrară în actul constitutiv. Dacă actul constitutiv dispune ca administratorii să lucreze împreuna, decizia trebuie luată în unanimitate; în caz de divergenţă între administratori, vor decide asociaţii care reprezintă majoritatea absolută a capitalului social. Pentru actele urgente, a căror neîndeplinire ar cauza o pagubă mare societăţii, poate decide un singur administrator în lipsa celorlalţi, care se găsesc în imposibilitate, chiar momentană, de a lua parte la administraţie (art. 75, art. 76 Legea nr. 31/1990 a societăţilor comerciale).

2. în materia societăţilor în comandită simplă. Administraţia societăţii în comandită simplă se va încredinţa unuia sau mai multor asociaţi comanditaţi (art. 88 Legea nr. 31/1990 a societăţilor comerciale). Dreptul de a reprezenta societatea aparţine fiecărui administrator, afară de stipulaţie contrară în actul constitutiv. Dacă actul constitutiv dispune ca administratorii să lucreze împreună, decizia trebuie luată în unanimitate; în caz de divergenţă între administratori, vor decide asociaţii care reprezintă majoritatea absolută a capitalului social [art. 75, art. 76 alin. (1) Legea nr. 31/1990 a societăţilor comerciale]. Asociatul comanditar poate încheia operaţiuni în contul societăţii numai pe baza unei procuri speciale pentru operaţiuni determinate, dată de reprezentanţii societăţii şi înscrisă în registrul comerţului. în caz contrar, comanditarul devine răspunzător faţă de terţi nelimitat şi solidar, pentru toate obligaţiunile societăţii contractate de la data operaţiunii încheiate de el [art. 89 alin. (1) Legea nr. 31/1990 a societăţilor comerciale].

3. în materia societăţii cu răspundere limitată. Societatea este administrată de unul sau mai mulţi administratori, asociaţi sau neasociaţi, numiţi prin actul constitutiv sau de adunarea generală (art. 197 Legea nr. 31/1990 a societăţilor comerciale). Dreptul de a reprezenta societatea aparţine fiecărui administrator, afară de stipulaţie contrară în actul constitutiv (art. 75 Legea nr. 31/1990 a societăţilor comerciale). Dacă actul constitutiv dispune ca administratorii să lucreze împreună, decizia trebuie luată în unanimitate; în caz de divergenţă între administratori, vor decide asociaţii care reprezintă majoritatea absolută a capitalului social. Pentru actele urgente, a căror neînde-plinire ar cauza o pagubă mare societăţii, poate decide un singur administrator în lipsa celorlalţi, care se găsesc în imposibilitate, chiar momentană, de a lua parte la administraţie (art. 76 Legea nr. 31/1990 a societăţilor comerciale).

4. în materia societăţii pe acţiuni cu sistem unitar de administrare. Societatea pe acţiuni este administrată de unul sau mai mulţi administratori, numărul acestora fiind totdeauna impar. Când sunt mai mulţi administratori, ei constituie un consiliu de administraţie [art. 137 alin. (1) Legea nr. 31/1990 a societăţilor comerciale], Administratorul sau consiliul de administraţie reprezintă societatea în raport cu terţii şi în justiţie. în lipsa unei stipulaţii contrare în actul constitutiv, consiliul de administraţie reprezintă societatea prin preşedintele sau. Prin actul constitutiv, preşedintele şi unul sau mai mulţi administratori pot fi împuterniciţi să reprezinte societatea, acţionând împreună sau separat. O astfel de clauză este opozabilă terţilor. Prin acordul lor unanim, administratorii care reprezintă societatea doar acţionând împreună pot împuternici pe unul dintre ei să încheie anumite operaţiuni sau tipuri de operaţiuni. în cazul în care consiliul de administraţie deleagă directorilor atribuţiile de conducere a societăţii, puterea de a reprezenta societatea aparţine directorului general. Consiliul de administraţie păstrează însă atribuţia de reprezentare a societăţii în raporturile cu directorii. Consiliul de administraţie înregistrează la registrul comerţului numele persoanelor împuternicite să reprezinte societatea, menţionând dacă ele acţionează împreună sau separat. Acestea depun la registrul comerţului specimene de semnătură (art. 143^2 Legea nr. 31/1990 a societăţilor comerciale).

5. în materia societăţii pe acţiuni cu sistem dualist de administrare. Directoratul reprezintă societatea în raport cu terţii şi în justiţie. în lipsa unei stipulaţii contrare în actul constitutiv, membrii directoratului reprezintă societatea doar acţionând împreună. în situaţia în care membrii directoratului reprezintă societatea doar acţionând împreună, prin acordul lor unanim, aceştia îl pot împuternici pe unul dintre ei să încheie anumite operaţiuni sau tipuri de operaţiuni. Consiliul de supraveghere reprezintă societatea în raporturile cu directoratul. Directoratul înregistrează la registrul comerţului numele membrilor săi, menţionând dacă ei acţionează împreună sau separat. Aceştia vor depune la registrul comerţului specimene de semnătură (art. 153^3 Legea nr. 31/1990 a societăţilor comerciale).

6. în materia societăţilor în comandită pe acţiuni. Administrarea societăţii este încredinţată unuia sau mai multor asociaţi comanditaţi, numărul acestora fiind totdeauna impar. Când sunt mai mulţi administratori, ei constituie un consiliu de administraţie [art. 188 alin. (1) Legea nr. 31/1990 a societăţilor comerciale, art. 137 alin. (1) Legea nr. 31/1990 a societăţilor comerciale]. Administratorul sau consiliul de administraţie reprezintă societatea în raport cu terţii şi în justiţie. în lipsa unei stipulaţii contrare în actul constitutiv, consiliul de administraţie reprezintă societatea prin preşedintele sau. Prin actul constitutiv, preşedintele şi unul sau mai mulţi administratori pot fi împuterniciţi să reprezinte societatea, acţionând împreună sau separat. O astfel de clauză este opozabilă terţilor. Prin acordul lor unanim, administratorii care reprezintă societatea doar acţionând împreună pot imputer-nici pe unul dintre ei să încheie anumite operaţiuni sau tipuri de operaţiuni. în cazul în care consiliul de administraţie deleagă directorilor atribuţiile de conducere a societăţii, puterea de a reprezenta societatea aparţine directorului general. Consiliul de administraţie păstrează însă atribuţia de reprezentare a societăţii în raporturile cu directorii. Consiliul de administraţie înregistrează la registrul comerţului numele persoanelor împuternicite să reprezinte societatea, menţionând dacă ele acţionează împreună sau separat. Acestea depun la registrul comerţului specimene de semnătură (art. 143^2 Legea nr. 31/1990 a societăţilor comerciale). V. consiliu de administraţie, societate comercială, act constitutiv, preşedinte al consiliului de administraţie, administrator, opozabilitate, director, director general, registrul comerţului, specimen de semnătură.

Reprezentanţă

de

Reprezentanţă

reprezentanţă, dezmembrământ fără personalitate juridică al societăţii comerciale. Condiţiile de înfiinţare a unei r. sunt indicate în actul constitutiv, în cazul în care r. nu a fost înfiinţată odată cu societatea comercială (art. 7 şi art. 8 din Legea nr. 31/1990). Ca şi celelalte sedii secundare, r. se menţionează numai în cadrul înmatriculării societăţii în registrul comerţului de la sediul principal (art. 43 din Legea nr. 31/1990). Societăţile comerciale străine pot înfiinţa în România, cu respectarea legii române, r. sau alte sedii secundare, dacă acest drept le este recunoscut de legea statutului lor organic (art. 44 din Legea nr. 31/1990). V. sucursală, societate comercială, sediu secundar, registrul comerţului, filială.

Restricţii ale certificatului calificat

de

Restricţii ale certificatului calificat

restricţii ale certificatului calificat, limite în cadrul cărora poate fi folosit certificatul calificat. Furnizorul de servicii de certificare poate să indice în cuprinsul unui certificat calificat restricţii ale utilizării acestuia, precum şi limite ale valorii operaţiunilor pentru care acesta poate fi utilizat, cu condiţia ca respectivele restricţii să poată fi cunoscute de terţi.

Furnizorul de servicii de certificare nu va fi răspunzător pentru prejudiciile rezultând din utilizarea unui certificat calificat cu încălcarea restricţiilor prevăzute în cuprinsul acestuia (art. 42 din Legea nr. 455/2001). V. furnizor de servicii de certificare, certificat calificat.

Retragerea autorizaţiei asigurătorului

de

Retragerea autorizaţiei asigurătorului

retragerea autorizaţiei asigurătorului, măsură dispusă de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor în cazurile prevăzute de lege care are drept efect imposibilitatea desfăşurării activităţii de către asigurător.

C.S.A. retrage autorizaţia de funcţionare în cazul în care constată că un asigurător autorizat se află în una dintre următoarele situaţii: i) nu a început să desfăşoare activitatea de asigurare în termen de 12 luni de la data eliberării autorizaţiei; ii) renunţă la activitatea de asigurare şi solicită în mod expres retragerea autorizaţiei de funcţionare; iii) încetează să mai desfăşoare activitatea de asigurare pe o perioadă de 6 luni consecutive; iv) nu mai îndeplineşte condiţiile pe baza cărora a fost autorizat; v) nu a dus la îndeplinire măsurile specificate în planul de redresare financiară sau aceste măsuri nu şi-au atins scopul, după caz; vi) încalcă dispoziţiile Legii nr. 32/2000 şi ale normelor emise în aplicarea acesteia. C.S.A. informează autorităţile competente ale celorlalte state membre despre retragerea autorizaţiei unui asigurător care desfăşoară activitatea de asigurare pe teritoriul acestora. C.S.A. ia măsurile legale în cazul informaţiilor primite de la autorităţile competente din celelalte state membre privind retragerea autorizaţiei unui asigurător care desfăşoară activitate de asigurare pe teritoriul României, în conformitate cu dreptul de stabilire şi cu libertatea de a presta servicii. Decizia de retragere a autorizaţiei se motivează şi se comunică asigurătorului. împotriva deciziei de retragere a autorizaţiei asigurătorul poate face plângere la Curtea de Apel Bucureşti, în termen de 30 de zile de la comunicare (art. 14 din Legea nr. 32/2000). V. Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, asigurător, asigurare.

Retragerea asociaţilor din societatea comercială

de

Retragerea asociaţilor din societatea comercială

retragerea asociaţilor din societatea comercială, modificare a actului constitutiv al societăţii comerciale în ceea ce priveşte participanţii la capitalul social. Asociatul în societatea în nume colectiv, în comandită simplă sau în societatea cu răspundere limitată se poate retrage din societate:

i) în cazurile prevăzute în actul constitutiv; ii) cu acordul tuturor celorlalţi asociaţi; iii) în lipsa unor prevederi în actul constitutiv sau când nu se realizează acordul unanim asociatul se poate retrage pentru motive temeinice, în baza unei hotărâri a tribunalului, supusă numai recursului, în termen de 15 zile de la comunicare. în situaţia retragerii prin hotărâre judecătorească, instanţa va dispune, prin aceeaşi hotărâre, şi cu privire la structura participării la capitalul social a celorlalţi asociaţi. Drepturile asociatului retras, cuvenite pentru părţile sale sociale, se stabilesc prin acordul asociaţilor ori de un expert desemnat de aceştia sau, în caz de neînţelegere, de tribunal (art. 226 din Legea nr. 31/1990). în cazul SRL, asociatul se poate retrage din societate în cazul în care adunarea generală a asociaţilor a decis modificarea actului constitutiv al societăţii, iar actul constitutiv prevede dreptul de retragere a asociatului pentru că nu este de acord cu modificările aduse (art. 194 din Legea nr. 31/1990). în cazul SA, acţionarii care nu au votat în favoarea unei hotărâri a adunării generale au dreptul de a se retrage din societate şi de a solicita cumpărarea acţiunilor lor de către societate, numai dacă respectiva hotărâre a adunării generale are ca obiect: a) schimbarea obiectului principal de activitate; b) mutarea sediului societăţii în străinătate; c) schimbarea formei societăţii; d) fuziunea sau divizarea societăţii. Dreptul de retragere poate fi exercitat în termen de 30 de zile de la data publicării hotărârii adunării generale în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, în cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a)-c), şi de la data adoptării hotărârii adunării generale, în cazul prevăzut la alin. (1) lit. d). Acţionarii vor depune la sediul societăţii, alături de declaraţia scrisă de retragere, acţiunile pe care le posedă sau, după caz, certificatele de acţionar. Preţul plătit de societate pentru acţiunile celui ce exercită dreptul de retragere va fi stabilit de un expert autorizat independent, ca valoare medie ce rezultă din aplicarea a cel puţin două metode de evaluare recunoscute de legislaţia în vigoare la data evaluării. Expertul este numit de directorul oficiului registrului comerţului/persoana desemnată de acesta, la cererea consiliului de administraţie, respectiv a directoratului. Costurile de evaluare vor fi suportate de societate (art. 134 din Legea nr. 31/1990). în cazul societăţii europene. Acţionarii care nu au votat în favoarea hotărârii adunării generale prin care a fost aprobat transferul sediului într-un alt stat membru au dreptul de a se retrage din societate şi de a solicita cumpărarea acţiunilor lor de către societate. Dreptul de retragere poate fi exercitat în termen de 30 de zile de la data adoptării hotărârii adunării generale. Acţionarii vor depune la sediul societăţii, alături de declaraţia scrisă de retragere, acţiunile pe care le posedă sau, după caz, certificatele de acţionar. Preţul plătit de societate pentru acţiunile celui ce exercită dreptul de retragere va fi stabilit de un expert autorizat independent, ca valoare medie ce rezultă din aplicarea a cel puţin două metode de evaluare recunoscute de legislaţia în vigoare la data evaluării. Expertul este numit de directorul oficiului registrului comerţului/ persoana desemnată de acesta, în cinci zile de la data formulării cererii. Costurile de evaluare vor fi suportate de societate. Directorul oficiului registrului comerţului/ persoana desemnată de acesta, ulterior verificării legalităţii transferului, pronunţă o încheiere ce atestă îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 3-5 din Legea nr. 31/1990 şi a celor prevăzute de art. 8 din Regulamentul Consiliului (CE) nr. 2.157/2001. V. asociat, acţionar, societate în nume colectiv, societate în comandită simplă, societate cu răspundere limitată, societate pe acţiuni, act constitutiv, parte socială, acţiune, consiliu de administraţie, directorat, societate europeană.

