Inţelegem să prezentăm o nouă hotărâre judecătorească din seria celor recent pronunţate, prin care anumite instanţe naţionale au constatat deja caracterul nelegal şi al timbrului de mediu (taxa auto 2013 – s.n.) reglementat de OUG nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule[1], fără a aştepta o eventuală hotarărâre preliminară a CJUE pronunţată într-o cauză exclusiv împotriva României [care să analizeze din nou (in)compatibilitatea legislaţiei naţionale privind taxele auto cu dreptul UE], aşa cum procedează alte instanţe care, pe lângă faptul că refuză să sesizeze instanţa de la Luxembourg, ignoră şi practica judiciară depusă la dosare, chiar jurisprudenţa anterioară a CJUE în materia taxelor/impozitelor, iar în momentul în care sunt puse în situaţia de a realiza că inclusiv la nivelul aceleaşi instanţe s-a conturat o practică judiciară neunitară, fie încep să respingă în bloc acţiunile, fie încep să le admită, în special dacă, între timp, CJUE se pronunţă asupra unei trimiteri preliminare făcute de o instanţă “mai curajoasă” din România.
Amintim că astfel de incidente au apărut până la pronunţarea hotărârii în cauza Tatu, apoi până la cea pronunţată în cauza Nisipeanu, dar şi până la recenta hotărâre pronunţată în cauza Irimie, care a constituit totodată o dovadă clară a situaţiei ridicole şi fără precedent în care s-a aflat justiţia din România, de vreme ce s-a permis crearea unei jurisprudenţe cvasiunanime incompatibile cu dreptul unional şi practica CJUE.
Surprinzător este faptul că instanţa constată că şi în forma actuală legislativă, respectiv OUG nr. 9/2013, stabileşte indirect, pentru produsele provenind din Uniunea Europeană, impuneri interne superioare celor stabilite pentru produsele naţionale similare. Reglementată în acest mod, timbrul de mediu diminuează sau este destinat să diminueze introducerea în România a unor autovehicule second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru al Uniunii Europene, cumpărătorii fiind orientaţi din punct de vedere fiscal să achiziţioneze autovehicule noi produse în România.
Deşi constatarea este corectă, în opinia noastră, instanţa ar fi trebuit să se aplece cu şi mai multă atenţie asupra prevederilor din OUG nr. 9/2013, care, în momentul de faţă, determină potenţialii cumpărători să achiziţioneze autovehicule pentru care a fost achitată taxa de primă înmatriculare/de poluare pentru autovehicule/pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule (şi nerecuperate ulterior), tocmai pentru a nu fi obligaţi la plata timbrului de mediu în momentul (re)înmatriculării pe numele noului proprietar. Astfel că piaţa autovehiculelor second-hand deja înmatriculate (pentru care s-au achitat taxele, dar nu s-au recuperat ulterior) este favorizată în deterimentul autovehiculelor second-hand deja înmatriculate, dar taxele plătite au fost recuprate, respectiv în detrimentul autovehiculelor importate din alte state membre ale UE şi care urmează a fi înmatriculate pentru prima dată în România[
VEZI HOTARAREA AICI
TRIBUNALUL MEHEDINŢI
SECŢIA A II-A CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Sentinţa nr. 4519/2013
Şedinţa publică de la 6 Septembrie 2013
Completul constituit din:
PREŞEDINTE Magdalena Lucia Bordea
Grefier Liana Camelia Manea
Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ şi fiscal privind pe reclamantul C.G. prin SC K. D. SRL şi pârâtul Instituţia Prefectului – Serviciul Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Mehedinţi, având ca obiect obligaţia de a face.
La apelul nominal făcut în şedinţa publică a răspuns avocat Ş.Ş.D. pentru reclamant, lipsind pârâtul.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de şedinţă, după care conform art. 131 Cod procedură civilă instanţa, din oficiu, procedează la verificarea competenţei generale, materiale şi teritoriale de a judeca pricina şi constată că este competentă cu soluţionarea prezentei cauze în temeiul art. 167 alin. 1 Cod procedură.
Nemaifiind alte cereri de formulat ori probe de administrat, constatând cauza în stare de judecată, s-a acordat cuvântul pe fond părţii prezente.
Avocat Ş.Ş.D. solicită admiterea acţiunii şi obligarea pârâtului la înmatricularea definitivă a autoturismului marca Volkswagen Passat fără plata timbrului de mediu prevăzut de OUG nr. 9/2013, fără cheltuieli de judecată.
Instanţa, rămânând în deliberare, a pronunţat următoarea sentinţă.
