Imobil expropriat pentru lucrări de utilitate publică în lipsa stabilirii despăgubirilor cuvenite. Obligarea expropriatorului de a emite o hotărâre de stabilire a despăgubirilor pentru terenul expropriat. Jurisprudenta ICCJ 2014

Cuprins pe materii : Drept civil. Drept de proprietate.

Index alfabetic : expropriere

–          despăgubiri

Legea nr. 255/2010, art. 19, art. 20

 

Împrejurarea că art.19 din Legea nr. 255/2010, nu stabileşte un termen pentru emiterea hotărârii de despăgubire şi respectiv pentru consemnarea despăgubirii la dispoziţia persoanei expropriate, nu echivalează cu posibilitatea expropriatorului de a amâna sine die această obligaţie, dispoziţiile art. 9 alin. (4) coroborat cu art. 19 alin. (4) şi (5) din lege impunând o anumită conduită expropriatorului ce trebuie realizată într-un termen rezonabil, înainte de operarea transferului de drept a proprietăţii de la persoana expropriată la expropriator, astfel că este întemeiată acțiunea prin care fostul proprietar solicită instanței obligarea expropriatorului la emiterea unei hotărâri de stabilire a despăgubirilor în temeiul  Legii nr.255/2010.

 

Secția I civilă, decizia nr.1923 din 4 aprilie 2013

 

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, reclamantul A.A. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A., solicitând obligarea pârâtului la emiterea hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirilor în condiţiile art. 20 din Legea nr. 255/2010 pentru terenul în suprafaţă de 6.827 mp situat în extravilanul municipiului Medgidia, ce face parte din coridorul de expropriere situat pe amplasamentul lucrării de utilitate publică Autostrada Bucureşti-Constanţa.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că pentru stabilirea unei juste despăgubiri a fost convocat de Comisia de verificare a dreptului de proprietate, în vederea depunerii cererii în acest sens. Ulterior, a fost notificat în conformitate cu art. 8 alin.(2) din Legea nr.255/2010 pentru depunerea documentelor care atestă dreptul de proprietate asupra terenului.

Prin precizări scrise depuse la data de 11.11.2011, reclamantul a arătat că solicită suma de 48.800 lei, ce a fost stabilită prin raportul de evaluare întocmit conform art. 4 alin. (8) şi (9) din Legea nr.198/2004.

În temeiul art. 137 C.proc.civ., instanţa a analizat cu prioritate excepţia inadmisibilităţii formulării acţiunii, invocată de pârât prin întâmpinare şi cu privire la care a reţinut următoarele:

Terenul în suprafaţă de 6.827 mp, reprezentând parcela  A 1028/17/2/2, din extravilanul municipiului Medgidia, dobândit de reclamant prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x din 22.10.2010, constituie obiect al exproprierii declanşate în temeiul Legii nr.255/2010, pentru realizarea lucrării de utilitate publică Autostrada Bucureşti-Constanţa.

Prin cererea de faţă, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la emiterea hotărârii de stabilire a despăgubirilor în cuantum de 48.800 lei, astfel cum au fost calculate prin raportul de evaluare întocmit potrivit art. 4 alin.(8) şi (9) din Legea nr.198/2004.

Analizând excepţia astfel invocată, instanţa a reţinut că inadmisibilitatea reprezintă o sancţiune procedurală care împiedică de plano soluţionarea unor acţiuni ce fie sunt greşit îndreptate, nefiind de competenţa instanţelor de judecată, fie tind la satisfacerea unor pretenţii pentru care reclamantul a ales o cale greşită de valorificare.

Or, în cazul de faţă, împrejurarea că reclamantul a formulat o acţiune având ca obiect obligaţie de a face, prin care urmăreşte obligarea pârâtului la finalizarea unei proceduri administrative reglementate de lege, nu poate fi respinsă pe calea formală a excepţiei inadmisibilităţii, întrucât nici una dintre ipotezele anterior menţionate nu se regăseşte întrunită. Verificarea parcurgerii efective de către reclamant a procedurii a cărei finalizare o solicită presupune tocmai analiza pe fond a cauzei, în vederea stabilirii modalităţii în care pârâtul şi-a executat obligaţiilor legale existente în sarcina sa.