Retrocesiune

de

Retrocesiune

retrocesiune, operaţiunea prin care reasigurătorul poate ceda, la rândul său, o parte din riscul acceptat (art. 46 din Legea nr. 136/1995); reprezintă reasigurarea reasiguratorului. V. asigurător, primă de asigurare, indemnizaţie de asigurare, risc asigurat, reasigurare.

Revenire asupra hotărârii de dizolvare a societăţii comerciale

de

Revenire asupra hotărârii de dizolvare a societăţii comerciale

revenire asupra hotărârii de dizolvare a societăţii comerciale, hotărâre care revocă o hotărâre anterioară prin care asociaţii deciseseră dizolvarea societăţii. în caz de dizolvare a societăţii prin hotărâre a asociaţilor, aceştia vor putea reveni, cu majoritatea cerută pentru modificarea actului constitutiv, asupra hotărârii luate, atât timp cât nu s-a făcut nici o repartiţie din activ. Noua hotărâre se menţionează în registrul comerţului, după care O.R.C. o va trimite Monitorului Oficial al României, spre publicare în Partea a lV-a, pe cheltuiala societăţii. Creditorii şi orice parte interesată pot face opoziţie la tribunal împotriva hotărârii (art. 231 din Legea nr. 31/1990). V. dizolvare, societate comercială, hotărâre a adunării generale a asociaţilor, asociat, act constitutiv, oficiul registrului comerţului, opoziţie.

Revocarea certificatelor de atestare a semnăturii electronice

de

Revocarea certificatelor de atestare a semnăturii electronice

revocarea certificatelor de atestare a semnăturii electronice, titularii de certificate sunt obligaţi să solicite, de îndată, r.e., în cazul în care: i) au pierdut datele de creare a semnăturii electronice; ii) au motive să creadă că datele de creare a semnăturii electronice au ajuns la cunoştinţă unui terţ neautorizat; iii) informaţiile esenţiale cuprinse în certificat nu mai corespund realităţii (art. 43 din Legea nr. 455/2001).

Furnizorii de servicii de certificare sunt obligaţi să revoce certificatul în termen de 24 de ore din momentul în care au luat cunoştinţă sau trebuiau şi puteau să ia cunoştinţă despre apariţia oricăreia dintre următoarele cauze de revocare:

i) la cererea semnatarului, după o prealabilă verificare a identităţii acestuia; ii) la decesul sau punerea sub interdicţie a semnatarului; iii) în cazul în care o hotărâre judecătorească irevocabilă dispune revocarea; iv) dacă se dovedeşte în mod neîndoielnic că certificatul a fost emis în baza unor informaţii eronate sau false; v) în cazul în care informaţiile esenţiale conţinute în certificat nu mai corespund realităţii; vi) atunci când confidenţialitatea datelor de creare a semnăturii a fost încălcată; g) în cazul în care certificatul a fost utilizat în mod fraudulos; vii) în orice alte situaţii care constituie cazuri de revocare a certificatelor eliberate, potrivit procedurilor de securitate şi de certificare declarate de furnizor. Furnizorii de servicii de certificare sunt obligaţi să îl informeze de urgenţă pe titular despre revocarea certificatului, împreună cu motivele care au stat la baza deciziei sale (art. 23 din Legea nr. 455/2001). Furnizorii de servicii de certificare care intenţionează să înceteze activităţile legate de certificarea semnăturilor electronice sau află că vor fi în imposibilitate de a continua aceste activităţi sunt obligaţi să informeze, cu cel puţin 30 de zile înainte de încetare, autoritatea de reglementare şi supraveghere specializată în domeniu despre intenţia lor, respectiv despre existenţa şi natura împrejurării care justifică imposibilitatea de continuare a activităţilor. în cazul în care se află în imposibilitate de a continua activităţile legate de certificarea semnăturilor electronice şi nu au putut prevedea această situaţie cu cel puţin 30 de zile înainte ca încetarea activităţilor să se producă, furnizorii sunt obligaţi să informeze autoritatea de reglementare şi supraveghere specializată în domeniu, în termen de 24 de ore din momentul în care au luat cunoştinţă sau trebuiau şi puteau să ia cunoştinţă despre imposibilitatea continuării activităţilor. Informarea trebuie să se refere la existenţa şi natura împrejurării care justifică imposibilitatea de continuare a activităţilor. în aceste ipoteze ale încetării activităţii sau imposibilităţii de desfăşurare în continuare a activităţii, dacă activitatea nu este preluată de un alt furnizor de servicii de certificare, furnizorii au obligaţia de a revoca certificatele în termen de 30 de zile de la data înştiinţării titularilor de certificate şi de a lua măsurile necesare pentru asigurarea conservării arhivelor, precum şi pentru asigurarea prelucrării datelor personale, în condiţiile legii. Legea defineşte drept cazuri de imposibilitate de continuare a activităţilor legate de certificarea semnăturilor electronice dizolvarea sau lichidarea, voluntară ori judiciară, falimentul, precum şi orice altă cauză de încetare a activităţii, cu excepţia aplicării sancţiunilor prevăzute la art. 33 alin. (2) şi (3) din lege (art. 24 din Legea nr. 455/2001). R. mai poate avea loc şi ca efect al aplicării unei sancţiuni furnizorului de servicii de certificare. Astfel, în cazul în care dispune încetarea activităţii unui furnizor de servicii de certificare, autoritatea de reglementare şi supraveghere specializată în domeniu va asigura fie r. certificatelor furnizorului de servicii de certificare şi ale semnatarilor, fie preluarea activităţii sau cel puţin a registrului electronic de evidenţă a certificatelor eliberate şi a serviciului de r. a acestora de către un alt furnizor de servicii de certificare, cu acordul acestuia. Semnatarii vor fi informaţi imediat de autoritatea de reglementare şi supraveghere specializată în domeniu despre încetarea activităţii furnizorului, precum şi despre r.e. sau preluarea acestora de către un alt furnizor. Dacă activitatea furnizorului de servicii de certificare nu este preluată de către un alt furnizor, furnizorul de servicii de certificare este obligat să asigure r. tuturor certificatelor eliberate de el. Autoritatea de reglementare şi supraveghere specializată în domeniu va revoca certificatele, pe cheltuiala furnizorului, dacă acesta nu îşi îndeplineşte obligaţia. Autoritatea de reglementare şi supraveghere specializată în domeniu va prelua şi va menţine arhivele şi registrul electronic de evidenţă a certificatelor eliberate de furnizorul de servicii de certificare a cărui activitate nu a fost preluată de către un alt furnizor (art. 34 din Legea nr. 455/2001). V. semnătură electronică, furnizor de servicii de certificare, registru electronic dc evidenţă a certificatelor.

Reşedinţă

de

Reşedinţă

reşedinţă, noţiune ce desemnează locuinţa temporară şi secundară a unei persoane fizice. În dreptul procesual civil r. constituie un criteriu subsidiar de stabilire a competenţei teritoriale. Astfel, dacă pârâtul are domiciliul în străinătate sau nu are domiciliul cunoscut, cererea se face la instanţa r. sale din ţară, iar dacă nu are nici r. cunoscută, la instanţa domiciliului sau r. reclamantului.

De asemenea, când partea are, în afară de domiciliu, şi o r. unde locuieşte de fapt, ea trebuie citată acolo; aceasta deoarece citarea are ca scop tocmai încunoştinţarea părţii despre existenţa procesului. Citaţia şi toate actele de procedură se comunică părţilor sau altor participanţi la domiciliul ori r. acestora.

Retract litigios

de

Retract litigios

retract litigios, manifestare unilaterală de voinţă prin care debitorul unui drept litigios – care a fost transmis de către creditor unei alte persoane, printr-o cesiune de creanţă cu titlu oneros – poate să stingă litigiul şi, totodată, obligaţia sa, oferind cesionarului – noul său creditor – suma cu care el a plătit efectiv cedentului creanţa respectivă, împreună cu cheltuielile cumpărării şi cu dobânzile aferente, de la data plăţii cesiunii. Legiuitorul recunoaşte această facultate debitorului cedat, în scopul de a zădărnici tentativa de speculă a cesionarului. R.l. comportă următoarele condiţii: a) dreptul cedat să aibă caracter litigios, adică acel drept să facă obiectul unui proces în curs asupra fondului său; jurisprudenţa admite uneori că este posibilă exercitarea r.l., chiar dacă litigiul asupra dreptului respectiv era doar iminent; b) dreptul litigios să fi fost cedat (vândut) cu titlu oneros, în schimbul unui preţ; deşi legea nu precizează expressis verbis, este evident că preţul cesiunii trebuie să fie mai mic decât valoarea dreptului cedat; dacă dreptul litigios nu a fost vândut, ci donat sau lăsat prin testament, este evidentă lipsa intenţiei speculative a dobândi-torului şi, ca urmare, r.l. nu poate fi exercitat; c) debitorul cedat să-şi manifeste expres voinţa de a exercita r.l. fie printr-o declaraţie dată în faţa instanţei, fie printr-o notificare scrisă (extrajudiciară) adresată cesionarului. R.l. poate avea ca obiect un drept de creanţă izvorât dintr-un contract, dintr-un delict sau dintr-un fapt juridic licit, sau chiar un drept real (de proprietate ori de uzufruct); mai mult, jurisprudenţa a admis exercitarea r.l. chiar şi în cazul unui litigiu între comoştenitori cu privire la existenţa şi întinderea drepturilor lor succesorale sau cu privire la componenţa masei succesorale, atunci când una dintre părţile litigante şi-a înstrăinat drepturile sale succesorale aflate în litigiu. Sunt exceptate prin lege, în mod expres, de la posibilitatea exercitării r.l. următoarele situaţii: cesiunea dreptului litigios s-a făcut în favoarea unui comoştenitor sau către un cotitular al acelui drept (cu finalitatea lichidării stării de indivi-ziune, iar nu cu intenţia speculării dreptului respectiv); cesiunea s-a făcut către un creditor al cedentului cu titlu de dare în plată; cesiunea s-a făcut către posesorul fondului asupra căruia poartă dreptul litigios. R.l. are ca efect principal stingerea în întregime a dreptului dobândit de cesionar împotriva cedatului, împreună cu toate garanţiile care-l însoţeau; ca urmare a confuziunii, se stinge şi litigiul cu privire la fondul dreptului cedat. Dacă obiectul cesiunii l-a constituit un drept real, r.l. antrenează rezolu-ţiunea acesteia şi desfiinţarea retroactivă a dreptului cesionarului, cu consecinţa desfiinţării drepturilor pe care acesta le-ar fi constituit în favoarea unor terţe persoane printr-o eventuală retrocedare ulterioară a dreptului sau bunului litigios de la cesionar la cedat. Pe de altă parte, r.l. nu produce niciun alt efect între cedent şi cesionar, care rămâne şi mai departe debitor al cedentului, dacă nu i-a achitat întregul preţ al cesiunii. Dreptul de a exercita r.l. nu este strict personal, aşa încât el poate fi exercitat de către creditorii cedatului, pe calea acţiunii oblice.

retract litigios, manifestare unilaterală de voinţă prin care debitorul unui drept litigios care a fost transmis de către creditor unei alte persoane, printr-o cesiune de creanţă cu titlu oneros -poate să stingă litigiul şi totodată obligaţia sa, oferind cesionarului – noul său creditor – suma cu care el a plătit efectiv creditorului creanţa respectivă, împreună cu cheltuielile cumpărării şi cu dobânzile aferente, de la data plăţii cesiunii. Legea recunoaşte debitorului cedat această posibilitate, în scopul de a zădărnici tentativa de speculă a cesionarului (care, altfel, ar fi îndreptăţit să urmărească şi să încaseze întreaga valoare nominală a creanţei, chiar dacă a cumpărat-o la un preţ mult inferior). Pentru exercitarea retractului litigios se cer îndeplinite următoarele condiţii: a) dreptul cedat să fie litigios, făcând obiectul unui proces în curs asupra fondului dreptului (uneori s-a admis în practica judiciară exercitarea retractului litigios chiar dacă litigiul asupra dreptului nu era încă în curs ci doar iminent); b) dreptul litigios să fi fost „vândut”, adică cedat cu titlu oneros în schimbul unui preţ; legea nu precizează, dar este evident că preţul cesiunii trebuie să fie mai mic decât valoarea nominală a creanţei cedate, căci altfel debitorul cedat nu poate avea nici un interes să exercite retractul litigios; în cazul în care dreptul litigios n-a fost vândut, ci donat sau lăsat prin testament, retractul litigios nu poate fi exercitat, fiind evidentă lipsa intenţiei speculative a dobândi torului; c) debitorul cedat să-şi manifeste voinţa de a exercita retractul litigios, fie în faţa instanţei care judecă litigiul fie printr-o notificare scrisă adresată cesionarului. Legea exceptează expres de la posibilitatea executării retractului litigios cazurile în care: a) cesiunea dreptului litigios s-a făcut către un comoştenitor al dreptului (în intenţia lichidării stării de indiviziune, iar nu a speculării dreptului) b) cesiunea s-a făcut către un creditor al cedentului drept dare în plată; c) cesiunea s-a făcut către posesorul fondului asupra căruia poartă dreptul litigios (de ex., dobânditorul unui imobil ipotecat care, urmărit de creditorul ipotecar, cumpără de la acesta creanţa împotriva debitorului de la care dobândise imobilul; acest debitor nu poate exercita retractul litigios, chiar dacă creanţa a fost cumpărată la un preţ inferior valorii sale nominale). Prin efectul retractului litigios, dreptul de creanţă dobândit de cesionar împotriva cedatului retractant se stinge în întregime (şi nu numai până la concurenţa valorii preţului cu care a fost cumpărat), împreună cu toate garanţiile care-1 însoţeau; totodată, se stinge şi litigiul cu privire la fondul dreptului respectiv, ca urmare a confuziunii (debitorul cedat devenind, prin plata făcută cesionarului, şi creditor al aceleiaşi creanţe). Dacă obiectul cesiunii l-a constituit un drept real, retractul litigios antrenează rezoluţia acestuia şi desfiinţarea retroactivă a dreptului cesionarului, cu consecinţa desfiinţării drepturilor pe care acesta le-ar fi consimţit în favoarea unor terţe persoane (cesionarul fiind considerat a nu fi fost nicicând proprietarul bunului respectiv). Retractul litigios nu poate fi anihilat (după executarea lui) printr-o eventuală retrocedare ulterioară a dreptului sau a bunului litigios de la cesionar la cedent. Pe de altă parte, retractul litigios nu produce nici un alt efect între cedent şi cesionar care rămâne pe mai departe debitor al cedentului, dacă nu i-a achitat întreg preţul cesiunii. Dreptul de a exercita retractul litigios nu este strict personal aşa încât el poate fi exercitat şi de către creditorii cedentului, pe calea acţiunii oblice.

retract litigios, procedeu prin care, după cesiunea unui drept litigios, adversarul cedentului cumpără de la cesionar dreptul supus judecăţii şi îl elimină pe cesionar din proces prin plata preţului cesiunii la care se adaugă cheltuielile cumpărării şi dobânda. în materie comercială, r.l. nu este permis (art. 45 C.com.). Drepturile litigioase derivând dintr-un fapt comercial pot fi vândute, dar debitorul nu poate exercita r.l.

