Hotărâre pronunţată într-o acţiune în anularea unei hotărâri arbitrale. Recurs formulat în temeiul art. 3041 din Codul de procedură civilă. Limitele controlului – Jurisprudenta ICCJ 2014
Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Căile extraordinare de atac
Index alfabetic: acţiune în anulare
– hotărâre arbitrală
– recurs
C. proc. civ., art. 3041, art. 364 lit. f), h), i)
În conformitate cu dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la motivele de casare prevăzute în art. 304 din acelaşi cod, instanţa putând să examineze cauza sub toate aspectele.
Astfel, deşi aceste prevederi permit instanţei de recurs ca, în anumite situaţii, să depăşească sfera motivelor de nelegalitate şi să examineze temeinicia hotărârii recurate, în situaţia recursului exercitat împotriva hotărârii pronunţate în acţiunea în anularea unei sentinţe arbitrale, un astfel de control nu este permis atât timp cât însăşi judecata acţiunii în anulare nu are un caracter devolutiv.
Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 1836 din 25 aprilie 2013
Notă: În decizie au fost avute în vedere dispoziţiile din vechiul Cod de procedură civilă, care a fost abrogat de Legea nr. 76/2012 la data de 15 februarie 2013
Prin sentinţa arbitrală nr. 179 pronunţată la 26.07.2011 în dosarul xx5/2009, Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României a admis în parte cererea arbitrală formulată de reclamanta SC J.T.M. SA Bucuresti în contradictoriu cu intimata SC I.R.I.D.E.I. SA. Pe cale de consecinţă, a modificat în cuprinsul art. 1 al contractului nr. 62 din 19.10.2005 textul cu denumirea marginală „Spaţiul închiriat”, text care va avea următorul cuprins: „înseamnă întreaga clădire de la nr. 3 şi o parte din clădirea de la nr. 1 A, cu o suprafaţă internă netă globală stabilită de 7.101,26 m.p. din care 5360 m.p. vor fi consideraţi în cadrul clădirii 1 A, iar 1.741,26 m.p. reprezintă suprafaţa clădirii nr.3″. Prezenta sentinţă ţine loc de modificare a contractului prin voinţa părţilor, potrivit art. 1, denumirea marginală „chiria”, teza finală, din contractul nr. 62 încheiat la 19.10.2005; a respins capătul de acţiune privind pronunţarea unei hotărâri arbitrale în care să se menţioneze chiria, taxa de servicii, impozitul pe clădiri şi asigurările aferente spaţiului închiriat; a respins excepţia ridicată de pârâtă referitoare la prescripţia dreptului material la acţiune în ce priveşte capătul al doilea de cerere din cererea formulată de reclamant; a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1.586.456,63 lei plus TVA, cu titlu de plată primită nedatorat, reprezentând contravaloare chirie nedatorată (1.454.166,59 lei), taxa servicii nedatorate (49.213,321ei), impozit pe clădiri nedatorat (77.460,73 lei) şi asigurări bun, nedatorate ( 5.616 lei); a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 178.986,83 lei reprezentând dobânzi la sumele datorate, potrivit pct. 2 de mai sus; a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 120.000 lei cu titlu de cheltuieli de arbitrare, constând în 69.500 lei taxă arbitrală, 1.500 lei onorarii expertize şi 49.000 lei onorariu avocat.
Pentru a pronunţa această sentinţă arbitrală, tribunalul arbitral a reţinut în principal, următoarele concluzii:
Referitor la primul capăt al cererii, în privinţa refuzului pârâtei de a proceda la modificarea clauzelor contractuale privind suprafaţa închiriată, reclamanta a solicitat pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act adiţional la contract, în sensul de a menţiona suprafaţa exactă închiriată aferentă clădirii nr. 3. S-a stabilit că suprafaţa reală – şi necontestată de părţi – este, potrivit expertizei topografice, de 1.741,26 m.p. în timp ce contractul se referea la o suprafaţă considerată a fi de 2.700 m.p. Pe cale de consecinţă, instanţa arbitrală a dispus modificarea definiţiei „spaţiul închiriat” cuprinsă în art. l al contractului în sensul menţionării unei suprafeţe interne nete de 7.101,26 m.p. din care 1.741,26 m.p. reprezintă suprafaţa clădirii nr. 3.
Reclamanta a solicitat, de asemenea, menţionarea prin hotărârea arbitrală a chiriei, taxei de servicii, impozitului pe clădiri şi a asigurării aferente spaţiului închiriat. Acest petit a fost respins considerându-se că, spre deosebire de rectificarea suprafeţei închiriate, cuantumul chiriei şi al celorlalte obligaţii conexe sau ataşate acesteia este rezultatul unor simple calcule aritmetice care au luat în considerare două criterii: suprafaţa închiriată şi tariful pe m.p.
Referitor la capătul doi al cererii, s-a apreciat că în cauză nu este vorba de o acţiune în dezdăunări născută din angajarea răspunderii contractuale pentru vicii ascunse, ci de o cerere de înapoiere a plăţii nedatorate, încasate de către pârâta cu titlu de chirie aferentă unor spaţii inexistente. Sub aspectul dreptului material la acţiune, s-a apreciat că acesta a fost exercitat în termenul general de prescripţie, de 3 ani, iar pârâta a fost obligată la plata sumei de 1.586.456,63 lei plus TVA, cu titlu de plată nedatorată.