TRIBUNALUL
Asupra cauzei de faţă:
Prin cererea adresată acestei instanţe la data de 31 mai 2013 şi înregistrată sub nr. 6615/101/2013, reclamantul C.G., prin SC K. D. SRL, a chemat în judecată pârâtul Instituţia Prefectului – Serviciul Public Comunitar, Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Mehedinţi, pentru ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunţa să fie obligat la înmatricularea definitivă a autoturismului marca Volkswagen Passat fără plata timbrului de mediu prevăzut de OUG nr. 9/2013.
În motivarea cererii arată că a cumpărat un autoturism second-hand marca Volkswagen Passat şi pentru a-l folosi în România i s-a solicitat să plătească o taxă de înmatriculare. Precizează reclamantul că plata acestei taxe contravine Tratatului Comunităţii Europene care în art. 90 interzice statelor membre să instituie taxe contrare principiilor tratatului.
Mai arată reclamantul că prin încasarea acestei taxe nu a fost respectat principiul nediscriminării produselor importate cu produsele interne, iar din analiza dispoziţiilor legale rezultă că taxa este percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în Comunitatea Europeană şi reînmatriculate în România, în timp ce pentru autoturismele deja înmatriculate în România, în cazul unei noi înmatriculări, taxa nu este percepută. Instituirea timbrului de mediu prevăzută de OUG nr. 9/2013 reprezintă un obstacol în calea liberei circulaţii a mărfurilor în cadrul Comunităţii Europene iar reglementarea acesteia nu poate fi justificată prin satisfacerea unor cerinţe obligatorii ale interesului public. A susţinut că instituirea timbrului de mediu prevăzută de OUG nr. 9/2013 are un caracter protecţionist, producând un efect echivalent taxelor şi tarifelor vamale, respectiv creşterea preţurilor pentru produsele importate şi că este contrară art. 90 alin. 1 din Tratatul Uniunii Europene .
Reclamantul a depus la dosar, în copie, înscrisuri: contract de mandat nr. 862/28.11.2012, adresa nr. 71216/13.05.2013, cererea nr. 71216/09.05.2013, actul de identitate, actul de proprietate, certificatul de înmatriculare tradus din limba germană.
Pârâtul Instituţia Prefectului – Serviciul Public Comunitar, Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Mehedinţi, deşi legal citat nu a formulat întâmpinare.
Examinând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:
Reclamantul C.G. a achiziţionat autoturismul marca VOLKSWAGEN, EURO 4, cu număr de identificare….., an fabricaţie 2005, fiind înmatriculat pentru prima data în Germania la data de 1 iulie 2005.
Astfel cum rezultă din adresa nr. 71216/13.05.2013 emisă de Instituţia Prefectului Judeţului – Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, reclamantului i-a fost refuzată înmatricularea autoturismului sus menţionat motivat de împrejurarea că nu a făcut dovada achitării timbrului de mediu, astfel cum este reglementat prin OUG nr. 9/2013 .
Instanţa reţine că potrivit art. 7 din Ordinul nr. 150 /2006 emis de M.A.I., înmatricularea permanentă sau înmatricularea temporară se efectuează pe baza mai multor documente printre care şi dovada plăţii timbrului de mediu conform OUG nr. 9/2013.
La data de 15 martie 2013 a intrat în vigoare OUG nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule fiind abrogată Legea nr. 9/2012 aflată în vigoare de la data de 1 ianuarie 2013 și până la adoptarea noului act normativ.
Potrivit dispoziţiilor art. 4 din OUG nr. 9/2013, timbrul de mediu se datorează: a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorităţii competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare; b) la reintroducerea în parcul auto naţional a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto naţional, i s-a restituit proprietarului valoarea reziduală a timbrului, în conformitate cu prevederile art. 7; c) cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa de poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, potrivit reglementarilor legale în vigoare la momentul înmatriculării; d) cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat în situaţia autovehiculelor pentru care s-a dispus de către instanţe restituirea sau înmatricularea fără plata taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, taxei de poluare pentru autovehicule sau taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
În speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 4 lit. a) din OUG nr. 9/2013 care reglementează timbrul de mediu ce trebuie achitat pentru autoturismele importate din alte state membre în vederea punerii lor în circulaţie în România, dispoziţii pe care instanţa le găseşte contrare legislaţiei comunitare, respectiv art. 110 TFUE.
Se reţine că legiuitorul român a ajuns la adoptarea OUG nr. 9/2013 după ce anterior a înţeles să adopte mai multe acte normative în acelaşi domeniu care, în final, au ajuns să fie considerate de instanţa comunitară ca fiind neconforme cu legislaţia europeană.