Retragerea arbitrilor

de

Retragerea arbitrilor

retragerea arbitrilor, cauză de încetare a calităţii de arbitru asemănătoare renunţării mandatarului la mandatul încredinţat; în acest sens, r.a. trebuie să fie notificată din timp părţilor şi să nu intervină într-un mod abuziv, nejustificat; în caz contrar, arbitrul este răspunzător de daunele produse.

Retragerea recursului

de

Retragerea recursului

retragerea recursului, facultate recunoscută recurentului în scopul de a-şi putea retracta calea de atac declarată. R.r. poate avea loc până la închiderea dezbaterilor în faţa instanţei de control judiciar; ea se poate face prin cerere scrisă, prezentată personal sau prin declaraţie verbală, făcută de recurent, în şedinţa publică; partea îşi poate retrage recursul şi prin înscris autentic, acesta urmând să fie înfăţişat instanţei competente. Instanţa este obligată însă să cerceteze dacă declaraţia de r.r. nu este făcută din eroare, atrăgând atenţia recurentului asupra consecinţelor pe care le determină atitudinea sa. Recursul poate fi retras şi de procuror, dar partea în favoarea căreia s-a exercitat calea de atac şi-o poate însuşi. R.r. determină închiderea dosarului de către instanţa de control judiciar.

retragerea apelului sau recursului – drept al părţilor din procesul penal de a-şi retrage apelul sau recursul declarat. Retragerea trebuie făcută personal de parte sau prin mandatar special, iar dacă partea se află în stare de deţinere, printr-o declaraţie atestată sau consemnată printr-un proces-ver-bal de către conducerea locului de deţinere. Reprezentanţii legali pot retrage apelul cu respectarea, în ceea ce priveşte latura civilă, a condiţiilor prevăzute de legea civilă. Inculpatul minor nu poate retrage apelul sau recursul declarat personal sau de reprezentantul său legal Retragerea se poate face până la închiderea dezbaterilor la instanţa de recurs, v. şi recurs.

Revizuire

de

Revizuire

revizuire, cale extraordinară de atac prin intermediul căreia, pe baza unor fapte, împrejurări sau probe descoperite după ce judecata a avut loc, se urmăreşte retractarea unei hotărâri judecătoreşti civile definitive sau irevocabile şi efectuarea unei noi judecăţi. Condiţiile generale cerute pentru exercitarea căii de atac a r. sunt următoarele: a) existenţa unei hotărâri judecătoreşti, definitive sau date de o instanţă de recurs prin care se evocă fondul, susceptibilă de r.; b) invocarea unui motiv de r. prevăzut de lege; c) existenţa unei părţi, care cere r., nemulţumită de hotărârea dată; d) respectarea termenului în care cererea poate fi introdusă, care, în majoritatea cazurilor, este de o lună; fac excepţie motivele de la pct. 9, pct. 8 şi pct. 6 – ipoteza persoanei dispărute sau incapabile -[v. motive de revizuire] – cazuri în care termenul este de 3 luni, de 15 zile şi respectiv de 6 luni. Introducerea cererii de r. nu are efect suspensiv asupra executării hotărârii atacate; instanţa poate însă să suspende executarea, sub condiţia depunerii unei cauţiuni. Procedura după care se soluţionează calea de atac a r. este următoarea: 1) legea nu impune vreo condiţie privitoare la cuprinsul cererii; ea va fi redactată conform principiilor generale, arătându-se numele părţilor, obiectul şi motivele; 2) ca orice cale de atac, r. poate fi cerută numai de partea care are interes, adică de partea lezată direct prin existenţa vreunuia din motivele prevăzute de lege; ea poate fi folosită şi de procuror; 3) cererea de r. se adresează instanţei a cărei hotărâre se urmăreşte a fi anulată, iar când r. se cere pentru contrarietate de hotărâri, la instanţa superioară în grad faţă de instanţa sau instanţele care au pronunţat hotărârile potrivnice; 4) cererea de r. se judecă după regulile dreptului comun; întâmpinarea este obligatorie şi se depune la dosar cu cel puţin 5 zile înaintea termenului de judecată; în prima etapă, judecata va viza motivul sau motivele pentru care r. hotărârii a fost cerută, iar în a doua etapă, dacă cererea s-a dovedit a fi întemeiată, rejudecarea pricinii; 5) dacă cererea de r. este admisă, se va proceda la schimbarea, în tot sau numai în parte, a hotărârii a cărei r. s-a cerut; face excepţie cazul de r. pentru contrarietate de hotărâri, când se va dispune anularea ultimei hotărâri; 6) hotărârea dată este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită [v. şi termen de revizuire].

revizuire (în dreptul penal) – cale extraordinară de atac prin utilizarea căreia se urmăreşte înlăturarea erorilor judiciare intervenite în urma unei interpretări greşite a probelor administrate datorită necunoaşterii unor împrejurări de fapt descoperite ulterior (art. 393 şi urm. C. proc. pen.). Funcţia sa procesuală constă în înlesnirea descoperirii, adunarea şi deducerea în faţa justiţiei a unui material probator cu totul inedit sau cel puţin necunoscut instanţei, care să permită constatarea erorii judiciare şi înlăturarea ei. Revizuirea se diferenţiază de toate celelalte căi extraordinare de casare prin aceea că în cazul său temeiurile de înlăturare a hotărârii nu rezultă din dosarul cauzei, ci din elemente exterioare acestuia, pe care instanţele nu le-au avut în vedere în judecata anterioară. Cazurile de revizuire sunt: descoperirea de fapte sau împrejurări necunoscute instanţei la soluţionarea cauzei; un martor, expert sau interpret a comis infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere; un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals; un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere; când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia. Cererea de revizuire poate fi făcută de oricare dintre părţile din proces în limitele calităţii sale procesuale, precum şi de soţul sau rudele apropiate ale condamnatului, chiar şi după moartea acestuia sau de procuror din oficiu. Cererea se adresează procurorului de la parchetul de pe lângă instanţa care a judecat cauza în primă instanţă. In favoarea condamnatului, cererea de revizuire poate fi făcută oricând, chiar şi după executarea pedepsei sau după moartea condamnatului, iar în defavoarea acestuia sau a celui achitat ori a celui faţă de care s-a încetat procesul penal cererea se poate face numai în termen de un an, socotit de la data când diferitele temeiuri de revizuire au fost cunoscute. Dacă consideră necesare cercetări pentru verificarea temeiniciei cererii de revizuire, procurorul dispune aceasta prin ordonanţă, actele de cercetare urmând să se efectueze în termenul legal stabilit calculat de la introducerea cererii. După efectuarea cercetărilor procurorul înaintează materialul împreună cu concluziile sale instanţei competente. Aceasta, după ce ascultă concluziile procurorului şi ale părţilor, examinează dacă cererea de revizuire îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege şi dacă din probele strânse în cursul cercetării efectuate de procuror rezultă date suficiente pentru admiterea în principiu a cererii de revizuire, dispunând prin încheiere admiterea în principiu sau, prin sentinţă, respingerea acesteia. Odată cu admiterea în principiu a cererii de revizuire instanţa poate suspenda motivat, în tot sau în parte, executarea hotărârii supuse revizuirii, poate lua motivat oricare din măsurile preventive, poate dispune reunirea cauzelor în vederea rejudecării pentru situaţiile în care două hotărâri definitive nu se pot concilia. După admiterea în principiu a cererii de revizuire are loc rejudecarea cauzei potrivit procedurii de judecată în primă instanţă. Dacă se constată că cererea de revizuire este întemeiată, instanţa anulează hotărârea, în măsura în care a fost admisă revizuirea, sau hotărârile ce nu se pot concilia şi pronunţă o nouă hotărâre, dispunând totodată, dacă este cazul, restituirea amenzii plătite şi a averii confiscate, precum şi a cheltuielilor judiciare făcute de cel în favoarea căruia i s-a admis cererea; iar pentru cei condamnaţi la pedeapsa închisorii la locul de muncă, restituirea cotei din remuneraţie ce le-a fost reţinută şi calcularea ca vechime şi continuitate în muncă a duratei pedepsei executate. Dacă se constată că cererea de revizuire nu este întemeiată, instanţa o respinge. Sentinţele instanţei de revizuire sunt supuse aceloraşi căi de atac ca şi hotărârile la care se referă revizuirea, iar deciziile date în apel sunt supuse recursului. în aceleaşi condiţii ca cele enunţate anterior se desfăşoară şi revizuirea hotărârii penale cu privire la latura civilă.

REVIZUIRE, 1. Cale extraordinară de atac aplicabilă atât în procesul civil, cât şi în cel penal, care constă, în esenţă, în atacarea unei hotărârii definitive care a fost justă în raport de materialele dosarului existente la data pronunţării hotărârii, dar ulterior s-au descoperit dovezi noi sau s-a constatat că dovezile care au funda-mentat-o au fost false, astfel că hotărârea, la acest moment, este greşită. 2. Modificarea unor norme juridice (tratate, coduri, contracte etc.) pentru a le pune în concordanţă cu noile schimbări socio-politice.

Revizuirea unei hotărâri pronunţate de instanţa de contencios administrativ

de

Revizuirea unei hotărâri pronunţate de instanţa de contencios administrativ

revizuirea unei hotărâri pronunţate de instanţa de contencios administrativ, cale extraordinară de atac prin intermediul căreia, pe baza unor fapte, împrejurări sau probe descoperite după ce judecata a avut loc, se urmăreşte retractarea unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile pronunţate de instanţele de contencios administrativ şi efectuarea unei noi judecăţi.

Potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, constituie motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de Codul de procedură civilă, pronunţarea hotărârilor rămase definitive şi irevocabile prin încălcarea principiului priorităţii dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituţia României, republicată. Cererea de revizuire se introduce în termen de 15 zile de la comunicare, care se face, la cererea temeinic motivată a părţii interesate, în termen de 15 zile de la pronunţare. Cererea de revizuire se soluţionează de urgenţă şi cu precădere, într-un termen maxim de 60 de zile de la înregistrare [v. şi motive de revizuire; revizuire].

Revocarea arbitrilor

de

Revocarea arbitrilor

revocarea arbitrilor, actul discreţionar al părţii dintr-un litigiu arbitrai de a retrage însărcinarea arbitrului pe care l-a desemnat, fără a fi obligată să-şi justifice decizia; r.a. poate interveni în cazul în care partea şi-a pierdut încrederea în imparţialitatea, competenţa profesională sau alte calităţi personale ale arbitrului; reprezintă o cauză de încetare a calităţii de arbitru; dacă revocarea se produce abuziv şi cauzează un prejudiciu arbitrului, acesta poate să fie despăgubit de partea care a acţionat în acest mod [v. şi arbitrii.]

Rezoluţie pentru fixarea termenului

de

Rezoluţie pentru fixarea termenului

rezoluţie pentru fixarea termenului, menţiune făcută de preşedintele instanţei sau de judecătorul de serviciu, pe cererea de chemare în judecată, pentru stabilirea datei la care părţile urmează să se înfăţişeze.

R.p.f.t. poate fi făcută de preşedintele instanţei sau de judecătorul de serviciu numai după verificarea prealabilă a conţinutului cererii şi a condiţiilor impuse de lege; astfel, se va verifica plata taxelor de timbru; în mod excepţional, se va putea primi şi o cerere netimbrată sau insuficient timbrată, cu obligarea reclamantului de a îndeplini această cerinţă până la primul termen fixat de instanţă. Prin rezoluţie se va stabili primul termen de judecată, dispunându-se, în acelaşi timp, citarea părţilor; dacă cererea de chemare în judecată este prezentată personal de reclamant şi acesta este de faţă la fixarea zilei de înfăţişare, el va lua termenul în cunoştinţă; lipsa reclamantului la primul termen conduce însă la citarea sa pentru termenul următor.

Ridicarea dreptului de administrare

de

Ridicarea dreptului de administrare

ridicarea dreptului de administrare, măsură pe care judecătorul-sindic o poate lua prin hotărârea de deschidere a procedurii insolvenţei şi care se concretizează în suspendarea mandatului administratorului special sau al consiliului de administraţie al debitorului. în cazul în care se ia această măsură împotriva debitorului, conducerea acestuia este preluată de administratorul judiciar sau de lichidator, după caz.

Rudenie şi afinitate

de

Rudenie şi afinitate

rudenie şi afinitate, situaţie bazată pe legătura (de sânge sau juridică) ce există între două sau mai multe persoane. R. şi a. poate constitui un motiv de recuzare şi strămutare a procesului civil. Potrivit legii, oricare dintre părţi poate solicita fie recuzarea, fie strămutarea procesului civil; acest drept de opţiune vizează situaţiile când una din părţi are cel puţin două rude sau afini, până la al patrulea grad inclusiv, printre judecătorii instanţei; dacă partea are doar o singură rudă sau afin printre membrii acelei instanţe, ea poate solicita numai recuzarea. Strămutarea se deosebeşte de recuzare, chiar dacă ambele cereri se întemeiază pe motive de r. şi a.; în prima situaţie cauza se trimite spre soluţionare la o altă instanţă decât cea competentă, pentru realizarea unei judecăţi obiective; în schimb, recuzarea conduce doar la înlăturarea judecătorilor din completul de judecată [v. şi recuzare; strămutarea procesului].