Referitor la cel de-al treilea capăt de cerere, s-a stabilit că pârâta datorează dobânzi pentru perioada ulterioară încunoştinţării pârâtei despre plăţile nedatorate pe care le-a încasat, moment de la care reaua-credinţă a pârâtei este manifestă, pârâta fiind obligată cu titlu de dobânzi la sumele încasate fără temei, în total suma de 178.986,83 lei.
Cu privire la cel de-al patrulea capăt de cerere, s-au acordat cheltuieli de arbitrare proporţional cu admiterea în parte a acţiunii.
Petenta SC I.R.I.D.E. SA a formulat acţiune în anulare împotriva sentinţei arbitrale menţionate, solicitând anularea în parte a acesteia şi respingerea acţiunii în integralitatea sa.
În motivarea acţiunii în anulare s-a arătat, în esenţă, mai întâi în raport cu prevederile art. 364 lit. h) C. proc. civ., că sentinţa arbitrală conţine dispoziţii care nu se pot aduce la îndeplinire. Printr-un al doilea motiv petenta a susţinut, în baza art. 364 lit. f) C. proc. civ., că tribunalul arbitral nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut. Printr-un ultim motiv, formulat în temeiul art. 364 lit. i) C. proc. civ. petenta a susţinut încălcarea dreptului la apărare şi a principiului egalităţii de tratament.
Analizând actele dosarului cauzei, Curtea de Apel Bucureşti a constatat că acţiunea în anulare formulată este nefondată, având în vedere, în rezumat, următoarele considerente:
Argumentările referitoare la pretinsa netemeinicie şi nelegalitate a hotărârii arbitrale prin care tribunalul arbitral a soluţionat fondul litigiului nu se circumscriu, în realitate, motivelor prevăzute de art. 364 C. proc. civ., constituind doar critici pe fond asupra hotărârii arbitrale.
În ceea ce priveşte motivul prevăzut de art. 364 lit. h) C. proc. civ., în raport cu formularea dispozitivului hotărârii arbitrale, s-a apreciat că nu se poate reţine că acesta ar conţine dispoziţii care nu s-ar putea aduce la îndeplinire. Prevederile art. 10 şi 11 din contract, în sensul că modificarea acestuia trebuia semnată de părţi şi se poate interveni doar asupra variantei în limba engleză, sunt în măsură să cenzureze conduita părţilor exclusiv în simpla calitate de cocontractanţi, fără să fi urmărit însă excluderea posibilităţii obţinerii modificării pe calea unei acţiuni în instanţă.
De asemenea, instanţa a apreciat că scopul stipulării în contract a dispoziţiilor art. 11 a fost acela de a prevede prevalenţa variantei în limba engleză a contractului în ceea ce priveşte interpretarea acestuia în cazul litigiului dintre părţi, iar nu sub aspectul efectuării modificării contractului. S-a apreciat deci că necesitatea traducerii în limba engleză a sentinţei arbitrale nu constituie un impediment în privinţa executării acesteia.
Referitor la motivul prevăzut de art. 364 lit. f) C. proc. civ., Curtea de apel a reţinut respingerea în mod implicit a excepţiei prescripţiei şi în raport cu capetele 1 şi 3 din cererea arbitrală în raport cu interdependenţa existentă între capetele de cerere sub aspectul obiectului lor, precum şi faţă de faptul că tribunalul arbitral a admis toate cele trei capete de cerere pe fondul litigiului.
În legătură cu motivul prevăzut de art. 364 lit. i) C. proc. civ. s-a stabilit că aspectul respingerii administrării probei cu martori priveşte o chestiune care ţine de soluţionarea în fond a litigiului şi, prin urmare, acest motiv nu se circumscrie prevederilor legale menţionate.
Având în vedere considerentele arătate, Curtea a respins acţiunea în anulare ca nefondată şi a obligat petenta la plata către intimată a sumei de 27.777,82 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat.
În termen legal, împotriva sentinţei civile nr. 28 din 8.03.2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a VI-a comercială, a declarat recurs petenta SC I.R.I.D.E. SA care a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate în sensul admiterii acţiunii în anulare şi a respingerii acţiunii arbitrale, iar în subsidiar casarea cu trimitere spre rejudecare.
După o scurtă prezentare a situaţiei de fapt şi a evoluţiei litigiului, recurenta a arătat că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 364 lit. f), h) şi i) C. proc. civ., motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 din acelaşi act normativ. Au fost invocate şi dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ.
S-a învederat, în esenţă, faptul că sentinţa arbitrală conţine dispoziţii care nu se pot aduce la îndeplinire, fiind aplicate greşit dispoziţiile art. 364 lit. h), întrucât orice modificare a contractului, conform art. 11, trebuia realizată în limba engleză, din moment ce nu există o variantă în limba română a convenţiei părţilor.
