Casa de avocatura Coltuc va ajuta sa va luati certificatul energetic

Nicio locuinta nu se va putea vinde/inchiria fara certificat energetic!Proprietarii vor fi obligati sa prezinte un certificat de performanta energetica la vanzarea sau inchirierea unei locuinte, conform unui proiect de lege aprobat miercuri de Executiv. Costul eliberarii unui certificat energetic poate ajunge pana la 600 de lei, in functie de suprafata cladirii sau apartamentului

Potrivit proiectului de lege, se va introduce obligativitatea prezentarii certificatului de performanta energetica la vanzarea-cumpararea sau inchirierea cladirilor/unitatilor de cladire existente (precum apartamentele din blocurile de locuinte), precum si prezentarea acestuia la receptia de terminare a lucrarilor, in cazul cladirilor noi.

De asemenea, se va introduce obligativitatea afisarii certificatelor de performanta energetica la cladirile aflate in proprietatea/administrarea autoritatilor publice sau a institutiilor care presteaza servicii publice, cu o suprafata utila de peste 500 mp. incepand cu 9 iulie 2015, va fi obligatorie afisarea certificatului de performanta energetica pentru cladirile aflate in proprietatea/administrarea autoritatilor publice sau pentru institutiile care presteaza servicii publice cu o suprafata utila de peste 250 mp.

Alte elemente de noutate prevazute de proiectul de lege aprobat de Guvern vizeaza:

-Obligativitatea analizarii introducerii sistemelor alternative de energie din surse regenerabile, atat la construirea cladirilor noi, cat si in cazul renovarii majore a cladirilor existente;

– Obligativitatea investitorilor si proiectantilor de a lua toate masurile ca, incepand cu 31 decembrie 2020, consumul de energie al cladirilor sa fie aproape egal cu zero;