Radiere

de

Radiere

radiere, operaţiune de ştergere a unei înregistrări/unei persoane dintr-un registru public destinată să asigure publicitatea faţă de persoanele interesate a unor activităţi, acte, fapte şi împrejurări prevăzute de lege; operaţiune opusă înmatriculării. R., ca şi înmatricularea, este întâlnită în diferite domenii de activitate, fiind rezultatul unei prevederi legale care obligă la acest demers pe cei care desfăşoară activităţi apreciate ca fiind importante de legiuitor. Modalitatea şi condiţiile în care se realizează r. sunt prevăzute de lege şi sunt date în supravegherea unei autorităţi publice sau de interes public. R. poate fi voluntară, dar poate fi şi o sancţiune, de cele mai multe ori severă şi ultimă, aplicată de autoritatea de supraveghere. în cazurile în care de existenţa înmatriculării în registru depinde însăşi fiinţa (personalitatea juridică) unei persoane juridice sau abilitarea unei persoane – fizice sau juridice – de a desfăşura o anumită activitate, r. din registru are drept consecinţă dispariţia din ordinea juridică a respectivei persoane juridice sau imposibilitatea desfăşurării acelei activităţi de către persoana fizică/juridică respectivă.

1. În materia înregistrărilor în registrul comerţului. Orice persoană fizică sau juridică prejudiciată ca efect al unei înmatriculări ori printr-o menţiune în registrul comerţului are dreptul să ceară r. înregistrării păgubitoare, în tot sau numai cu privire la anumite elemente ale acesteia, în cazul în care prin hotărâri judecătoreşti irevocabile au fost desfiinţate în tot sau în parte sau modificate actele care au stat la baza înregistrării cu privire la care se solicită radierea, dacă prin hotărârea judecătorească nu a fost dispusă menţionarea în registrul comerţului. Cererea se depune şi se menţionează în registrul comerţului la care s-a făcut înmatricularea comerciantului. în termen de 3 zile de la data depunerii, oficiul registrului comerţului înaintează cererea tribunalului în a cărui rază teritorială se află sediul comerciantului, iar în cazul sucursalelor înfiinţate în alt judeţ, tribunalului din acel judeţ. Tribunalul se pronunţă asupra cererii cu citarea O.R.C. şi a comerciantului. Hotărârea judecătorească de soluţionare a cererii poate fi atacată numai cu recurs, iar termenul de recurs curge de la pronunţare, pentru părţile prezente, şi de la comunicare, pentru părţile lipsă. Oficiul registrului comerţului va efectua r. şi va publica hotărârea judecătorească irevocabilă în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, pe cheltuiala părţii care a introdus cererea. în acest scop, instanţa va comunica O.R.C. hotărârea judecătorească, în copie legalizată, cu menţiunea rămânerii irevocabile (art. 25 din Legea nr. 26/1990).

Prin decizia nr. X/2006 pronunţată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie — secţiile unite în soluţionarea recursului în interesul legii declarat de Procurorul General, art. 25 din Legea nr. 26/1990 a fost interpretat în sensul că, pentru a putea fi exercitată acţiunea în r. reglementată prin acest text de lege este necesar să fie îndeplinite, cumulativ, următoarele trei condiţii: să existe o hotărâre judecătorească anterioară irevocabilă, prin care să fi fost desfiinţate sau modificate actele care au stat la baza înregistrării cu privire la care se solicită r., să nu se fi dispus prin acea hotărâre efectuarea de menţiuni în registrul comerţului privind desfiinţarea ori modificarea actului care a stat la baza înregistrării, iar persoana interesată să facă dovada că i s-a cauzat un prejudiciu prin înregistrarea a cărei r. o solicită. O atare rezolvare este impusă şi de reglementarea art. 7 alin. (1) din Legea nr. 26/1990, potrivit căreia „Instanţele judecătoreşti sunt obligate să trimită registrului comerţului, în termen de 15 zile de la data când au rămas irevocabile, copii legalizate de pe hotărârile irevocabile ce se referă la acte, fapte şi menţiuni a căror înregistrare în registrul comerţului o
dispun, conform legii”, precum şi de prevederea explicită din alin. (2) al aceluiaşi articol că „în aceste încheieri şi hotărâri instanţele judecătoreşti vor dispune efectuarea înregistrărilor în registrul comerţului”. Ca urmare, în ipoteza în care instanţele de judecată nu s-au conformat prevederilor legale menţionate, partea prejudiciată printr-o înmatriculare sau menţiune în registrul comerţului are posibilitatea să formuleze acţiune separată, în r., în condiţiile reglementate prin art. 25 alin. (1) din Legea nr. 26/1990. în acest fel, r. înmatriculării sau a unei menţiuni în registrul comerţului, ca operaţiune derivată, complementară şi subsecventă altei operaţiuni principale, efectuată anterior, se poate dispune numai pe baza unei hotărâri judecătoreşti irevocabile, pronunţată la cererea persoanei interesate. De aceea, procedura instituită prin art. 25 din Legea nr. 26/1990 are caracter necontencios, iar instanţei judecătoreşti învestite cu o acţiune în r. îi revine doar obligaţia de a verifica, sub aspect formal, dacă sunt întrunite cumulativ cele trei condiţii prevăzute în acest text de lege, pe o atare cale neputându-se dispune şi cu privire la existenţa şi valabilitatea titlului sau a raporturilor juridice dintre părţi. într-adevăr, în raport cu prevederile legale aplicabile, r. unei menţiuni în condiţiile în care actele juridice care au stat la baza înregistrării nu au fost desfiinţate printr-o hotărâre judecătorească anterioară irevocabilă ar fi posibilă numai pe calea acţiunii în anulare, în cadrul unei proceduri cu caracter contencios, iar nu şi pe calea unei cereri necontencioase, formulată în temeiul art. 25 din Legea nr. 26/1990. Această interpretare a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este obligatorie pentru instanţele de judecată (art. 329 C.proc.civ.).

în urma modificărilor aduse Legii nr. 26/1990 prin O.U.G. nr. 116/2009, r. din registrul comerţului ca urmare a dizolvării în temeiul art. 237 din Legea nr. 31/1990 şi al art. 30 şi 31 din Legea nr. 359/2004 se dispune de secţia comercială a tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are sediul comerciantul. Cererea se soluţionează de urgenţă şi cu precădere, în camera de consiliu, cu citarea părţilor, pronunţându-se o sentinţă care este executorie şi este supusă numai recursului. Sentinţa pronunţată se comunică persoanei juridice la sediul social, Ministerului Finanţelor Publice – Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, pe cale electronică, se publică pe pagina de internet a O.N.R.C. şi se afişează la sediul oficiului registrului comerţului în care este înregistrată persoana juridică (art. 3 din O.U.G. nr. 116/2009). în cazul fuziunii, inclusiv al fuziunii transfrontaliere, şi în cazul divizării, competenţa de verificare a legalităţii hotărârii asupra fuziunii/divizării, precum şi, după caz, a actului constitutiv ori a actului modificator şi de a dispune înregistrarea acestora în registrul comerţului aparţine secţiei comerciale a tribunalului în circumscripţia căruia se află sediul comerciantului. Cererea de înregistrare în registrul comerţului a menţiunilor privitoare la fuziune, fuziune trans-frontalieră, divizare şi înscrisurile în susţinerea acesteia se depun la oficiul registrului comerţului, care le înaintează, în termen de 3 zile de la primire, instanţei competente. Cererea se soluţionează potrivit dispoziţiilor art. 331-339 C.proc.civ. referitoare la procedura necontencioasă (art. 4 din O.U.G nr. 116/2009). Prin hotărârea pronunţată, instanţa dispune şi înregistrarea în registrul comerţului a menţiunilor de fuziune, fuziune transfrontalieră, divizare, precum şi radierea societăţii care îşi încetează existenţa.

2. În materia furnizării serviciilor de certificare a semnăturii electronice. R. furnizorilor de servicii de certificare din Registru se efectuează pe baza comunicării făcute de către furnizor autorităţii de reglementare şi supraveghere specializate în domeniu cu cel puţin 30 de zile înainte de data încetării activităţii sale. R. se poate efectua şi din oficiu de către autoritatea de reglementare şi supraveghere specializată în domeniu, în situaţia în care aceasta constată pe orice altă cale că furnizorul şi-a încetat activitatea (art. 35 din Legea nr. 455/2001). Neînde-plinirea în termenul stabilit a obligaţiei de conformare la dispoziţiile legii şi reglementările emise de autoritatea de reglementare şi supraveghere specializată în domeniu constituie motiv pentru autoritatea de reglementare şi supraveghere specializată în domeniu de a dispune încetarea activităţii furnizorului de servicii de certificare şi r. acestuia din Registru. în cazul în care se constată o încălcare gravă a dispoziţiilor legale, autoritatea de reglementare şi supraveghere specializată în domeniu poate dispune direct şi imediat încetarea activităţii furnizorului de servicii de certificare şi radierea acestuia din Registru (art. 33 din Legea nr. 455/2001).

3. În materia persoanelor fizice şi întreprinderilor familiale. PFA îşi încetează activitatea şi este radiată din registrul comerţului în următoarele cazuri: i) prin deces; ii) prin voinţa acesteia; iii) în condiţiile art. 25 din Legea nr. 26/1990. Cererea de r., însoţită de copia certificată pentru conformitate cu originalul a actelor doveditoare, după caz, se depune la O.R.C. de pe lângă tribunalul unde îşi are sediul profesional, de către orice persoană interesată şi este soluţionată prin rezoluţie motivată de directorul O.R.C. de pe lângă tribunal (art. 21 din O.U.G. nr. 44/2008). întreprinzătorul persoană fizică titular al unei întreprinderi individuale îşi încetează activitatea şi este radiat din registrul comerţului în următoarele cazuri: i) prin deces; ii) prin voinţa acestuia; iii) în condiţiile art. 25 din Legea nr. 26/1990. Cererea de r., însoţită de copia certificată pentru conformitate cu originalul a actelor doveditoare, după caz, se depune la O.R.C. de pe lângă tribunalul unde îşi are sediul profesional, de către orice persoană interesată. în cazul decesului întreprinzătorului persoană fizică titular al unei întreprinderi individuale moştenitorii pot continua întreprinderea, dacă îşi manifestă voinţa, printr-o decalraţie autentică, în termen de 6 luni de la data dezbaterii succesiunii. Când sunt mai mulţi moştenitori, aceştia îşi vor desemna un reprezentant, în vederea continuării activităţii economice ca întreprindere familială. Dispoziţiile referitoare la înregistrarea în registrul comerţului sunt aplicabile şi în această situaţie în mod corespunzător. Activitatea va putea fi continuată sub aceeaşi firmă, cu obligaţia de menţionare în cuprinsul acelei firme a calităţii de succesor (art. 27 din O.U.G. nr. 44/2008).

4. Întreprinderea familială îşi încetează activitatea şi este radiată din registrul comerţului în următoarele cazuri: i) mai mult de jumătate dintre membrii acesteia au decedat; ii) mai mult de jumătate dintre membrii întreprinderii cer încetarea acesteia sau se retrag din întreprindere; iii) în condiţiile art. 25 din Legea nr. 26/1990. Cererea de r., însoţită de copia certificată pentru conformitate cu originalul a actelor doveditoare, după caz, se depune la O.R.C. de pe lângă tribunalul unde îşi are sediul profesional, de către orice persoană interesată. Dispoziţiile referitoare la înregistrarea în registrul comerţului sunt aplicabile şi în această situaţie în mod corespunzător (art. 33 din O.U.G. nr. 44/2008).

Persoanele fizice şi asociaţiile familiale autorizate şi înregistrate în registrul comerţului în temeiul unor acte normative anterioare ordonanţei de urgenţă pot funcţiona în baza certificatului de înregistrare, emis de oficiul registrului comerţului de pe lângă tribunal, o perioadă de 2 ani de la data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă. Până la împlinirea termenului de 2 ani, persoanele arătate vor opta pentru desfăşurarea activităţii în una dintre formele prevăzute de prezenţa ordonanţa de urgenţă. Persoanele care nu şi-au exercitat dreptul de opţiune îşi încetează activitatea şi vor fi radiate din registrul comerţului, din oficiu, fără nicio altă formalitate (art. 39 din O.U.G. nr. 44/2008). V. persoană fizică autorizată, întreprindere familială, registrul comerţului, comerciant, oficiul registrului comerţului, sucursală, dizolvare, sediu, înregistrare fuziune, divizare, act constitutiv, furnizor de servicii de certificare.

Raportul administratorului în procesul de divizare/fuziune al SA

de

Raportul administratorului în procesul de divizare/fuziune al SA

raportul administratorului în procesul de divizare/fuziune al SA, raport pe care îl întocmesc administratorii societăţilor pe acţiuni care participă la fuziune sau la divizare. R. va fi întocmit în scris, detaliat, şi va explica proiectul de fuziune sau de divizare, cu precizarea fundamentului său juridic şi economic, în special cu privire la rata de schimb a acţiunilor. în cazul divizării, r. va include, de asemenea, criteriul de repartizare a acţiunilor.

R. trebuie să descrie, de asemenea, orice dificultăţi speciale apărute în realizarea evaluării. în cazul divizării, r. administratorilor va include şi informaţii referitoare la întocmirea raportului de evaluare a aporturilor în natură, pentru societăţile beneficiare, şi registrul la care acesta trebuie depus. Administratorii societăţii divizate trebuie să informeze adunarea generală a societăţii divizate, precum şi pe administratorii societăţilor beneficiare, astfel încât aceştia să poată informa, la rândul lor, adunările generale ale societăţilor respective asupra oricărei modificări substanţiale a activelor şi pasivelor, intervenită între dată întocmirii proiectului de divizare şi data adunării generale a societăţii divizate care urmează să decidă asupra proiectului de divizare (art. 243^2 din Legea nr. 31/1990). V. administrator, societate comercială, fuziune, divizare, proiect de fuziune/divizare, aport, adunarea generală a asociaţilor.

Raportul administratorului judiciar/lichidatorului în procedura simplificată a falimentului

de

Raportul administratorului judiciar/lichidatorului în procedura simplificată a falimentului

raportul administratorului judiciar/lichidatorului în procedura simplificată a falimentului, raport pe care administratorul judiciar sau, după caz, lichidatorul, în cazul procedurii simplificate, îl întocmeşte şi supune judecătorului-sindic, în termenul stabilit de judecătorul-sindic, dar care nu va putea depăşi 40 de zile de la data desemnării lichidatorului, asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la apariţia insolvenţei debitorului, cu menţionarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă. în cazul în care debitorul nu se încadrează în criteriile care permit aplicabilitatea procedurii simplificate, r. va indica dacă există o posibilitate reală de reorganizare efectivă a activităţii debitorului ori, după caz, motivele care nu permit reorganizarea şi, în acest caz, va propune intrarea în faliment.

