Premiera dosare penale – Profesor universitar condamnat la închisoare

Tribunalul Botoşani s-a pronunţat, marţi, în dosarul privind frauda înregistrată la examenul de Bacalaureat din 2010 de la Colegiul Economic Octav Onicescu din Botoşani. Profesorul universitar Leonache Drăgoi de la Facultatea de Textile- Pielărie a Universităţii Tehnice Gheorghe Asachi din Iaşi, care a fost acuzat de luare de mită, a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare.

Drăgoi a fost găsit vinovat că a luat bani de la elevi pentru a-i ajta să ia note mari la bacalaureat şi să fie admişi.„Acestui inculpat i-a fost interzis şi dreptul de a ocupa o funcţie în cadrul comisiilor din centrele de examen de bacalaureat”, a spus purtătorul de cuvânt al Tribunalului, judecătorul Dorica Ţurcanu. Profesorului i-au fost confiscaţi şi 5.400 de lei.
De asemenea, vicepreşedintele Comitetului de părinţi, Mihaela Carmen Ciurariu, cea care a strâns banii de la elevi şi i-a dat profesorului, a fost condamnată la doi ani de închisoare, tot cu executare. Pentru că ea mai avea o condamnare la închisoare de un an cu suspendare pentru trafic de influenţă, Tribunalul a decis ca aceasa să execute trei ani de închisoare.Sentinţa poate fi atacată cu apel în termen de zece zile de la pronunţare.

Intrarea in vigoare a Codului de procedura civila ar putea fi amanata

Potrivit unor surse citate de Hotnews, intalnirea dintre cele doua a durat mai putin de o ora, in conditiile in care s-a desfasurat cu translator.

In timpul discutiei, Catherine Day si-a manifestat preocuparea fata de posibilele modificari la statutul procurorilor, de numirea viitorilor sefi din Parchete si de intrarea in vigoare a noilor Coduri.

Se pare ca in timpul discutiilor au aparut mai multe momente tensionate, sustin sursele citate, care au explicat ca Pivniceru nu se bucura de credibilitate la Bruxelles.

Aceleasi surse spun ca Pivninceru ar fi vorbit, in cea mai mare parte a timpului, despre nevoie de a amana intrarea in vigoare a Codului de procedura civila, care trebuia sa intre in vigoare la data de 1 februarie 2013.

In acest context, ministrul Justitiei a subliniat ca vrea sa sa schimbe statutul procurorului pentru a intari independenta acestuia si ca ar dori, de asemenea, sa schimbe procedura de numire a sefilor DNA si DIICOT.