Clienţii nu trebuie să se lase descurajaţi de presiunile puse asupra lor! Banca poate fi chemată în judecată chiar dacă consumatorul a semnat contractul ce conţine clauze abuzive
Paşii sunt uşor de parcurs, fiind nevoie ca, după câştigarea procesului, petentul să se adreseze unui executor pentru a i se restitui banii plătiţi pe comisioanele percepute abuziv
Litigiul poate fi iniţiat şi în faza de executare silită a imobilului ipotecat, prin contestarea executării sau a solicitării suspendării acesteia
Persoanele care au observat în contractele de împrumut încheiate cu băncile existenţa unor clauze abuzive, precum perceperea unor comisioane de risc sau de administrare, trebuie să se adreseze urgent instanţelor, existând şanse imense de a câştiga procesele, a declarat ieri avocat Marius Vicenţiu Coltuc, reprezentantul C.A. „Coltuc”, precizând că dintre cele aproximativ 3.000 de procese iniţiate în toată ţara, faţă de şapte bănci, doar 22 au fost câştigate de acestea.
Citiți și CE SĂ FACEŢI dacă riscaţi să fiţi EXECUTAŢI de bancă
„Oamenii nu trebuie să fie descurajaţi de presiunile care se fac asupra lor. Procedurile sunt extrem de simple, putând fi iniţiate şi în cazul în care banca a trecut la executarea silită a imobilului ipotecat. Toate căile trebuie parcurse, chiar dacă împrumutatul a semnat contractul sau actul adiţional ce conţine clauzele abuzive”, a precizat av. Coltuc.
În ceea ce priveşte paşii de urmat, acesta a explicat că persoana împrumutată se poate adresa instanţei, iar după obţinerea unei sentinţe definitive şi irevocabile ar trebui să se adreseze executorului judecătoresc pentru executarea silită a băncii.
În cazul în care banca a cesionat creanţa şi s-a ajuns în faza de executare silită, împrumutatul se poate adresa instanţei pentru a contesta executarea sau a cere suspendarea acesteia.
„Dacă în cazul iniţierii procesului pentru scoaterea din contract a clauzelor abuzive şi a cererii de restituire a sumelor percepute abuziv, clienţii băncilor au câştigat în 90 la sută dintre litigii, situaţia este puţin mai sumbră în cazul executărilor”, a mai spus avocat Coltuc.
„Doar 10% dintre procese au fost câştigate de clienţi şi asta doar în cazul în care apărătorii împrumutaţilor au descoperit greşeli ale executorilor judecătoreşti. (…) Sunt insuficiente procesele derulate până acum pentru a determina autorităţile să ia măsuri”, a explicat avocatul.
Acesta a menţionat că, în paralel cu derularea procesului, este indicat ca împrumutatul să-şi plătească ratele, urmând ca diferenţele percepute abuziv prin diferite comisioane să-i fie restituite la finalul procedurilor judecătoreşti.
Cele 3.000 de procese au fost iniţiate împotriva băncilor Volksbank, BCR, OTP, Piraeus, Banca Transilvania, Bancpost şi UniCredit Ţiriac.
Care sunt comisioanele percepute abuziv
Potrivit datelor furnizate de Casa de Avocatură „Coltuc”, băncile au perceput diferite comisioane abuzive, precum comisioane de administrare, de rezervă sau de risc. „Banca a prevăzut comision de risc asupra creditului, comision care este ilegal şi care trebuie restituit, chiar dacă banca se apără invocând că acest comision este perceput pentru a elimina riscul dat de portofoliul de clienţi sau credite neprofitabile”, a declarat ieri Anca Margineanu, colaborator al C.A.COLTUC, explicând că aplicarea acestui comision înseamnă că nu banca îşi asumă riscul, ci împrumutaţii care plătesc la timp. „Mai mult, contractul este un credit ipotecar, ceea ce înseamnă că acest contract este dublu garantat. Faptul că acest comision este stabilit printr-o clauză abuzivă rezultă şi din faptul că, deşi clienţii îşi îndeplinesc obligaţiile, acest comision nu li se restituie, fiind înregistrat de bănci drept venituri din dobânzi”
Un alt comision perceput abuziv este cel de urmărire a riscurilor, calculat la valoarea iniţială a creditului, nu la sold, aşa cum ar trebui. „De exemplu, un comision lunar de 0,35% reprezintă un comision anual de 4,2%, ceea ce poate fi uneori un cost mai mare chiar decât costul cu dobânda. Este evident că ne aflăm în prezenţa unui alt tip de dobândă mascată, disimulată sub denumirea de comision. De aceea, toate argumentele relative la comisionul de administrare sunt valabile, mutatis mutandis, şi în cazul acestui tip de comision”, a precizat av. Ioana Sturza, colaborator al aceleiaşi C.A.COLTUC, precizând că nici acest comision nu este returnat de bancă la achitarea integrală a împrumutului, nici măcar în cazul în care consumatorul a fost bun-platnic şi nu au existat incidente pe tot parcursul contractului.