în cazul în care, prin r. său, administratorul judiciar arată că activitatea debitorului poate fi redresată pe baza unui plan de reorganizare judiciară, acesta va trebui să precizeze dacă recomandă ca planul de reorganizare să fie cel propus de debitor, dacă, la cererea debitorului, colaborează la întocmirea acelui plan ori dacă intenţionează să propună un alt plan singur sau împreună cu unul ori mai mulţi creditori. Propunerea privind intrarea în faliment a debitorului, în procedură generală, va fi supusă aprobării adunării generale a creditorilor la prima şedinţă a acesteia.
În cazul în care r. administratorului judiciar va face propunerea de intrare în faliment, acesta va publica un anunţ referitor la r. în Buletinul procedurilor de insolvenţă, cu indicarea datei primei adunări a creditorilor, sau va convoca adunarea creditorilor, dacă r. va fi depus după data primei adunări. La această adunare va supune votului adunării creditorilor propunerea de intrare în faliment. Administratorul judiciar va asigura posibilitatea consultării r. privind cauzele şi împrejurările care au dus la apariţia insolvenţei debitorului la sediul său, pe cheltuiala solicitantului. O copie de pe r. va fi depusă la grefa tribunalului şi la registrul comerţului sau, după caz, la registrul în care este înmatriculat debitorul şi va fi comunicată debitorului (art. 59 din Legea nr. 85/2006). în cadrul şedinţei adunării generale a creditorilor, administratorul judiciar îi va informa pe creditorii prezenţi despre voturile valabile primite în scris cu privire la propunerea de intrare în faliment a debitorului în procedură generală. Adunarea generală a creditorilor va aproba propunerea administratorului judiciar prin votul titularilor a cel puţin două treimi din creanţele prezente la vot. Indiferent de rezultatul votului, propunerea nu va fi aprobată în cazul în care unul sau mai mulţi creditori, deţinând împreună peste 20% din creanţele cuprinse în tabelul preliminar de creanţe, îşi anunţă intenţia de a depune, în termenul legal, un plan de reorganizare a debitorului. în cazul aprobării de către adunarea generală a creditorilor a propunerii administratorului judiciar, judecătorul-sindic va decide, prin sentinţă, intrarea în faliment a debitorului. Dispoziţiile de mai sus nu se aplică pentru r. privind posibilitatea de reorganizare efectivă a activităţii ori, după caz, motivele care nu permit reorganizarea debitorului căruia nu i se poate aplica procedura simplificată, în cazul în care, până la data şedinţei adunării generale a creditorilor de aprobare a r. de intrare în faliment, a fost admis un plan de reorganizare de către judecătorul-sindic (art. 60 din Legea nr. 85/2006). V. administrator judiciar, lichidator, procedură simplificată, judecător-sindic, insolvenţă, faliment, plan de reorganizare, adunare generală a creditorilor, registrul comerţului.

Raportul cenzorului/auditorului financiar

de

Raportul cenzorului/auditorului financiar

raportul cenzorului/auditorului financiar, raport pe care cenzorii/auditorul financiar îl prezintă adunării generale. Cenzorii sunt obligaţi să supravegheze gestiunea societăţii, să verifice dacă situaţiile financiare sunt legal întocmite şi în concordanţă cu registrele, dacă acestea din urmă sunt ţinute regulat şi dacă evaluarea elementelor patrimoniale s-a făcut conform regulilor stabilite pentru întocmirea şi prezentarea situaţiilor financiare. Despre toate acestea, precum şi asupra propunerilor pe care le vor considera necesare cu privire la situaţiile financiare şi repartizarea profitului, cenzorii vor prezenta adunării generale un r. amănunţit. Modalitatea şi procedura de raportare a auditorilor interni se stabilesc potrivit normelor elaborate de Cameră Auditorilor Financiari din România. Adunarea generală poate aproba situaţiile financiare anuale numai dacă acestea sunt însoţite de r. cenzorilor sau, după caz, al auditorilor financiari.

Cenzorii sau, după caz, auditorii interni vor aduce la cunoştinţa membrilor consiliului de administraţie neregulile în administraţie şi încălcările dispoziţiilor legale şi ale prevederilor actului constitutiv pe care le constată, iar cazurile mai importante le vor aduce la cunoştinţa adunării generale (art. 163 din Legea nr. 31/1990). R. cenzorilor sau, după caz, al auditorului financiar rămâne depus la sediul societăţii şi la cel al sucursalelor în cele 15 zile care preced întrunirea adunării generale, pentru a fi consultate de acţionari. La cerere, consiliul de administraţie, respectiv directoratul, eliberează acţionarilor copii de pe aceste documente. Sumele percepute pentru eliberarea de copii nu pot depăşi costurile administrative implicate de furnizarea acestora (art. 184 din Legea nr. 31/1990). V. cenzor, societate comercială, registru, adunare generală a asociaţilor, consiliu de administraţie, act constitutiv, sediu, sucursală, acţionar, directorat, auditarea situaţiilor financiare.

Raporturi fundamentale în materie cambială

de

Raporturi fundamentale în materie cambială

raporturi fundamentale în materie cambială, raporturi juridice preexistente între trăgător, tras şi beneficiar care justifică emiterea cambiei de către trăgător şi plata sa de către tras către beneficiar. R.f. sunt distincte de cele născute prin emiterea cambiei, care au regim juridic propriu (caracterul abstract al cambiei). V. cambie, trăgător, tras, beneficiar.

Rata dobânzii de referinţă

de

Rata dobânzii de referinţă

rata dobânzii de referinţă, rata dobânzii folosită ca bază de calcul pentru determinarea dobânzilor ce urmează să fie aplicate şi care provine dintr-o sursă publică ce poate fi verificată de ambele părţi ale unui contract de servicii de plată (art. 5 pct. 26 din O.U.G. nr. 113/2009). V. dobânda de referinţă B.N.R.

Rata de leasing

de

Rata de leasing

rata de leasing, 1. suma pe care locatarul/utilizatorul se obligă să o plătească periodic locatorului/finanţatorului în schimbul transmiterii de către acesta, la solicitarea locatarului/utilizatorului, pentru o perioadă determinată, a dreptului de folosinţă asupra unui bun al cărui proprietar este [art. 1 alin. (1) din O.G. nr. 51/1997]. 2. suma pe care utilizatorul se obligă să o plătească periodic în schimbul transmiterii, de către locator/finanţator, la solicitarea utilizatorului şi cu acordul titularului dreptului de autor, a dreptului de utilizare a programelor pentru calculator, ca drept patrimonial de autor asupra programelor pentru calculator [art. 1 alin. (3) din O.G. nr. 51/1997). în cazul leasingului financiar, r. de 1. reprezintă cota-parte din valoarea de intrare a bunului şi dobânda de leasing, care se stabileşte pe baza ratei dobânzii convenite prin acordul părţilor. în cazul leasingului operaţional, chiria se stabileşte prin acordul părţilor [art. 2 lit. d) din O.G. nr. 51/1997 [V. leasing, valoare de intrare, utilizator, finanţator.]

RATA DE LEASING, reprezintă: a) în cazul leasingului financiar, cota-parte din valoarea de intrare a bunului şi dobânda de leasing, care se stabileşte pe baza ratei dobânzii convenite prin acordul părţilor; b) în cazul leasingului operaţional, chiria se stabileşte prin acordul părţilor.

Raportul experţilor asupra divizării/fuziunii societăţilor comerciale

de

Raportul experţilor asupra divizării/fuziunii societăţilor comerciale

raportul experţilor asupra divizării/fuziunii societăţilor comerciale, raportul pe care persoanele desemnate ca experţi trebuie să îl întocmească obligatoriu în cazul divizării/fuziunii societăţilor comerciale. Unul sau mai mulţi experţi, persoane fizice ori juridice, acţionând pe seama fiecăreia dintre societăţile care participă la fuziune sau divizare, dar independent de acestea, vor fi desemnaţi de către directorul O.R.C./persoana desemnată pentru a examina proiectul de fuziune sau de divizare şi a întocmi un r. scris către acţionari. R. trebuie să fie întocmit în scris şi să cuprindă următoarele menţiuni:precizarea dacă rata de schimb a acţiunilor sau părţilor sociale este corectă şi rezonabilă; metoda sau metodele folosite pentru a determina rata de schimb propusă; împrejurarea dacă metoda sau metodele folosite sunt adecvate pentru cazul respectiv; indicarea valorilor obţinute prin aplicarea fiecăreia dintre aceste metode; opinia experţilor privind ponderea atribuită metodelor în cauză pentru obţinerea valorii reţinute în final; orice dificultăţi deosebite în realizarea evaluării.

La cererea comună a societăţilor care participă la fuziune sau la divizare, directorul O.R.C./per-soana desemnată desemnează unul sau mai mulţi experţi acţionând pentru toate societăţile implicate, dar independent de acestea. Fiecare dintre experţii desemnaţi are dreptul de a obţine de la oricare dintre societăţile care participă la fuziune sau la divizare toate informaţiile şi documentele relevante şi de a face toate investigaţiile necesare. Examinarea proiectului de fuziune sau, după caz, de divizare şi întocmirea r. experţilor asupra divizării/fuziunii societăţilor comerciale nu vor fi necesare dacă toţi acţionarii/asociaţii sau toţi deţinătorii altor valori mobiliare care conferă drepturi de vot la fiecare dintre societăţile participante la fuziune sau la divizare decid astfel (art. 243^3 Legea nr. 31/1990 a societăţilor comerciale). V. fuziune, divizare, proiect de fuziune/divizare.

Răscumpărarea bunului care face obiectul contractului de leasing

de

Răscumpărarea bunului care face obiectul contractului de leasing

răscumpărarea bunului care face obiectul contractului de leasing, operaţiunea prin care o persoană fizică sau juridică vinde un bun unei societăţi de leasing, pentru a-1 utiliza în sistem de leasing, cu dreptul sau obligaţia de răscumpărare la sfârşitul contractului de leasing. Este, de asemenea, permisă r. bunului obiect al unui contract de leasing de către furnizor de la locator/finanţator (art. 22 din O.G. nr. 51/1997). V. leasing.

Răscumpărarea monedei electronice

de

Răscumpărarea monedei electronice

răscumpărarea monedei electronice, dreptul deţinătorului de monedă electronică de a dobândi, de la instituţiile emitente de monedă electronică, în perioada de valabilitate pentru care a fost emisă monedă, în schimbul monedei electronice, valoarea egală cu valoarea acesteia existentă în sold.

R. se realizează prin schimbarea valorii monedei în numerar sau prin transfer în cont, fără reţinerea altor taxe şi comisioane în afara celor strict necesare efectuării operaţiunii de r. Contractele încheiate de instituţiile emitente de monedă electronică cu deţinătorii trebuie să prevadă în mod clar condiţiile de r. a monedei electronice. Contractele pot prevedea un prag minim de răscumpărare, care nu poate fi mai mare decât echivalentul în lei a 10 euro (art. 326 din O.U.G. nr. 99/2006). V. moneda electronică.

Răspunderea civilă în cazul divizării/fuziunii societăţilor comerciale

de

Răspunderea civilă în cazul divizării/fuziunii societăţilor comerciale

răspunderea civilă în cazul divizării/fuziunii societăţilor comerciale, procedura de tragere la răspundere a persoanelor pentru neregularităţile comise în pregătirea şi realizarea fuziunii sau divizării. Asociaţii societăţii care îşi încetează existenţa (în cazul divizării sau a fuziunii prin absorbţie) devin asociaţi ai societăţii absorbante (în cazul fuziunii) sau asociaţi ai societăţilor beneficiare (în cazul divizării), iar drepturile lor în societăţile care îşi încetează existenţa trebuie protejate, în special sub aspectul stabilirii ratei de schimb a acţiunilor/părţilor sociale, în care un rol important îl au administratorii/membrii directoratului.

în sarcina acestora, pentru eventualele neregularităţi comise în pregătirea şi realizarea fuziunii sau divizării, faţă de acţionarii sau asociaţii societăţii absorbite sau ai societăţii care este divizată, poate fi reţinută o r.e. delictuală (art. 245 Legea nr. 31/1990 a societăţilor comerciale). Tot o r.e. delictuală revine şi experţilor care întocmesc raportul asupra divizării/fuziunii (în condiţiile art. 243^3 Legea nr. 31/1990 a societăţilor comerciale), faţă de acţionarii/asociaţii societăţii absorbite sau divizate, pentru neregularităţile comise în îndeplinirea îndatoririlor lor (art. 245 Legea nr. 31/1990 a societăţilor comerciale). V. divizare/fuziune.

Răspunderea membrilor organelor de conducere în cazul insolvenţei

de

Răspunderea membrilor organelor de conducere în cazul insolvenţei

răspunderea membrilor organelor de conducere în cazul insolvenţei, procedura de tragere la răspundere a persoanelor cărora le este imputabilă starea de insolvenţă a debitorului, în cazurile anume prevăzute de lege. în cazul în care în raportul asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la apariţia insolvenţei debitorului sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariţia stării de insolvenţă a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune că o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvenţă, să fie suportată de membrii organelor de conducere şi/sau supraveghere din cadrul societăţii, precum şi de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvenţă a debitorului, prin una dintre următoarele fapte: a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane; b) au făcut acte de comerţ în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice; c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activităţi care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăţi; d) au ţinut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ţinut contabilitatea în conformitate cu legea; e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia; f) au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăţi; g) în luna precedentă încetării plăţilor, au plătit sau au dispus să se plătească cu preferinţă unui creditor, în dauna celorlalţi creditori, în cazul plăţilor prevăzute la lit. g), răspunderea reprezentantului legal al persoanei juridice nu va putea fi angajată dacă acestea au fost efectuate, cu bună-credinţă, în executarea unui acord cu creditorii, încheiat ca urmare a unor negocieri extrajudiciare pentru restructurarea datoriilor sale, sub rezerva ca acordul să fi fost de natură a conduce, în mod rezonabil, la redresarea Financiară a debitorului şi să nu fi avut ca scop prejudicierea şi/sau discriminare a unor creditori. în raportul asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la apariţia insolvenţei debitorului, administratorul judiciar/lichidatorul va preciza dacă plăţile prevăzute la lit. g) au fost efectuate în executarea unui astfel de acord. Prevederile mai sus menţionate se vor aplica şi în cazul în care acordul se realizează în cadrul procedurii prevăzute de Legea nr. 381/2009 privind introducerea concordatului preventiv şi mandatului ad-hoc.