Pe fondul cauzei, Tribunalul Constanţa a reţinut că acţiunea reclamantului este nefondată, motivat de faptul că faza administrativă a procedurii exproprierii nu s-a finalizat, Legea nr. nr.255/2010 prevăzând în mod expres că această fază se încheie după emiterea de către comisie a unei hotărâri de stabilire a valorii despăgubirii precum şi a modalităţii de plată a acesteia.

S-a reţinut în concret că etapele premergătoare emiterii hotărârii de stabilire a despăgubirilor nu au fost parcurse de către reclamant.

Astfel, din înscrisurile depuse la dosar a rezultat că procedura de expropriere a fost declanşată în temeiul Legii nr. 198/2004, raportul de evaluare prin care s-a stabilit cuantumul despăgubirilor a fost realizat sub incidenţa Legii nr. 198/2004, act normativ prin care a fost abrogat prin Legea nr. 255/2010, care a intrat în vigoare la 23.12.2012, deci înainte de finalizarea procedurii administrative începute în temeiul legii vechi.

Întrucât art. 32 din Legea nr. 255/2010 a prevăzut în mod expres aplicabilitatea acestui act normativ şi în cazul procedurilor de expropriere aflate în curs de desfăşurare, iar legea nouă a stabilit etape diferite ale fazei administrative, prin notificarea din 30.03.2011, reclamantul a fost din nou notificat asupra intenţiei pârâtului de expropriere a terenului în suprafaţă de 6.827 mp, iar etapele procedurii administrative nu au fost finalizate până în prezent.

În această situaţie, s-a concluzionat că nu se poate reţine în sarcina pârâtului obligaţia de finalizare a aceste faze prin emiterea hotărârii de stabilire a despăgubirilor, şi cu atât mai mult, nu poate fi obligat pârâtul la plata unei despăgubiri  de 48.800 lei, astfel cum pretinde reclamantul cât timp aceste despăgubiri au fost calculate în baza unui act normativ abrogat (Legea nr. 198/2004).

Împotriva acestei sentinţe, a declarat apel reclamantul.

A susținut că în mod greşit s-a respins cererea sa de obligare a pârâtului de a emite o hotărâre de stabilire a despăgubirilor pentru terenul expropriat, cât timp reclamantul a fost deposedat de teren fără nicio despăgubire, iar acţiunea prin care a solicitat instanţei stabilirea pe cale judiciară a acestor despăgubiri a fost respinsă ca fiind prematur introdusă.

Analizând legalitatea hotărârii Tribunalului Constanţa în raport de criticile apelantului reclamant, Curtea a  constatat că apelul a fost apreciat ca întemeiat  pentru următoarele considerente:

Reclamantul este proprietarul terenului în suprafaţă de 6.827 mp situat în localitatea Medgidia, reprezentând parcela A 1028/17/2/2 indicator cadastral 12845, parte din imobilul înscris în C.F. nr. 16493 ce face parte integrantă din Coridorul de expropriere situat pe amplasamentul lucrării de utilitate publică Autostrada Bucureşti –Constanţa, tronsonul 6, Cernavodă –Constanţa prin procedura de expropriere declanşată conform H:G. nr. 415/2010.

Pe parcursul derulării procedurii şi anterior emiterii Hotărârii de stabilire a despăgubirii, Legea nr. 198/2004 a fost abrogată prin Legea nr. 255/2010, (intrată în vigoare la data de 23.12.2012) act normativ care prevedea în mod expres la art. 32 că  „în cazul procedurilor de expropriere aflate în curs de desfăşurare, pentru continuarea realizării obiectivelor se aplică prevederile prezentei legi”.

De asemenea art. 31 din Legea nr. 255/2010 prevedea că „Orice documentaţie tehnică sau de evaluare realizată sau aflată în curs de realizare anterior intrării în vigoare a prezentei legi se consideră valabilă”.