S-a invocat şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 364 lit. f) C. proc. civ., în sensul că tribunalul arbitral nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut, respectiv asupra excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune în ceea ce priveşte primul capăt de cerere al acţiunii arbitrale, iar Curtea de apel a apreciat eronat că excepţia a fost soluţionată în mod implicit.
Recurenta a învederat şi aplicarea greşită a prevederilor art. 364 lit. i) C. proc. civ. în sensul că tribunalul arbitral a soluţionat cauza cu încălcarea dreptului la apărare şi a principiului egalităţii de tratament, prin respingerea probei testimoniale, în condiţiile în care a apreciat că susţinerile pârâtei sunt nedovedite.
Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că instanţa a respectat întocmai atribuţiile stabilite în sarcina instanţei de judecată în acţiunea în anulare, soluţionând-o numai prin prisma motivelor de nelegalitate invocate de petentă.
Analizând sentinţa recurată din perspectiva criticilor recurentei, subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte a apreciat că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor expune în continuare.
O primă observaţie a instanţei supreme vizează faptul că recurenta prezintă în recurs aceleaşi critici ca şi în acţiunea în anulare, invocând pretinsa aplicare sau încălcare a dispoziţiilor art. 364 lit. f), h) şi i) C. proc. civ.
Invocarea în recurs a dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ. nu poate extinde sfera examinării la motivele de netemeinicie a hotărârii, respectiv la examinarea pe fond a cauzei din moment ce nici în acţiunea în anulare nu este permisă examinarea fondului litigiului, judecata acţiunii arbitrale presupunând numai analiza legalităţii sentinţei arbitrale.
Deşi art. 3041 C. proc. civ. permite instanţei de recurs ca, în anumite situaţii, să depăşească sfera motivelor de nelegalitate şi să examineze temeinicia hotărârii recurate, în situaţia recursului exercitat împotriva hotărârii prin care s-a exercitat acţiunea în anularea sentinţei arbitrale, un astfel de control nu este permis atât timp cât însăşi judecata acţiunii în anulare nu are un caracter devolutiv.
În consecinţă, aşa cum a reţinut şi Curtea de apel, toate argumentele prezentate în memoriul de recurs care tind a aduce în discuţie fondul litigiului nu pot fi examinate, fiind inadmisibile atât în acţiunea în anulare, cât şi în recursul declarat împotriva sentinţei prin care a fost soluţionată această acţiune.
În ceea ce priveşte criticile recurentei întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se remarcă faptul că texul de lege evocat se referă la două ipoteze, respectiv la lipsa de temei legal a hotărârii şi la încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Din prima perspectivă nu se poate susţine că sentinţa este lipsită de temei legal din moment ce toate susţinerile recurentei au fost examinate prin prisma motivelor de nelegalitate care fac obiectul controlului judiciar.
Cea de-a doua ipoteză, care vizează situaţiile în care instanţa evocă norme de drept substanţial, dar le încalcă sau le aplică în mod greşit, nu poate fi primită în cauză.
Astfel, nu se arată în ce mod instanţa de judecată a încălcat dispoziţiile imperative ale legii, respectiv ale art. 364 C. proc. civ. În situaţia în care criticile de nelegalitate vizează menţinerea soluţiei tribunalului arbitral, acestea apar ca fiind neîntemeiate.
Sub aspectul încălcării dispoziţiilor art. 364 lit. f) C. proc. civ., Înalta Curte a constatat că sentinţa este legală întrucât motivul invocat sancţionează depăşirea obiectului cererii, respectiv nerespectarea principiului disponibilităţii acţiunii reclamantului şi, în raport de aceasta, nu se poate susţine că tribunalul arbitral nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut.
În cauză a fost soluţionată acţiunea în limitele cererii de arbitrare, iar tribunalul arbitral a soluţionat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune prin calificarea acţiunii şi prin respingerea argumentelor prezentate de intimată referitor la toate capetele de cerere.
De asemenea, nu se constată nici încălcarea prevederilor art. 364 lit. h) C. proc. civ., întrucât criticile petentei referitoare la imposibilitatea aducerii la îndeplinire a dispozitivului hotărârii arbitrale, respinse de prima instanţă, nu au nici un suport.
Împrejurarea că părţile au convenit ca procedura arbitrală să se desfăşoare în limba română atrage pronunţarea unei hotărâri redactate în limba română, care urmează a fi executată pe teritoriul României. Din lectura dispozitivului rezultă că acesta este clar, iar punerea în aplicarea a sentinţei arbitrale presupune în realitate efectuarea unor operaţiuni matematice. De altfel, părţile au convenit prevalenţa versiunii în limba engleză pentru interpretarea contractului în caz de litigiu, şi nu pentru modificarea acestuia (care a făcut obiectul arbitrajului).
În ceea ce priveşte încălcarea dispoziţiilor imperative ale legii referitoare la administrarea probelor, la nesocotirea dreptului la apărare şi la încălcarea principiului egalităţii de tratament, Înalta Curte a constatat că judecătorul acţiunii în anulare a apreciat în mod corect că instanţa arbitrală nu a încălcat aceste principii ce guvernează arbitrajul.