Atragerea r. în situaţiile enumerate nu înlătură aplicarea legii penale pentru faptele care constituie infracţiuni. Dacă administratorul judiciar ori, după caz, lichidatorul nu a indicat persoanele culpabile de starea de insolvenţă a debitorului şi/sau a hotărât că nu este cazul să introducă acţiunea în răspundere, aceasta poate fi introdusă de preşedintele comitetului creditorilor în urma hotărârii adunării creditorilor ori, dacă nu s-a constituit comitetul creditorilor, de un creditor desemnat de adunarea creditorilor. De asemenea, poate introduce această acţiune, în aceleaşi condiţii, creditorul care deţine mai mult de 50% din valoarea creanţelor înscrise la masa credală. în caz de pluralitate, r. este solidară, cu condiţia că apariţia stării de insolvenţă să fie contemporană sau anterioară perioadei de timp în care şi-au exercitat mandatul ori în care au deţinut poziţia care ar fi putut cauza insolvenţă. Persoanele în cauză se pot apăra de solidaritate dacă, în organele colegiale de conducere ale persoanei juridice, s-au opus la actele ori faptele care au cauzat insolvenţă sau au lipsit de la luarea deciziilor care au cauzat insolvenţă şi au făcut să se consemneze, ulterior luării deciziei, opoziţia lor la aceste decizii. Cererea de atragere a r. se va judeca separat, formându-se un dosar care va purta acelaşi număr cu dosarul de fond şi căruia i se va adăuga cuvântul „bis”. în cazul în care s-a pronunţat o hotărâre de respingere a acţiunii în răspundere, administratorul judiciar/lichidatorul care nu intenţionează să formuleze recurs împotriva acesteia va notifica creditorii asupra intenţiei sale. în cazul în care adunarea generală sau creditorul care deţine mai mult de jumătate din valoarea tuturor creanţelor decide că se impune introducerea recursului, administratorul judiciar trebuie să formuleze calea de atac, potrivit legii (art. 138 din legea nr. 85/2006). Acţiunea în răspundere se prescrie în termen de 3 ani. Prescripţia începe să curgă de la data la care a fost cunoscută sau trebuia cunoscută persoana care a cauzat apariţia stării de insolvenţă, dar nu mai târziu de 2 ani de la data pronunţării deschiderii procedurii (art. 139 din Legea nr. 85/2006). Sumele depuse ca urmare a angajării r. vor intra în averea debitorului şi vor fi destinate, în caz de reorganizare, plăţii creanţelor potrivit programului de plăţi, completării fondurilor necesare continuării activităţii debitorului, iar în caz de faliment, acoperirii pasivului (art. 140 din Legea nr. 85/2006). Odată cu cererea pentru angajarea răspunderii, administratorul judiciar sau lichidatorul ori, după caz, comitetul creditorilor va putea cere judecătorului-sindic să instituie măsuri asigurătorii asupra bunurilor din averea persoanelor urmărite. Fixarea unei cauţiuni de 10% din valoarea pretenţiilor este obligatorie. Cererea de măsuri asigurătorii poate fi formulată şi ulterior introducerii acţiunii în răspundere (art. 141 în Legea nr. 85/2006).
Executarea silită se efectuează de către executorul judecătoresc, conform Codului de procedură civilă. După închiderea procedurii falimentului, sumele rezultate din executarea silită vor fi repartizate de către executorul judecătoresc, în conformitate cu prevederile legii, în temeiul tabelului definitiv consolidat de creanţe pus la dispoziţia sa de către lichidator (art. 142 din Legea nr. 85/2006). V. insolvenţă, administrator judiciar, lichidator, judecător sindic, concordat preventiv, mandat ad-hoc, adunarea creditorilor, comitetul creditorilor, reorganizare, program de plată a creanţelor în insolvenţă, failment, măsuri asigurătorii.

Reasigurare

de

Reasigurare

reasigurare, operaţiunea care constă în preluarea riscurilor cedate de un asigurător/reasigurător (art. 2 pct. 17 din Legea nr. 32/2000). R. este operaţiunea de asigurare a unui asigurător de către alt asigurător, primul fiind reasigurat, iar al doilea, reasigurator. Prin r.: i) asigurătorul, în calitate de reasigurător, primeşte prime de r., în schimbul cărora contribuie, potrivit obligaţiilor preluate, la suportarea indemnizaţiilor pe care reasiguratul le plăteşte la producerea riscului care a făcut obiectul r.; ii) asigurătorul, în calitate de reasigurat, cedează prime de r., în schimbul cărora reasigurătorul contribuie, potrivit obligaţiilor preluate, la suportarea indemnizaţiilor pe care reasiguratul le plăteşte la producerea riscului care a făcut obiectul r.;

iii) prin operaţiunea de retracesiune reasigurătorul poate ceda, la rândul său, o parte din riscul acceptat (art. 46 din Legea nr. 136/1995). R. nu stinge obligaţiile asigurătorului şi nu stabileşte nici un raport juridic între asigurat şi reasigurător (art. 47 din Legea nr. 136/1995). Operaţiunile de r. completează activitatea de asigurare prin cedarea şi primirea unor riscuri pe piaţa internă şi internaţională de asigurări. în operaţiunile de r., raporturile dintre reasigurat şi reasigurator, drepturile şi obligaţiile fiecărei părţi se stabilesc prin contractul de r.(art. 6 din Legea nr. 136/1995). V. asigurător, reasigurător, primă de reasigurare, indemnizaţie de asigurare, retrocesiune.

Reasigurător

de

Reasigurător

reasigurător, persoana juridică autorizată de C.S.A. sau de autoritatea competentă a statului membru de origine care desfăşoară exclusiv activitate de reasigurare şi/sau operaţiuni legate de aceasta (art. 2 din Legea nr. 32/2000). R. reasigură un alt asigurător; primeşte prime de reasigurare, în schimbul cărora contribuie, potrivit obligaţiilor preluate, la suportarea indemnizaţiilor pe care reasiguratul le plăteşte la producerea riscului care a făcut obiectul reasigurării (art. 46 din Legea nr. 136/1995).

R. preia, aşadar, riscurile cedate de asiguratul său (reasiguratul) (art. 2 pct. 17 din Legea nr. 32/2000). Prin operaţiunea de retrocesiune r. poate ceda, la rândul său, o parte din riscul acceptat (art. 46 din Legea nr. 136/1995). Reasigurarea nu stinge obligaţiile asigurătorului şi nu stabileşte nici un raport juridic între asigurat şi reasigurător (art. 47 din Legea nr. 136/1995). în operaţiunile de reasigurare, raporturile dintre reasigurat şi r., drepturile şi obligaţiile fiecărei părţi se stabilesc prin contractul de reasigurare (art. 6 din Legea nr. 136/1995). V. asigurare, reasigurare, retrocesiune.

Redevenţa în contractul de leasing

de

Redevenţa în contractul de leasing

redevenţa în contractul de leasing, rata de leasing stabilită de părţile contractante în cazul contractelor de leasing financiar sau operaţional. în România r. se impune prin reţinere la sursă, potrivit prevederilor convenţiilor de evitare a dublei impuneri sau ale legislaţiei interne, după caz. în cazul contractelor de leasing operaţional încheiate cu persoane nerezidente, r. înseamnă beneficiul stabilit de părţi sau toată cota de leasing (rata de leasing), dacă prin contract nu se identifică partea de beneficiu (art. 25 din O.G. nr. 51/1997). V. leasing.

Reducerea capitalului social

de

Reducerea capitalului social

reducerea capitalului social, operaţiune de micşorare a capitalului social al unei societăţi comerciale. Modalităţile în care capitalul social poate fi redus sunt: i) micşorarea numărului de acţiuni sau părţi sociale; ii) reducerea valorii nominale a acţiunilor sau a părţilor sociale; iii) dobândirea propriilor acţiuni, urmată de anularea lor. C.s. mai poate fi redus, atunci când reducerea nu este motivată de pierderi, prin: i) scutirea totală sau parţială a asociaţilor de vărsă-mintele datorate; ii) restituirea către acţionari a unei cote-părţi din aporturi, proporţională cu reducerea capitalului social şi calculată egal pentru fiecare acţiune sau parte socială; iii) alte procedee prevăzute de lege (art. 207 din Legea nr. 31/1990).

R.c.s. va putea fi făcută numai după trecerea a două luni din ziua în care hotărârea a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a. Hotărârea va trebui să respecte minimul de capital social, atunci când legea îl fixează, să arate motivele pentru care se face reducerea şi procedeul ce va fi utilizat pentru efectuarea ei. Creditorii societăţii, ale căror creanţe sunt anterioare publicării hotărârii, vor fi îndreptăţiţi să obţină garanţii pentru creanţele care nu au devenit scadente până la data respectivei publicări. Aceştia au dreptul de a face opoziţie împotriva acestei hotărâri. R.c.s. nu are efect şi nu se fac plăţi în beneficiul acţionarilor până când creditorii nu vor fi obţinut realizarea creanţelor lor ori garanţii adecvate sau până la data la care instanţa a respins cererea creditorilor ca inadmisibilă ori, apreciind că societatea a oferit creditorilor garanţii adecvate sau că, luându-se în considerare activul societăţii, garanţiile nu sunt necesare, a respins cererea creditorilor ca neîntemeiată, iar hotărârea judecătorească a devenit irevocabilă. La cererea creditorilor societăţii, ale căror creanţe sunt anterioare publicării hotărârii, instanţa poate obliga societatea la acordarea de garanţii adecvate dacă, în mod rezonabil, se poate aprecia că reducerea capitalului social afectează şansele de acoperire a creanţelor, iar societatea nu a acordat garanţii creditorilor (art. 208 din Legea nr. 31/1990).

Când societatea a emis obligaţiuni, nu se va putea proceda la r.c.s. prin restituiri făcute acţionarilor din sumele rambursate în contul acţiunilor, decât în proporţie cu valoarea obligaţiunilor rambursate (art. 209 din Legea nr. 31/1990). V. capital social, acţiune, parte socială, valoare nominală, asociat, aport, hotărârea adunării generale a asociaţilor, opoziţie, obligaţiune.

Regie autonomă

de

Regie autonomă

regie autonomă, comerciant al cărui capital social este deţinut de organe ale administraţiei publice centrale sau locale şi care desfăşoară o activitate economică de interes naţional/local. R.a. sunt supuse obligaţiei de a asigura opozabilitatea actelor şi faptelor care se înregistrează în registrul comerţului (art. 1 din Legea nr. 26/1990). Cererea de înmatriculare în registrul comerţului se face, dacă legea nu prevede altfel, în termen de 15 zile de la data actului de înfiinţare (art. 17 din Legea nr. 26/1990). Cererea de înmatriculare a unei r.a. în registrul comerţului trebuie să cuprindă:

i) actul de înfiinţare, denumirea, sediul şi, dacă este cazul, emblema acesteia; ii) obiectul de activitate, cu precizarea domeniului şi a activităţii principale; iii) unităţile componente ce pot intra în relaţii contractuale cu terţii, persoanele împuternicite să le reprezinte şi limitele împuternicirilor acordate; iv) numele şi prenumele, locul şi data naşterii, domiciliul şi cetăţenia persoanelor împuternicite să o reprezinte, precum şi limitele puterilor conferite. Oficiul va înscrie în registrul comerţului toate datele din cerere, precum şi codul unic de înregistrare, atribuit conform legii (art. 15 din Legea nr. 26/1990). Cererea de înmatriculare în registrul comerţului a unei r.a. se semnează de către persoanele împuternicite, potrivit legii, să le reprezinte (art. 19 din Legea nr. 26/1990). Pentru dovedirea specimenului de semnătură persoanele împuternicite în condiţiile legii să reprezinte r.a. semnează la O.R.C., în prezenţa directorului O.R.C. sau a persoanei desemnate de acesta, care va certifica semnătura. în absenţa reprezentanţilor, semnătura poate fi înlocuită prin prezentarea unui specimen de semnătură legalizat de notarul public (art. 18 şi art. 19 din Legea nr. 26/1990). Prin derogare de la prevederile Legii nr. 26/1990 privind registrul comerţului, ale Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale precum şi de la prevederile celorlalte acte normative incidente, competenţa de soluţionare a cererilor de înregistrare în registrul comerţului şi, după caz, a altor cereri aflate în competenţa de soluţionare a judecătorului delegat aparţine directorului O.R.C. de pe lângă tribunal sau persoanei desemnate de acesta (art. 1 din O.U.G. nr. 116/2009). V. comerciant, opozabilitate, registrul comerţului, act constitutiv, specimen de semnătură, oficiul registrului comerţului, director al oficiului registrului comerţului, persoană desemnată.

Registru

de

Registru

registru, instrument de păstrare şi clasificare a informaţiei. R. sunt păstrate pe suport de hârtie sau, din ce în ce mai des, pe suport electronic. R. pot fi folosite atât pentru păstrarea informaţiei de uz intern de către autorităţi publice sau persoane private, dar şi pentru păstrarea, clasificarea şi oferirea spre public a informaţiei. Condiţiile de ţinere a r. sunt reglementate de norme legale aplicabile fiecărei materii.

1. Registrul actuarilor în materia asigurărilor. R.a. se deschide şi se menţine de către C.S.A., în sistem computerizat şi pe suport hârtie, datele înscrise în acesta fiind permanent accesibile publicului la sediul central al C.S.A. Persoanele înscrise în r.a. vor constitui Corpul actuarilor, ale cărui statut şi regulament de organizare şi funcţionare se aprobă prin hotărâre a Consiliului C.S.A. Poate fi înregistrată în r.a. orice persoană fizică care îndeplineşte cumulativ următoarele: i) este licenţiată cu diploma de studii superioare de lungă durată; ii) a absolvit cu diplomă, în ţară, studii actuariale la instituţii de învăţământ superior sau alte forme de pregătire postuniversitară, cu condiţia ca cel puţin un membru al comisiei de examinare să deţină calificarea de actuar, sau a absolvit, cu diplomă sau prin certificarea unui examen, cursurile unor instituţii recunoscute pe plan internaţional în pregătirea şi calificarea în profesia de actuar; iii) a lucrat o perioadă de cel puţin 3 ani în domeniul asigurărilor, matematicilor financiare sau statisticilor, activitatea desfăşurată necesitând cunoştinţe actuariale; iv) nu are cazier judiciar sau fiscal. C.S.A. va face înregistrarea în r.a. la cererea scrisă a persoanelor care îndeplinesc condiţiile enumerate. Actuarii sunt obligaţi să anunţe, în cel mult 7 zile calendaristice, C.S.A. despre orice modificare a datelor care fac subiectul înregistrării în r.a. Cetăţenii străini sunt exceptaţi de la îndeplinirea cerinţei privind studiile actuariale, dacă dovedesc prin acte oficiale recunoaşterea ca actuar obţinută în ţara de origine. Sancţionarea unui actuar de trei ori de către C.S.A. pentru nerespectarea prevederilor legii şi a normelor emise în aplicarea acesteia sau condamnarea printr-o sentinţă definitivă duce la radierea obligatorie din r.a. (art. 12^2 din Legea nr. 32/2000). C.S.A. are atribuţia de a deschide şi menţine r.a. [art. 5 lit. r) din Legea nr. 32/2000].