În raport de dispoziţiile legale, la data de 19 mai 2011, conform art. 9 al. (1) din Legea nr. 255/2010 a fost emisă decizia de expropriere nr. 6x, în cadrul căreia imobilul proprietatea reclamantului a fost menţionat la poziţia 66, iar prin convocările din 16 mai 2012 reclamantul şi soţia sa au fost înştiinţaţi să se prezinte la  Comisia pentru Verificarea dreptului de proprietate sau a altui drept real la a nivelul localităţii Medgidia pentru depunerea cererii pentru plata despăgubirilor şi pentru depunerea în original (copie legalizată) a titlului de proprietate. Deşi această procedură a fost realizată până în prezent nu s-a stabilit cuantumul despăgubirilor datorate reclamantului.

Prin urmare, legiuitorul prevede în mod expres etapele şi termenele în care se realizează completarea cererii de despăgubiri şi o documentaţiei aferente, consemnarea despăgubirilor la dispoziţia expropriatului impunându-se pentru a se realiza imediat după îndeplinirea acestor obligaţii de către titularul dreptului sau în caz contrar după expirarea celor 15 zile prevăzute de legiuitor, în care expropriatul era îndreptăţit să completeze această documentaţie.

Această obligaţie se reţine însă că nu a fost respectată de către expropriator, deşi după convocarea din 16 mai 2012 reclamantul şi-a îndeplinit obligaţia legală, expropriatorul nu a făcut dovada emiterii hotărârii de despăgubire şi de consemnare a despăgubirilor la dispoziţia expropriatului conform art. 21 din lege.

Mai mult s-a reţinut că terenul a fost preluat efectiv de expropriator, iar lucrarea a fost realizată, încălcându-se art.9 alin.(5) din Legea nr.255/2010.

Prin urmare, lipsa unei hotărâri de stabilire a despăgubirilor echivalează cu un refuz al expropriatorului de a-şi îndeplini obligaţiile reglementate  de Legea nr. 255/2010, iar un asemenea refuz nu poate să rămână necenzurat, pentru că nicio depoziţie legală nu limitează dreptul celui ce se consideră nedreptăţit de a se adresa instanţelor competente, ci dimpotrivă, însăşi Constituţia prevede în art. 21 al. (2) că nici o lege nu  poate îngrădi exercitarea dreptului oricărei persoane de a se adresa justiţiei pentru apărarea intereselor sale legitime.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 296 C.proc.civ. a fost admis apelul reclamantului şi a schimbat în parte sentinţa apelată în sensul că a obligat pârâtul Statul Român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A. să emită hotărâre de stabilire a despăgubirilor în procedura Legii nr. 255/2010 în favoarea reclamantului pentru terenul situat în localitatea Medgidia.

În ceea ce priveşte determinarea cuantumului despăgubirilor, Curtea a constatat că aceasta reprezintă o atribuţie a Comisiei de Stabilire a despăgubirilor constituită conform Legii nr. 255/2010, ce poate fi cenzurată de instanţă în procedura reglementată de art. 22 din lege, procedură ulterioară emiterii hotărârii de despăgubire. Pentru aceste considerente s-a menţinut dispoziţia primei instanţe de respingere a pretenţiei reclamantului de obligare a pârâtului la plata unor despăgubiri în cuantum de 48.800 lei.

Împotriva deciziei Curţii de Apel Constanţa, a declarat recurs pârâta SC CNADNR SA, care a susţinut următoarele motive de nelegalitate:

S-a susţinut că la data de 23.12.2010, cu mult înainte de finalizarea procedurilor de expropriere în temeiul Legii nr. 198/2004, a fost adoptată Legea nr. 255/2010 care a abrogat Legea nr. 198/2004.            Dispoziţiile art. 32 din Legea nr. 255/2010 au stabilit faptul că „în cazul procedurilor de expropriere aflate în curs de desfăşurare, pentru continuarea realizării obiectivelor, se aplică prevederile prezentei legi.”

Având în vedere abrogarea Legii nr. 198/2004 și faptul că dispoziţiile Legii nr. 255/2010 prevăd o procedură de expropriere total diferită faţă de vechea lege, etapele procedurii administrative a exproprierii au fost reluate.

Astfel, cuantumul despăgubirilor cuvenite proprietarilor sau altor persoane îndreptăţite a fost stabilit prin H.G. nr. 200/2011 care a modificat H.G. nr. 415/2010.

La poziţia nr. 66 din Anexa la H.G. nr. 200/2011 este menţionat reclamantul cu o valoare a despăgubirii de 3.145 lei, aferentă parcelei A102S/17/2/2, în suprafaţă de 6.827 mp.