Aşa cum rezultă din analiza legislaţiei române adoptată de-a lungul timpului (Legea nr. 571/2003, OUG nr. 50/2008 cu toate modificările, Legea nr. 9/2012, OUG nr. 1/2012), obligaţia de plată a taxei de primă înmatriculare sau taxă de poluare sau pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule a existat pentru mai multe categorii de autovehicule, două fiind cele care au suscitat opinii divergente, respectiv cele achiziţionate second-hand dobândite de un prim proprietar din România cu ocazia înscrierii în evidențele autorităţii competente, potrivit legii, atribuirii unui certificat de înmatriculare și a unui număr de înmatriculare, precum și cele rulate care au fost înmatriculate deja în România și care fac obiectul unor tranzacţii de vânzare-cumpărare și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003 sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu fac parte din categoria exceptate sau scutite de la plata acestor taxe sau taxa pe emisii poluante (art. 4 alin. 1 lit. a ,alin. 2 din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule).
Din preambulul diferitelor acte normative adoptate de legiuitorul român rezultă că printre motivele care au determinat executivul să le adopte au fost avute în vedere impactul pe care măsurile dispuse prin aceste acte normative privind taxa de primă înmatriculare, taxa pe poluare pentru autovehicule sau pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule le-ar fi avut în plan economic și social ,consecinţele negative asupra modului de aplicare a taxării autovehiculelor aflate în categoria celor reglementate de aceste prevederi legale precum și necesitatea simplificării procedurii aplicării taxei.
În mod evident, prin adoptarea OUG. nr. 9/2013 s-au încălcat principiile liberei circulaţii a mărfurilor, neutralităţii impozitării interne si s-a creat o discriminare la momentul înmatriculării între produsele provenite din alte state membre ale comunităţii europene și produsele de pe piaţa internă, fiind nerespectate prevederile art. 90 din Tratatul Uniunii Europene (art. 110 TFUE)
Scopul art. 110 TFUE este acela de a împiedica periclitarea obiectivelor art. 28-30 TFUE prin taxarea internă discriminatorie.
Potrivit jurisprudenţei CJUE, interdicţia prevăzută la articolul 110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre favorizând produsele naţionale.
Articolul art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că statelor membre nu le este permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piaţa naţională și introduse pe această piaţă înainte de intrarea în vigoare a taxelor menţionate.
Se consideră că, în mod aparent, prin adoptarea OUG nr. 9/2013 este înlăturată discriminarea la momentul înmatriculării între produsele provenite din alte state membre ale comunităţii europene și produsele de pe piaţa internă deoarece, în realitate, aplicarea unor taxe cu titulatura de timbru de mediu în cuantumuri destul de însemnate pentru cele achiziţionate second-hand dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene conduce în mod evident la diminuarea livrărilor intracomunitare de autovehicule și încurajarea producţiei interne de astfel de bunuri și achiziţionarea lor, o asemenea măsura intrând în categoria celor cu efecte restrictive din punct de vedere cantitativ.
Deşi, modalitatea de calcul a timbrului de mediu pentru autovehiculele second-hand achiziţionate din afara României și cele similare de pe piaţa internă este, cel puţin, identică, se apreciază că în mod indirect s-a creat un tratament favorabil celor produse în România având în vedere că, în contextul intenţiei legislativului de înnoire a parcului auto naţional cu autovehicule produse în țara noastră, cele mai multe autovehicule indigene sunt noi, din categoria Euro 4, Euro 5 pentru care cuantumul timbrului de mediu pentru autovehicule este mai mic comparativ cu cele achiziţionate din spaţiul intracomunitar, numărul tranzacţiilor de vânzare-cumpărare cu autovehiculele deja înmatriculate în România și pentru care nu s-a achitat taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003 sau taxa pe poluare pentru autovehicule, sau taxa pe emisii poluante fiind infim.
Este adevărat că statele membre ale Uniunii Europene au libertatea de a stabili taxe pentru activitatea de comerţ cu bunuri importate însă este necesar ca efectul economic al unei astfel de norme asupra circulaţiei bunurilor importate să nu intre în conflict cu legislaţia comunitară, aici intervenind rolul judecătorului naţional de a verifica respectarea principiului egalităţii de tratament între cele două categorii de mărfuri .
Pornind de la ideea că Uniunea Europeană doreşte liberalizarea pieţelor si înlăturarea oricăror obstacole în calea liberei circulaţii a mărfurilor, personal, ţinând cont de contextul economico-social, de amploarea pieţei auto din România, tendinţa cetăţenilor români de a achiziţiona autovehicule second-hand din alte state membre ale spaţiului intracomunitar deoarece se realizează egalitatea între preţ si calitate, se consideră că prin actuala reglementare s-au impus măsuri cu caracter restrictiv din punct de vedere cantitativ, măsuri interzise de legislaţia comunitară.
Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene, în jurisprudenţa sa constantă, a statuat că articolul 110 TFUE reprezintă o completare a dispoziţiilor privind eliminarea taxelor vamale şi a taxelor cu efect echivalent. Această dispoziţie are drept obiectiv asigurarea liberei circulaţii a mărfurilor între statele membre în condiţii normale de concurenţă, prin eliminarea oricărei forme de protecţie care poate decurge din aplicarea unor impozite interne discriminatorii faţă de produsele provenind din alte state membre (Hotărârile Brzeziński C-313/05 şi Krawczyński C 426/07).
În materie de impozitare a autovehiculelor de ocazie din import, articolul 90 CE (actualul art. 110) vizează garantarea neutralităţii depline a impozitelor interne faţă de concurenţa dintre produsele care se află deja pe piaţa internă şi produsele din import (Hotărârea din 20 septembrie 2007, Comisia/Grecia, C 74/06). În plus, un sistem de impozitare nu poate fi considerat compatibil cu articolul 90 CE decât dacă este organizat astfel încât să excludă orice posibilitate ca produsele importate să fie supuse unor impozite mai mari decât produsele naţionale şi, prin urmare, să nu producă în niciun caz efecte discriminatorii (Hotărârea Brzeziński).
Prin urmare, şi în forma actuală legislativă, respectiv OUG nr. 9/2013 , stabileşte indirect, pentru produsele provenind din Uniunea Europeană, impuneri interne superioare celor stabilite pentru produsele naţionale similare. Reglementată în acest mod, timbrul de mediu diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autovehicule second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru al Uniunii Europene, cumpărătorii fiind orientaţi din punct de vedere fiscal să achiziţioneze autovehicule noi produse în România.
De altfel, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene prin Hotărârea din 7 aprilie 2011 în Cauza C-402/09 Tatu şi prin Hotărârea din 7 iulie 2011 în Cauza C263/10 Nisipeanu a statuat că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulaţie în statul membru menţionat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeaşi vechime şi aceeaşi uzură de pe piaţa naţională.
Ca atare, şi actualul act normativ este contrar art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunităţii Europene, întrucât este destinat să facă mai puţin atractivă opţiunea de a introduce în România autovehicule second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, favorizând astfel achiziţionarea autovehiculelor noi produse în România.
Instanţa reţine că TFUE a creat ”o nouă ordine juridică” în dreptul internaţional (denum ită astfel de Curtea Europeană de Justiţie în cazul Van Gend en Loos, 1963), caracterizată prin faptul că are efect direct şi se bucură de supremaţie (prioritate) în raport cu ordinea juridică internă. Aceste principii au fost consacrate şi de art. 148 alin. 2 din Constituţia României, potrivit cărora prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate faţa de dispoziţiile contrare din legile interne. Astfel, având în vedere că dispoziţiile art. 110 din Tratatul de funcţionare a UE prevalează faţă de dispoziţiile contrare cuprinse în OUG nr. 9/2013 , precum şi faptul că, instituţiile statului, deci inclusiv Instituţia Prefectului, sunt obligate a da prioritate regulilor de drept comunitar, se apreciază că, pârâta, nu poate invoca dispoziţiile art. 7 din Ordinul nr. 150/2006 pentru a refuza înmatricularea, dacă restul condiţiilor prevăzute de lege sunt îndeplinite.
Prin urmare, constatându-se că, în mod nelegal, pârâtul a refuzat înmatricularea autovehiculului fără plata timbrului de mediu, instanţa apreciază că acţiunea este întemeiată şi în consecinţă o va admite şi va obliga pârâtul să înmatriculeze autoturismul deţinut de reclamant fără plata timbrului de mediu pentru autovehicule prevăzut de OUG nr. 9/2013.
Se va lua act că reclamantul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE
Admite acţiunea formulată de reclamantul C.G., CNP…., cu domiciliul în…., prin SC K. D. SRL, cu domiciliul procesual ales în….. în contradictoriu cu pârâtul Instituţia Prefectului – Serviciul Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Mehedinţi, cu sediul în…..
Obligă Instituţia Prefectului – Serviciul Public Comunitar, Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Mehedinţi să înmatriculeze autoturismul reclamantului marca Volkswagen Passat, serie saşiu… fără plata timbrului de mediu pentru autovehicule prevăzută de OUG nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule.
Ia act că reclamantul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunţată în şedinţa publică de la 6 Septembrie 2013 la sediul Tribunalului Mehedinţi.
PREŞEDINTE,
Intre timp a devenit si irevocabila aceasta hotarare.