2. Registrul agenţilor de asigurare. Asigurătorii sunt obligaţi să deschidă şi să menţină un registru, denumit Registrul agenţilor de asigurare, în sistem computerizat şi cu arhivarea obligatorie a tuturor modificărilor, care face parte din Registrul asigurătorilor, reasiguratorilor şi intermediarilor în asigurări şi/sau în reasigurări. Anual acest registru va fi trecut pe suport hârtie, care va fi certificat pentru conformitate de conducerea executivă a asigurătorului sau reasiguratorului. Asigurătorii sunt obligaţi să înregistreze atât agenţii de asigurare, persoane fizice şi juridice, cu care au încheiat contracte de agent, cât şi subagenţii şi agenţii de asigurare subordonaţi; asigurătorii vor actualiza periodic toate datele din acest registru. Datele înscrise în r.a.a. se transmit în sistem computerizat atât C.S.A., cât şi asociaţiei sau uniunii profesionale din care face parte asigurătorul, acestea fiind permanent accesibile publicului la sediu şi pe site-ul Internet al asigurătorului, autorităţii de supraveghere şi asociaţiei sau uniunii profesionale sus-menţionate; aceste date se verifică periodic de către C.S.A. (art. 34 din Legea nr. 32/2000).

3. Registrul asigurătorilor/reasigurătorilor şi intermediarilor în asigurări şi/sau în reasigurări. C.S.A. are atribuţia de a deschide şi menţine Registrul asigurătorilor/reasigurătorilor şi intermediarilor în asigurări şi/sau în reasigurări [art. 5 lit. r) din Legea nr. 32/2000].

4. Registrul furnizorilor de servicii de certificare. La data intrării în vigoare a Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică, s-a înfiinţat Registrul furnizorilor de servicii de certificare, care s-a constituit şi se actualizează de către autoritatea de reglementare şi supraveghere specializată în domeniu. R. constituie evidenţa oficială: i) a furnizorilor de servicii de certificare care au sediul în România; ii) a furnizorilor de servicii de certificare cu sediul sau domiciliul în alt stat, ale căror certificate calificate sunt recunoscute în România. R. are rolul de a asigura, prin efectuarea înregistrărilor prevăzute de lege, stocarea datelor de identificare şi a unor informaţii legate de activitatea furnizorilor de servicii de certificare, precum şi informarea publicului cu privire la datele şi informaţiile stocate. Conţinutul şi structura R. se stabilesc, prin reglementări, de către autoritatea de reglementare şi supraveghere specializată în domeniu. Furnizorii de servicii de certificare acreditaţi în condiţiile legii au dreptul de a folosi o menţiune distinctivă care să se refere la această calitate în toate activităţile pe care le desfăşoară, legate de certificarea semnăturilor. Furnizorii de servicii de certificare acreditaţi în condiţiile legii sunt obligaţi să solicite efectuarea unei menţiuni în acest sens în R. înregistrarea în R. a datelor de identificare şi a informaţiilor necesare cu privire la activitatea furnizorilor de servicii de certificare se efectuează pe bază de cerere individuală, care trebuie introdusă la autoritatea de reglementare şi supraveghere specializată în domeniu, cel mai târziu la data începerii activităţii furnizorului. Conţinutul obligatoriu al cererii şi documentaţia necesară se stabilesc prin reglementări de către autoritatea de reglementare şi supraveghere specializată în domeniu. R. este public şi se actualizează permanent. Condiţiile ţinerii R., accesul efectiv la informaţiile pe care le conţine, informaţiile care pot fi oferite solicitanţilor şi modul de actualizare a acestuia se stabilesc prin normele tehnice şi metodologice emise de autoritatea de reglementare şi supraveghere specializată în domeniu (art. 28-30 din Legea nr. 455/2001). în cazul în care se constată o încălcare gravă a dispoziţiilor legale, autoritatea de reglementare şi supraveghere specializată în domeniu poate dispune direct şi imediat încetarea activităţii furnizorului de servicii de certificare şi radierea acestuia din R. De asemenea, neîn-deplinirea în termenul stabilit a obligaţiei de conformare cu dispoziţiile legii şi reglementările emise de autoritatea de reglementare şi supraveghere specializată în domeniu constituie motiv pentru autoritatea de reglementare şi supraveghere specializată în domeniu de a dispune încetarea activităţii furnizorului de servicii de certificare şi radierea acestuia din R. Radierea furnizorilor de servicii de certificare din R. se efectuează pe baza comunicării făcute de către furnizor autorităţii de reglementare şi supraveghere specializate în domeniu cu cel puţin 30 de zile înainte de data încetării activităţii sale. Radierea se poate efectua şi din oficiu de către autoritatea de reglementare şi supraveghere specializată în domeniu, în situaţia în care această constată pe orice altă cale că furnizorul şi-a încetat activitatea.

5. Registrul electronic de evidenţă a certificatelor eliberate de furnizorii de servicii de certificare. Furnizorii de servicii de certificare au obligaţia de a crea şi de a menţine un registru electronic de evidenţă a certificatelor eliberate. R.e. de e.c.e. trebuie să facă menţiune despre: i) data şi ora exactă la care certificatul a fost eliberat; ii) data şi ora exactă la care expiră certificatul; iii) dacă este cazul, data şi ora exactă la care certificatul a fost suspendat sau revocat, inclusiv cauzele care au condus la suspendare sau la revocare. R.e. de e.c.e. trebuie să fie disponibil permanent pentru consultare, inclusiv în regim on-line (art. 17 din Legea nr. 455/2001). în cazul în care dispune încetarea activităţii unui furnizor de servicii de certificare, autoritatea de reglementare şi supraveghere specializată în domeniu va asigura fie revocarea certificatelor furnizorului de servicii de certificare şi ale semnatarilor, fie preluarea activităţii sau cel puţin a r.e. de e.c.e. şi a serviciului de revocare a acestora de către un alt furnizor de servicii de certificare, cu acordul acestuia. Autoritatea de reglementare şi supraveghere specializată în domeniu va prelua şi va menţine arhivele şi R.e. de e.c.e. de furnizorul de servicii de certificare a cărui activitate nu a fost preluată de către un alt furnizor.

6. Registre de contabilitate. Registrele de contabilitate obligatorii sunt: Registrul-jurnal, Registrul-inventar şi Cartea mare. întocmirea, editarea şi păstrarea r. de c. se efectuează conform normelor elaborate de Ministerul Economiei şi Finanţelor (art. 20 din Legea nr. 82/1991). R. de c. se utilizează în strictă concordanţă cu destinaţia acestora şi se prezintă în mod ordonat şi astfel completate încât să permită, în orice moment, identificarea şi controlul operaţiunilor contabile efectuate (art. 21 din Legea nr. 82/1991). Pentru verificarea înregistrării corecte în contabilitate a operaţiunilor efectuate se întocmeşte balanţa de verificare, cel puţin anual, la încheierea exerciţiului financiar sau la termenele de întocmire a raportărilor contabile stabilite potrivit legii (art. 22 din Legea nr. 82/1991). Persoanele prevăzute la art. 1 din Legea nr. 82/1991 (societăţile comerciale, societăţile/companiile naţionale, regiile autonome, institutele naţionale de cercetare-dezvoltare, societăţile cooperatiste şi celelalte persoane juridice au obligaţia să organizeze şi să conducă contabilitatea proprie, respectiv contabilitatea financiară şi contabilitatea de gestiune adaptată la specificul activităţii, instituţiile publice, asociaţiile şi celelalte persoane juridice cu şi fără scop patrimonial, precum şi persoanele fizice care desfăşoară activităţi producătoare de venituri, subunităţile fără personalitate juridică, cu sediul în străinătate, precum şi subunităţile fără personalitate juridică din România care aparţin unor persoane juridice cu sediul sau domiciliul în străinătate) care utilizează sisteme

informatice de prelucrare automată a datelor au obligaţia să asigure prelucrarea datelor înregistrate în contabilitate în conformitate cu normele contabile aplicate, controlul şi păstrarea acestora pe suporturi tehnice (art. 23 din Legea nr. 82/1991). înregistrarea în contabilitate a operaţiunilor determinate de fuziunea, divizarea sau încetarea, potrivit legii, a activităţii persoanelor prevăzute la art. 1 din Legea nr. 82/1991 se face pe baza documentelor corespunzătoare întocmite în asemenea situaţii (art. 24 din Legea nr. 82/1991). R. de c. obligatorii şi documentele justificative care stau la baza înregistrărilor în contabilitatea financiară se păstrează în arhivă timp de 10 ani, cu începere de la data încheierii exerciţiului financiar în cursul căruia au fost întocmite, cu excepţia statelor de salarii, care se păstrează timp de 50 de ani. Prin excepţie de la aceste prevederi, se pot stabili, în mod justificat, prin ordin al ministrului economiei şi finanţelor, registrele de contabilitate şi documentele justificative care se păstrează timp de 5 ani (art. 25 din Legea nr. 82/1991). în caz de pierdere, sustragere sau distrugere a unor documente contabile se vor lua măsuri de reconstituire a acestora în termen de maximum 30 de zile de la constatare, potrivit reglementărilor emise în acest scop (art. 26 din Legea nr. 82/1991).

7. Registrul instituţiilor de plată. Registrul pe care îl organizează şi administrează B.N.R. şi în care sunt evidenţiate instituţiile de plată persoane juridice române, sucursalele acestora din alte state membre şi state terţe, precum şi agenţii instituţiilor de plată persoane juridice române. R. este public, accesibil on-line, este actualizat permanent şi furnizează informaţii privind serviciile de plată pentru care a fost autorizată fiecare instituţie de plată (art. 61 din O.U.G. nr. 113/2009).

8. Registrul special al activelor societăţilor de asigurare admise să acopere rezervele tehnice. în perioada desfăşurării activităţii sale, fiecare societate de asigurare trebuie să ţină la sediul ei central un registru special al activelor admise să acopere rezervele tehnice calculate şi menţinute în conformitate cu reglementările prevăzute de Legea nr. 32/2000 şi ale normelor date în aplicarea acesteia. în situaţia exercitării de către societatea de asigurare a unei activităţi de asigurare generală sau a unei activităţi de asigurare de viaţă, aceasta este obligată să ţină la sediul ei central r.s. pentru categoria de activitate respectivă. Valoarea totală a activelor înscrise, evaluate în conformitate cu prevederile legale în vigoare, trebuie să fie, în orice moment, cel puţin egală cu valoarea rezervelor tehnice. în situaţia în care un activ înscris în r. este grevat de sarcini în favoarea unui creditor sau a unui terţ, cu
consecinţa indisponibilizării unei părţi din valoarea acestui activ pentru acoperirea angajamentelor, această situaţie se înscrie în r., iar suma indisponibilă nu este inclusă în valoarea totală a activelor înscrise (anexa 2 la Legea nr. 32/2000).

9. în materia instituţiilor Gnanciare nebancare. Registrul general – registrul deschis şi ţinut de B.N.R., în care sunt înscrise instituţiile financiare nebancare [art. 5 lit. e) din Legea nr. 93/2009]; Registrul special -registrul deschis şi ţinut de B.N.R., în care sunt înscrise instituţiile financiare nebancare înscrise în Registrul general, ce se încadrează în criteriile prevăzute de reglementările B.N.R. [art. 5 lit. f) din Legea nr. 93/2009]; Registrul de evidenţă – registrul deschis şi ţinut de B.N.R., în care sunt înscrise instituţiile financiare nebancare care desfăşoară activităţi de creditare, exclusiv din fonduri publice ori puse la dispoziţie în baza unor acorduri interguvemamentale, precum şi instituţiile financiare nebancare organizate sub forma caselor de amanet sau a caselor de ajutor reciproc [art. 5 lit. g) din Legea nr. 93/2009].

10. în materia societăţilor cooperative. Registrele societăţii cooperative. Societatea cooperativă trebuie să întocmească şi să păstreze: i) registrul membrilor cooperatori; ii) registrul şedinţelor adunării generale a membrilor cooperatori; iii) registrul şedinţelor consiliului de administraţie; iv) registrul constatărilor făcute de cenzori în exercitarea mandatului lor; v) registrul de aporturi în natură la capitalul social al societăţii cooperative; vi) registrul părţilor sociale; vii) registrul obligaţiunilor cooperatiste. Registrele trebuie numerotate, sigilate şi semnate de preşedintele societăţii cooperative. Registrul membrilor cooperatori, registrul părţilor sociale şi registrul obligaţiunilor cooperatiste se pot ţine manual sau în sistem computerizat.