Sub un prim aspect, se apreciază faptul că, în mod greşit, instanţa de apel a reţinut faptul că expropriatorul nu a consemnat despăgubirea la dispoziţia persoanei expropriate, invocându-se prevederile art.9 alin.(1) din Legea nr.255/2010.

Exproprierea imobilului proprietatea reclamantului, s-a realizat prin decizia de expropriere nr. 6x din 14.05.2011.

Niciodată, în faţa instanţelor de fond sau de apel nu s-a pus în discuţia contradictorie a părţilor aspectul privind dovada consemnării despăgubirii la dispoziţia persoanei expropriate.

Se mai susţine că, în condiţiile în care dispoziţiile Legii nr. 255/2010 nu prevăd un termen pentru emiterea hotărârii de despăgubire, acest lucru nu înseamnă că expropriatorul poate amâna sine die îndeplinirea obligaţiei de emitere a hotărârii de despăgubire.

Hotărârea de despăgubire era singurul act ce viza persoana expropriată, hotărâre ce producea un dublu efect constând în transferul dreptului de proprietate de la persoana expropriată la expropriator şi stabilire a cuantumului despăgubirii.

Între momentul  emiterii deciziei de expropriere şi cel al emiterii hotărârii de despăgubire se realizează toate demersurile pentru intabularea dreptului de proprietate al expropriatorului, întocmire a documentaţiilor cadastrale individuale şi suprapunere a coridorului de expropriere peste planurile parcelare afectate de expropriere.

Analizând recursul declarat prin prisma dispoziţiilor legale incidente şi a motivelor de recurs invocate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie,  a constatat că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed:

Criticile formulate de recurenta SC Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA se circumscriu motivului de nelegalitate reglementat de art.304 pct.9 C.proc.civ.

Pentru a fi incidente  dispoziţiile art.304 pct.9 C.proc.civ., este necesar ca hotărârea recurată să fie dată cu aplicarea sau interpretarea greşită a legii sau să fie lipsită de temei legal.

Hotărârea este lipsită de temei legal atunci când, din modul în care este redactată hotărârea nu se poate determina dacă legea a fost sau nu corect aplicată, şi este dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când a încălcat textele legale aplicabile speţei sau le-a aplicat greşit.

În cauză, nu se justifică criticile recurentei pârâtei SC CNADNR SA deoarece în mod corect s-au  interpretat şi aplicat dispoziţiile art.9 şi 32 din Legea nr.255/2010.

Astfel, în mod just s-a reţinut că procedura de expropriere şi de verificare a dreptului de proprietate al reclamantului asupra terenului expropriat a fost iniţiată sub imperiul Legii nr. 198/2004, reclamantul fiind convocat la data de 17.12.2010 de Comisia de Verificare a dreptului de proprietate sau a altui drept real de la nivelul localităţii Medgidia pentru depunerea cererii pentru plata despăgubirilor cuvenite pentru expropriere, evaluate de expropriator la un cuantum de 48.800 lei cât şi pentru depunerea actelor necesare pentru dovedirea calităţii de proprietar asupra terenului expropriat.

Aşa cum a statuat şi instanţa de apel, împrejurarea că art.19 din Legea nr. 255/2010 nu stabileşte un termen pentru emiterea hotărârii de despăgubire şi respectiv pentru consemnarea despăgubirii la dispoziţia persoanei expropriate nu echivalează cu posibilitatea expropriatorului de a amâna sine die această obligaţie, dispoziţiile art. 9 al. (4) coroborat cu art. 19 al. (4) şi (5) din lege impunând o anumită conduită expropriatorului ce trebuie realizată într-un termen rezonabil, înainte de operarea transferului de drept a proprietăţii de la persoana expropriată la expropriator.

Nu pot fi primite criticile recurentei sub acest aspect, ceea ce de altfel nici cele ce vizează termenul de aproape 1 an ce ar fi necesitat  realizării demersurilor pentru intabularea dreptului de proprietate, întocmirea documentațiilor cadastrale individuale, aceste formalităţi neputând conduce la respingerea cererii reclamantului de emitere a unei hotărâri de stabilire a despăgubirilor în temeiul  Legii nr.255/2010.