11. în materia societăţilor comerciale. în afară de evidenţele prevăzute de lege, societăţile pe acţiuni trebuie să ţină: a) un registru al acţionarilor care să arate, după caz, numele şi prenumele, codul numeric personal, denumirea, domiciliul sau sediul acţionarilor cu acţiuni nominative, precum şi vărsămintele făcute în contul acţiunilor. Evidenţa acţiunilor tranzacţionate pe o piaţă reglementată/sistem alternativ de tranzacţionare se realizează cu respectarea legislaţiei specifice pieţei de capital; b) un registru al şedinţelor şi deliberărilor adunărilor generale; c) un registru al şedinţei şi deliberărilor consiliului de administraţie, respectiv ale directoratului şi consiliului de supraveghere; e) un registru al deliberărilor şi constatărilor făcute de cenzori şi, după caz, de auditori intemi, în exercitarea mandatului lor; f) un registru al obligaţiunilor, care să arate totalul obligaţiunilor emise şi al celor rambursate, precum şi numele şi prenumele, denumirea, domiciliul sau sediul titularilor, când ele sunt nominative. Evidenţa obligaţiunilor emise în formă dematerializată şi tranzacţionate pe o piaţă reglementată sau printr-un sistem alternativ de tranzacţionare va fi ţinută conform legislaţiei specifice pieţei de capital; g) orice alte registre prevăzute de acte normative speciale. Registrele prevăzute la lit. a), b) şi f) vor fi ţinute prin grija consiliului de administraţie, respectiv a directoratului, cel prevăzut la lit. c) prin grija organului în cauză, iar cel prevăzut la lit. e) prin grija cenzorilor sau, după caz, a auditorilor intemi; registrele prevăzute la lit. g) vor fi ţinute în condiţiile prevăzute de actele normative respective (art. 177 din Legea nr. 31/1990). Administratorii, respectiv membrii directoratului, sau, după caz, entităţile care ţin evidenţa acţionaria-tului sunt obligaţi să pună la dispoziţia acţionarilor şi a deţinătorilor de obligaţiuni, în aceleaşi condiţii, registrele prevăzute la art. 177 alin. (1) lit. b) şi f) (art. 178 din Legea nr. 31/1990). Registrul acţionarilor şi registrul obligaţiunilor se pot ţine manual sau în sistem computerizat (art. 179 din Legea nr. 31/1990). Societatea cu răspundere limitată trebuie să ţină, prin grija administratorilor, un registru al asociaţilor, în care se vor înscrie, după caz, numele şi prenumele, denumirea, domiciliul sau sediul fiecărui asociat, partea acestuia din capitalul social, transferul părţilor sociale sau orice altă modificare privitoare la acestea. Administratorii răspund personal şi solidar pentru orice daună pricinuită prin nerespectarea prevederilor arătate. Registrul poate fi cercetat de asociaţi şi creditori (art. 198 din Legea nr. 31/1990). V. societate pe acţiuni, acţionar, sediu, acţiune, piaţă reglementată, adunare generală a asociaţilor, consiliu de administraţie, directorat, consiliu de supraveghere, cenzor, auditor, obligaţiune, administrator, societate cu răspundere limitată, asociat, capital social, parte socială, furnizor de servicii de certificare, semnătură electronică, instituţie de plată, asigurare, C.S.A., judecător-sindic, lichidator, instituţie financiară nebancară, societate cooperativă, actuar, agent, intermediar în asigurări, subagent de asigurare.

registru (în dreptul penal) – condică specială în care se fac înregistrări cu caracter administrativ, contabil, comercial etc. Registrul poate constitui obiectul material al infracţiunii de sustragere sau distrugere de înscrisuri. Consemnarea în registru, cu ştiinţă, a unor date inexacte constituie infracţiune de fals intelectual la regimul contabilităţii, iar dacă înregistrările au avut în vedere diminuarea sumelor supuse impozitării sau taxării, fapta este una de evaziune fiscală.

Registrul comerţului

de

Registrul comerţului

registrul comerţului, r.c. este alcătuit din: un registru pentru înregistrarea comercianţilor persoane fizice şi întreprinderi familiale, un registru pentru înregistrarea societăţilor cooperative şi un altul pentru înregistrarea celorlalţi comercianţi persoane juridice. Pentru fiecare an se deschide un registru. Aceste registre se ţin în sistem computerizat. Fiecare comerciant înregistrat va purta un număr de ordine, începând de la numărul 1 în fiecare an. Oficiul registrului comerţului va mai ţine şi dosare, pentru fiecare comerciant, cu actele depuse, înregistrările efectuate în registru vor fi evidenţiate şi în dosarul comerciantului. Modul de ţinere a registrelor, de efectuare a înregistrărilor şi de furnizare a informaţiilor la art. 4 se stabileşte prin norme aprobate prin ordin al ministrului justiţiei. In prezent sunt aplicabile Normele metodologice privind modul de ţinere a registrelor comerţului, de efectuare a înregistrărilor şi de eliberare a informaţiilor, aprobate prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 2594/C/2008 (art. 12 din Legea nr. 26/1990).

R.c. se ţine de către O.R.C., organizat în fiecare judeţ şi în municipiul Bucureşti. Registrul central al comerţului se ţine de către O.N.R.C., instituţie publică cu personalitate juridică, finanţată integral din venituri proprii, organizată în subordinea Ministerului Justiţiei (art. 2 din Legea nr. 26/1990). R.c. este public. Oficiul registrului comerţului este obligat să elibereze, pe cheltuiala persoanei care a făcut cererea, în mod direct, prin corespondenţă sau în formă electronică, cu transmitere on-line, având incorporată, ataşată sau logic asociată semnătura electronică extinsă, copii certificate de pe înregistrările efectuate în registru şi de pe actele prezentate, precum şi informaţii despre datele înregistrate în registrul comerţului şi certificate constatatoare că un anumit act sau fapt este ori nu este înregistrat. Tarifele percepute pentru eliberarea de copii şi/sau informaţii, indiferent de modalitatea de furnizare, nu vor depăşi costurile administrative implicate de eliberarea acestora (art. 2 din Legea nr. 26/1990). înregistrările în r.e. se efectuează electronic, atât la nivelul oficiilor registrului comerţului de pe lângă tribunale, cât şi la nivelul registrului central computerizat. Cererile şi documentele depuse în susţinerea acestora, primite în format hârtie sau în formă electronică, se arhivează de O.N.R.C. în formă electronică. Cererile depuse înaintea datei intrării în vigoare a Legii nr. 26/1990 se arhivează electronic, la cererea comerciantului înregistrat sau a solicitantului de copii certificate (art. 51 din Legea nr. 26/1990). Comercianţii (persoanele fizice şi întreprinderile familiale care efectuează în mod obişnuit acte de comerţ, societăţile comerciale, companiile naţionale şi societăţile naţionale, regiile autonome, grupurile de interes economic cu caracter comercial, grupurile europene de interes economic cu caracter comercial şi organizaţiile cooperatiste), înainte de începerea comerţului, precum şi alte persoane fizice sau juridice, prevăzute în mod expres de lege, înainte de începerea activităţii acestora, au obligaţia să ceară înmatricularea în r.c., iar în cursul exercitării şi la încetarea comerţului sau, după caz, a activităţii respective, să ceară înscrierea în acelaşi registru a menţiunilor privind actele şi faptele a căror înregistrare este prevăzută de lege (art. 1 din Legea nr. 26/1990). înmatricularea şi menţiunile sunt opozabile terţilor de la data efectuării lor în r.c. ori de la publicarea lor în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, sau în altă publicaţie, acolo unde legea dispune astfel. Persoana care are obligaţia de a cere o înregistrare nu poate opune terţilor actele ori faptele neînregistrate, în afară de cazul în care face dovada că ele erau cunoscute de aceştia (art. 5 din Legea nr. 26/1990). Data înregistrării în r.e. este data la care înregistrarea a fost efectiv operată în acest registru (art. 26 din Legea nr. 26/1990). Comerciantul are obligaţia să solicite înregistrarea în r.c. a menţiunilor referitoare la actele şi faptele supuse înregistrării în cel mult 15 zile de la data acestor acte sau fapte. înregistrarea menţiunilor se poate face şi la cererea persoanelor interesate, în termen de cel mult 30 de zile de la data când au cunoscut actul sau faptul supus înregistrării. Menţiunile se înregistrează din oficiu, în termen de 15 zile de la data primirii copiei legalizate a hotărârii irevocabile referitoare la faptele şi actele prevăzute de lege: punerea sub interdicţie sau instituirea cura-telei, respectiv ridicarea acestor măsuri, deschiderea procedurii de reorganizare judiciară sau de faliment, condamnarea comerciantului, administratorului sau cenzorului pentru fapte care îl fac nedemn sau incompatibil să exercite această activitate. Faptul că menţiunile pot fi înregistrate şi la cererea altor persoane sau din oficiu nu scuteşte pe comerciant de obligaţia de a cere efectuarea lor (art. 21 din Legea nr. 26/1990). înregistrările în r.c. se fac pe baza unei rezoluţii a directorului O.R.C./persoanei desemnate de acesta sau, după caz, a unei hotărâri judecătoreşti irevocabile, în afară de cazurile în care legea prevede altfel (art. 6 din Legea nr. 26/1990). Cererile formulate de O.N.R.C. prin oficiile registrului comerţului de pe lângă tribunale care anterior intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă erau în competenţa de soluţionare a judecătorului delegat se soluţionează de urgenţă şi cu precădere de către secţia comercială a tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are sediul comerciantul [art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 116/2009]. Instanţele judecătoreşti sunt obligate să trimită oficiului registrului comerţului, în termen de 15 zile de la data când au rămas irevocabile, copii legalizate de pe hotărârile irevocabile ce se referă la acte, fapte şi menţiuni a căror înregistrare în r.c. o dispun, conform legii. în aceste încheieri şi hotărâri instanţele judecătoreşti vor dispune şi efectuarea înregistrărilor în r.c. (art. 7 din Legea nr. 26/1990). V. comerciant, întreprindere familială, societate comercială, grup de interes economic, organizaţie cooperatistă, opozabilitate, oficiul registrului comerţului, sediu, semnătură electronică extinsă, certificat constatator, radiere, director al oficiului registrului comerţului, persoană desemnată.

REGISTRUL COMERŢULUI, sistem public de evidenţă a comercianţilor, precum şi a actelor şi faptelor acestora pentru care legea cere obligativitatea înregistrării. înscrierea în Registrul Comerţului asigură publicitatea faţă de terţi, cu excepţia acelor fapte pentru care se face dovada că erau necunoscute de aceştia. Atât înmatricularea ori radierea comercianţilor, cât şi înscrierea de menţiuni privind actele şi faptele acestora, se înscriu în Registrul Comerţului în baza unei încheieri a judecătorului delegat ori a unei hotărâri judecătoreşti definitive, pentru a se asigura controlul legalităţii cererilor de înscriere.

Regularizarea societăţii comerciale

de

Regularizarea societăţii comerciale

regularizarea societăţii comerciale, operaţiunea de înlăturare a neregularităţilor apărute în cursul constituirii societăţii comerciale. în ipoteza în care actul constitutiv nu cuprinde menţiunile prevăzute de lege ori cuprinde clauze prin care se încalcă o dispoziţie imperativă a legii sau când nu s-a îndeplinit o cerinţă legală pentru constituirea societăţii, directorul ORC/persoana desemnată va respinge, prin rezoluţie motivată, cererea de înmatriculare, în afară de cazul în care asociaţii înlătură asemenea nere-gularităţi. în cazul unor neregu-larităţi constatate după înmatriculare, societatea este obligată să ia măsuri pentru înlăturarea lor, în cel mult 8 zile de la data constatării acelor neregularităţi.

Dacă societatea nu se conformează, orice persoană interesată poate cere tribunalului să oblige organele societăţii, sub sancţiunea plăţii de daune cominatorii, să le regularizeze. Dreptul la acţiunea de regularizare se prescrie prin trecerea unui termen de un an de la data înmatriculării societăţii (art. 48 din Legea nr. 31/1990). Fondatorii, reprezentanţii societăţii, precum şi primii membri ai organelor de conducere, de administrare şi de control ale societăţii răspund nelimitat şi solidar pentru prejudiciul cauzat prin neregu-larităţile constatate (art. 49 din Legea nr. 31/1990). V. societate comercială, act constitutiv, asociat, fondator, acţiune în regularizare.

Remitere de bani

de

Remitere de bani

remitere de bani, serviciu de plată prin care fondurile sunt primite de la plătitor, fără crearea unui cont de plăţi pe numele plătitorului sau al beneficiarului plăţii, cu scopul unic de a transfera o sumă echivalentă beneficiarului plăţii sau unui alt prestator de servicii de plată care acţionează în numele beneficiarului plăţii, şi/sau prin care fondurile sunt primite în numele beneficiarului plăţii şi sunt puse la dispoziţia acestuia (art. 5 pct. 27 din O.U.G. nr. 113/2009). V. servicii de plată.

Reorganizare judiciară

de

Reorganizare judiciară

reorganizare judiciară, procedura ce se aplică debitorului, persoană juridică, în vederea achitării datoriilor acestuia, conform programului de plată a creanţelor. Procedura de r. presupune întocmirea, aprobarea, implementarea şi respectarea unui plan, numit plan de r., care poate să prevadă, împreună sau separat:

i) restructurarea operaţională şi/sau financiară a debitorului; ii) restructurarea corporativă prin modificarea structurii de capital social; iii) restrângerea activităţii prin lichidarea unor bunuri din averea debitorului (art. 3 pct. 20 din Legea nr. 85/2006). 1. în materia înregistrărilor în registrul comerţului. în registrul comerţului se vor înregistra menţiuni referitoare la deschiderea procedurii de r.j. sau de faliment, după caz (art. 21 din Legea nr. 26/1990). Comerciantul are obligaţia să solicite înregistrarea în registrul comerţului a acestei menţiuni în cel mult 15 zile de la data deschiderii procedurii. înregistrarea menţiunii se poate face şi la cererea persoanelor interesate, în termen de cel mult 30 de zile de la data când au cunoscut actul sau faptul supus înregistrării. Menţiunea referitoare la deschiderea procedurii se înregistrează din oficiu, în termen de 15 zile de la data primirii copiei legalizate a hotărârii judecătoreşti irevocabile. Faptul că menţiunile pot fi înregistrate şi la cererea altor persoane sau din oficiu nu scuteşte pe comerciant de obligaţia de a cere efectuarea lor (art. 22 din Legea nr. 26/1990). 2. în materia operaţiunilor de leasing. Drepturile locatorului/finanţatorului asupra bunului utilizat în baza unui contract de leasing sunt opozabile judecătorului-sindic, în situaţia în care locatarul/utilizatorul se află în r.j. şi/sau faliment, în conformitate cu prevederile legale în materie. Drepturile locatarului/utilizatorului asupra bunului utilizat în baza unui contract de leasing sunt opozabile judecătorului-sindic şi creditorilor în situaţia în care locatorul/finanţatorul se află în r.j. şi/sau faliment, în conformitate cu prevederile legale în materie (art. 13 din O.G. nr. 51/1997). V. finanţator, leasing, opozabilitate, judecător-sindic, utilizator, faliment, creanţe în procedura insolvenţei, debitor în procedura insolvenţei, capital social, registrul comerţului, failment, comerciant.